Robotii de pe Aurora

total neinarmat.

46

La drept vorbind, cladirea nu era mare. Erau acolo vreo sase pisoare mici, unul langa altul; chiuvete mici, una langa alta, tot vreo sase. Nu erau dusuri, nici dispozitive de aerisit imbracamintea, nici aparate de ras. Existau sase compartimente, separate prin pereti despartitori, fiecare compartiment avand cate o usa mica. Daca cineva astepta intr-una dintre ele… ?

Usile nu ajungeau pana la pamant. Mergand incet, el se apleca si privi pe sub fiecare usa, cautand ceva picioare. Apoi se apropie de fiecare din ele, incercandu-le, deschizandu-le plin de incordare, gata sa le tranteasca la cel mai mic semn nefavorabil si sa se repeada pe usa care ducea in Exterior.

Toate compartimentele erau goale.

Privi in jur, ca sa se asigure ca nu exista nici o ascunzatoare. Nu gasi nici una.

Merse inspre usa care dadea in Exterior si nu gasi nici o indicatie despre felul in care ar fi trebuit inchisa. Se gandi ca e firesc sa nu se inchida. Era clar ca Personala putea fi folosita de cativa barbati in acelasi timp. Era necesar ca altii sa poata intra. in caz de nevoie. Totusi, el nu putea sa iasa si sa incerce alta, pentru ca pericolul exista oriunde si, in afara de asta, nu mai putea intarzia.

O clipa ii fu imposibil sa hotarasca ce pisoar din sir sa utilizeze. Putea sa se apropie de oricare si sa-l foloseasca. Asa ar fi putut oricine. Alese unul la nimereala si, constient ca se afla intr-o pozitie expusa, se lasa chinuit de vezica gata sa-i pocneasca. Simtea presiunea, dar trebui sa astepte, ca pe ghimpi, sa i se risipeasca teama ca ar putea intra cineva. Nu se temea de intrarea vreunul dusman, se temea de intrarea oricui.

Si pe urma se gandi: „Robotii, cel putin, vor retine pe oricine s-ar fi apropiat”. Cu asta, reusi sa se relaxeze…

Aproape terminase, foarte usurat, si tocmai voia sa se intoarca inspre o chiuveta, cand auzi o voce usor stridenta:

— Esti Elijah Baley?

Baley incremeni. Dupa toata teama si toate masurile de precautie, nu-si daduse seama ca a intrat cineva. Pana la urma, fusese absorbit in intregime de actul simplu de golire a vezicii, un lucru care n-ar fi trebuit sa-i ocupe nici o farama din mintea lui treaza. (Imbatranea?)

De fapt, nu se simtea nici o amenintare de nici un fel in vocea pe care o auzise. Parea lipsita de rautate. Se prea poate ca Baley sa fi fost sigur — si absolut increzator — ca Daneel, cel putin, daca nu Giskard, n-ar fi lasat sa intre cineva care sa fie o amenintare pentru el.

Ce-l deranja pe Baley era doar faptul ca intrase cineva. In viata lui nu se apropiase cineva de el — daramite sa i se mai adreseze — intr-o Personala. Pe Pamant asta era cel mai inversunat tabu, iar pe Solaria (si pe Aurora, pana acum) folosise doar Personala pentru o singura persoana.

Vocea se auzi din nou. Nerabdatoare:

— Haide! Trebuie sa fii Elijah Baley.

Incetisor, Baley se intoarse. Era un barbat de inaltime medie, imbracat cu gust in haine asortate, in diverse nuante de albastru. Avea pielea alba, parul blond si o mustata mica de o nuanta putin mai inchisa decat parul de pe cap. Baley se pomeni privind fascinat la fasia mica de par de pe buza superioara. Pentru prima oara vedea un locuitor al Spatiului cu mustata.

Baley zise (plin de rusine pentru ca vorbea intr-o Personala):

— Sunt Elijah Baley.

Chiar si in urechile lui, vocea ii paru o soapta scartaita si neconvingatoare.

Locuitorul Spatiului o gasi, cu siguranta, neconvingatoare. Spuse, mijindu-si ochii:

— Robotii de afara au zis ca Elijah Baley e inauntru, dar nu prea arati ca pe hiperunde. Nici un pic.

„Dramatizarea aia stupida!” se gandi Baley manios. In veci nu se va mai intalni cineva cu el fara sa nu fi fost intoxicat dinainte de acel spectacol imposibil. Nimeni nu-l va mai accepta de la bun inceput ca pe o fiinta umana — ca pe o fiinta umana supusa greselilor —, iar cand vor descoperi ca si el poate gresi, dezamagiti; il vor considera nebun. Se intoarse cu ciuda inspre chiuveta si improsca apa, apoi isi scutura dezordonat mainile in aer, intrebandu-se unde o fi jetul de aer cald. Locuitorul Spatiului atinse un contact si paru sa culeaga un fel de puf absorbant din aer.

— Multumesc, spuse Baley, luandu-l. N-am fost eu in spectacolul de pe hiperunde. A fost un actor.

— Stiu, dar ar fi putut alege unul care sa semene mai mult cu dumneata, nu-i asa?

Parea sa aiba un necaz:

— Vreau sa vorbesc cu dumneata.

— Cum ai trecut de robotii mei?

Asta parea a fi alt necaz:

— Cat pe ce sa nu trec. Au incercat sa ma opreasca si n-aveam decat un robot cu mine. A trebuit sa ma prefac ca trebuie sa intru pentru o nevoie urgenta si m-au perchezitionat. Pur si simplu si-au pus mainile pe mine sa vada daca nu am ceva periculos. Te-as trage la raspundere — daca n-ai fi Pamantean. Nu poti da unor roboti ordine care sa stanjeneasca fiintele umane.

— Imi pare rau, zise Baley batos, dar nu eu le-am dat ordinele. Cu ce-ti pot fi de folos?

— Vreau sa-ti vorbesc:

— Vorbesti cu mine. Cine esti?

Celalalt paru sa ezite, apoi spuse:

— Gremionis.

— Santirix Gremionis?

— Intocmai.

— De ce vrei sa-mi vorbesti?

Gremionis il privi fix pe Baley o clipa, vadit jenat. Apoi murmura:

— Pai, daca tot sunt aici… daca nu te superi… as putea sa si… si pasi inspre sirul de pisoare.

Baley isi dadu seama, cu o senzatie de greata desavarsita, ce avea Gremionis de gand sa faca. Se intoarse grabit si spuse:

— Te astept afara.

— Nu, nu, nu pleca, zise Gremionis, disperat, cu un fel de chitait. Nu dureaza decat o secunda. Te rog!

Numai ca Baley voia acum, la fel de disperat, sa stea de vorba cu Gremionis si nu voia sa faca vreun lucru care l-ar fi putut supara pe celalalt si l-ar fi determinat sa nu vorbeasca; altfel n-ar fi fost de acord cu cererea. Se intoarse cu spatele si-si inchise ochii, scandalizat. Doar dupa ce Gremionis veni dupa el, stergandu-si mainile cu un prosop pufos ca al lui, Baley se relaxa, cat de cat.

— De ce vrei sa-mi vorbesti? intreba din nou.

— Gladia… femeia de pe Solaria… Gremionis il privi banuitor si se opri.

— O cunosc pe Gladia, zise Baley cu raceala.

— Gladia a luat legatura cu mine — stii, pe tridimensional — si mi-a spus ca ai intrebat de mine. Si ea m-a intrebat daca am maltratat, cumva, un robot pe care-l avea ea — un robot cu aspect uman, ca unul din cei de afara.

— Si l-ai maltratat, domnule Gremionis?

— Nu! Nici macar n-am stiut ca are un robot din asta, pana ce… I-ai spus ca eu am facut-o?

— Era doar o intrebare, domnule Gremionis.

Gremionis isi stranse mana dreapta in pumn, frecandu-si-o nervos de stanga. Spuse agitat:

— Nu vreau sa fiu acuzat pe nedrept de nimic — si mai ales ca o asemenea acuzatie falsa mi-ar afecta relatia cu Gladia.

— Cum ai dat de mine? intreba Baley. Gremionis zise:

— Ea m-a intrebat de robotul ala si mi-a spus ca ai intrebat de mine. Auzisem ca ai fost chemat pe Aurora de dr. Fastolfe ca sa rezolvi… misterul asta… in legatura cu robotul. S-a spus la stirile de pe hiperunde. Si…

Cuvintele scrasnira, de parca le-ar fi rostit cu foarte mare greutate.

— Continua, zise Baley.