salvat odata cu mine, te-am slujit cu sfaturile mele, cum m-am priceput, ?i fiindca n-am nascocit vreun mijloc de a ne salva, pentru ca nu exista, te-ai inver?unat, iar in schimbul sincerelor mele sfaturi, vrei sa ma distrugi, pe mine, singurul tau tovara?. Ce-i drept, in felul acesta ai acum macar un scop in via?a. Doar pentru atat ?i tot imi datorezi recuno?tin?a. Interesant, va sa zica, gandul ca eu voi trai totu?i ?l dupa moartea ta te umple de ura…
— O sa vedem noi cat o sa mai traie?ti! — rosti printre din?i Automatei. Inca nu mi-am spus ultimul cuvant.
— Ei, nu, ca e?ti nemaipomenit! ?tii ce? Mai incearca ?i altfel. Pune-ma pe catarama curelei tale. E de o?el, ?i otelul este desigur mai tare decat stanca. Po?i sa incerci, de?i sunt convins ca nici asta n-ajuta. Totu?i, sunt bucuros ca-?i mai dau un sfat…
Automatei ?ovai la inceput, dar pana la urma asculta de vorbele prietenului sau. Tot degeaba, caci nu reu?i decat sa gaureasca pe ici, pe colo, catarama, sub puternicele sale lovituri. Cand vazu una ca asta, Automatei cazu in cea mai neagra melancolie ?i, disperat, istovit cu totul, privea in ne?tire la farama de metal, care ii vorbea cu un glas sub?irel:
— ?i te mai nume?ti fiin?a inteligenta, pe to?i zeii! Uita?i-va la el, se da de ceasul mor?ii fiindca nu poate sa mature de pe suprafa?a pamantului singura faptura care-i este apropiata pe intinderea asta pustie. Spune-mi, nu ?i-e ru?ine, dragul meu Automi?a?
— Taci, gunoi palavragiu! — ?uiera naufragiatul.
— De ce sa tac? Daca ?i-a? fi dorit raul, a? fi tacut de mult, dar eu sunt, pe mai departe electroprietenul tau. Am sa-?i ?in tovara?ie in chinurile mor?ii ca un prieten nedespar?it. De-ar fi sa umbli in patru labe ?i tot n-ai sa ma arunci in mare, iubitule, fiindca totdeauna in momentele importante e mai bine sa ai pu?in public. Voi fi martorul agoniei tale, care astfel va fi mult mai placuta decat in neagra singuratate. Mai importante decat orice sunt sentimentele, indiferent care. Ura fa?a de mine, adevaratul tau prieten, i?i da puteri, te face mai indrazne?, i?i inaripeaza sufletul, da gemetelor tale un sunet curat ?i convingator, i?i sistematizeaza convulsiile ?i pune ordine in fiecare din ultimele tale clipe. ?i asta nu-i pu?in lucru… In ceea ce ma prive?te, i?i fagaduiesc ca n-am sa vorbesc mult ?i n-am sa comentez nimic, altfel fara sa vreau, te-a? putea distruge cu totul prin nemasurata mea prietenie, pe care n-ai suporta-o, pentru ca, intr-adevar, ai un caracter nesuferit. Dar, pana la urma, tot am s-o scot la capat cu tine, deoarece, raspunzand cu bunatate rauta?ilor tale, te voi distruge, salvandu-te astfel de tine insu?i — ?i fac asta din prietenie, repet, nu din orbire, caci simpatia nu ma impiedica sa vad uraciunea firii tale… Aici fu intrerupt de un racnet ie?it brusc din pieptul lui Automatei.
— Un vapor! Un vapor! Uri vapoooor! — urla el innebunit ?i, sarind in sus, incepu sa alerge pe mal incolo ?i incoace, aruncand pietre in apa, dand din maini ?i urland cat il ?inea gura pana ce ragu?i, de fapt fara nici un rost, pentru ca vasul se apropia, evident, de insuli?a, ba chiar trimise spre ea o barca de salvare.
Dupa cum se dovedi mai tarziu, capitanul vasului pe care se aflase Automatei reu?ise, inca inainte de naufragiu, sa trimita o radiograma, cerand ajutor. ?i astfel toata marea incepu sa fie colindata de numeroase nave, iar una din ele pornise spre insuli?a. Cand barca ajunse aproape de mal, Automatei vru la inceput sa se urce singur in ea. Dar, dupa o clipa de gandire, se intoarse in fuga dupa Wuch. Se temea ca acesta o sa strige, o sa fie auzit, ?i asta ar atrage intrebari neplacute, poate chiar ?i acuza?ii din partea electroprietenului. Ca sa evite toate acestea, il apuca pe Wuch, dar ne?tiind unde ?i cum sa-l ascunda, il baga la repezeala din nou in ureche. Urmara scene mi?catoare de bun venit ?i recuno?tin?a, in timpul carora Automatei facu cat mai mult zgomot, caci se temea ca nu cumva vreunul din marinari sa auda glasul lui Wuch. Electroprietenul vorbea fara intrerupere, repetand intruna:
— Ei, asta-i buna, cu adevarat ceva nea?teptat! Un caz la patru sute de mii… Ai avut noroc, n-am ce zice! Cred ca acum rela?iile noastre vor fi iara?i dintre cele mai bune, mai ales ca nu ?i-am refuzat nimic in cele mai grele clipe. In afara de asta sunt discret ?i… ce a fost ?i nu mai este nu se spune in poveste!
Cand, dupa o lunga calatorie, vasul acosta ia ?arm, Automatei ii cam uimi un pic pe cei prezen?i, exprimandu-?i dorin?a, nein?eleasa de nimeni, de a vizita cea mai apropiata o?elarie, ca sa vada cum lucreaza ciocanul pneumatic. Se poveste?te ca in timpul vizitei s-a purtat destul de ciudat. Apropiindu-se de nicovala de o?el din hala cea mare, incepuse sa dea din cap din toate puterile, de parca ar fi vrut sa-?i scoata creierul prin ureche. Ba chiar sarea intr-un picior; cei de fa?a se facura ca nu vad nimic, socotind ca o fiin?a salvata nu de mult dintr-o asemenea nenorocire poate sa manifeste cele mai inexplicabile extravagante, provocate de deranjarea echilibrului mintal. Ce-i drept, mai tarziu Automatei ?i-a schimbat felul de via?a de altadata, vadind tot felul de manii, care de care mai ciudate. Ba aduna substan?e explozive, incercand o data sa efectueze o explozie chiar in propria sa locuin?a. L-au impiedicat insa vecinii, adresandu-se autorita?ilor. Nitam-nisam incepu sa colec?ioneze ciocane ?i pietre de carborund, iar cunoscu?ilor le spunea ca inten?ioneaza sa construiasca un nou tip de ma?ina pentru citirea gandurilor. Mai tarziu deveni un solitar ?i capata obiceiul de a vorbi tare cu sine insu?i, ba uneori se auzea cum, alergand prin casa, monologa in gura mare ?i arunca tot felul de vorbe semanand a injuraturi.
In sfar?it, dupa mul?i ani, cazand prada unei noi obsesii, incepu sa cumpere saci intregi de ciment. Facu din ciment o sfera uria?a ?i, cand aceasta se intari, o duse intr-un loc necunoscut. Se spunea ca se angajase ca paznic la o mina parasita ?i ca aruncase in ea, intr-o noapte, imensul bloc. Apoi, pana la sfar?itul zilelor sale, umbla prin imprejurimi ?i nu era gunoi, cat de mic, pe care sa nu-l adune ?i sa nu-l arunce in fundul minei pustii. Cu adevarat, avea obiceiuri tare ciudate, dar majoritatea celor ce se spuneau pe seama lui nu merita, pare-se, nici o aten?ie. Caci e greu de crezut ca toata via?a a purtat in fundul sufletului o ura de neimpacat fa?a de elcctroprietenul sau, caruia ii datora atat de mult…
Regele Globares ?i in?elep?ii
GLOBARES, domnitorul Eparidei, chema odata la el pe trei dintre cei mai mari in?elep?i ?i le spuse:
— E intr-adevar groaznica soarta acelui rege care a cunoscut tot ce se poate cunoa?te, a?a incat tot ce i se spune suna a gol ca un ulcior crapat! A? vrea sa fiu uimit, dar mor de urat, caut emo?ii dar ascult pove?ti serbede, cer lucruri neobi?nuite ?i mi se ofera doar lingu?eli respingatoare. Lua?i aminte, voi, in?elep?i! Azi am poruncit sa se taie capul tuturor mascaricilor ?i bufonilor, tuturor sfetnicilor, ?i oficiali ?i de taina. Aceea?i soarta va a?teapta ?i pe voi de nu-mi ve?i implini porunca. Fiecare dintre voi trebuie sa-mi povesteasca cea mai ciudata istorie pe care o ?tie, ?i, daca nu-mi va starni nici rasul, nici lacrimile, nici uimirea ?i nici tulburarea, daca nu ma voi desfata ?i nici nu ma va pune pe ganduri, unde ii stau picioarele il va sta ?i capul!
Regele facu un semn, ?i in?elep?ii auzira pa?ii de fier ai halebardierilor, care-i inconjurara, cu sabiile scoase, lucind ca ni?te flacari. Ingrozi?i, i?i dadura coate, caci nici unul din ei ne dorea sa aiba parte de mania regelui ?i sa-?i puna capul sub securea calaului. Primul incepu:
— Luminate stapane! Cea mai ciudata istorie din tot Cosmosul, vazut ?i nevazut, este fara indoiala povestea acelui trib astral care in cronici este numit tribul opacilor. De cand se pomenesc, opacii au facut totul pe dos, altfel decat fiin?ele daruite cu inteligen?a. Stramo?ii lor s-au a?ezat pe Urdruria, o planeta vestita prin vulcanii ei; in fiecare an, ea na?te noi lan?uri de mun?i ?i atunci e zguduita de ni?te spasme teribile, incat nimic nu mai ramane in picioare. ?i ca nenorocirea sa fie deplina, cerul le-a mai trimis pe cap an val de meteori?i sa le ciopar?easca globul; doua sute de zile pe an acesta izbe?te in planeta cu puhoaie intregi de berbeci de piatra. Opacii (care pe atunci inca nu se numeau a?a) ridicara construc?ii de fier ?i de o?el; ei in?i?i se infa?urara in multe foi de o?el, ajungand sa semene cu ni?te movile blindate, mi?catoare. Dar prapastiile, care se cascau in timpul cutremurelor, inghi?eau ceta?ile de o?el, iar ciocanele meteori?ilor le striveau armurile. Cand pieirea intregului popor deveni iminenta, in?elep?ii se adunara la sfat. Primul grai: „Poporul nostru n-o sa mai reziste mult a?a; nu exista alta cale de salvare decat transmuta?ia. Solul se deschide in fa?a noastra, deci, ca sa nu ne pravalim in aceste hauri, fiecare opac trebuie sa ia o forma conica, iar cand meteori?ii se vor prabu?i asupra-ne atunci fiecare trebuie sa se intoarca cu varful in sus. Daca vom fi conici, nu vom pa?i nimic”.
Al doilea rosti: „Nu e bine a?a. Daca solul se va casca larg, atunci va inghi?i ?i conul, iar meteoritul care va cadea piezi? il va strapunge dintr-o parte. Ideala e forma sferica, pentru ca atunci cand solul va incepe sa se cutremure, sfera se va rostogoli singura, iar meteoritul cazand, va izbi oblu ?i va rico?a; trebuie deci sa ne transformam in a?a fel, incat sa ne rostogolim intr-un viitor mai bun”.
Al treilea spuse: „Sfera poate ?i ea sa fie strivita sau inghi?ita ca orice forma materiala. Nu exista scut sa nu fie strapuns de tai?ul unei sabii puternice, nici sabie care sa nu se ?tirbeasca, lovindu-se de un scut tare. Materia, fra?ilor, este o ve?nica schimbare, o ve?nica mi?care ?i transformare. Ea nu este durabila ?i nu in ea trebuie sa
