Robotii de pe Aurora

inceput Lumea asta a fost colonizata pentru ca Pamantul devenise atat de neplacut incat, prin comparatie, pareau de preferat riscurile si pericolele unor Lumi noi si pustii. Cand cele cincizeci de Lumi ale noastre din Spatiu s-au dezvoltat — ultima a fost Solaria — n-a mai existat nici o presiune, nici o nevoie de a pleca in alta parte. Iar Pamantul insusi se retrasese in cavernele lui subterane, din otel. Sfarsitul. Finalul.

— Nu cred ca vorbesti serios.

— Daca ramanem asa cum suntem? Daca stam linistiti, comozi si nepasatori? Ba da, vorbesc serios. Umanitatea trebuie sa se extinda cumva, daca vrea sa-si continue dezvoltarea. O metoda de extindere este in spatiu, prin explorarea constanta a Lumilor noi. Daca dam gres, o alta civilizatie, care tocmai se extinde, va ajunge la noi, iar noi nu vom putea sta in calea ei.

— Te astepti la un razboi spatial, ceva in genul „care pe care”.

— Nu. Nu cred ca va fi nevoie de asa ceva. Unei civilizatii care se extinde in spatiu nu-i vor trebui cele cateva Lumi ale noastre si probabil ca va fi prea avansata: din punct de vedere intelectual ca sa vrea sa-si croiasca drum in hegemonia de aici. Oricum, daca vom fi inconjurati de o civilizatie mai dinamica, mai plina de viata, ne vom ofili doar prin comparatie; vom pieri, dandu-ne seama ce am devenit si ce potential am irosit. Desigur, am putea face schimb cu alte expansiuni — o expansiune a intelegerii stiintifice sau a energiei culturale, de exemplu. Ma tem, insa, ca toate aceste expansiuni sunt inseparabile. Daca dai gres in una, dai gres in toate. Noi dam gres in toate, cu siguranta. Traim prea mult. Suntem prea comozi.

Baley spuse:

— Noi, pe Pamant, ne gandim la cei din Spatiu ca la niste atotputernici, absolut increzatori in sine. Nu-mi vine sa cred ca aud asa ceva de la unul de-al vostru.

— Nu vei auzi asta de la alt locuitor din Spatiu. Parerile mele sunt demodate. Unii le-ar considera intolerabile, iar eu nu discut prea des astfel de lucruri cu Aurorienii. Vorbesc, in schimb, despre o noua calatorie pentru alte colonizari, fara sa-mi exprim temerile pentru catastrofa care ne asteapta daca abandonam colonizarea. Cel putin cu asta am castigat. Aurora s-a gandit in mod serios — chiar cu entuziasm — la o noua era de explorari si colonizari.

— Spui toate astea, observa Baley, fara urma de entuziasm. Ce s-a intamplat?

— Tocmai ne apropiem de motivul pe care l-am avut ca sa-l distrug pe Jander Panell.

Fastolfe se opri, dadu din cap si continua:

— As vrea, domnule Baley, sa inteleg mai bine fiintele umane. Mi-am petrecut sase decenii ca sa studiez complicatiile creierului pozitronic si cred ca voi mai petrece inca cincisprezece sau douazeci pentru aceasta problema. In acest timp, abia am atins problema creierului uman, care este mult mai complicat. Exista, oare, Legi ale Umanitatii, asa cum exista Legi ale Roboticii? Cate Legi ale Umanitatii pot exista si cum pot fi ele exprimate matematic? Nu stiu. Poate va veni, totusi, o zi cand cineva va elabora Legile Umanitatii si va putea, apoi, sa prevada caracteristicile generale ale viitorului, sa stie ce e important pentru omenire, in loc sa presupuna, asa cum fac eu, sa stie cum sa indrepte lucrurile, in loc sa emita doar ipoteze. Visez, uneori, sa pun bazele unei stiinte matematice, pe care ma gandesc s-o denumesc „psihoistorie”, dar stiu ca nu pot si ma tem ca nimeni nu va putea vreodata.

Se opri.

Baley astepta, apoi intreba cu blandete:

— Si ce motiv ai avut ca sa-l distrugi pe Jander Panell, dr. Fastolfe?

Fastolfe parea ca nu a auzit intrebarea. In orice caz, nu raspunse. In schimb, spuse:

— Daneel si Giskard ne fac din nou semn ca totul e in ordine. Spune-mi, domnule Baley, ai vrea sa mergem mai departe?

— Unde? intreba Baley prevazator.

— Inspre o locuinta din vecinatate. In partea aceea, dincolo de luminis. Spatiul deschis te supara?

Baley isi stranse buzele si privi in acea directie, ca si cum ar fi vrut sa-i aprecieze influenta:

— Cred ca-l pot suporta. Nu prevad nici un necaz.

Giskard, care era destul de aproape ca sa auda, veni si mai aproape. In lumina zilei, ochii lui nu aveau nici o stralucire:

— Domnule, pot sa va reamintesc faptul ca in timpul calatoriei incoace ati avut o mare neplacere la aterizarea pe planeta?

Baley se intoarse spre el. Orice sentimente ar fi avut fata de Daneel, oricat i-ar fi putut schimba atitudinea fata de roboti caldura unei colaborari trecute, acum era altceva. Gasea ca mai primitivul Giskard e deosebit de respingator. Se cazni sa inlature grauntele de manie pe care-l simtea si spuse:

— Pe nava am fost neprevazator, baiete, pentru ca eram peste masura de curios. Am luat contact cu o imagine pe care n-o mai vazusem si n-am avut timp de acomodare. Acum e altceva.

— Domnule, acum aveti vreo neplacere? Ma puteti asigura?

— Daca am sau nu, spuse Baley cu hotarare (amintindu-si ca robotul era constrans de Prima Lege si incercand sa fie politicos cu o bucata de metal a carei unica grija era, la urma urmei, bunastarea lui Baley), nu conteaza. Am o datorie de indeplinit si asta nu se poate face daca ma ascund la adapost.

— Datoria dumneavoastra? intreba Giskard, de parca n-ar fi fost programat sa inteleaga cuvantul.

Baley privi iute inspre Fastolfe, dar acesta ramase pe loc si nu interveni. Parea sa asculte cufundat in ganduri, ca si cum ar fi apreciat reactia unui robot de un anumit tip intr-o situatie noua, comparand-o cu relatii, variabile, constante si ecuatii diferentiale intelese doar de el.

Sau asa crezu Baley. Se simtea enervat ca este supus unei observatii de acest fel si zise (poate prea taios, isi dadu seama):

— Stii ce inseamna „datorie”?

— Ceva care trebuie facut, domnule, spuse Giskard.

— Datoria ta este sa asculti de Legile Roboticii. Fiintele umane au si ele legile lor — asa cum tocmai spunea stapanul tau, dr. Fastolfe — si acestea trebuie respectate. Trebuie sa fac ceea ce mi s-a indicat sa fac. E important.

— Dar sa mergeti in camp deschis, cand nu sunteti…

— Oricum, trebuie s-o fac. Poate ca fiul meu va pleca intr-o zi spre alta planeta, una mai putin confortabila decat asta, si s-ar putea sa stea in Exterior cate zile va avea de trait. Daca voi putea, voi merge cu el.

— Dar de ce sa faceti asta?

— Ti-am spus. Consider ca e datoria mea.

— Domnule, eu nu pot sa nu respect Legile. Dumneavoastra puteti sa nu le respectati pe ale dumneavoastra? Pentru ca trebuie sa insist sa nu…

— Pot sa aleg sa nu-mi fac datoria, dar nu aleg asta — iata constrangerea cea mai puternica, Giskard.

Se facu liniste o clipa, apoi Giskard spuse:

— V-ar dauna daca as reusi sa va conving sa nu iesiti in camp deschis?

— In masura in care as simti ca nu-mi fac datoria, da.

— V-ar face mai rau decat orice neplacere pe care ati simti-o afara?

— Mult mai rau.

— Va multumesc pentru explicatie, domnule, spuse Giskard, iar Baley isi inchipui ca pe fata inexpresiva a robotului se citeste satisfactia. (Tendinta omeneasca de a personifica nu putea fi reprimata.)

Giskard se dadu inapoi si acum vorbi dr. Fastolfe:

— A fost interesant, domnule Baley. Giskard avea nevoie de lamuriri, inainte de a sti cum sa adapteze posibila reactie pozitronica la cele Trei Legi sau, mai bine zis, cum trebuie sa se adapteze singure aceste reactii la situatie. Acum stie cum sa se comporte.

— Am observat ca Daneel n-a pus nici o intrebare, spuse Baley.

Fastolfe zise:

— Daneel te cunoaste. A fost cu dumneata pe Pamant si pe Solaria… Dar haide, mergem? Sa mergem incet. Priveste atent in jur si, daca vei voi sa te odihnesti, sa astepti sau, chiar, sa te intorci, te rog sa ma anunti.

— Asa voi face, dar care e scopul acestei plimbari? De vreme ce te astepti la unele neplaceri in ceea ce ma priveste, nu cred ca o sugerezi degeaba.

— Nu, spuse Fastolfe. Cred ca vrei sa vezi corpul neinsufletit al lui Jander.

— Ca o chestiune de forma, da, dar nu prea cred ca-mi va spune ceva.