Amassid:
— Cine ar putea crede, nobile Amassid, ca e?ti ca o meduza cristalina, fara nici o pata. Dar ?i tu, nu se ?tie cum, ai adaugat de unsprezece ori, in locul din matri?a destinat lucrurilor pentru care prin?ul trebuie sa simta scarba, ba o coada din trei par?i, ba o spinare acoperita cu email vine?iu, pe urma, de doua ori, ni?te ochi bulbuca?i, ?i, la sfar?it, o dubla armura pe pantece ?i trei scantei ro?ii, de parca n-ai ?ti ca toate astea sunt trasaturi ale venerabilului Dioptric, ruda regelui, ?i prin asta ai fi semanat in inima prin?ului ura fa?a de acest cinstit barbat…
— Bine, dar atunci de ce Dioptric a tot inscris la capetele matri?ei dispre?ul fa?a de fiin?ele al caror nume se termina in „id”? — intreba Amassid. ?i daca am ajuns aici, de ce tu insu?i, stimate Minogar, nu se ?tie de ce, printre obiectele care prin?ului nu trebuie sa-i fie pe plac, ai inclus mereu un scaun pentagonal, avand bra?e incrustate cu briliante? Nu ?tiai oare ca seamana, ca doua picaturi de apa, cu tronai regelui?
Se a?ternu o lini?te ingrijoratoare, intrerupta doar de slabe plescaituri. Mult se mai framantara curtenii, sfa?ia?i de interese contradictorii, pana ce se impar?ira in doua tabere: Filonaut ?i Minogar se in?elesera ca matri?a viitorului prin? sa prevada simpatie pentru tot ceea ce e mic, ca ?i dorin?a de a nu sta in calea acestor forme. Filonaut se gandea la microci?i, iar Minogar se gandea la el insu?i, caci era cel mai mic dintre cei prezen?i. Dioptric opta ?i el pentru aceasta formula, caci Amassid era dintre to?i cel mai inalt. Acesta din urma se opuse cat putu, apoi ceda brusc, caci ii veni in minte ca se poate mic?ora tot atat de u?or cum poate sa-l cumpere pe cizmarul cur?ii ca sa-i bata lui Dioptrie placi de tantal la talpi, din care pricina du?manul lui va cre?te in inal?ime ?i astfel i?i va atrage antipatia prin?ului.
?i a?a putura termina repede matri?a princiara ?i, dupa ce aruncara rama?i?ele inutile prin trapa, veni ?i momentul marii solemnita?i a alegerii fiului regelui.
Dar cum ajunse matri?a cu proiectul de prin? in cuptor, iar garda de onoare se alinie in fa?a lui, ca sa-l salute pe viitorul stapan al argonauticilor, Amassid incepu sa-?i puna in aplicare tradarea planuita. Cizmarul cur?ii, pe care-l mituise, se apuca sa me?tereasca noi placu?e de tantal la talpile lui Dioptric. Prin?ul ajunsese sub supravegherea primilor metalurgi?ti, cand Dioptrie, privindu-se in marea oglinda a palatului, baga de seama cu groaza ca este aeram mai inalt decat du?manul sau, ori prin?ului i se programase simpatie numai pentru obiecte ?i persoane mici!
Intors acasa, Dioptric se cerceta cu aten?ie, se batu cu un ciocana? de argint, pana ce descoperi la talpi tabli?ele ?i in?elese indata a cui era lucratura.
— O, mizerabilul! — exclama, gandindu-se la Amassid. Dar ce sa fac acum?
Dupa cateva clipe de gandire, hotari sa se mic?oreze. Chema o sluga credincioasa ?i ii porunci sa aduca la palat un lacatu? bun. Dar sluga, nein?elegand prea bine despre ce e vorba, ie?i in uli?a ?i aduse un me?ter sarac, pe nume Froton, care zile intregi umbla prin ora? strigand: „Capete nituim! Bur?i gaurim, cozi nituim, cozi ?lefuim!” Me?terul avea o nevasta rea, care-l a?tepta acasa intotdeauna cu un par in mana, ?i cand se apropia, umplea toata uli?a cu urletele ei de furie, ii lua tot ca?tigul, ba ii mai ?i burdu?ea spinarea cu lovituri zdravene.
Tremurand, Froton se opri in fa?a marelui programator, care ii spuse:
— Asculta, te pricepi sa ma mic?orezi? Mi se pare ca sunt prea mare… I?i cer sa ma mic?orezi, dar in a?a fel, incat sa nu ma ura?e?ti! Daca lucrezi bine, am sa te rasplatesc cu varf ?i indesat. Va trebui insa sa ui?i totul numaidecat. Sa nu-?i scape nici o vorbuli?a, altfel poruncesc sa-?i fie gura in?urubata!
Froton se mira in sinea lui, dar nu lasa sa i se vada uimirea. Multe le mai trasnesc prin cap celor mari! Il examina, a?adar, atent pe Dioptric, intra inlauntrul lui, il ciocani, il scutura ?i apoi spuse:
— Inal?imea Voastra, a? putea sa va rasucesc partea din mijloc a cozii…
— Nu, nu vreau! — raspunse iute Dioptric. Pacat de coada! E prea frumoasa.
— Atunci sa va de?urubez picioarele? — intreba Froton. ?i a?a sunt cu totul inutile.
Intr-adevar, argonauticii nu foloseau picioarele; ele erau o rama?i?a a timpurilor stravechi, cand stramo?ii lor traiau pe uscat. Dar lui Dioptric ii sari ?andara:
— Ah, tu, prostanac de fier! Nu ?tii ca numai noua, celor de neam nobil, ne e dat sa purtam picioare? Cum indrazne?ti sa ma lipse?ti de insemnele nobiliare?!
— Va cer, supus, mii de scuze, Inal?imea Voastra… Dar atunci, spune?i-mi, ce pot sa va de?urubez?
Dioptric in?elese ca, impotrivindu-se astfel, nu ca?tiga nimic. Se rasti atunci:
— Fa cum crezi…
Froton ii lua masura, il ciocani, il scutura ?i spuse:
— Cu ingaduin?a Inal?imii Voastre, a? putea sa va de?urubez capul…
— Da’ ce, ai innebunit? Cum sa raman fara cap? Cu ce o sa gandesc?
— Ah, nu-i nimic, stapane! Prea luminata minte a Inal?imii Voastre am s-o mut in burta. E loc destul acolo…
Dioptric fu de acord, iar me?terul ii de?uruba capul, puse emisfera min?ii de cristal in burta, nitui totul la loc, capata cinci duca?i, apoi servitorul il scoase din palat. Ie?ind, zari intr-una din odai pe Aurentina, fiica lui Dioptric, toata numai aur ?i argint, iar figura ei zvelta, sco?and sunete de clopo?el la fiecare pas, i se paru mai frumoasa decat orice pe lume. Se intoarse acasa, unde-l a?tepta nevasta cu parul in mana. ?i atunci se porni un scandal, de se auzea pana in strada, iar vecinii spusera:
— Oho! Asta-i vipera aia de nevasta a lui Froton, il croie?te iara?i pe barbata-su!
In vremea asta, Dioptric, tare bucuros de cele intamplate, se duse la palat. Regele se mira pu?in vazandu-?i ministrul fara cap, dar acesta il lamuri ca e o moda noua.
Pe Amassid insa il cuprinse frica, pentru ca toata viclenia ie?ise la iveala, ?i, cand ajunse acasa, facu la fel ca ?i du?manul lui. Din clipa aceea se porni intre ei o intrecere nemaipomenita: incepura sa-?i de?urubeze inotatoarele, branhiile ?i spinarile metalice, a?a ca dupa o saptamana fiecare din ei putu sa intre sub masa fara sa se aplece. Dar ?i ceilal?i doi mini?tri ?tiau foarte bine ca viitorului rege ii vor placea numai fiin?ele cele mai mici ?i vrand-nevrand incepura ?i ei sa-?i mic?oreze statura. Pana la urma ajunsera sa nu mai aiba nimic de de?urubat. Disperat, Dioptrie trimise servitorul sa i-l aduca pe me?ter.
Mult se mai mira Froton, aflat acum in fa?a ministrului din care nu mai ramasese aproape nimic, cand acesta ii ceru cu incapa?anare sa-l mic?oreze ?i mai mult.
— Luminate stapane — ii zise el, scarpinandu-se in cap. Cred ca n-a mai ramas decat o ultima solu?ie. Cu ingaduin?a Inal?imii Voastre, am sa va scot creierul..
— Nu! Ce, ai innebunit? — ?ipa la el Dioptric, dar me?terul se grabi sal lamureasca:
— Creierul il punem la pastrare in palat, intr-un loc sigur. De pilda, uite, in dulapul asta, iar Inal?imea Voastra o sa aiba numai un receptor micu? ?i un microfona?; prin ele, Inal?imea Voastra va fi legata electromagnetic cu propria sa minte.
— In?eleg! — zise Dioptric, caruia ideea incepu sa-i surada. Atunci fa ce crezi ca trebuie sa faci!
Froton ii scoase creierul, il baga intr-un sertar al dulapului, inchise sertarul cu o chei?a, chei?a o dadu lui Dioptric, iar in burta ii baga un aparat micu? ?i un microfon la fel de mic. Dioptric era acum atat de mititel, ca aproape nu se mai vedea; rivalii lui tremurara de ciuda vazandu-l; se mira ?i regele, dar nu spuse nimic. Minogar, Amassid ?i Filonaut apelara atunci la mijloace de-a dreptul disperate. Se topira din zi in zi vazand cu ochii ?i apoi incepura sa faca ce a facut ?i Dioptric: i?i ascunsera creierul fiecare pe unde putu, sub pat, in birou, ?i ramasera ca ni?te pufu?oare stralucitoare, cu coada ?i cu cate o pereche-doua de decora?ii, nu cu mult mai mici decat ei in?i?i.
?i iar trimise Dioptric pe servitor dupa me?terul Froton; cand acesta ajunsese in fa?a lui, ii striga:
— Trebuie sa faci ceva! Neaparat trebuie sa ma mic?orezi, cu orice pre?, altfel o sa fie rau!
— Inal?ate stapane! — raspunse me?terul, facand o plecaciune adanca in fa?a lui Dioptric care abia se mai vedea intre bra?ele rezematoare ale fotoliului — e nemaipomenit de greu ?i nu ?tiu daca, de fapt, e posibil.
— Nu vreau sa ?tiu nimic! Fa ce-?i spun! Trebuie! Daca vei reu?i sa ma mic?orezi, sa ajung atat de mic, incat sa nu ma intreaca nimeni, i?i voi indeplini orice dorin?a!
— Daca Inal?imea Voastra imi garanteaza pe cuvant de onoare ca a?a va fi, atunci am sa fac tot ce-mi va sta in putin?a — raspunse Fronton, pe care, brusc, il strafulgera un gand, iar in piept parca cineva i-ar fi turnat cel mai curat aur, caci de multe zile nu se putea gandi la nimic altceva decat la daurita Aurentina ?i la clopo?eii de cristal, pe care, pare-se, ii ascundea in piept.
Dioptric i?i dadu cuvantul. Atunci Froton lua ultimele trei decora?ii, care atarnau pe micul piept al marelui programator, facu din ele o cutiu?a cu trei pere?i, puse inauntru minusculul aparat, mic cat un ducat, lega totul cu o sarmuli?a de aur, mai adauga la capat o tabli?a de aur pe care o modela dupa forma cozii lui Dioptric, ?i
