Cand Baley intra in Cladirea Administratiei, primul lui gand a fost de usurare ca a scapat de lumina nefireasca din Exterior. Al doilea a fost unul de recunoastere. Aici, pe Aurora, casele — locuintele particulare — erau absolut Auroriene. Nici o clipa n-ar fi putut, stand in camera de zi a Gladiei, sau luand micul dejun cu Fastolfe in sufrageria acestuia, sau vorbind cu Vasilia in biroul ei, sau folosindu-se de emitatorul tridimensional al lui Gremionis, sa se creada pe Pamant. Toate patru se deosebeau intre ele, dar toate erau de un anumit tip, mult diferit de cel al apartamentelor subterane de pe Pamant. Totusi, Cladirea Administratiei respira un aer oficial, care depasea evident diversitatea umana obisnuita. Nu apartineau tipului de locuinte de pe Aurora mai mult decat semana oricare cladire oficiala din Orasul natal al lui Baley cu un apartament din Sectoarele locuibile, dar cele doua cladiri oficiale, din cele doua Lumi atat de diferite, semanau, in chip ciudat, una cu cealalta. Acesta era primul loc de pe Aurora unde Baley se crezu, pentru o clipa, pe Pamant. Erau aceleasi coridoare lungi, reci si pustii, acelasi stil al decoratiunilor interioare, cu fiecare sursa de lumina proiectata astfel incat sa enerveze pe cat mai putini si sa placa la tot atat de putini. Existau unele elemente care ar fi lipsit pe Pamant — ghivecele suspendate, cu plante, de exemplu, inflorind la lumina si prevazute cu dispozitive (ghici Baley) pentru udarea controlata si automata. Aceasta influenta naturala lipsea pe Pamant si prezenta ei nu-l incanta. Ghivecele astea nu puteau cadea uneori? Nu puteau atrage insecte? Apa nu putea sa picure?
Erau si unele lucruri care lipseau. Pe Pamant, cand te aflai intr-un Oras, se auzea permanent vuietul facut de oameni si de masini, chiar si in cea mai indiferenta cladire administrativa. „Bazaitul Insistent al Fraternitatii”, era expresia folosita de politicienii si ziaristii de pe Pamant. Aici, in schimb, era liniste. Baley nu observase linistea din locuintele pe care le vizitase in ziua aceea si cu o zi inainte, pentru ca totul parea atat de nefiresc, incat o ciudatenie in plus nu mai conta. Intr-adevar, fusese mai constient de bazaitul insectelor de afara sau de fosnetul vantului prin vegetatie decat de absenta permanentului „Freamat al Umanitatii” (o alta expresie populara). Oricum, aici, unde se simtea o influenta de pe Pamant, absenta „Freamatului” era la fel de suparatoare ca si nuanta portocalie a luminii artificiale, mai perceptibila pe albul foarte deschis al peretilor decat pe ornamentele incarcate ale locuintelor de pe Aurora.
Reveria lui Baley nu dura mult. Se aflau chiar la intrarea principala si Daneel isi intinse un brat ca sa-i opreasca pe ceilalti doi. Trecura vreo treizeci de secunde, dupa care Baley, vorbind automat in soapta din cauza linistei ce domnea pretutindeni, intreba:
— De ce asteptam?
— Pentru ca e bine sa facem asa, partenere Elijah, raspunse Daneel. In fata noastra este un camp usturator.
— Un ce?
— Un camp usturator, partenere Elijah. De fapt, numele e un eufemism. Stimuleaza terminatiile nervoase si produce o durere ascutita. Robotii pot trece, dar fiintele umane, nu. Desigur, orice incalcare, fie de catre un robot, fie de catre o fiinta umana, actioneaza o alarma.
— De unde stii ca un e camp usturator? intreba Baley.
— Poate fi vazut, partenere Elijah, daca stii la ce sa te uiti. Aerul pare sa licareasca putin, iar peretele din spatele acestei zone are o nuanta slab verzuie, fata de peretele din fata.
— Nu sunt deloc sigur ca-l vad, spuse Baley indignat. Ce ma poate impiedica — pe mine sau pe oricare alt strain nevinovat — sa intru si sa simt durerea? Daneel zise:
— Cei care sunt membri ai Institutului au un dispozitiv neutralizant; cei care sunt vizitatori sunt, aproape intotdeauna, insotiti de unul sau mai multi roboti, care vor detecta, cu siguranta, campul usturator.
Pe coridorul de dincolo de camp se apropia un robot. (Licarul campului se observa mai usor pe suprafata lui metalica, neteda.) Paru sa-l ignore pe Giskard, dar sovai o clipa cand privi de la Baley la Daneel si inapoi. Si apoi, dupa ce lua o hotarare, i se adresa lui Baley. („Poate ca Daneel pare prea uman, gandi Baley, ca sa fie om.”)
Robotul intreba:
— Numele dumneavoastra, domnule? Baley raspunse:
— Sunt detectivul Elijah Baley de pe Pamant. Sunt insotit de doi roboti de la locuinta doctorului Han Fastolfe — Daneel Olivaw si Giskard Reventlov.
— Numarul de legitimatie, domnule?
Numarul de serie al lui Giskard aparu, fosforescent, pe partea stanga a pieptului:
— Garantez pentru ceilalti doi, prietene, spuse el.
Robotul studie numarul o clipa, de parca I-ar fi comparat cu un dosar din banca lui de memorii. Apoi incuviinta si zise:
— Numar de serie acceptat. Puteti trece.
Daneel si Giskard intrara imediat, dar Baley incepu sa bajbaie incet. Intinse mana, ca si cum ar fi vrut sa simta daca-l doare.
— Campul a fost intrerupt, partenere Elijah, spuse Daneel. Va fi restabilit dupa ce trecem noi.
„Mai bine incet, decat sa ma doara”, se gandi Baley, si-si continua mersul tarsait pana ce trecu mult dincolo de bariera de camp.
Robotii, fara sa dea semne de nerabdare sau de dezaprobare, asteptara pana ce pasii sovaitori ai lui Baley ii ajunsera din urma. Apoi se urcara pe o rampa in spirala, care era numai pentru doua persoane. Robotul era primul, singur; Baley si Daneel stateau unul langa celalalt, in spatele lui (mana lui Daneel statea usoara, dar aproape posesiva, pe umarul lui Baley); iar Giskard incheia sirul.
Baley isi dadu seama ca pantofii lui cu varful in sus erau cam incomozi si presimti ca-i va fi greu sa urce rampa, prea abrupta si sa se aplece in fata, ca sa evite o alunecare neindemanatica. Fie talpile pantofilor lui, fie suprafata rampei — sau si una, si alta — ar fi trebuit sa aiba striatii. De fapt, nici una dintre ele n-avea. Robotul din fata spuse:
— Domnule Baley — ca si cum ar fi vrut sa-l avertizeze de ceva, si mana robotului se inclesta de grilajul de care se tinea.
Imediat rampa se desfacu in mai multe parti, care alunecara una pe langa cealalta, formand trepte. Apoi intreaga rampa incepu sa urce. Efectua o rotatie completa, trecand prin tavanul din care se retrasese o parte, apoi, cand se opri, se aflau la ceea ce se putea banui ca este etajul intai. Treptele disparura si cei patru pornira.
Baley privi curios in urma:
— Cred ca e bun pentru cei care vor sa coboare, dar ce te faci daca, la un moment dat, sunt mai multi cei ce vor sa urce, decat cei ce vor sa coboare? Pana la urma se va infige o jumatate de kilometru in cer sau in pamant.
— Asta e o spirala pentru urcat, spuse Daneel cu voce joasa. Exista spirale pentru coborat, separate.
— Dar trebuie sa coboare din nou, nu?
— Se opreste in varf — sau la baza — depinde de care e vorba, partenere Elijah, si, in perioadele in care nu e folosita, se desfasoara, ca sa spun asa. Aceasta spirala de urcare coboara acum.
Baley privi in urma. Poate ca suprafata aceea plana aluneca in jos, dar nu se vedea nici o neregularitate sau vreun semn ca se misca.
— Si daca vrea cineva sa se foloseasca de ea cand a ajuns sus de tot?
— Atunci va trebui sa astepte desfasurarea, care dureaza mai putin de un minut. Mai sunt si treptele obisnuite, partenere Elijah, si majoritatea Aurorienilor nu se dau in laturi sa le foloseasca. Robotii folosesc scarile aproape intotdeauna. Deoarece esti vizitator, ti se ofera, din politete, spirala.
Mergeau din nou pe un culoar, inspre o usa mai impodobita decat celelalte. „O purtare curtenitoare”, se gandi Baley. „Un semn datator de speranta.” Poate ca era alt semn datator de speranta faptul ca in pragul usii impodobite aparu un Aurorian. Era inalt, cu cel putin opt centimetri mai inalt decat Daneel, care era cu vreo cinci centimetri mai inalt decat Baley. Omul din prag era si lat, masiv, cu o fata rotunda, un nas cam borcanat, par negru cret, era oaches si zambea. Cel mai demn de luat in seama era zambetul. Larg si aparent nefortat, dezvelea dintii proeminenti, albi si puternici.
Zise:
— A, iata-l pe domnul Baley, vestitul anchetator de pe Pamant, care a venit pe mica noastra planeta ca sa arate ca eu sunt un ticalos inspaimantator. Intra, intra. Esti binevenit. Imi pare rau daca ajutorul meu, roboticianul Maloon Cicis, ti-a dat impresia ca nu sunt disponibil, dar el este un individ precaut si mult mai grijuliu cu timpul meu decat mine.
Se dadu la o parte cand intra Baley si-l batu usor, cu mana lui grasa, pe omoplat. Parea sa fie un gest de
