Robotii de pe Aurora

— Atunci as fi putut s-o fac.

— Care este parerea ta despre Jander, Daneel?

— Parerea mea, partenere Elijah? raspunse Daneel. In legatura cu ce caracteristica a lui Jander doresti parerea mea?

— De exemplu, isi indeplinea sarcinile bine?

— Desigur.

— Era multumitor in orice privinta?

— Dupa cate stiu eu, in orice privinta.

— Dar tu, Giskard? Care e parerea ta? Giskard spuse:

— N-am fost niciodata atat de aproape de prietenul Jander, cum a fost prietenul Daneel, si nu s-ar cuveni sa formulez o parere. Pot spune ca, dupa cate stiu, dr. Fastolfe era foarte multumit de prietenul Jander. Parea la fel de multumit de prietenul Jander si de prietenul Daneel. Totusi, nu cred ca programarea mea imi permite sa fiu sigur in aceasta privinta.

Baley intreba:

— Dar perioada in care Jander a intrat in gospodaria domnisoarei Gladia? Atunci l-ai mai vazut, Daneel?

— Nu, partenere Elijah. Domnisoara Gladia il tinea la ea acasa. Cand il vizita pe dr. Fastolfe, el nu era niciodata cu ea, dupa cum mi-am dat seama. Cand il insoteam pe dr. Fastolfe in vizita la locuinta domnisoarei Gladia, nu-l vedeam pe prietenul Jander.

Baley fu usor surprins auzind asta. Se rasuci inspre Giskard ca sa-i puna aceeasi intrebare, se opri, apoi dadu din umeri. De fapt, nu ajungea nicaieri si, asa cum ii spusese dr. Fastolfe mai devreme, nu prea are rost sa supui un robot interogatoriului incrucisat. El n-o sa spuna niciodata, cu buna stiinta, ceva care ar face rau unei fiinte umane, nici nu poate fi santajat, mituit sau lingusit s-o faca. Nu va minti pe fata, ci va continua cu incapatanare — chiar politicos — sa dea raspunsuri inutile.

Si, poate, nu mai avea importanta.

Ajunsera in pragul casei lui Fastolfe si Baley simti cum respiratia i se accelereaza. Era sigur ca tremurul bratelor si al buzei inferioare se datora numai vantului rece.

Soarele disparuse, se vedeau cateva stele, cerul devenea ciudat, verde-purpuriu, parca era vanat, iar el intra pe usa, in atmosfera calda cu pereti stralucitori.

Era in siguranta.

Fastolfe il intampina:

— Te-ai intors la timp, domnule Baley. Intalnirea dumitale cu Gladia a fost rodnica?

— Foarte rodnica, dr. Fastolfe, raspunse Baley. S-ar putea, chiar, sa am cheia problemei in mana mea.

28

Fastolfe zambi politicos, intr-un mod care nu insemna nici surprindere, nici buna dispozitie, nici neincredere. Il conduse in ceea ce era, evident, o sufragerie, mai mica si mai placuta decat cea in care luasera masa de pranz.

— Dumneata si cu mine, draga domnule Baley, spuse Fastolfe cu amabilitate, vom servi o cina neoficiala, singuri. Doar noi doi. Vor lipsi pana si robotii, daca vrei. Si nici nu vom discuta afaceri, in afara de cazul in care doresti la nebunie acest lucru.

Baley nu spuse nimic, ci se opri sa priveasca uimit peretii. Erau de un verde luminos, cu ape, cu diferente de stralucire si nuanta care inaintau de jos in sus. Din loc in loc apareau frunze de un verde mai inchis si sclipiri umbroase. Peretii faceau ca incaperea sa semene cu o pestera bine luminata, la partea de jos, de apa marii. Efectul era ametitor-cel putin asa il gasi Baley.

Lui Fastolfe nu-i fu greu sa interpreteze expresia lui Baley. Zise:

— E un gust dobandit, domnule Baley, recunosc… Giskard, stinge lumina de pe pereti… Multumesc.

Baley rasufla usurat:

— Multumesc si dumitale, dr. Fastolfe. Pot sa merg la Personala, domnule?

— Desigur.

Baley ezita:

— N-ai putea…

Fastolfe chicoti:

— Totul va fi absolut normal, domnule Baley. Nu vei avea de ce sa te plangi.

Baley inclina capul:

— Multumesc foarte mult.

Fara aspectul inselator intolerabil, Personala — se gandi ca e aceeasi pe care o mai folosise o data — era doar ceea ce trebuia sa fie, doar mult mai somptuoasa si mai placuta decat vazuse el vreodata. Cele de pe Pamant erau siruri de cabine identice, intinzandu-se la infinit, fiecare insemnata pentru a fi folosita de o persoana — doar una singura — odata.

Stralucea de curatenie. Probabil ca stratul molecular extern era curatat dupa fiecare folosire si se depunea un nou strat. Baley avu sentimentul ca, daca ar fi stat destul de mult pe Aurora, i-ar fi venit greu sa se obisnuiasca apoi cu aglomerarile de pe Pamant, care lasau deoparte igiena si curatenia — lucruri in fata carora sa te pleci de la distanta, idealuri de neatins.

Inconjurat de confortul de fildes si aur (fara indoiala ca nici fildesul, nici aurul nu erau veritabile), stralucitor si neted, Baley se trezi, deodata, infiorandu-se de bacteriile de pe Pamant si crispandu-se din cauza pericolului de contaminare. Nu asa simteau si cei din Spatiu? Putea sa-i invinuiasca?

Isi spala mainile ganditor, atingand in joaca, ici si colo, fasia care schimba temperatura. Si totusi, acesti aurorieni erau atat de inutil de impodobiti in pavoazarile lor interioare, se prefaceau atat de mult ca traiesc intr-o stare naturala, cand imblanzisera si distrusesera natura. Sau numai Fastolfe era asa?

De fapt, locuinta Gladiei era mult mai austera. Poate doar pentru ca fusese crescuta pe Solaria?

Cina care a urmat a fost o adevarata placere. Ca si la pranz, a existat din nou sentimentul apropierii de natura. Felurile erau numeroase — toate diferite, toate in portii mici — si, la unele dintre ele, se dovedea ca fusesera facute din plante sau animale. Incepu sa caute nod in papura — un oscior, un zgarci, o pielita sau o ata, care mai devreme l-ar fi putut scarbi — la intamplare.

Felul intai era un peste mic — un peste mic servit intreg, cu toate organele lui interne. La inceput, asta l-a socat — un alt mod de a-ti baga nasul in Natura cu „N” mare. Dar a inghitit, totusi, pestele, asa cum a facut si Fastolfe, si gustul l-a facut sa-si schimbe, imediat, parerea. Nu mai gustase ceva asemanator. Parca atunci s-ar fi inventat papilele gustative si i-ar fi fost puse pe limba.

Gusturile variau de la un fel de mancare la altul. Unele erau ciudate Si nu tocmai placute, dar gasi ca n- avea importanta. Senzatia unui gust diferit, a mai multor gusturi diferite (la indicatia lui Fastolfe, sorbi o inghititura de apa usor aromata intre feluri) era cea mai importanta — nu gustul in sine.

Incerca sa nu se indoape, sa nu se concentreze numai asupra mancarii si sa nu-si linga farfuria. Cu disperare, il observa si-l imita in continuare pe Fastolfe, nebagand in seama privirile blande, dar categoric amuzate, ale acestuia.

— Sper, zise Fastolfe, ca e pe gustul dumitale.

— Foarte bun, reusi Baley sa deschida gura.

— Te rog, nu te chinui sa fii politicos inutil. Nu manca un lucru care ti se pare ciudat sau necomestibil. Voi cere portii suplimentare pentru tot ceea ce-ti place.

— Nu e nevoie, dr. Fastolfe. Totul e suficient.

— Bun.

In ciuda propunerii lui Fastolfe de a manca fara sa fie prezenti robotii, era un robot care servea. (Fastolfe, obisnuit cu asta, probabil ca nici nu observa, se gandi Baley — si nu discuta problema.)

Asa cum trebuia, robotul era tacut si se descurca impecabil. Livreaua lui frumoasa parea sa fie luata din dramele istorice pe care Baley le vazuse pe hiperunde. Doar de foarte aproape se vedea ca acest costum este o