doar cu disperare de ceva care m-ar putea consola.” Totusi, ce putea face, decat sa profite de avantaj, asa cum vedea el avantajul?
Se apleca inspre usa si iesi in exterior. Batista cazu in iarba uda si bogata si el se apleca automat si o lua de jos, tinand-o in mana in timp ce se indeparta de masina si mergea in zig-zag. Era coplesit de rafalele de ploaie care ii udau fata si mainile. Dupa un timp, hainele ude i se lipira de corp, iar el incepu sa tremure de frig. Urma un fulger patrunzator — prea iute ca sa-si inchida ochii — si, apoi, un bubuit puternic, care il ingrozi si-l facu sa-si acopere urechile cu mainile. Reincepuse furtuna? Sau rasuna mai tare numai pentru ca era el afara?
Trebuia sa mearga. Trebuia sa se indeparteze de masina, ca urmaritorii sa nu-l gaseasca prea usor. Nu trebuia sa sovaie si sa ramana langa ea, astfel putea sa fi ramas in ea — uscat. Incerca sa-si stearga fata cu batista, dar aceasta era la fel de uda ca si fata, asa ca o arunca. Era inutila. Continua sa mearga, cu mainile intinse in fata. Exista vreo Luna care inconjura Aurora? Paru sa-si aduca aminte ca intalnise o mentiune despre asa ceva; lumina ei i-ar fi facut placere. Dar ce mai conta? Chiar daca ar fi existat si s-ar fi aflat pe cer, norii ar fi intunecat-o.
Simti ceva. Nu vedea ce este, dar stia ca trebuie sa fie scoarta aspra a unui copac. Fara indoiala ca e un copac. Pana si un Orasean si-ar da seama. Apoi, isi aminti ca fulgerul putea lovi copacii si putea ucide oamenii. Nu-si putea aminti daca citise vreodata o descriere despre felul in care te simti cand esti lovit de fulger sau daca existau masuri de prevedere. Nu cunostea pe nimeni de pe Pamant care sa fi fost lovit de fulger. Bajbai pana la copac, plin de groaza: Incotro sa o ia ca sa nu revina de unde a plecat?
Inainte!
Lastarisul era acum des si greu de strabatut. Parca erau niste degete osoase care se inclestau pe el. Trase plin de nerabdare si auzi cum i se rup hainele.
Inainte!
Dintii ii clantaneau, iar el tremura. Alt fulger. Nu era rau. O clipa zari imprejurimile. Copaci! Multi. Era intr-o padurice. Mai multi copaci erau mai periculosi decat unul singur cand era vorba de fulger? Nu stia. Oare avea importanta daca nu punea mana pe un copac? Nici asta nu stia. Moartea prin fulgerare nu era cunoscuta in Orase, iar romanele istorice (si uneori povestile) care pomeneau de asta nu intrau niciodata in amanunte.
Privi in sus la ceru! intunecat si simti cum curge apa. Isi sterse ochii uzi cu mainile ude. Se impiedica, incercand sa faca un pas mare. La un moment dat intra intr-un parau, alunecand pe prundis. Ce ciudat! Asta nu-l uda mai mult decat era deja. Continua sa mearga. Robotii nu-l vor gasi. Dar Giskard? Nu stia unde se afla. Sau incotro merge. Sau cat de departe se afla de ceva. Daca voia sa se intoarca la masina, nu putea. Daca incerca sa fie constient de sine, nu putea.
Si furtuna va continua vesnic, si el se va topi pana la urma, si va curge in paraiasul Baley, si nimeni nu-l va mai gasi vreodata. Iar moleculele lui dizolvate vor pluti pana la ocean. Exista vreun ocean pe Aurora? Sigur ca exista! Era mai mare decat cel al Pamantului, iar la polii Aurorei era mai multa gheata. A, va pluti pana la gheata si va ingheta acolo, stralucind in soarele rece si portocaliu.
Mainile ii atinsera alt copac… mainile ude… copacul ud… bubuitul tunetului… ciudat ca nu vedea lumina fulgerului… fulgerul venea mai intai… era lovit? Nu simti nimic… cu exceptia pamantului. Pamantul era sub el, pentru ca degetele lui scormoneau in noroi. Isi intoarse capul ca sa poata respira. Era destul de placut. Nu mai trebuia sa mearga. Putea astepta. Giskard il va gasi.
Dintr-o data fu foarte sigur de asta. Giskard trebuia sa-l gaseasca, pentru ca… Nu, uitase pentru ce. Era a doua oara cand uita ceva. Inainte de a adormi… Era acelasi lucru pe care il uita de fiecare data?… Acelasi lucru? …
Nu conta.
Va fi in ordine… in…
Si zacea acolo, singur si fara cunostinta, in ploaie, la radacina unui copac, in timp ce furtuna continua.
16. DIN NOU GLADIA
66
Privind in urma dupa aceea si calculand, reiesea ca Baley fusese inconstient cel putin zece minute si cel mult douazeci. Ar fi putut fi, totusi, oricat intre zero si infinit.
Era constient de o voce. Nu auzea cuvintele pe care le rostea aceasta, doar vocea. Era uimit ca suna ciudat si fu foarte satisfacut sa recunoasca o voce de femeie. Il imbratisau niste brate, ridicandu-l, ducandu-l. Un brat — al lui — atarna. Capul ii era greu. Incerca usor sa se indrepte, dar nu se intampla nimic. Din nou vocea de femeie. Isi deschise ochii obosit. Isi dadea seama ca e rece si ud si, dintr-o data, observa ca apa nu-l mai loveste. Si nu era intuneric, nu de tot. Era o revarsare de lumina si in ea zari chipul unui robot. Il recunoscu.
— Giskard, sopti el, amintindu-si acum si de furtuna, si de fulger.
Giskard ajunsese primul la el; il gasise inaintea celorlalti roboti. Baley se gandi cu multumire: „Stiam eu ca o va face.”
Isi inchise din nou ochii si simti ca se misca repede, dar cu acea oscilatie usoara — totusi clara — care ii spunea ca e carat de cineva care merge. Apoi o oprire si o usoara indreptare, pana ce simti ca sta pe ceva cald si placut. Stia ca e un loc intr-o masina acoperita, poate, cu prelata, dar nu se intreba de unde stie. Apoi urma o senzatie de plutire lina prin aer si un material absorbant pe fata si pe maini, sfasierea bluzei lui, aer rece pe piept, apoi iar uscatul si stersul.
Dupa aceea, senzatiile navalira asupra lui. Se afla intr-o locuinta. Zarea, cand si cand, daca deschidea ochii, franturi de pereti, de lumini, de obiecte (forme amestecate de mobilier). Simti cum i se scot hainele tacticos si facu o incercare slaba si inutila de colaborare, apoi simti apa calda si cum e frecat cu putere. Iar el ar fi vrut sa nu se mai opreasca.
La un moment dat, ii veni un gand si stranse bratul care il tinea:
— Giskard! Giskard!
Auzi vocea lui Giskard:
— Sunt aici, domnule.
— Giskard, Daneel e la adapost?
— Este in siguranta, domnule.
— Bun.
Baley inchise din nou ochii si nu mai facu nici un efort in legatura cu uscatul. Simtea cum e intors pe toate partile in curentul de aer uscat si, apoi, era iar imbracat in ceva care semana cu un capot cald.
Placere! Din copilarie nu i se mai intamplase asa ceva si ii paru, dintr-o data, rau de copiii pentru care se facea tot si care nu erau destul de constienti ca sa aprecieze asta. Sau se bucurau? Amintirea acelei placeri din copilarie determina comportarea adultului? Senzatia lui de acum era doar expresia placerii de a fi din nou copil?
Si auzi o voce de femeie. Mama? Nu, asta nu se putea.
— Mamico?
Acum statea pe un scaun. Simtea, intr-un fel; ca perioada scurta si fericita de revenire a copilariei se apropia de sfarsit. Trebuia sa revina in lumea trista a constiintei de sine si a statului pe picioarele proprii.
Dar fusese o voce de femeie. Ce femeie? Baley deschise ochii:
— Gladia?
67
Era o intrebare, o intrebare a cuiva uimit, dar, in sinea lui, nu era chiar atat de uimit. Gandindu-se iar, isi
