va avea alaturi un tovara?, fie el chiar ?i o ma?ina. De aceea se duse la inventator ?i-l ruga sa-i povesteasca totul despre prietenul electric.
— E o placere pentru mine sa te-ajut — ii raspunse inventatorul. (Dupa cum ?ti?i, in basme to?i se tutuiesc, nici chiar balaurilor nu li se spune „domnule” doar regilor trebuie sa li te adresezi cu pluralul maiesta?ii). Spunand acestea, scoase din buzunar un pumn de graun?e metalice, ca ni?te bobite de plumb.
— Ce-i asta? — se mira robotul.
— Da’ mai intai spune-mi cum te cheama, fiindca am uitat sa te-ntreb la locul cuvenit din basmul asta — ceru inventatorul.
— Ma numesc Automatei.
— A, e prea lung pentru mine, am sa-?i spun Automi?a.
— Bine, dar asta vine de la Automa… Ei, fie ?i a?a, daca-?i place via?a.
— Iata a?adar, dragul meu Automi?a, in fa?a ta un pumn de electroprieteni. Trebuie sa ?tii ca, de meserie, sunt miniaturizator. Adica prefac instala?iile mari ?i grele in altele mici ?i u?or de manevrat. Fiecare din aceste graun?e este un concentrat de gandire electrica, deosebit de multilaterala ?i inteligenta. Nu-?i spun ca sunt genii. Ar fi o exagerare, ca intr-o reclama mincinoasa. Ce-i drept, inten?ia mea este sa creez ni?te genii electrice adevarate ?i n-am sa-mi gasesc odihna pana nu voi me?teri genii atat de mici, incat sa-i po?i purta in buzunar cu miile. Abia atunci cand voi izbuti sa-i torn in saci ?i sa-i vand cu kilogramul, voi putea spune ca mi-am atins scopul. Dar sa lasam planurile mele de viitor. Deocamdata vand electroprieteni cu bucata. ?i nu scump. Cer pentru unul atat cat cantare?te in briliante. Trebuie sa recuno?ti ca e un pre? destul de modest, avand in vedere ca po?i sa-?i pui un asemenea electroprieten in ureche, de unde el poate sa-?i ?opteasca tot felul de sfaturi bune ?i sa-?i ofere orice fel de informa?ii. Uite, ai aici o buca?ica de vata cu care sa-?i astupi urechea, ca prietenul tau sa nu cada cand apleci capul intr-o parte. Ce zici, il iei? Dac-ai vrea o duzina ?i i-a? lasa mai ieftin…
— Nu, deocamdata mi-ajunge unul — raspunse Automatei. Dar a? mai vrea sa ?tiu la ce-mi poate folosi? Sa-mi ajute intr-o situa?ie grea din via?a?
— Mai incape vorba, doar pentru asta e facut! — raspunse bland inventatorul. Ii puse in palma un pumn de boabe cu straluciri metalice, facute din metale rare ?i continua: Binein?eles, nu po?i sa contezi pe un ajutor in sens fizic, caci nu despre un asemenea ajutor e vorba. Sfaturi bune, sugestii folositoare, judeca?i bine chibzuite, observa?ii incurajatoare, preveniri, avertismente, ca ?i cuvinte de imbarbatare, concluzii care-?i dau incredere in propriile for?e, cugetari adanci, care-?i permit sa faci fa?a oricarei situa?ii grele, chiar primejdioase — iata numai o mica parte din repertoriul electroprietenilor mei. Sunt devota?i trup ?i suflet, credincio?i, totdeauna treji, fiindca niciodata nu dorm, ?i, in afara de asta, peste masura de rezisten?i, estetic ?i, dupa cum vezi, foarte comozi! Ei, ce zici, iei numai unul?
— Da — raspunse Automatei. Dar ia spune-mi, te rog, ce o sa se intample daca o sa mi-l fure cineva? O sa se-ntoarca la mine? Sau il va duce pe ho? la pierzanie?
— A, asta nu! — raspunse inventatorul. O sa-i slujeasca ?i lui, la fel de devotat ?i atent, cum ?i-a slujit ?i ?ie mai inainte. Nu-i po?i cere prea mult, dragul meu Automi?a. El n-o sa te paraseasca cand e?ti la ananghie daca nici tu nu-l parase?ti. Dar asta n-o sa se-ntample daca il pui in ureche ?i il acoperi totdeauna cu vata…
— Bine — se invoi Automatei. Dar cum trebuie sa-i vorbesc?
— Nu-i nevoie sa-i vorbe?ti deloc. E de ajuns sa-i ?opte?ti ceva ?i te aude perfect. Cat prive?te numele lui, sa ?tii ca-l cheama Wuch. Nu trebuie sa-i spui mai mult.
Il cantari pe Wuch, inventatorul primi in schimb un briliant frumos, iar robotul, lini?tit ca are acum un tovara?, un suflet apropiat pentru drumul cel lung, porni cu el in lume.
Era foarte placut sa calatore?ti cu Wuch. Daca doreai, acesta te trezea in fiecare diminea?a, fluierandu-?i la ureche un cantecel vesel. De asemenea, povestea tot felul de istorioare nostime. Dar Automatei ii porunci sa se potoleasca atunci cand se afla in societate, deoarece ce din jur incepura sa-l banuiasca ca se cam scrantise, fiindca in rastimpuri izbucnea in ras fara vreo pricina. A?a a calatorit Automatei mai intai pe uscat, ajungand pana la malul marii, unde-l a?tepta un vas alb, frumos. Nu avea prea multe asupra lui, a?a ca se urca cat ai clipi din ochi in barca primitoare ?i, mul?umit, saluta semnalul care anun?a ridicarea ancorei ?i inceputul marii calatorii. Cateva zile vasul alb pluti vesel pe valuri, spre razele unui soare bland, iar noaptea se legana in lumina argintie a lunii, pana cand intr-o buna diminea?a, izbucni o furtuna nemaipomenita. Valurile, de trei ori mai inalte decat catargele, loveau in vasul care trosnea din toate incheieturile. Marea urla atat de infrico?ator, ca Automatei nu auzi nici un cuvin?el, din toate cate i le ?optea, fara indoiala, Wuch in aceste clipe grele, ca sa-l lini?teasca. Deodata ceva trosni puternic, apa sarata navali in cabina ?i sub privrea plina de spaima a lui Automatei, vasul incepu sa se sfarame in buca?ele.
Alerga pe punte, a?a cam se afla, dar abia apuca sa sara in ultima barca de salvare, ca un val uria? izbi vasul, tragandu-l in adancurile oceanului care fierbea. Membrii echipajului disparura ?i ei ?i Automatei se pomeni singur-singurel in barca de salvare din mijlocul marii furioase, ?i tremura, a?teptand clipa cand urmatorul val va ineca barca ce salta ca o coaja de nuca. Vantul urla, ploaia cadea in torente din norii grei ?i el nu izbutea sa auda ce-i tot ?optea Wuch. Deodata, la orizont, prin cea?a, aparura ni?te contururi nelamurite, spalate de o spuma alba. Era ?armul unui pamant necunoscut, de care se loveau valurile. Scar?aind, barca se opri intre pietre, iar Automatei, ud pana la piele, murat, se indrepta cu ultimele puteri, abia ?inandu-se pe picioare, spre interiorul acestui ?inut, cat mai departe de valurile oceanului. Se tranti la pamant sub o stanca ?i, frant de oboseala, se cufunda intr-un somn adanc.
Il trezi un fluierat u?or. Era Wuch, care-i amintea de prezen?a lui prieteneasca.
— A, ce bine ca e?ti aici, Wuch draga! Abia acum vad ce bine e ca te am langa mine, mai bine zis chiar in mine! — striga Automatei, trezindu-se din adanca uitare.
Se uita in jur. Soarele ardea, marea era inca agitata, dar nici pomeneala de valurile acelea cumplite, de nori ?i ploaie. Din pacate, o data cu furtuna pierise ?i vasul, se vede ca aceasta i?i facuse serios de cap in timpul nop?ii, caci luase cu sine ?i barcu?a careia ii datora salvarea. Automatei se ridica in picioare ?i incepu sa alerge de-a lungul ?armului, dar dupa numai zece minute ajunse in acela?i loc din care plecase. Se gasea pe o insula pustie, pe deasupra ?i foarte mica. Situa?ia nu era deloc imbucuratoare. Dar ce-i pasa cata vreme il avea cu el pe Wuch! Il anun?a indata asupra situa?iei ?i ii ceru sfatul.
— Mda, iubitule! — zise Wuch — nu-i o situa?ie prea placuta! Stai sa ma gandesc mai serios. De fapt, ce-?i trebuie?
— Ei, ce-mi trebuie? De toate: ajutor, salvare, haine, ceva de mancare. Aici nu se afla nimic in afara de nisip ?i stanci!
— Hm! A?a crezi? E?ti sigur de asta? N-ai gasit pe plaja vreo lada de pe vasul inecat, aruncata de valuri, plina de instrumente, car?i interesante, haine de tot felul ?i praf de pu?ca?
Automatei alerga in susul ?i in josul plajei, dar nu gasi nimic, nici macar o surcica din vasul care se scufundase.
— Cum, nu e chiar nimic? Hm, foarte ciudat. Bogata literatura despre via?a pe insulele pustii arata clar ca naufragiatul gase?te intotdeauna topoare, cuie, apa de baut, ulei, car?i sfinte, pile, cle?ti, pu?ti ?i multe alte lucruri folositoare. Dar daca nu-s, nu-s. Poate gase?ti macar vreo ascunzatoare buna printre stanci.
— Nici asta nu se gase?te
— Nu? Ei, asta-i chiar nemaipomenit. Atunci, fii bun ?i urca-te pe cea mai inalta stanca, poate zare?ti ceva in jur!
— Indata — striga Automatei ?i se urca pe stanca abrupta din mijlocul insulei. Incremeni: insula vulcanica era inconjurata din toate par?ile de nemarginirea marii!
Cu glas pierit ii povesti lui Wuch cele vazute, indreptandu-?i cu mana tremuranda vata din urechi, ca sa nu- ?i piarda prietenul. „Ce noroc ca n-a cazut cand s-a scufundat vasul” — i?i zise ?i, sim?indu-se iara?i obosit, se a?eza pe stanca, a?teptand nerabdator ajutorul prietenului.
— Fii atent, prietene! Iata sfaturile pe care ma grabesc sa ?i le dau in aceasta situa?ie grea! — se auzi in sfar?it mult a?teptatul glascior al lui Wuch. Pe baza calculelor pe care le-am facut, am ajuns la concluzia ca ne aflam pe o insula necunoscuta, pe un recif sau pe un varf al unui lan? de mun?i submarini, care ies incet din adancuri ?i se vor uni cu continentul peste trei sau patru milioane de ani.
— Lasa-ma-n pace cu milioanele, spune ce facem acum?! — ?ipa la el Automatei.
— Insuli?a se gase?te departe de rutele vapoarelor. ?ansa apari?iei vreunui vas prin apropiere este de unu la patru sute de mii.
— O, cerule! striga disperat naufragiatul. E groaznic! Atunci ce ma sfatuie?ti sa fac?
