Robotii de pe Aurora

Daneel spuse:

— Un gentleman Aurorian civilizat poate considera ca e nevoie sa profereze amenintari, dar atunci trebuie s-o faca asa ca un gentleman.

— Cum a facut si Amadiro. Deci, felul in care spune un lucru si nu ceea ce spune conteaza pentru un gentleman. Dar tu esti robot, Daneel, si, deci, nu poti critica o fiinta umana, nu-i asa?

Daneel raspunse:

— Mi-ar fi greu s-o fac. Dar pot sa te intreb ceva, partenere Elijah? De ce ai cerut voie sa ne aduci, pe prietenul Giskard si pe mine, in aceasta incapere? Mai devreme am avut impresia ca nu crezi ca esti in pericol. Acum te-ai convins ca nu esti in siguranta decat in prezenta noastra?

— Nu, Daneel, nici vorba. Acum sunt foarte convins ca nu sunt in pericol si ca n-am fost.

— Totusi, gesturile tale cand ai intrat in aceasta camera au tradat o suspiciune deosebita. Ai perchezitionat-o.

— Bineinteles! Am spus ca nu sunt in pericol, dar asta nu inseamna ca nu exista pericol, zise Baley.

— Nu cred ca inteleg deosebirea, partenere Elijah, spuse Daneel.

— Vorbim mai tarziu despre asta, Daneel. Inca nu sunt sigur daca in aceasta camera sunt sau nu microfoane.

Baley aproape terminase. Zise:

— Ei bine, Daneel, am stat pe indelete, nu m-am grabit deloc. Acum sunt gata sa ies si ma intreb daca Amadiro ne mai asteapta dupa atata vreme sau daca a trimis vreun subaltern sa ne conduca afara. La urma urmei, Amadiro este o persoana ocupata si nu poate petrece toata ziua cu mine. Ce crezi, Daneel?

— Ar fi mai logic daca dr. Amadiro ar trimite pe cineva.

— Si tu, Giskard? Ce parere ai?

— Sunt de acord cu prietenul Daneel, desi din experienta mea am vazut ca fiintele umane nu fac intotdeauna ceea ce ar fi logic.

Baley spuse:

— In ce ma priveste, eu cred ca Amadiro ne asteapta rabdator. Daca l-a facut ceva sa piarda atata timp cu noi, cred ca forta motrice — oricare ar fi ea — inca n-a slabit.

— Nu stiu care ar putea fi forta motrice despre care vorbesti, partenere Elijah, zise Daneel.

— Nici eu, Daneel, raspunse Baley, si asta ma deranjeaza foarte mult. Dar acum sa deschidem usa si sa vedem.

59

Amadiro ii astepta la usa, exact in locul in care il lasase Baley. Le zambi, fara sa dea vreun semn de nerabdare. Baley nu se putut stapani sa nu-i arunce lui Daneel o privire care insemna „ti-am spus eu”, iar acesta raspunse cu indiferenta.

Amadiro spuse:

— Mi-a parut cam rau ca nu l-ai lasat pe Giskard afara cand ai intrat, domnule Baley. L-as fi putut cunoaste in trecut, cand Fastolfe si cu mine ne intelegeam mai bine, dar nu stiu cum s-a facut ca nu l-am cunoscut vreodata. Stii, Fastolfe mi-a fost profesor.

— Da? facu Baley. De fapt; n-am stiut asta.

— N-aveai cum s-o stii, daca nu ti s-a spus… si in scurtul timp de cand te afli pe planeta, oricum, n-ai fi avut timp sa afli banalitati din astea, cred. Hai acum, m-am gandit ca nu prea ma poti considera primitor daca nu profit sa te duc la Institut, ca sa-ti arat ce-i acolo.

— Zau, zise Baley, putin indaratnic, trebuie…

— Insist, zise Amadiro pe un ton autoritar. Ai sosit pe Aurora ieri dimineata si nu cred ca vei mai ramane pe planeta multa vreme. Asta e singura sansa pe care o ai sa arunci o privire intr-un laborator modern care efectueaza lucrari de cercetare in domeniul roboticii.

II lua pe Baley de brat si continua sa flecareasca. („Limba-lunga”, ii trecu prin cap lui Baley, care era foarte uimit.)

— Te-ai spalat, zise Amadiro. Ti-ai facut nevoile. Poate mai sunt si alti roboticieni carora ai vrea sa le pui intrebari si eu as fi de acord cu asta, pentru ca vreau sa-ti arat ca nu-ti pun piedici in scurtul timp in care ti se va mai permite sa-ti faci investigatia. De fapt, n-ai nici un motiv sa nu cinezi cu noi.

Giskard spuse:

— Daca-mi dati voie sa va intrerup, domnule…

— Nu-ti dau! i-o taie Amadiro si robotul tacu.

Amadiro zise:

— Dragul meu domn Baley, ii inteleg pe acesti roboti. Cine sa-i cunoasca mai bine? Cu exceptia nefericitului de Fastolfe, bineinteles. Sunt sigur ca Giskard voia sa-ti aminteasca de vreo intalnire, vreo promisiune, vreo afacere, si toate astea n-au nici un rost. Deoarece investigatia este aproape terminata, iti promit, nimic din ceea ce avea el de gand sa-ti aminteasca nu mai poate avea importanta. Sa uitam de fleacurile astea si sa fim prieteni pentru scurt timp. Trebuie sa intelegi, bunul meu domn Baley, continua el, ca sunt un fel de fan al Pamantului si al culturii lui. Pe Aurora nu e chiar cel mai raspandit subiect, dar eu il consider fascinant. Ma intereseaza mai ales istoria veche a Pamantului, zilele cand pe el se vorbeau o suta de limbi si Standardul Interstelar inca nu aparuse. Imi dai voie sa te felicit, apropo, pentru felul in care te-ai descurcat cu Interstelara? Pe aici, zise el in continuare, dam coltul. Vom ajunge in camera pentru simulari la conexiuni pozitronice, care are o frumusete a ei, stranie, si poate ca dam de o simulare in functiune. E ca o simfonie. Dar vorbeam despre felul in care te-ai descurcat cu Interstelara. Una dintre multele credinte de pe Aurora in legatura cu Pamantul este ca Pamantenii vorbesc o Interstelara de neinteles. Cand s-a transmis spectacolul despre dumneata, multi au spus ca actorii nu puteau fi Pamanteni, pentru ca puteau fi intelesi, dar eu te pot intelege.

Cand spuse acest lucru, zambi. Apoi continua, cu un aer confidential:

— Am incercat sa-l citesc pe Shakespeare, dar nu-l pot citi in original, desigur, iar traducerea este ciudat de banala. Nu cred altceva decat ca vina e a traducerii si nu a lui Shakespeare. Ma descurc mai bine cu Dickens si Tolstoi,poate pentru ca e proza, desi numele personajelor sunt, in ambele cazuri, imposibil de pronuntat pentru mine. Ceea ce vreau sa spun, domnule Baley, este ca sunt un prieten al Pamantului. Zau ca sunt. Vreau numai binele lui. Intelegi?

II privi pe Baley si din nou se zari lupul in ochii lui stralucitori. Baley ridica glasul, straduindu-se sa-si faca loc printre frazele curgatoare ale celuilalt:

— Mi-e teama ca nu pot sa va fac pe plac, dr. Amadiro. Trebuie sa-mi vad de treburi si nu mai am alte intrebari pentru dumneavoastra sau pentru oricine-de aici. Daca dumneavoastra…

Baley se opri. In aer se auzi un zgomot slab si ciudat, ca un hodorogit. Privi in sus, uimit:

— Ce-i asta?

— Ce anume? intreba Amadiro. Nu simt nimic.

Privi la cei doi roboti, care urmasera tacuti pe cele doua fiinte umane.

— Nimic! zise cu putere. Nimic.

Baley isi dadu seama ca asta e un ordin. Nici unul dintre roboti nu putea pretinde ca a auzit zgomotul, contrazicand direct o fiinta umana, daca Baley nu aplica o contrapresiune, si era sigur ca nu va reusi prea bine, fata de profesionalismul lui Amadiro.

Oricum, nu conta. EI auzise ceva si nu era robot; nu putea fi contrazis. Spuse:

— Dupa cum ati spus chiar dumneavoastra, dr. Amadiro, mi-a ramas putin timp. Asta e un motiv in plus pentru care trebuie…

Din nou zgomotul hodorogit. Mai tare.

Baley spuse, foarte taios:

— Cred ca asta e exact ceea ce n-ati auzit inainte si nu auziti nici acum. Lasati-ma sa plec, domnule, sau voi cere ajutorul robotilor mei.

Amadiro dadu imediat drumul bratului lui Baley:

— Prietene, nu trebuie decat s-o spui. Hai! Te voi conduce la cea mai apropiata iesire si, daca mai vii