Robotii de pe Aurora

Amadiro isi fixa din nou privirea asupra lui Daneel:

— O lucrare remarcabila, acest robot cu aspect uman, zise el. E uimitor cat de bine isi ascunde dr. Fastolfe unele lucruri. Si e pacat ca Jander nu mai e. Aici Fastolfe e de neiertat.

— Dr. Fastolfe, domnule, neaga orice implicare.

— Da, domnule Baley, bineinteles ca neaga. El spune ca eu sunt implicat? Sau implicarea mea este numai ideea dumitale?

Baley spuse cu prudenta:

— Eu nu am o asemenea idee. Eu vreau numai sa va pun intrebari pe aceasta tema. In ceea ce-l priveste pe dr. Fastolfe, el nu sustine o acuzatie impotriva dumneavoastra. EI e sigur ca n-aveti nici o legatura cu ceea ce i s-a intamplat lui Jander, fiindca e absolut sigur ca va lipsesc cunostintele si capacitatea de a imobiliza un robot cu aspect uman.

Daca Baley sperase ca astfel sa agite spiritele, dadu gres. Amadiro accepta terfelirea fara sa-si piarda buna dispozitie si spuse:

— Aici are dreptate, domnule Baley. Nici un robotician — viu sau mort — nu are capacitatea necesara, cu exceptia lui Fastolfe insusi. Nu asa spune el, modestul nostru profesor al profesorilor?

— Da, asa spune.

— Atunci, oare ce spune el ca i s-a intamplat lui Jander?

— Ceva intamplator. Un accident.

Amadiro rase:

— A calculat probabilitatea unui asemenea accident?

— Da, domnule Presedinte Robotician. Totusi, poate avea loc si o intamplare neprevazuta, mai ales daca apar conditii nefavorabile.

— Ca de pilda?

— Asta sper sa aflu de la dumneavoastra. Deoarece ati aranjat, deja, sa fiu evacuat de pe planeta, aveti acum de gand sa impiedicati anchetarea dumneavoastra, sau imi pot continua investigatia pana ce activitatea mea in acest domeniu ia sfarsit in mod legal? Inainte de a raspunde, dr. Amadiro, va rog sa tineti seama de faptul ca investigatia inca nu a luat sfarsit din punct de vedere legal si, in orice audiere, care poate veni maine sau mai tarziu, va pot acuza ca ati refuzat sa raspundeti la intrebarile mele, daca veti insista sa punem capat acum acestei intrevederi. Asta l-ar putea influenta pe Presedinte in luarea hotararii sale.

— Nu-l va influenta, draga domnule Baley. Sa nu-ti inchipui ca poti sa ma incurci in vreun fel. Oricum, imi poti pune cate intrebari vrei. Voi colabora deschis cu dumneata, de-ar fi numai bucuria spectacolului de a-l vedea pe bunul Fastolfe incercand inutil sa se descurce in aceasta afacere nenorocita. Nu sunt foarte razbunator, domnule Baley, dar faptul ca Jander era propria creatie a lui Fastolfe nu-i da dreptul sa-l distruga.

Baley spuse:

— Nu s-a stabilit legal ca el a facut asta, asa ca, cel putin virtual, este o calomnie ceea ce, tocmai, ati spus. Deci, sa lasam asta deoparte si sa ne continuam discutia. Am nevoie de informatii. Eu voi pune intrebarile pe scurt si direct si, daca dumneavoastra raspundeti la fel, aceasta intrevedere va lua repede sfarsit.

— Nu, domnule Baley. Nu dumneata stabilesti conditiile acestei intrevederi, spuse Amadiro. Presupun ca unul sau ambii dumitale roboti sunt utilati pentru inregistrarea intregii noastre conversatii.

— Asa cred.

— Eu stiu. Am si eu un dispozitiv de inregistrare. Sa nu crezi, bunul meu domn Baley, ca ma vei conduce printr-o jungla de raspunsuri scurte spre ceva ce-i va fi de folos lui Fastolfe. Voi raspunde cum voi crede eu de cuviinta si voi avea grija sa nu fiu inteles gresit. Si propria mea inregistrare ma va ajuta sa ma asigur ca nu sunt inteles gresit.

Acum, pentru prima oara, in spatele atitudinii prietenesti a lui Amadiro se ghicea lupul.

— Foarte bine, atunci, dar daca raspunsurile dumneavoastra vor fi dinadins lungi si evazive, si asta va aparea in inregistrare.

— Evident.

— Dupa ce ne-am inteles, pentru inceput, as dori un pahar cu apa.

— Desigur. Giskard, vrei sa-l servesti pe domnul Baley? Giskard iesi imediat din nisa. Se auzi inevitabilul zornait al cuburilor de gheata la barul dintr-un capat al incaperii si imediat in fata lui Baley, pe birou, aparu un pahar cu apa.

— Multumesc, Giskard, zise Baley, asteptand ca acesta sa intre inapoi in nisa.

Apoi vorbi:

— Dr. Amadiro, am dreptate sa cred ca sunteti conducatorul Institutului de Robotica?

— Da, ai.

— Si fondatorul lui?

— Corect. Vezi, raspund pe scurt.

— De cat timp exista acesta?

— In conceptie — de decenii. De cel putin cincisprezece ani adun oameni insufletiti de aceeasi idee. Acum doisprezece ani am obtinut aprobarea Adunarii Legislative. Constructia a inceput acum noua ani si munca propriu- zisa acum sase ani. In forma lui actuala, Institutul functioneaza de doi ani si avem planuri de dezvoltare pe termen lung. lata un raspuns lung, domnule, dar prezentat foarte pe scurt.

— De ce ati considerat. necesar sa intemeiati Institutul?

— A, domnule Baley. Aici cred ca nu astepti decat un raspuns lung.

— Cum doriti, domnule.

In acel moment, un robot aduse o tava cu sandvisuri mici si prajituri si mai mici, toate necunoscute lui Baley. Incerca un sandvis si il gasi uscat si nu tocmai neplacut la gust, dar destul de ciudat ca sa-l inghita cu greu. II facu sa alunece pe gat band restul de apa.

Amadiro il urmari cu un fel de placere si spuse:

— Trebuie sa intelegi, domnule Baley, ca noi, Aurorienii, suntem oameni neobisnuiti. Asa sunt in general cei din Spatiu, dar acum eu vorbesc despre Aurorieni in special. Suntem urmasii Pamantenilor — un lucru la care majoritatea dintre noi nu se gandeste cu placere — dar suntem autoalesi.

— Ce inseamna asta, domnule?

— Pamantenii traiesc de mult timp pe o planeta supraaglomerata si s-au organizat in orase si mai aglomerate, care, in final, au devenit stupuri si furnicare pe care le numiti Orase, cu „O” mare. Ce fel de Pamanteni, deci, ar pleca de pe Pamant si ar merge inspre alte Lumi pustii si dusmanoase si ar construi societati noi din nimic, societati pe care nu le-ar vedea terminate intr-o viata de om — copaci care ar fi lastari cand ar muri ei, ca sa spun asa.

— Oameni foarte neobisnuiti, cred.

— Foarte neobisnuiti. Mai precis, oameni care nu depind atat de mult de aglomerarile de indivizi incat sa nu poata face fata pustietatii. Oameni care ar prefera, chiar, pustietatea, carora le-ar placea sa munceasca pe cont propriu si sa-si rezolve singuri problemele, mai degraba decat sa se ascunda in gloata si sa imparta greutatea cu altii, astfel incat sarcina lor sa fie egala cu zero. Individualisti, domnule Baley. Individualisti!

— Inteleg.

— Si societatea noastra se bazeaza pe asta. Toate directiile in care s-au dezvoltat Lumile din Spatiu scot si mai mult in evidenta individualitatea noastra. Suntem mandri ca suntem oameni pe Aurora, decat sa fim o turma de oi pe Pamant. Baga de seama, domnule Baley, nu folosesc aceasta metafora ca sa ridiculizez Pamantul. Pur si simplu e vorba de o societate diferita pe care eu o consider de neadmirat, dar pe care cred ca dumneata o gasesti placuta si ideala.

— Ce legatura are asta cu intemeierea Institutului, dr. Amadiro?

— Pana si mandrul si sanatosul individualism isi are dezavantajele lui. Mintile cele mai inaintate — muncind separat, timp de secole — nu pot progresa daca refuza sa-si comunice descoperirile. O problema incurcata il poate intarzia pe un savant un secol, cand e posibil ca un coleg sa aiba deja solutia si nici macar sa nu-si de seama ce problema rezolva. Institutul este o incercare, cel putin in domeniul strict al roboticii, de a introduce o anumita comunitate de gandire.

— E posibil ca problema incurcata la care va referiti sa fie constructia unui robot cu aspect uman?

Ochii lui Amadiro clipira:

— Da, e clar, nu-i asa? Acum douazeci si sase de ani, noul sistem matematic al lui Fastolfe, pe care el il