era rusine.
— Ei, si?
— Nimanui nu-i place sa-i fie rusine — si ea ar fi putut sa-l invinuiasca pe Jander pentru asta, dupa obiceiul destul de lipsit de sens pe care-l au oamenii de a cauta sa-i invinuiasca pe ceilalti pentru neplaceri care sunt, evident, din propria lor vina.
— Da?
— Poate au fost ocazii cand Gladia, care are un temperament iute, a izbucnit in lacrimi, sa zicem, si l-a dojenit pe Jander ca este cauza rusinii si nenorocirii ei. Poate ca n-a durat mult si a trecut repede la scuze si mangaieri, dar Jander n-ar fi prins ideea ca, de fapt, el era cauza rusinii si nefericirii ei?
— Poate.
— Si nu s-ar fi putut sa insemne pentru Jander ca, daca ar continua relatia, ar face-o nefericita, si daca ar pune capat relatiei, ar face-o nefericita? Orice ar fi facut, ar fi incalcat Prima Lege si, incapabil sa mai actioneze fara aceasta incalcare, nu s-a putut refugia decat in inactivitate — si asa a intrat in degajare mentala. Iti amintesti povestea pe care mi-ai spus-o mai devreme, despre robotul legendar care citea gandurile si care a fost oprit de acea inaintasa a roboticii?
— De Susan Calvin, da. Inteleg! Iti construiesti scenariul dupa acea legenda veche. Foarte ingenios, domnule Baley, dar nu merge.
— De ce nu? Cand ai zis ca numai dumneata poti sa-i provoci lui Jander degajarea mentala, habar n-aveai ca el e implicat atat de mult intr-o situatie atat de incredibila. Este exact ca in povestea cu Susan Calvin.
— Sa presupunem ca povestea despre Susan Calvin si robotul care citea gandurile nu este numai fictiune. Sa o consideram adevarata. Tot n-ar exista nici o asemanare intre acea poveste si situatia lui Jander. In cazul lui Susan Calvin, am avea de-a face cu un robot surprinzator de primitiv, unul care astazi n-ar mai dobandi nici macar statutul de jucarie. Ar fi vorba numai calitativ de subiecte ca: situatia „A produce nefericire”; negarea situatiei „A produce nefericire”; de aici, degajare mentala.
— Si Jander? intreba Baley.
— Orice robot modern — orice robot din ultimul secol — ar aprecia aceste probleme cantitativ. Care dintre cele doua situatii, A sau non-A, ar produce
— Vrei sa spui ca e imposibil ca Jander sa intre in degajare mentala? Ai spus ca
— In cazul creierului pozitronic al robotului cu aspect uman, exista o cale de abatere a elementului de semnal aleator, ce depinde in totalitate de modul in care e construit acel creier. Chiar daca ai cunoaste teoria fundamentala, sa conduci un robot pe aratura, ca sa spun asa, printr-o serie ingenioasa de intrebari si comenzi, ca sa-i provoci pana la urma degajarea mentala, este un proces greu si de durata. Nici nu poate fi vorba sa se produca prin accident si simpla existenta a unei contradictii aparente, precum cea provocata de dragoste si ura simultane, nu e in stare de smecheria asta fara o reglare cantitativa extrem de atenta, in cele mai neobisnuite conditii. Ceea ce ne aduce, asa cum spun intruna, la o sansa nedeterminata, drept singurul mod posibil in care s-a produs.
— Dar dusmanii dumitale vor sustine ca vina dumitale este cea mai probabila. N-am putea, la randul nostru, sa sustinem ca Jander a fost adus in stare de degajare mentala din cauza conflictului creat de dragostea si rusinea Gladiei? Asta n-ar suna plauzibil? Si n-ar atrage opinia publica de partea dumitale?
Fastolfe se incrunta:
— Domnule Baley, esti destul de destept. Gandeste-te bine. Daca am incerca sa iesim din dilema noastra in acest mod cam necinstit, care ar fi urmarile? Nu mai vorbesc despre rusinea si nefericirea pe care i le-ar aduce Gladiei, care n-ar indura numai pierderea lui Jander, ci si sentimentul ca ea singura a provocat aceasta pierdere, daca i-a fost intr-adevar rusine si daca si-a destainuit aceasta rusine. N-as vrea sa fac asta, dar sa lasam totul deoparte, daca se poate. Sa consideram, in schimb, ca dusmanii mei ar spune ca i l-am imprumutat pe Jander anume ca sa provoc cele intamplate. Am facut-o, ar spune ei, ca sa realizez o metoda de degajare mentala la robotii cu aspect uman si sa scap de orice raspundere aparenta. Ne-ar fi mai rau decat acum, fiindca n-as fi acuzat numai ca sunt un intrigant nedescoperit, ca acum, ci si ca m-am purtat ca un monstru cu o femeie increzatoare careia m-am prefacut ca-i sunt prieten, lucru de care am fost crutat pana acum.
Baley era descumpanit. Simti cum ii cade falca si glasul i se auzi balbait:
— Cu siguranta ca n-ar…
— Ba ar face-o. Chiar dumneata erai inclinat, cel putin pe jumatate, sa gandesti asa, acum cateva minute.
— Doar ca o abstractie…
— Dusmanii mei n-ar considera-o abstractie si n-ar da-o publicitatii ca pe o abstractie.
Baley isi dadu seama ca se inrosise. Simti valul de caldura si se pomeni ca nu-l poate privi pe Fastolfe in fata. Isi drese glasul si spuse:
— Ai dreptate. M-am pripit fara sa vreau si nu pot decat sa-ti cer iertare. Ma simt foarte jenat… Presupun ca nu e alta cale decat adevarul — daca-l putem afla.
Fastolfe zise:
— Nu dispera. Ai descoperit deja fapte in legatura cu Jander la care nici nu visam. Poti sa mai descoperi si altele si, pana la urma, ceea ce acum ni se pare un mister se poate dezvalui si clarifica. Ce te gandesti sa faci in continuare?
Dar Baley nu se putea gandi la nimic din cauza esecului avut. Spuse:
— Nu prea stiu.
— Ei bine, atunci n-a fost cinstit din partea mea sa intreb. Ai avut o zi lunga si nu tocmai usoara. Nu ma mira ca acum gandesti mai lent. De ce nu te odihnesti, sau sa te uiti la un film, ori sa te culci? Maine dimineata te vei simti mult mai bine.
Baley incuviinta si murmura:
— Poate ca ai dreptate.
Dar, in acea clipa, nu credea ca in dimineata urmatoare se va simti mai bine.
30
Dormitorul era rece, atat ca temperatura, cat si ca ambianta. Baley se infiora usor. O temperatura atat de scazuta intr-o incapere ii dadea senzatia neplacuta ca se afla in Exterior. Peretii erau aproape albi si (neobisnuit pentru locuinta lui Fastolfe) nu erau impodobiti. Podeaua parea sa fie din fildes neted, dar sub talpa goala se simtea ca un covor. Patul era alb si patura moale era rece. Se aseza pe marginea saltelei si vazu ca cedeaza foarte usor sub greutatea lui.
Il intreba pe Daneel, care intrase cu el:
— Daneel, te supara cand o fiinta umana spune o minciuna?
— Stiu ca fiintele umane mint uneori, partenere Elijah. Cateodata, o minciuna poate fi folositoare sau, chiar, obligatorie. Sentimentul meu fata de minciuna depinde de mincinos, de ocazie si de motiv.
— Iti dai intotdeauna seama cand o fiinta umana minte?
— Nu, partenere Elijah.
— Ti se pare ca dr. Fastolfe minte des?
— Nu mi s-a parut niciodata ca dr. Fastolfe minte.
— Nici in legatura cu moartea lui Jander?
— Dupa cate imi dau seama, el spune adevarul in orice privinta.
— Poate ca te-a invatat sa spui asa daca te intreb eu?
— Nu m-a invatat, partenere Elijah.