Robotii de pe Aurora

scotea nici un sunet, nu facea nici o miscare, dar Baley stia ca ea plange din nou.

Corpul nu era tocmai omenesc. Conturul muschilor era cumva simplificat si cam schematic, dar nu lipsea nimic: mameloanele, buricul, penisul, testiculele. parul pubian si asa mai departe. Pana si parul fin, subtire, de pe piept.

De cate zile fusese omorat Jander? Baley isi dadu seama ca nu stie, dar fusese cu catva timp inainte sa-si inceapa calatoria spre Aurora. Trecuse peste o saptamana si nu era nici un semn de descompunere, nici vizual, nici olfactiv. Evident, o caracteristica a robotilor. Baley ezita, apoi isi petrecu un brat pe sub umerii lui Jander si altul pe sub soldurile lui, intorcandu-l pe o parte. Nu se gandi sa-i ceara ajutor Gladiei — asta era imposibil. Il ridica si, cu oarecare efort, il intoarse pe Jander cu fata in jos, fara sa-l dea jos din pat. Patul scartai. Gladia stia, desigur, ce face el, dar nu se intoarse. Nici nu se oferise sa-l ajute, dar nici nu protesta in vreun fel.

Baley isi retrase bratele. Jander era cald la pipait. Probabil ca sursa de energie continua sa realizeze un lucru atat de simplu ca mentinerea temperaturii, chiar si fara functionarea creierului. Corpul era viguros si elastic. Probabil ca nu trecuse deloc printr-o etapa asemanatoare cu rigiditatea cadaverica.

Un brat ii atarna, acum, din pat, intr-un mod aproape uman. Baley il misca usor si-i dadu drumul. Acesta se legana incoace si incolo, apoi se opri. Indoi un picior din genunchi si studie o laba, apoi pe cealalta. Sezutul era modelat perfect si exista chiar si un anus.

Baley nu putea scapa de un sentiment de jena. Ideea ca viola intimitatea unei fiinte umane nu-i dadea pace. Daca ar fi fost un cadavru de om, raceala si rigiditatea lui l-ar fi privat de caracterul omenesc.

Se gandi tulburat: „Un cadavru de robot este mult mai uman decat un cadavru de om.”

Se apleca din nou deasupra lui Jander, il ridica si-i intoarse. Netezi cearsaful cat putu de bine, apoi puse cuvertura la loc asa cum fusese si o indrepta. Se dadu inapoi si hotari ca e ca la inceput- sau aproape ca la inceput.

— Am terminat, Gladia, spuse.

Ea se intoarse, il privi pe Jander cu ochii umezi si intreba:

— Atunci, putem pleca?

— Da, desigur, dar, Gladia…

— Ei bine?

— Il vei tine in continuare asa? Imi inchipui ca n-o sa se descompuna.

— Are vreo importanta daca-l tin?

— Intr-un fel, da. Trebuie sa-ti oferi o sansa ca sa-ti revii. Nu poti petrece trei secole jelind. Ce s-a terminat e bun terminat. (Expresia suna fals pana si in urechile lui. Cum trebuia sa fi sunat in ale ei?)

Ea spuse:

— Stiu ca ai intentii bune, Elijah. Mi s-a cerut sa-l tin pe Jander pana ce se termina cercetarea. Apoi va fi ars, la cererea mea.

— Ars?

— Pus sub o flacara de plasma si redus la elementele de baza, ca si cadavrele umane. Am holograme de- ale lui… si amintiri. Asta te multumeste?

— Desigur. Acum trebuie sa ma intorc la casa doctorului Fastolfe.

— Da. Ai aflat ceva de la corpul lui Jander?

— Nu ma asteptam sa aflu, Gladia.

Ea il privi in fata:

— Si, Elijah, vreau sa afli cine a facut asta si de ce. Trebuie sa stiu.

— Dar, Gladia…

Ea dadu din cap cu violenta, ca si cum ar fi vrut sa evite ceva ce nu era pregatita sa auda:

— Stiu ca tu poti face asta.

7. DIN NOU FASTOLFE

27

Baley iesi din casa Gladiei cand soarele apunea. Se intoarse catre ceea ce credea el ca este vestul si gasi soarele Aurorei, de culoare stacojiu inchis, strajuit de fasii inguste de nori roscati, pe un cer verde deschis.

— Pe Iehova, murmura.

Era clar ca soarele Aurorei, mai rece si mai portocaliu decat cel al Pamantului, era si mai deosebit la apus, cand lumina lui trecea prin atmosfera mai groasa a planetei.

Daneel era in spatele lui; Giskard, ca si mai inainte, mult in fata.

Vocea lui Daneel ii rasuna in urechi:

— Te simti bine, partenere Elijah?

— Foarte bine, raspunse Baley, multumit de el insusi. Ma descurc bine cu Exteriorul, Daneel. Pot chiar sa admir apusul soarelui. Intotdeauna e asa?

Daneel privi fara interes la soarele care apunea si zise:

— Da. Dar hai sa mergem repede inapoi inspre casa doctorului Fastolfe. In aceasta perioada a anului, partenere Elijah, amurgul nu dureaza mult si as vrea sa ajungem cat mai poti vedea cu usurinta.

— Sunt gata. Sa mergem.

Baley se intreba daca n-ar fi mai bine sa astepte intunericul. Nu va fi placut sa nu vada, dar va da iluzia ca e ocrotit — si in sinea lui nu era sigur cat va dura aceasta euforie provocata de admirarea unui apus de soare (un apus de soare, baga de seama, Exteriorule). Dar asta insemna sa fie slab de inger, si el nu voia sa recunoasca asa ceva.

Giskard veni spre el fara sa faca vreun zgomot si spuse:

— Ati dori sa asteptati, domnule? Intunericul v-ar conveni mai mult? Pe noi nu ne-ar incomoda.

Baley observa si alti roboti, mai la distanta, de o parte si de alta. Isi trimisese Gladia robotii pe teren sa-l pazeasca, sau si-i trimisese Fastolfe pe ai lui? Asta sublinia modul in care toata lumea avea grija de el, dar el se incapatana sa nu-si recunoasca slabiciunea. Spuse:

— Nu, sa mergem.

Si porni in pas vioi spre locuinta lui Fastolfe, pe care o zarea printre copacii din departare.

„Robotii n-au decat sa vina sau nu, daca vor”, se gandi cu curaj. Stia ca, daca isi ingaduia sa se gandeasca la asta, o particica din el se va agita la ideea ca se afla pe scoarta altei planete, fara alta protectie decat aerul dintre ei si marele vid, dar nu se va gandi la asta.

Bucuria ca a scapat de teama facu sa-i tremure falcile si sa-i clantane dintii. Sau era de vina vantul rece al serii ca i se facuse pielea de gaina pe brate.

Nu era Exteriorul de vina.

Nu era.

Spuse, incercand sa-si desclesteze falcile:

— Cat de bine l-ai cunoscut pe Jander, Daneel? Daneel raspunse:

— Am fost impreuna un timp. De cand a fost construit prietenul Jander, pana ce a trecut in locuinta domnisoarei Gladia, am fost impreuna in mod continuu.

— Te supara ca Jander iti seamana atat de bine, Daneel?

— Nu, domnule. Noi doi ne cunosteam intre noi si nici dr. Fastolfe nu ne incurca. Deci, eram doi indivizi, partenere Elijah.

— Si tu puteai sa-i deosebesti, Giskard?

Acum se apropiasera de el, poate si pentru ca alti roboti preluasera sarcina de a pazi de la distanta.

Giskard raspunse:

— Din cate imi amintesc, nu a existat nici o imprejurare in care sa trebuiasca s-o fac.

— Si daca ar fi existat, Giskard?