robotice.

— Poate — daca asa vom considera.

— Si aceasta productie de copii? Cel mai bine ar fi daca sistemul folosit ar fi cat mai aproape de cel uman, nu-i asa?

— Posibil.

— Sex, fertilitate, nastere?

— Posibil.

— Si daca acesti roboti intemeiaza o societate atat de umana incat nu vor mai putea fi deosebiti de oameni, cand vor sosi adevaratele fiinte umane nu s-ar putea ca robotii sa-i dispretuiasca pe imigranti si sa incerce sa-i tina la distanta? Nu s-ar putea ca robotii sa reactioneze fata de Aurorieni asa cum reactionati dumneavoastra fata de Pamanteni?

— Domnule Baley, robotii ar mai asculta, inca, de cele Trei Legi.

— Cele Trei Legi vorbesc despre abtinerea de a face rau fiintelor umane si de ascultarea fata de fiintele umane.

— Intocmai.

— Si daca robotii vor fi atat de asemanatori cu fiintele umane incat se vor considera pe ei drept fiintele umane pe care trebuie sa le protejeze si sa le asculte? S-ar putea considera, foarte bine, mai importanti decat imigrantii.

— Bunul meu domn Baley, de ce te intereseaza atat de mult lucrurile astea? Ele sunt pentru viitorul indepartat. Se vor gasi solutii, pe masura ce vom inainta in timp si vom intelege, observand, care sunt intr-adevar problemele.

— Dr. Amadiro, s-ar putea ca Aurorienii sa nu va aprobe planurile, de indata ce vor sti despre ce-i vorba. S-ar putea sa prefere parerile dr. Fastolfe.

— Zau? Fastolfe crede ca, daca Aurorienii nu pot coloniza noi planete direct si fara ajutorul robotilor, atunci trebuie incurajati Pamantenii s-o faca.

— Mie mi se pare un lucru de la sine inteles, zise Baley.

— Pentru ca esti Pamantean, bunul meu domn Baley. Te asigur ca Aurorienii nu-i vor vedea cu ochi buni pe Pamantenii care se vor inghesui in noile lor Lumi, construind noi stupuri si formand un soi de Imperiu Galactic din trilioanele si cvadrilioanele lor si reducand Lumile Spatiului — la ce? La lipsa de importanta, in cel mai bun caz, si la pieire, in cel mai rau.

— Dar cealalta varianta o reprezinta Lumile robotilor asemanatori cu omul, care vor construi societati aproape umane si nu vor ingadui nici o fiinta umana reala printre ei. Asa se va dezvolta treptat un Imperiu Galactic robotic, reducand Lumile Spatiului la lipsa de importanta, in cel mai bun caz, si la pieire, in cel mai rau. Sunt sigur ca Aurorienii vor prefera un Imperiu Galactic uman in locul unuia robotic.

— De ce esti atat de sigur, domnule Baley?

— Forma pe care o are acum societatea dumneavoastra ma face sigur. In drum spre Aurora, mi s-a spus ca aici nu se face nici o deosebire intre roboti si fiintele umane, dar e clar ca nu e asa. Poate ca e un ideal dorit, despre care Aurorienii se amagesc ca exista, dar el nu exista.

— Esti aici — de cand? — de mai putin de doua zile si-ti dai, deja, seama?

— Da, dr. Amadiro. Poate tocmai pentru ca sunt strain vad atat de bine. Nu sunt orbit de obiceiuri si idealuri. Robotii nu au voie sa intre in Personale, si asta e o deosebire care e clar ca se face. Le permite fiintelor umane sa gaseasca un loc unde sa fie singure. Dumneavoastra si cu mine stam comod, in timp ce robotii raman in picioare in nisele lor, dupa cum vedeti — Baley arata cu mana inspre Daneel — ceea ce este o alta deosebire. Cred ca fiintele umane, chiar si Aurorienii, vor dori intotdeauna sa faca deosebiri si sa-si pastreze propria umanitate.

— Uimitor, domnule Baley.

— Nu e deloc uimitor, dr. Amadiro. Ati pierdut. Chiar daca veti reusi sa va impuneti credinta ca dr. Fastolfe l-a distrus pe Jander fata de toti Aurorienii, chiar daca il reduceti pe dr. Fastolfe la neputinta politica, chiar daca veti convinge Adunarea Legislativa si pe Aurorieni sa aprobe planul dumneavoastra de colonizare cu ajutorul robotilor, veti castiga doar timp. De indata ce Aurorienii vor intelege implicatiile planului dumneavoastra, se vor intoarce impotriva dumneavoastra. Atunci, ar fi mai bine daca ati pune capat campaniei impotriva doctorului Fastolfe si v-ati intalni cu el ca sa stabiliti un compromis prin care se poate aranja colonizarea noilor Lumi de catre Pamanteni, astfel incat sa nu reprezinte o amenintare pentru Aurora sau pentru Lumile din Spatiu in general.

— Uimitor, domnule Baley, spuse Amadiro a doua oara.

— Nu aveti alta solutie, zise Baley categoric.

Dar Amadiro raspunse alene si amuzat:

— Cand spun ca remarcile dumitale sunt uimitoare, nu ma refer la continutul declaratiilor dumitale, ci doar la faptul ca le faci… si ca iti inchipui ca au vreo valoare.

56

Baley il urmari pe Amadiro luand ultima prajitura si muscand jumatate din ea, cu evidenta placere.

— Foarte buna, spuse Amadiro, dar imi place prea mult sa mananc. Ce spuneam? A, da. Domnule Baley, iti inchipui ca ai descoperit un secret? Ca ti-am spus un lucru pe care Lumea noastra nu-l stie, deja? Ca planurile mele sunt periculoase, dar ca le flecaresc cu primul venit? Cred ca-ti inchipui ca, daca voi vorbi cu dumneata, voi scapa vreo nerozie de care sa te poti folosi. Fii sigur ca n-am de gand s-o fac. Planurile mele pentru mai multi roboti cu aspect uman, pentru familiile de roboti si pentru o cultura cat mai umana posibil sunt toate la dosar. Sunt la dispozitia Adunarii Legislative si a oricui este interesat.

— Publicul stie? intreba Baley.

— Probabil ca nu. Publicul are prioritatile lui si e mai interesat de mancare, de spectacolele de pe hiperunde, de meciurile de fotbal decat de secolul urmator si de mileniul urmator. Totusi, publicul va fi la fel de incantat sa-mi aprobe planurile, asa cum sunt intelectualii care stiu deja. Cei care vor obiecta nu vor fi destul de numerosi ca sa conteze.

— Sunteti sigur de asta?

— Ciudat, dar sunt. Dumneata nu intelegi, ma tem, intensitatea sentimentelor pe care Aurorienii — si locuitorii Spatiului in general — le au fata de Pamanteni. Baga de seama, eu nu impartasesc aceste sentimente si, de exemplu, ma simt foarte in largul meu cu dumneata. Nu am acea teama primitiva de infectii, nu-mi inchipui ca mirosi urat, nu-ti atribui toate trasaturile de caracter care sunt jignitoare, nu cred ca dumneata si ai dumitale complotati ca sa ne luati viata sau ca sa ne furati proprietatile, dar majoritatea Aurorienilor au toate aceste atitudini. Poate ca nu se vad prea bine, si Aurorienii sunt in stare sa fie foarte politicosi cu anumiti Pamanteni care par inofensivi, dar pune-i la incercare si toata ura si suspiciunile lor vor izbucni. Spune-le ca Pamantenii vin gramada peste Lumile lor si ca vor ocupa galaxia inaintea altora si vor cere urland distrugerea Pamantului, inainte ca asa ceva sa se intample.

— Chiar daca varianta cealalta ar fi o societate a robotilor?

— Desigur. Dumneata nu intelegi nici ce simtim noi in legatura cu robotii. Suntem obisnuiti cu ei. Ne simtim bine cu ei.

— Nu. Ei sunt slugile dumneavoastra. Va simtiti superiori fata de ei Si va simtiti bine cu ei doar pentru ca este intretinuta aceasta superioritate. Daca veti fi amenintati de o rasturnare a situatiei, ca ei sa devina superiori dumneavoastra, veti reactiona cu groaza.

— Spui asta doar pentru ca Pamantenii ar reactiona asa.

— Nu. Ii tineti departe de Personale. E un simptom.

— Nu au nevoie de aceste incaperi. Pentru spalat au propriile lor instalatii si nu excreteaza. Desigur, nu sunt in intregime asemanatori oamenilor. Daca ar fi, n-am face aceasta deosebire.

— V-ati teme si mai mult de ei.

— Zau? facu Amadiro. Asta-i o prostie. Dumneata te temi de Daneel? Daca m-as lua dupa acel spectacol de pe hiperunde — si, recunosc, nu cred ca pot — ai o deosebita afectiune pentru Daneel. O simti, nu-i asa?

Tacerea lui Baley era graitoare, asa ca Amadiro puncta in continuare:

Вы читаете Robotii de pe Aurora
Добавить отзыв
ВСЕ ОТЗЫВЫ О КНИГЕ В ИЗБРАННОЕ

0

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.

Отметить Добавить цитату