Robotii de pe Aurora

de a iesi dintre patru pereti.

— Luptam cu ea, dr. Fastolfe. Organizatia noastra are de gand sa plece in spatiu. Fiul meu este unul dintre conducatorii miscarii si sper ca va veni ziua cand va parasi Pamantul in fruntea unei expeditii de colonizare a unei Lumi noi. Daca primim si ajutorul tehnologic de care vorbeai… arunca Baley momeala.

— Adica, daca va dam navele?

— Si alte utilaje. Da, dr. Fastolfe.

— Sunt probleme. Multi Aurorieni nu vor ca Pamantenii sa plece in spatiu si sa colonizeze Lumi noi. Se tem de raspandirea rapida a culturii de pe Pamant, de Orasele ca niste stupi, de haos.

Se agita stanjenit si spuse:

— De ce ne-am oprit aici? Sa mergem mai departe.

Inainta incet si zise:

— Am sustinut ca nu asa trebuie sa fie. Am aratat ca Pamantenii colonizatori nu vor fi cei de tip clasic. Nu vor fi inchisi in Orase. Venind intr-o Lume noua, vor fi asemenea intemeietorilor Aurorei cand au venit aici. Vor crea un echilibru ecologic flexibil si vor avea o atitudine mai apropiata de cea a Aurorienilor, decat de a Pamantenilor.

— Nu vor dezvolta toate punctele slabe care exista in cultura din Spatiu, dr. Fastolfe?

— Poate ca nu. Vor invata din greselile noastre… Dar asta e teorie, pentru ca a aparut ceva care face ca subiectul sa fie controversat.

— Ce anume?

— Pai, robotul cu aspect uman. Vezi, sunt unii care vad in robotul cu aspect uman un colonizator perfect. Acestia vor construi noi Lumi.

— Ati avut intotdeauna roboti, spuse Baley. Vrei sa spui ca ideea asta nu s-a mai discutat?

— O, ba da, numai ca a fost intotdeauna de nerealizat. De la robotii obisnuiti, fara aspect uman, fara controlul nemijlocit al omului, care construiesc o Lume ce s-ar potrivi numai personalitatilor lor neumane, nu te poti astepta sa supuna si sa creeze o Lume potrivita cu mintea si corpul fiintelor umane, mai delicate si mai flexibile.

— Cu siguranta ca Lumea pe care ar crea-o ar fi doar un prim model acceptabil.

— Cu siguranta ca asa ar fi, domnule Baley. Totusi, este un semn de declin pe Aurora, sentimentul coplesitor al locuitorilor ei ca un prim model acceptabil este inacceptabil de insuficient. Pe de alta parte, un grup de roboti cu aspect uman, cat mai asemanatori cu oamenii la trup si la minte, vor reusi sa construiasca o Lume care, potrivindu-li-se lor, s-ar potrivi inevitabil si Aurorienilor. Imi urmaresti explicatia?

— In intregime.

— Intelegi, vor construi o Lume atat de bine, incat, atunci cand vor termina si Aurorienii vor dori, in sfarsit, sa plece, fiintele noastre umane vor pasi de pe Aurora pe o alta Aurora. Nu vor pleca de acasa; pur si simplu vor avea o alta casa, mai noua, absolut ca si cealalta, in care isi vor continua declinul. Imi urmaresti si explicatia asta?

— Iti inteleg punctul de vedere, dar deduc de aici ca nu ti-l inteleg cei de pe Aurora.

— Nu li se permite sa-l inteleaga. Cred ca pot sa argumentez clar asta, daca opozitia nu ma distruge din punct de vedere politic prin aceasta problema a distrugerii lui Jander. Intelegi ce motiv mi se atribuie? Se presupune ca am inceput un program de distrugere a robotilor cu aspect uman, in loc sa aprob folosirea lor pentru colonizarea altor planete. Cel putin asa spun dusmanii mei.

Acum Baley se opri din mers. Il privi ganditor pe Fastolfe si zise:

— Intelegi, dr. Fastolfe, ca Pamantul are interesul ca punctul dumitale de vedere sa castige in totalitate.

— Este si in interesul dumitale propriu, domnule Baley.

— Si in al meu. Dar daca ma dau la o parte, deocamdata, tot e important pentru Lumea mea ca oamenii nostri sa aiba voie, sa fie incurajati sa exploreze Galaxia; sa pastram toate obiceiurile cu care suntem obisnuiti; sa nu fim condamnati la inchisoare vesnica pe Pamant, pentru ca acolo nu putem decat pieri.

— Unii dintre voi, spuse Fastolfe, cred ca vor insista sa ramana la inchisoare…

— Sigur. Poate aproape toti. Oricum, cel putin cativa dintre noi — cat mai multi posibil — vor scapa, daca li se va permite. De aceea, este datoria mea, nu numai ca reprezentant al legii pentru o mare parte a omenirii, ci ca Pamantean, pur si simplu, sa te ajut la reabilitarea numelui, fie ca esti vinovat sau nevinovat. Cu toate acestea, pot sa ma apuc de treaba cu tragere de inima numai daca stiu ca, de fapt, acuzatiile impotriva dumitale sunt nefondate.

— Desigur! Inteleg.

— In conformitate cu cele ce mi-ai spus, despre motivul care ti se atribuie, asigura-ma din nou ca nu ai facut asta.

Fastolfe spuse:

— Domnule Baley, inteleg perfect ca nu ai de ales in aceasta privinta. Sunt constient ca-ti pot spune, fara sa fiu pedepsit, ca sunt vinovat si ca vei fi totusi silit de situatia dumitale si de cea din Lumea dumitale sa conlucrezi cu mine ca sa ascundem acest fapt. Intr-adevar, chiar daca as fi vinovat, m-as simti obligat sa-ti spun asa, ca sa poti tine seama de acest lucru si, cunoscand adevarul, sa lucrezi mai eficient ca sa ma salvezi pe mine — si pe dumneata. Dar nu pot face asta, pentru ca, de fapt, sunt nevinovat. Oricat de mult ar fi aparentele impotriva mea, eu nu l-am distrus pe Jander. Niciodata nu mi-a trecut prin minte asa ceva.

— Niciodata?

Fastolfe zambi cu tristete:

— O, poate m-am gandit, o data sau de doua ori, ca ar fi fost mult mai bine pentru Aurora daca n-as fi lucrat niciodata la notiunile ingenioase care au dus la dezvoltarea creierului pozitronic asemanator cu al omului sau ca ar fi fost mult mai bine daca aceste creiere s-ar fi dovedit instabile si usor supuse degajarii mentale. Dar acestea au fost ganduri fugare. Nici o frantura de secunda nu m-am gandit sa-l distrug pe Jander din aceasta cauza.

— Atunci, trebuie sa distrugem motivul care ti se atribuie.

— Bun. Dar cum?

— Putem arata ca nu serveste nimanui. La ce bun sa-l distrugi pe Jander? Pot fi construiti mai multi roboti cu aspect uman. Mii. Milioane.

— Ma tem ca nu-i asa, domnule Baley. Nu poate fi construit nici unul. Doar eu stiu cum sa-i proiectez si, atata timp cat colonizarea cu roboti este un destin posibil, refuz sa construiesc altii. Jander nu mai e si a ramas doar Daneel.

— Secretul va fi descoperit de altii.

Fastolfe isi impinse barbia inainte:

— As vrea sa-l vad pe roboticianul in stare s-o faca. Dusmanii mei au infiintat un Institut de Robotica, al carui unic scop este sa elaboreze metode de construire a unui robot cu aspect uman, dar n-o sa le mearga. Cu siguranta n-au reusit pana acum si stiu ca nu vor reusi.

Baley se incrunta:

— Daca dumneata esti singurul om care cunoaste secretul robotilor cu aspect uman, si daca dusmanii dumitale umbla disperati dupa el, nu vor incerca sa-l obtina de la dumneata?

— Bineinteles. Amenintandu-mi existenta politica, punand la cale vreo pedeapsa care-mi va interzice sa lucrez in acest domeniu si punand, astfel, capat si existentei mele profesionale, ei spera sa ma determine sa le impartasesc secretul. Pot impune chiar Adunarii Legislative sa ma determine sa dezvalui secretul, sub pedeapsa confiscarii averii, a amenintarii cu inchisoarea — cine stie? Oricum, m-am hotarat sa nu cedez la nimic si sa nu ma las. Dar nu vreau sa fie asa, intelegi?

— Ei stiu ca esti hotarat sa rezisti?

— Asa sper. Le-am spus-o destul de clar. Cred ca isi inchipuie ca glumesc, ca nu vorbesc serios. Dar vorbesc foarte serios.

— Dar daca te vor crede, ar putea face pasi importanti.

— Ce vrei sa spui?

— Sa-ti fure hartiile. Sa te rapeasca. Sa te tortureze.

Fastolfe izbucni in ras, iar Baley se inrosi. Spuse:

— Nu-mi place ca seamana cu o drama transmisa pe hiperunde, dar te-ai gandit la asta?