— Aha! — continua Wuch de unul singur. Deci nu sunt numai cercurile, ci, dupa toate probabilita?ile, ?i acea stare de apatie pe care am reu?it s-o prevad atat de exact. Ciudat lucru! Ce nechibzuita creatura este fiin?a inteligenta, mai ales cand e constransa de imprejurari! Se gase?te pe o insula pustie, prada pieirii, ii dovede?ti, a?a cum doi ?i cu doi fac patru, ca moartea i-e inevitabila, ii ara?i o porti?a de ie?ire din aceasta situa?ie, ?i ea… nimic. Oare imi va fi recunoscatoare pentru toate astea? Nici pomeneala! Fiin?a asta trage nadejde, ?i daca n-o mai are ?i nici n-o mai poate avea se aga?a de aparen?e ?i prefera mai degraba sa intre in valtoarea nebuniei decat in apa care…
— Inceteaza odata cu apa asta! — urla ragu?it Automatei.
— ?ineam sa subliniez doar lipsa ta de ra?iune — raspunse Wuch. Nu te indemn la nimic. Daca vrei sa mori incet sau mai bine-zis sa nu faci nimic ca sa impiedici o astfel de moarte, trebuie sa chibzuie?ti bine. Frica de moarte este o mare gre?eala, fa?a de ceea ce i?i recomand ?i care merita mai degraba o apologie! Ce poate fi oare pe masura perfec?iunii inexisten?ei? Ce-i drept, agonia care precede moartea nu este un fenomen prea placut, dar, pe de alta parte, pana acum inca n-a existat nimeni atat de slab cu firea, incat sa n-o suporte ?i sa nu reu?easca sa moara de-a binelea, pana la urma. Deci moartea nu este un lucru demn de eviden?iat, atata vreme cat orice slabanog, magar sau canalie o poate infaptui. Mai mult, daca oricine se poate descurca in fa?a mor?ii (?i trebuie sa recuno?ti ca a?a este, eu cel pu?in n-am auzit de cineva care sa nu fi reu?it), atunci mai bine sa te delectezi cu gandul la atotmilostivul neant, care te a?teapta de indata ce-i treci pragul. Cand, daca nu inca in timpul vie?ii, se cuvine sa-?i imaginezi pe indelete toate privilegiile, inlesnirile ?i placerile de care ai parte in clipa mor?ii?! Gande?te-te numai o clipa: nici o lupta, nici o grija, nici temeri, nici chinuri ale sufletului sau trupului, nici o intamplare nefericita, ?i toate astea la ce scara! De-ar fi sa se adune toate for?ele raului impotriva-?i, tot nu te-ar putea atinge! O, e cu adevarat incomparabila siguran?a dulce a celui mort! ?i daca mai adaugam ca moartea nu este ceva trecator, nedurabil, ca nimic n-o poate intrerupe, n-o poate mi?ca din loc, atunci placerea este cu atat mai mare…
— De-ai crapa odata — rosti cu glas slab Automatei, intovara?ind aceste cuvinte laconice cu o injuratura tasata.
— Imi pare rau, dar nu se poate! — raspunse pe loc Wuch. Nu numai invidia egoista (caci nu exista nimic mai presus de moarte, dupa cum am spus), dar ?i cel mai curat altruism ma indeamna sa-?i ?in tovara?ie in neant. Dar, de fapt, eu nu pot crapa, cum spui, fiindca inventatorul m-a facut indestructibil, probabil ca sa-?i potoleasca ambi?ia sa de constructor. E adevarat, cand ma gandesc ca o sa zac, napadit de sarea marii, in cadavrul tau care se va descompune incet-incet, cand ma gandesc ca o sa zac a?a ?i o sa vorbesc de unul singur ma cuprinde triste?ea. ?i cat o sa am de a?teptat pana o sa apara acel vas, primul din cele patru sute de mii, care, in conformitate cu calculul probabilita?ilor, va acosta, in sfar?it, pe aceasta insuli?a!…
— Cum?! N-ai sa te prapade?ti aici, ca mine?! — striga Automatei, trezit din amor?eala de aceste cuvinte. Deci tu ai sa traie?ti, pe cand eu… O, n-o sa se intample una ca asta! Niciodata! Niciodata! Niciodata!
?i sarind in sus cu un racnet teribil, incepu sa se zbata, sa-?i scuture capul, sa scormoneasca in ureche, facand in acela?i timp cele mai ciudate mi?cari cu tot corpul, dar degeaba. In timpul acesta Wuch ?ipa cat il ?inea gura:
— Dar termina odata! Ce, ai innebuit? Cred ca-i inca prea devreme! Baga de seama, ai s-o pa?e?ti! O sa-?i rupi o mana sau o sa-?i scrante?ti vreun picior! Fii atent la spinare! N-are nici un sens! Ar fi altceva dac-ai putea, a?a, dintr-o data, ?tii… Dar sa te schilode?ti doar!… ?i-am spus ca sunt indestructibil! Degeaba te chinuie?ti, chiar daca m-ai scoate de-acolo, n-ai sa po?i sa-mi faci nici un rau, adica nici un bine am vrut sa spun, caci, a?a cum am spus pe larg pana acum, moartea este ceva demn de invidiat. Au! Termina odata! Cum po?i sa sari a?a intruna?
Dar Automatei se zbatea mai departe, fara sa ia in seama nimic, ajungand chiar sa se loveasca cu capul de stanca pe care statuse mai inainte. ?i se izbi atata, de ii ie?ira scantei din ochi ?i fum pe nari. Pana la urma, Wuch se rostogoli pe nea?teptate din ureche ?i se opri intre pietre, cu un strigat slab de u?urare ca totul s-a terminat. Automatei nu observa imediat cat de eficace fusesera eforturile sale. Trantindu-se pe pietrele incinse de soare, se odihni o clipa ?i, incapabil de a mai mi?ca o mana sau un picior, mormai:
— Nu-i nimic, e o slabiciune trecatoare. Dar las’ ca te scot eu, te prind eu sub calcai, iubite prietene, ai auzit? Hei! Dar ce-i asta?!
Se opri brusc, a?ezandu-se, caci sim?i un gol in ureche. Se uita in jur, fara a se dumiri prea bine ?i, ingenunchind, incepu sa-l caute febril pe Wuch, rascolind pietri?ul marunt.
— Wuch! Wuuuuch! Unde e?ti? Raspunde — striga el ingrozit.
Dar Wuch, fie din pruden?a, fie din alta cauza, tacu chitic. Automatei incepu atunci sa-l incante cu cele mai dulci cuvinte. Il asigura ca ?i-a schimbat parerea, ca unica lui dorin?a este sa asculte bunele sfaturi ale elctroprietenului sau ?i sa se inece, dar ar vrea doar sa mai auda o data laudele aduse mor?ii. Dar nici asta nu folosi la nimic. Wuch tacea ca mormantul. Atunci bietul naufragiat, blestemand de to?i sfin?ii, incepu sa cerceteze sistematic piatra cu piatra tot terenul. Tocmai voia sa lepede un pumn de pietri? pe care-l framantase in mana, cand, privindu-l mai atent, sari in sus de bucurie. Printre pietricele il descoperi pe Wuch, care arunca luciri mate, potolite, de graun?a metalica.
— A! Te-am gasit, pui?orule! E?ti aici, farami?a de prieten! E?ti in mana mea, iubitule, prea ve?nicule! — ?uiera el, ?inandu-l strans intre degete pe Wuch, care nu zicea nici pas. Ei, ia sa vedem cum stam cu soliditatea ta, cu ve?nicia ta, hai sa le punem la incercare. Poftim!
?i spunand acestea, pocni zdravan din calcaie. Il puse apoi pe electroprietenul sau pe o stanca ?i sari pe el cu toata greutatea corpului ?i, ca sa fie mai sigur, se mai ?i rasuci pe calcaiul potcovit, care scra?ni. Wuch nu scoase o vorba, numai stanca trosni pu?in, ca sfredelita. Aplecandu-se, Automatei vazu ca grauntele era neatins, doar stanca se gaurise ni?el sub el, iar Wuch statea frumu?el in gaurica.
— Ce, e?ti atat de zdravan? Las’ ca gasim noi o piatra mai tare! — bombani el ?i incepu sa alerge prin toata insula, cautand cei mai mari bolovani de bazalt ?i de porfir, ca sa-i slujeasca drept nicovala pentru Wuch. In timp ce il pisa sub calcai, ii vorbea cu o lini?te prefacuta sau il ocara cat il ?inea gura, crezand ca i se va raspunde intr- un fel, ca va fi rugat, implorat sa inceteze. Dar lui Wuch nici nu-i pasa. Vazduhul rasuna doar de ecourile unor izbituri surde, de scra?netele pietrelor sfaramate ?i de blestemele inver?unate ale lui Automatei. Convingandu-se pana la urma ca lui Wuch nu-i fac nici un rau chiar ?i cele mai teribile lovituri, Automatei, slabit ?i infierbantat, se a?eza din nou pe mal, cu electroprietenul in pumn.
— Chiar daca n-am sa pot sa te strivesc — ii spuse cu stapanire prefacuta in care tremura insa o manie ascunsa — fii sigur ca o sa am eu grija de tine, a?a cum se cuvine. Ai sa a?tep?i mult ?i bine vasul salvator, iubitule, fiindca am sa te arunc in fundul marii, unde ai sa zaci pana-ntr-a ?aptea ve?nicie. O sa ai timp berechet sa-?i depeni placutele ganduri intr-o singuratate atat de deplina! N-o sa ai parte de alt prieten, fii sigur!
— Dragu?ule, — incepu iara?i Wuch — cu ce poate sa-mi dauneze ?ederea pe fundul marii? Tu cuge?i dupa sistemul de gandire al unei fiin?e muritoare. De aici gre?elile tale. Trebuie sa-n?elegi ca ori marea va seca poate candva, ori fundul ei se va ridica asemenea unui munte ?i se va uni cu continentul. Daca asta se va intampla peste o suta de mii de ani sau peste milioane de ani, pentru mine n-ar importan?a. Nu numai ca sunt indestructibil, dar ?i peste masura de rabdator, dupa cum ai putut sa observi chiar ?i dupa lini?tea cu care am suportat nebunia ta. ?i sa-?i mai spun ceva: n-am raspuns la vorbele tale, lasandu-te sa ma cau?i, fiindca am vrut sa-?i cru? for?ele. Am tacut ?i cand sareai cu picioarele pe mine, ca nu care cumva, printr-o vorba necugetata, sa-?i a?a? mania, caci asta ?i-ar fi facut ?i mai rau.
Auzind aceasta nobila pledoarie, Automatei incepu sa tremure cuprins de o noua furie.
— Am sa te zdrobesc! Praful ?i pulberea se va alege din tine, ticalosule! — racni el, reluandu-?i dansul nebun pe stanci, sariturile ?i loviturile. De data aceasta insa il acompaniau cuvintele ironic binevoitoare ale lui Wuch:
— Nu cred c-ai sa reu?e?ti, dar incearca! Poftim! Inca o data! Nu a?a, c-ai sa obose?ti prea repede! Cu amandoua picioarele! A?a, ?i hop, sus! Hop-?a! Sari mai sus, i?i spun, atunci puterea loviturii cre?te! Nu mai po?i? Adevarat? Ce, nu merge? Ei, vezi, a?a, a?a! Arunca piatra cat mai de sus! A?a, a?a! Ia alta! Nu gase?ti una mai mare? Inca o data! ?up-?up, draga prietene! Ce pacat ca nu pot sa-?i fia de folos! De ce te-ai oprit? Ai obosit atat de repede? Pacat… Ei, dar nu-i nimic… Mai a?tept, sa-?i tragi sufletul! Sa te mai racoreasca cleaca vantule?ul asta…
Automatei se tranti cu zgomot pe pietre, privi cu ura nestapanita la grauntele de metal din palma deschisa ?i asculta, vrand-nevrand, ce-i spunea:
— Daca n-a? fi electroprietenul tau, a? spune ca te por?i ru?inos. Vasul s-a scufundat din cauza furtunii, te-ai
