Robotii de pe Aurora

vreodata pe Aurora, ceea ce pare extrem de improbabil, te rog sa vii sa faci vizita pe care ti-am promis-o.

Acum mergeau mai repede. Coborara cu rampa in spirala, iesira pe un culoar inspre anticamera spatioasa, acum libera, si pe culoarul prin care intrasera.

Ferestrele din anticamera erau foarte intunecate. Se putea sa fie deja noapte?

Nu era. Amadiro murmura pentru el:

— Ce vreme imputita! Au intunecat ferestrele.

Se intoarse inspre Baley:

— Cred ca ploua. Au prevazut-o si, de obicei, te poti increde in buletinul meteorologic, cand e vreme urata.

Usa se deschise si Baley facu un salt inapoi. Un vant rece rabufni inauntru si pe cerul nu negru, ci de un cenusiu inchis, ciudat, varfurile copacilor se leganau incoace si incolo. Din cer se scurgea apa, coborand in suvoaie. Si in timp ce Baley privea ingrozit, o dunga luminoasa traversa cerul cu o stralucire orbitoare si apoi se auzi, din nou, hodorogeala, de data asta cu o trosnitura de parca dunga de lumina ar fi rupt cerul si hodorogeala ar fi fost zgomotul produs de ruptura.

Baley se intoarse si zbura inapoi pe drumul pe care venise, scancind.

15. DIN NOU DANEEL SI GISKARD

60

Baley simti stransoarea puternica a lui Daneel pe brate, mai jos de umeri. Se opri si se chinui sa nu mai scoata sunetul asta copilaresc. Simtea cum tremura.

Daneel spuse cu nemarginit respect:

— Partenere Elijah. e o furtuna — asteptata, prevazuta, normala.

— Stiu asta, sopti Baley.

Intr-adevar, stia. Furtunile fusesera descrise de nenumarate ori in cartile pe care le citise, de fictiune sau nu. Le vazuse in imagini holografice si in spectacole de pe hiperunde — sunet, aspect, tot. Partea adevarata, totusi, sunetul si aspectul normal, nu patrunsese niciodata in maruntaiele Orasului si, de fapt, nu incercase niciodata in viata asa ceva.

Cu tot ce stia — teoretic — nu putea infrunta — visceral — realitatea. In ciuda descrierilor, a culegerilor de texte, a fotografiilor mici si a imaginilor vazute pe ecrane mici, a sunetelor inregistrate; in ciuda acestor lucruri, habar n-avea ca fulgerele sunt atat de luminoase si ca strabat cerul in felul asta; ca sunetul este un bas care vibreaza asa de tare deasupra unei Lumi pustii; ca si una, si alta, sunt asa de imprevizibile; si ca ploaia poate sa semene cu o galeata de apa rasturnata, care curge intruna.

Murmura disperat:

— Nu pot iesi acolo.

— Nu va trebui s-o faci, zise Daneel imediat. Giskard aduce vehiculul. Ti-l va trage chiar in fata usii. Nici o picatura de ploaie n-o sa cada pe tine.

— De ce nu asteptam pana se termina?

— Nu te sfatuiesc deloc sa faci asta, partenere Elijah. Ploaia va mai continua cel putin pana dupa miezul noptii si, daca Presedintele soseste maine dimineata, asa cum a dat de inteles dr. Amadiro, ar fi bine sa petreci seara consultandu-te cu dr. Fastolfe.

Baley se sforta sa se intoarca in partea de unde venise si-l privi pe Daneel in ochi. Acestia pareau foarte ingrijorati, dar Baley se gandi, cu tristete, ca asta era numai interpretarea lui despre aspectul acelor ochi. Robotul nu avea sentimente, ci doar derivatii pozitronice, care imitau sentimentele. (Si poate ca nici oamenii nu aveau sentimente, ci doar derivatii pozitronice interpretate ca sentimente.)

Era constient ca Amadiro plecase. Spuse:

— Amadiro m-a intarziat intentionat, insistand sa intru in Personala, vorbind fara rost, impiedicandu-va, pe tine si pe Giskard, sa-l intrerupeti si sa ma preveniti despre furtuna. A insistat chiar sa ma convinga sa fac turul cladirii cu el sau sa cinez cu el. S-a oprit numai la zgomotul furtunii. Asta astepta el.

— S-ar putea. Daca furtuna te retine aici acum, asta poate fi ceea ce asteapta el.

Baley ofta:

— Ai dreptate. Trebuie sa plec… cumva.

Sovaind, facu un pas inspre usa, care era tot deschisa, inca acoperita de cenusiul inchis al ploii care cadea. Un al doilea pas. Si inca unul… sprijinindu-se greu pe Daneel. Giskard astepta linistit la usa. Baley se opri si inchise ochii o clipa. Apoi vorbi cu glas scazut, mai mult pentru el, decat pentru Daneel:

— Trebuie s-o fac.

Si inainta din nou.

61

— Va simtiti bine, domnule? intreba Giskard.

Era o intrebare prosteasca, impusa de programarea robotului, se gandi Baley, desi nu era mai rea decat intrebarile groaznic de nepotrivite pe care le puneau, uneori, fiintele umane, in afara programarii sau a etichetei.

— Da, raspunse Baley, cu o voce pe care incerca — si nu reusi — sa o faca mai puternica decat o soapta ragusita.

Era un raspuns fara rost la o intrebare prosteasca, pentru ca Giskard, asa robot cum era, isi dadea, desigur, seama ca Baley nu se simtea bine si ca raspunsul lui era o minciuna sfruntata. Oricum, raspunsul fu dat si primit si il scuti pe Giskard de urmatorul pas.

Spuse:

— Acum ma duc sa iau vehiculul aeropurtat si sa-l aduc in fata usii.

— Va functiona… cu toata aceasta… aceasta apa, Giskard?

— Da, domnule. E o ploaie obisnuita.

Iesi, mergand drept prin ploaie. Fulgerele luminau aproape intruna si tunetele erau un marait surd care ajungea la intensitatea maxima in cateva minute.

Pentru prima oara in viata lui, Baley se pomeni ca invidiaza un robot. Inchipuie-ti, sa poata merge prin asta; sa nu-i pese de apa, de vreme, de sunete; sa poata ignora peisajul si sa aiba o asa-zisa viata plina de curaj; sa nu cunoasca teama sau durerea sau moartea, pentru ca nu exista durere sau moarte. Si totusi, sa nu poata gandi cu capul lui, sa nu aiba farame de intuitie… Aceste insusiri meritau pretul platit de oameni pentru ele? Deocamdata, Baley nu putea spune. Stia ca, de indata ce va invinge teama, nici un pret nu va fi prea mare pentru om. Dar acum, cand nu simtea decat cum ii bate inima si il lasa nervii, nu putea sa nu se intrebe la ce-i folosea sa fie om, daca nu era in stare sa depaseasca aceasta spaima cuibarita adanc in suflet, aceasta agorafobie puternica.

Si totusi, statuse aproape doua zile in aer liber si reusise sa se simta bine. Dar teama nu fusese invinsa. Acum stia. O inabusise gandindu-se intens la alte lucruri, dar furtuna nesocotise toata intensitatea gandului. Nu putea ingadui asa ceva. Daca toate astea piereau — gandire, mandrie, vointa — va trebui sa se intoarca la rusine. Nu se putea pierde cu firea sub privirea impersonala, superioara a robotilor. Rusinea trebuia sa fie mai puternica decat teama. Simti bratul puternic al lui Daneel in jurul taliei si rusinea il impiedica sa faca lucrul dupa care tanjea — sa se intoarca si sa-si ascunda fata la pieptul robotului. Poate ca n-ar fi rezistat, daca Daneel ar fi fost om…

Pierduse legatura cu realitatea, pentru ca auzise vocea lui Daneel ca de la mare distanta. Suna de parca