Robotii de pe Aurora

fiecare noapte? Dar Personala Comuna pe care o folosise? O vor darama si vor construi alta? Dar femeia care, nestiutoare, intrase dupa ce iesise el? Sau poate ca ea era chiar cea cu dezinfectarea.

Isi dadu seama ca o ia razna. La naiba cu toate. Ce faceau Aurorienii si cum isi rezolvau problemele era treaba lor Si el n-o sa-si mai bata capul cu asta. Pe Iehova! Avea el grijile lui, iar Gremionis facea parte din ele — va aborda chestiunea dupa masa.

Pranzul a fost foarte simplu, in mare masura vegetarian, dar, pentru prima oara, se ivi o mica problema. Fiecare produs luat in parte avea un gust prea specific. Morcovii prea aveau gust de morcovi si mazarea de mazare, daca se poate spune asa. Poate cam prea mult.

Manca fara tragere de inima si incerca sa-si ascunda greata care-l cuprindea. Facand astfel, isi dadu seama ca incepea sa se obisnuiasca si, parca, papilele lui gustative puteau sa se descurce mai usor cu diversitatea gusturilor. Lui Baley ii trecu prin minte, cu oarecare tristete, ca daca manca multa vreme mancare Auroriana, la intoarcerea pe Pamant va duce dorul acestei separari a gusturilor si va fi revoltat de gusturile amestecate de acolo. Chiar si faptul ca unele produse erau crocante — ceea ce la inceput il speriase, pentru ca fiecare muscatura parea sa produca un zgomot care (credea el) deranjeaza conversatia — incepuse sa fie o dovada emotionanta ca el, intr-adevar, manca. In timpul unei mese pe Pamant ar fi o liniste care i-ar da impresia ca lipseste ceva.

Incepuse sa manance cu atentie, studiind gusturile. Cand Pamantenii se vor stabili in alte Lumi, poate ca aceasta hrana din Spatiu va insemna un nou regim, mai ales daca nu vor exista roboti care sa pregateasca si sa serveasca mancarea. Apoi se gandi cu neplacere, nu cand, ci daca Pamantenii se vor stabili in alte Lumi — si probabilitatea asta depindea de el, de detectivul Elijah Baley. Greutatea asta il strivea.

Masa se terminase. O pereche de roboti adusera servetele incalzite si umezite pentru stersul mainilor. Numai ca nu erau servetele obisnuite. Cand Baley il puse pe al lui pe farfurie, acesta se misca usor, se subtie si deveni ca panza de paianjen. Apoi, dintr-o data si incredibil, sari in sus si ajunse intr-o gaura de scurgere din tavan. Baley tresari si privi in sus, urmarind servetelul disparut cu gura cascata.

Gremionis spuse:

— E ceva nou, luat de curand. De vanzare, intelegi, dar deocamdata nu stiu daca-mi place. Unii spun ca vanzarea va fi oprita dupa un timp si altii se tem de poluare, afirmand ca sigur o sa ne intre in plamani. Fabricantul zice ca nu, dar…

Dintr-o data, Baley isi dadu seama ca nu scosese un cuvant in timpul mesei si ca era prima oara cand unul dintre ei vorbea, de la scurtul schimb de replici despre Daneel, inainte de servirea mancarii. Si discutia despre servetele n-avea nici un rost.

Baley zise, cam morocanos:

— Esti barbier, domnule Gremionis?

Gremionis se inrosi pana la radacina parului. Vorbi, sufocandu-se:

— Cine ti-a spus asta?

Baley spuse:

— Daca am spus ceva nepoliticos despre profesia dumitale, imi cer scuze. Pe Pamant e un mod obisnuit de a vorbi si nu inseamna nici o insulta.

— Sunt coafor si creator vestimentar, zise Gremionis. Este o ramura artistica recunoscuta. De fapt, sunt artist al personalului.

Isi duse din nou degetul la mustata.

Baley spuse cu seriozitate:

— Am observat mustata dumitale. E un lucru obisnuit pe Aurora?

— Nu, nu este. Sper ca va deveni asa. Masculinizeaza figura. Multe chipuri pot fi indreptate si imbunatatite prin aranjamentul artistic al parului de pe fata. Importanta este creatia — asta face parte din profesia mea. Desigur, poti depasi masura. Pe Palas, parul de pe fata este ceva normal, dar acolo e obiceiul sa si-l vopseasca in suvite. Fiecare suvita este vopsita separat si iese un amestec. Pai, asta-i o prostie. Nu tine mult, culorile se schimba cu timpul si se vede urat. Dar chiar si asa, e mai bine decat sa fii span. Nimic nu e mai putin atragator decat o fata fara par. Asta e expresia mea. O folosesc in discutiile personale cu posibilii mei clienti si e foarte eficienta. Femeile se pot descurca fara par pe fata, pentru ca il compenseaza altfel. Pe Smitheus…

Cuvintele pe care le rostea cu glas scazut, dar repede, expresia lui serioasa, felul in care isi fixa asupra lui Baley ochii mari, plini de sinceritate, toate astea parca hipnotizau. Baley trebui sa faca un efort fizic pentru a se desprinde.

Zise:

— Esti robotician, domnule Gremionis?

Gremionis paru speriat si cam incurcat pentru ca era intrerupt in mijlocul peroratiei:

— Robotician?

— Da. Robotician.

— Nu, deloc. Folosesc roboti, la fel ca toata lumea, dar nu stiu ce se afla in ei. Nici nu-mi pasa.

— Dar locuiesti pe teritoriul Institutului de Robotica. De unde si pana unde?

— De ce n-as locui?

Vocea lui Gremionis era mult mai dusmanoasa.

— Daca nu esti robotician…

Gremionis se stramba:

— Asta-i o prostie! Institutul, cand a fost proiectat acum cativa ani, trebuia sa fie o comunitate autonoma. Avem propriile noastre ateliere de reparatii pentru vehicule de transport, ateliere pentru intretinerea robotilor personali, medicii nostri, constructorii nostri. Personalul nostru locuieste aici si, daca le trebuie un artist pentru personal, asta e Santirix Gremionis si eu locuiesc tot aici. E ceva in neregula cu meseria mea, ca sa n-am voie?

— N-am spus asta.

Gremionis isi intoarse privirea destul de banuitor, tagada grabita a lui Baley nereusind sa-l linisteasca. Apasa pe un buton, apoi, dupa ce examina o fasie dreptunghiulara multicolora, facu un lucru care semana uimitor cu batutul darabanei cu degetele.

Din tavan se lasa in jos, usor, o sfera, care ramase suspendata la vreun metru deasupra capetelor lor. Se deschise ca o portocala care se desface in felii si in ea incepu sa se desfasoare un joc de culori, insotit de un sunet slab. Culorile si sunetul se contopeau atat de maiestrit incat Baley, plin de uimire, descoperi ca, dupa un timp, sunt greu de deosebit unele de altele. Ferestrele se intunecara si feliile devenira mai luminoase.

— E prea stralucitor? intreba Gremionis.

— Nu, raspunse Baley, dupa o scurta ezitare.

— E pentru fundal si am ales o combinatie linistitoare, care ne va permite sa discutam intr-un mod civilizat, intelegi?

Apoi zise brusc:

— Nu trecem la subiect?

Baley isi indeparta destul de greu atentia de la… orice ar fi fost (Gremionis nu ii daduse vreun nume) si spuse:

— Daca vrei. Eu as vrea.

— Ma acuzi ca am vreo legatura cu imobilizarea acelui robot, Jander?

— Am investigat imprejurarile sfarsitului robotului.

— Dar ai pomenit de mine in legatura cu acest sfarsit. De fapt, acum doua secunde m-ai intrebat daca sunt robotician. Stiu la ce te gandesti. Incerci sa ma faci sa recunosc faptul ca ma pricep la robotica, sa ma poti invinui ca sunt… terminatorul robotului.

— Ai putea spune ucigas.

— Ucigas? Nu poti ucide un robot… Oricum, eu nu l-am terminat, sau ucis, sau cum vrei sa-i spui. Ti-am spus, nu sunt robotician. Nu stiu nimic despre robotica. Cum poti sa-ti inchipui macar ca…

— Eu trebuie sa analizez toate legaturile, domnule Gremionis. Jander ii apartinuse Gladiei — femeia de pe Solaria — si dumneata erai prietenos cu ea. Asta e o legatura.

— O gramada de oameni ar putea fi prietenosi cu ea. Asta nu-i o legatura.

— Esti gata sa declari ca nu l-ai vazut niciodata pe Jander, de cate ori ai fost in locuinta Gladiei?

— Niciodata! Nici macar o data!