Robotii de pe Aurora

— Nu e chiar asa. Sunt sigur ca doctorului Fastolfe ii pasa ce i s-a intamplat lui Jander.

— Nu. Nu prea. Vrea numai sa iasa cum zice el in Adunarea Legislativa, iar acel Amadiro vrea sa iasa cum zice el, si oricare din ei l-ar vinde pe Jander pentru asta.

— Iti promit, Gladia, ca eu nu-l voi vinde pe Jander pentru nimic in lume.

— Nu? Daca iti vor spune ca poti pleca inapoi pe Pamant cu cariera salvata si fara nici o pedeapsa pentru Lumea ta, cu conditia sa-l lasi balta pe Jander, ce vei face?

— N-are nici un rost sa ne gandim la situatii ipotetice care nu se pot ivi. Nu-mi vor da nimic in schimbul lui Jander. Ei vor incerca, doar, sa ma trimita inapoi cu nimic altceva decat ruina pentru mine si pentru Lumea mea. Dar daca m-ar lasa, l-as afla pe omul care l-a distrus pe Jander si as avea grija sa fie pedepsit cum trebuie.

— Cum adica, daca te-ar lasa? Fa-i sa te lase!

Baley zambi cu amaraciune:

— Daca iti inchipui ca Aurorienii nu-ti dau nici o atentie pentru ca esti Solariana, imagineaza-ti cat de putin ai obtine daca ai fi de pe Pamant, ca mine.

O stranse mai aproape, uitand ca e de pe Pamant, chiar daca rostise cuvantul.

— Dar voi incerca, Gladia. N-are nici un rost sa ne facem sperante, dar nu ma duc cu mana tocmai goala. Voi incerca…

Vocea i se franse.

— Spui intruna ca vei incerca. Dar cum?

Se trase putin inapoi, ca sa-l priveasca in ochi.

Baley zise, buimacit:

— Pai, as putea…

— Sa gasesti ucigasul?

— Orice. Gladia, te rog, trebuie sa ma asez.

Se intinse spre masa, sprijinindu-se de ea.

— Ce s-a intamplat, Elijah? intreba ea.

— Am avut o zi grea, evident, si cred ca nu m-am refacut prea bine.

— Atunci, mai bine te-ai duce la culcare.

— Drept sa-ti spun, Gladia, as vrea.

Ea ii dadu drumul, cu chipul ingrijorat si cu ochii plini de lacrimi. Ridica un brat si facu un semn rapid, iar el fu inconjurat (asa i se paru) imediat de roboti.

Cand se afla, in sfarsit, in pat si dupa ce pleca ultimul robot, se trezi stand cu ochii deschisi in intuneric. Nu-si dadea seama daca mai ploua sau nu in Exterior, ori daca fulgerele slabe isi arunca ultimele sageti palide, dar nu auzi nici un tunet. Respira adanc si se gandi: “Ce i-am promis Gladiei? Ce se va intampla maine? Ultimul act: esec?”

Si, in timp ce Baley aluneca pe taramul somnului, se gandi la acea incredibila strafulgerare care ii venise inainte de a adormi.

69

De doua ori se intamplase. O data cu o noapte in urma cand, ca si acum, tocmai adormea, si o data in seara asta, cand isi pierduse cunostinta sub copac, in furtuna. De fiecare data ii venise un gand, o idee care clarificase problema asa cum fulgerul luminase noaptea. Si durase tot atat de putin ca si fulgerul.

Ce era?

Se va repeta?

De data asta incerca sa profite, sa prinda sensul ideii care ii scapa. Sau era o iluzie care ii scapa? Insemna, oare, adormirea ratiunii si navalirea absurditatilor de tot felul, pe care nu le poti ordona daca nu ai o minte care sa lucreze cum trebuie? Oricum, ceea ce cauta el, indiferent ce-ar fi fost, se pierduse incetisor. Nu va veni inapoi la comanda, asa cum n-ar fi venit un inorog intr-o lume in care nu exista inorogi.

Mai usor ii era sa se gandeasca la Gladia si la felul in care o simtise. Ii atinsese direct bluza matasoasa, sub care simtise bratele mici si delicate, spatele neted. Daca lui n-ar fi inceput sa-i tremure picioarele, ar fi indraznit s-o sarute? Sau asta ar fi insemnat ca merge prea departe?

Isi auzi respiratia ca un sforait usor si, ca intotdeauna, asta il deranja. Isi invinse somnul si se gandi iar la Gladia. Inainte de a pleca, desigur, dar nu si daca n-ar castiga nimic pentru ea… Asta ar insemna sa-i plateasca si chiar… Isi auzi din nou sforaitul moale si, de data asta, il deranja mai putin.

Gladia… Nu crezuse ca o va mai vedea vreodata… daramite s-o atinga… sa o imbratiseze. Si nu-si dadu seama cand trecuse de la gand la vis. O imbratisa din nou, ca mai inainte. Dar nu exista bluza… si pielea ei era calda si catifelata… si mainile lui o mangaiau incet pe omoplati, pe coaste… Toate astea aveau ceva adevarat. Toate simturile ii erau treze. Ii adulmeca parfumul parului, iar buzele lui simtira gustul usor sarat al pielii ei… si parca nu mai stateau in picioare. Se culcasera, sau fusesera culcati de la inceput? Si ce se intamplase cu lumina? Simti salteaua de sub el si cuvertura de deasupra… intuneric… iar ea era tot in bratele lui, goala.

Se trezi brusc:

— Gladia?

Cu voce mirata, neincrezatoare.

— Sst, Elijah, facu ea, punandu-i degetele pe buze cu blandete. Nu spune nimic.

Putea sa-i fi cerut sa-si opreasca pana si circulatia sangelui.

— Ce faci? intreba el.

— Nu stii ce fac? raspunse ea. Sunt in pat cu tine.

— Dar de ce?

— Pentru ca asa vreau.

Corpul i se lipi de al lui. Ea trase de un capat al pijamalei lui si patura se desfacu.

— Nu te misca, Elijah. Esti obosit si nu vreau sa te obosesti mai tare.

Elijah simti cum il cuprinde un val de caldura. Se hotari sa n-o menajeze pe Gladia:

— Nu sunt chiar asa de obosit, Gladia.

— Nu, zise ea taios. Odihneste-te. Vreau sa te odihnesti. Nu te misca.

Gura i se lipi de a lui, parca ar fi vrut sa-l oblige sa taca. El se lasa moale si ii trecu prin cap ca executa niste ordine, ca era obosit si ca ar fi vrut mai degraba sa i se faca, decat sa faca. Si, rosind de rusine, se gandi ca asta ii micsora vina. („N-am avut incotro, se auzi spunand. Ea m-a obligat.”) Pe Iehova, cata lasitate! Cata injosire de neindurat! Dar ii fugira si gandurile astea. Se auzea o muzica in surdina si temperatura crescuse putin. Cuvertura disparuse, ca si pijamaua lui. Isi simti capul leganat de bratele ei si apasat de ceva moale. Fara prea mare surprindere isi dadu seama, dupa pozitia ei, ca moliciunea era sanul ei stang, cu sfarcul lipi de buzele lui.

Incetisor, ea canta dupa muzica, o melodie vesela, leganata, pe care el n-o recunoscu. Ea se legana usor inainte si inapoi, atingandu-i barbia si gatul cu varful degetelor. El se relaxa, multumit ca nu trebuie sa faca nimic, lasand-o pe ea sa aiba initiativa si sa conduca. Cand ea ii misca bratele, el nu se impotrivi si le lasa sa se odihneasca acolo unde i le pusese ea. N-o ajuta deloc si, cand raspunse cu o excitatie intensa si cu un spasm, o facu numai pentru ca nu avu incotro.

Ea parea neobosita, iar el nu voia ca ea sa se opreasca. Pe langa placerea reactiei sexuale, el avu, din nou, senzatia pe care o incercase mai devreme, bucuria absoluta a pasivitatii din copilarie. In cele din urma, el nu mai putu raspunde si parca nici ea nu mai putea, pentru ca isi puse capul la subsuoara lui si mana stanga pe pieptul lui, in timp ce cu degetele ii mangaia duios parul scurt si cret.

I se paru ca o aude murmurand:

— Multumesc… Multumesc…

„Pentru ce?” se intreba.

Abia daca isi mai dadea seama ca ea e acolo, pentru ca sfarsitul dulce al unei zile grele era tot atat de adormitor ca un elixir magic si simtea ca il cuprinde somnul, ca si cum i-ar fi alunecat degetele de pe o realitate dura si el ar fi cazut… cazut… prin nori moi de somn in oceanul usor leganat al viselor.

Si in timp ce se intampla asta, ceea ce nu venea la comanda veni de la sine. Pentru a treia oara se ridica o