Robotii de pe Aurora

Fastolfe zise:

— Domnule Baley… Mai intai, robotii mei ma pot apara. Ar trebui un razboi pe scara mare ca sa ma rapeasca sau sa-mi fure hartiile. In al doilea rand, chiar daca ar reusi in vreun fel, nici unul dintre roboticienii care sunt impotriva mea n-ar putea recunoaste ca singurul mod in care a obtinut secretul creierului pozitronic asemanator cu al omului a fost furtul sau agresarea mea. Reputatia profesionala a lui sau a ei va fi complet distrusa. In al treilea rand, pe Aurora nu s-a auzit de asemenea lucruri. Cea mai mica aluzie la un atentat neprofesional asupra mea ar intoarce imediat Adunarea Legislativa — si opinia publica — in favoarea mea.

— Chiar asa? bombani Baley, injurand in gand, pentru ca trebuia sa aiba de-a face cu o cultura ale carei dedesubturi pur si simplu nu le intelegea.

— Da. Crede-ma pe cuvant. As vrea ca ei sa incerce asa ceva, melodramatic. As vrea sa fie atat de incredibil de prosti ca sa procedeze astfel. De fapt, domnule Baley, as vrea sa te pot convinge sa te duci la ei, sa le castigi increderea si sa-i lingusesti sa organizeze un atac asupra locuintei mele, sau sa ma pandeasca pe un drum pustiu sau altceva asemanator, lucruri obisnuite pe Pamant, imi inchipui.

Baley spuse, incapatanat:

— Nu cred ca ar fi genul meu.

— Nici eu nu cred, asa ca nu intentionez deloc sa-mi impun vointa. Si, crede-ma, e foarte rau, pentru ca, daca nu-i putem convinge sa incerce metoda sinucigasa a folosirii fortei, vor continua sa faca un lucru mult mai bun, din punctul lor de vedere. Ma vor distruge cu minciuni.

— Ce minciuni?

— Nu mi se pune in carca numai distrugerea robotului. Asta e destul de rau si ar fi suficient. Se zvoneste — deocamdata e doar un zvon — ca moartea e un experiment de-al meu, unul periculos, si reusit. Se zvoneste ca lucrez la un sistem de distrugere rapida si eficienta a creierelor asemanatoare cu creierul uman, astfel incat, cand dusmanii mei vor crea intr-adevar propriii lor roboti, eu, impreuna cu membrii partidului meu, sa-i putem distrugem pe toti, impiedicand astfel Aurora sa colonizeze noi Lumi si lasand Galaxia in mainile Pamantenilor.

— Desigur ca nu e nimic adevarat in toate astea.

— Desigur ca nu. Ti-am spus ca sunt minciuni. Si inca unele ridicole. O asemenea metoda de distrugere nu este posibila nici macar teoretic, iar cei de la Institutul de Robotica nu sunt pe cale sa-si creeze propriii roboti cu aspect uman. Nu pot fi de acord cu nebunia distrugerii in masa, chiar daca as vrea. Nu pot.

— Atunci, nu se prabuseste tot complotul?

— Din pacate, in timp nu se va intampla asa. S-ar putea sa fie o prostie, dar cred ca va persista destul de mult, pana ce opinia publica se va intoarce impotriva mea, schimband destule voturi in Adunarea Legislativa, atatea cat sa ma distruga. Pana la urma, se va recunoaste ca totul e o prostie, dar atunci va fi prea tarziu. Si te rog sa observi ca Pamantul e pe post de baiat care este biciuit in locul printului. Acuzatia ca lucrez in numele Pamantului este grava si vor fi multi cei care vor prefera sa creada intregul talmes-balmes, chiar impotriva bunului lor simt, din cauza repulsiei fata de Pamant si Pamanteni.

Baley zise:

— Din cate-mi spui, reiese ca repulsia fata de Pamant se consolideaza.

— Exact, domnule Baley, facu Fastolfe. Situatia se inrautateste pentru mine — si pentru Pamant — zi de zi, si avem foarte putin timp. — Dar nu exista un mod mai usor de a zadarnici toate astea?

(Disperat, Baley se hotari ca era timpul sa revina la ideea lui Daneel.) Daca ai dori cu adevarat sa testezi o metoda de distrugere a unui robot cu aspect uman, de ce ai cauta unul in alta parte, unul cu care ai putea avea necazuri? Il aveai pe Daneel, in locuinta dumitale. Era la indemana, accesibil. Daca ar fi ceva adevarat in zvonuri, experimentul nu s-ar fi desfasurat pe el?

— Nu, nu, zise Fastolfe. N-as putea face pe nimeni sa creada asa ceva. Daneel a fost prima mea reusita, triumful meu. Nu l-as distruge, in nici un caz. Firesc, m-as indrepta spre Jander. Oricine ar intelege asta si eu as fi un prost daca as incerca sa conving ca pentru mine ar avea mai mult sens distrugerea lui Daneel.

Pornira din nou, apropiindu-se de destinatie. Baley era tacut.

— Cum te simti, domnule Baley? intreba Fastolfe.

Baley raspunse incet:

— Daca te referi la Exterior, nici macar nu sunt constient de el. Daca te referi la dilema noastra, cred ca sunt pe cale sa renunt si fara sa intru singur intr-o camera cu ultrasunete pentru spalarea creierului. Apoi intreba cu violenta:

— De ce ai trimis dupa mine, dr. Fastolfe? De ce mi-ai dat treaba asta? Ce ti-am facut, de te porti asa cu mine?

— De fapt, raspunse Fastolfe, mai intai ca n-a fost ideea mea, iar eu nu pot decat sa-mi invoc disperarea.

— Ei bine, a cui a fost ideea?

— Proprietarul acestei locuinte la care am ajuns acum a fost cel care a sugerat-o la inceput… iar eu n-am avut alta ideea mai buna.

— Proprietarul acestei locuinte? El de ce ar fi…

— Ea.

— Ei bine, ea de ce ar fi sugerat asa ceva?

— Oh! Nu ti-am explicat ca ea te cunoaste, nu-i asa, domnule Baley? Iat-o, asteptandu-ne.

Baley privi uimit:

— Pe Iehova, sopti.

6. GLADIA

23

Tanara femeie ce le statea in fata spuse, zambind sters:

— Stiam ca acesta va fi primul cuvant pe care-l voi auzi, Elijah, cand te voi reintalni.

Baley se holba la ea. Se schimbase. Parul ii era mai scurt si chipul chiar mai ingrijorat decat ii fusese cu doi ani in urma si, oricum, parea imbatranita cu mai mult de doi ani. Dar era, fara indoiala, Gladia. Tot cu fata in forma de triunghi, cu pometii proeminenti si cu barbia mica. Tot scunda, subtire, amintind de un copil.

O visase des — desi nu chiar erotic — dupa ce revenise pe Pamant. In visele lui nu era niciodata in stare sa ajunga la ea. Ea era intotdeauna acolo, dar prea departe ca sa-i poata vorbi. Nu-l auzea niciodata cand o striga. Niciodata nu se apropia cand el se indrepta spre ea.

Nu era greu de inteles de ce visele fusesera astfel. Ea era o persoana nascuta pe Solaria si, prin urmare, nu te puteai astepta sa fie prea des in prezenta altor fiinte umane.

Elijah nu avusese acces la ea pentru ca era om si mai ales, desigur, pentru ca era de pe Pamant. Desi investigarea crimei, pe care o efectua el, ii obliga sa se intalneasca, pe tot timpul relatiei lor ea fusese complet acoperita cand erau impreuna, ca sa previna orice contact. Si totusi, la ultima lor intalnire, sfidand bunul-simt, ea il atinsese pe obraz cu mana goala. Precis stia ca se poate infecta din asta. Cu atat mai mult pastrase el in suflet mangaierea, cu cat educatia ei o facea de neimaginat.

Cu timpul, visele palisera.

Baley zise, destul de lipsit de sens:

— Tu erai cea care detinea…

Se opri, iar Gladia termina propozitia pentru el:

— Robotul. Si acum doi ani eu eram cea care aveam sotul. Tot ce ating este distrus.

Fara sa-si dea seama, Baley ii puse o mana pe obraz. Gladia paru sa nu observe. Spuse:

— Ai venit sa ma salvezi prima oara. Iarta-ma, dar a trebuit sa te chem din nou… Intra, Elijah. Intra, dr.