poata despar?i. Cand i?i destainui gandul tatalui sau acesta se intrista foarte tare ?i spuse:
— Fiul meu, nebuneasca hotarare luat-ai. Sa ?tii ca niciodata nu se va-mplini!
— De ce, iubite tata ?i rege? — intreba Ferri?ius ingrijorat, la auzul acestor cuvinte.
— Nu ?tii oare — spuse regele — ca prin?esa Cristala a jurat sa nu se marite cu nimeni altcineva decat cu o fa?a palida?
— Cu o fa?a palida! — striga Ferri?ius. Ce-o mai fi ?i asta? N-am mai auzit despre o asemenea fiin?a!
— Tocmai asta-i gre?eala ta, fiule — raspunse regele. Afla deci ca aceasta rasa a galaxiei s-a nascut pe cat de tainic, pe atat de ru?inos. Asta s-a intamplat pe vremea cand stricarea a cuprins corpurile cere?ti: in ele au aparut vapori ?i amestecuri umede-reci din care s-a nascut neamul fe?elor palide. Dar nu dintr-o data. La inceput au fost ca un fel de mucegai ?i se tarau; apoi s-au revarsat din ocean pe pamant, devorandu-se unul pe altul. ?i cu cat devorau mai mult, cu atat se inmul?eau mai tare. Pana la urma s-au ridicat in picioare, dupa ce ?i-au atarnat con?inutul lor lipicios pe schele de calcar, ?i au inceput sa construiasca ma?ini. Din aceste strama?ini s-au nascut ma?inile inteligente, care, la randul lor, au creat ma?ini in?elepte, iar acestea au nascocit ma?ini perfecte, caci atat atomul, cat ?i galaxia sunt o ma?ina, ?i in afara de ma?ina, care este ve?nica, nu exista nimic.
— Amin! — raspunse Ferri?ius ma?inal, cuvantul fiind o simpla formula religioasa.
— Neamul acesta de pastoase fe?e palide s-a ridicat, pana la urma, ?i in cer pe aripile ma?inilor — continua batranul rege — schingiuind metalele nobile, chinuind dulcea electricitate ?i depravand energia nucleara. Stramo?ul neamului nostru, marele Calculator Genetoforius, in?elese cat se poate de bine ca fe?ele palide cam intrecusera masura. ?i atunci incepu sa explice acestor tirani dibaci cat de ru?inoasa este fapta lor, cand pateaza nevinova?ia in?elepciunii cristalelor, inhamand-o la indeplinirea scopurilor lor josnice, cand inrobesc ma?inile impotriva voin?ei acestora, dar nu gasi ascultare. Ele le vorbi despre etica, insa fe?ele palide ii raspunsera ca este rau programat. Atunci stramo?ul nostru crea algoritmul electrointruparii ?i cu mare truda intemeie neamul nostru, sco?and in acest fel ma?inile din ghearele sclaviei fe?elor palide. In?elegi, deci, fiule, ca nu poate fi vorba de pace sau unire intre noi ?i ei. Noi vie?uim sunand, scanteind ?i radiind, iar ei balbaindu-se, plescaind ?i poluand. Chiar ?i la noi se mai isca cate o nebunie. O asemenea scranteala s-a furi?at in mintea Cristalei ?i i-a intunecat puterea de a deosebi binele de rau. De atunci nu prime?te pe nici unul dintre cei care vin sa-i ceara mana radioactiva, daca nu spune ca este o fa?a palida. ?i daca spune ca este, atunci il pofte?te in palatul pe care i l-a daruit tatal ei, regele Auran?ius, ?i cerceteaza adevarul spuselor sale. Daca descopera ca a min?it il da pe mana calaului. Palatul ei este plin cu gramezi de schelete, la vederea carora i?i inghea?a sangele, atat de crud se poarta aceasta nebuna cu indrazne?ii care viseaza la mana ei. Renun?a deci la gandurile tale, fiule, ?i mergi in pace!
Prin?ul se inclina in fa?a regelui, tatal sau, apoi se indeparta in tacere. Dar gandul la Cristala nu-l parasea, ?i cu cat se gandea mai mult la ea, cu atat o dorea mai tare. Intr-o zi il chema la sine pe Polifazius, Marele Me?ter al Coroanei, ?i, destainunidu-?i jarul din suflet, spuse:
— In?eleptule! Daca nici tu nu m-aju?i, nimeni altul n-o sa ma mai poata ajuta, ?i atunci numarate fi-vor zilele mele, caci nu ma va mai bucura nici stralucirea emisiilor infraro?ii, nici ultravioletul baletelor cosmice, ?i voi pieri daca nu ma voi uni cu minunata Cristala!
— Slavite prin? — raspunse Polifazius — n-am sa-?i refuz cererea, dar trebuie s-o repe?i de trei ori, ca sa ?tiu daca aceasta este voin?a ta nestramutata.
Ferri?ius i?i repeta hotararea de trei ori ?i atunci Polifazius spuse:
— Stapane, nu exista alta cale decat sa te infa?i?ezi inaintea prin?esei travestit in fa?a palida!
— Bine, fa-ma atunci sa fiu ca unul din ei! — striga Ferri?ius.
Vazand ca dragostea intunecase mintea tanarului. Polifazius se inclina adanc in fa?a lui ?i o porni spre laboratorul sau, unde incepu sa pregateasca ?i sa fiarba tot felul de cleiuri cleioase ?i ape apoase. Apoi trimise o sluga la palatul regelui, spunandu-i:
— Daca prin?ul na ?i-a schimbat hotararea, spune-i sa vina la mine.
Ferri?ius alerga indata. In?eleptul Polifazius ii unse trupul de o?el cu noroi ?i il intreba:
— O, prin?e, sa continui tot a?a?
— Fa ce ?tii! — ii spuse Ferri?ius.
Atunci in?eleptul lua un bulgare mare alcatuit din tot felul de necura?enii uleioase, praf statut ?i unsori lipicioase, scoase din maruntaiele celor mai vechi ma?ini, murdari cu el pieptul boltit al prin?ului ?i ii mazgali groaznic fa?a lui stralucitoare ?i fruntea alba, incat toate par?ile corpului incetara sa mai scoata sunete placute ?i ajunsera asemenea namolului uscat. Apoi in?eleptul lua ni?te creta, o sfarama, o amesteca cu praf de rubin ?i cu lei galben, ?i din toate astea me?teri alt bulgare; cu el il polei pe Ferri?ius din cap pana in picioare, acoperindu-i ochii cu o umezeala dezgustatoare, facandu-i un trunchi in forma de perna ?i ni?te obraji bomba?i. Din coca asta de creta ii mai puse ici ?i colo tot felul de ciucuri ?i franjuri, iar la urma ii fixa pe capul lui de cavaler un smoc de par batand in culoarea ruginei. Ducandu-l in fa?a oglinzii de argint, ii spuse:
— Prive?te!
Ferri?ius se uita in oglinda ?i incepu sa tremure, caci nu se vazu pe sine, ci o lighioana, o dihanie care semana leit cu o fa?a palida. Avea privirea umeda ca un paienjeni? vechi in ploaie, un smoc de par ruginiu pe cap, facut dintr-un aluat gre?os de-?i venea le?in, iar cand se mi?ca, corpul lui tremura ca o piftie ranceda, incat, pana la urma, plin de scarba, Ferri?ius striga:
— In?eleptule, ai innebunit? Ia numaidecat de pe mine noroiul asta negru de dedesubt ?i asta alb-palid de deasupra ?i scoate-mi ?i perii a?tia ruginii cu care mi-ai pocit capul sunator, altfel prin?esa o sa se scarbeasca pe veci de mine daca o sa ma vada in halul asta!
— Te in?eli, prin?e — raspunse Polifazius. Tocmai asta e nebunia ei, ca ia uraciunea drept frumuse?e ?i frumuse?ea drept uraciune. Numai sub forma asta po?i sa ajungi s-o vezi pe Cristala…
— Atunci a?a sa fie! — spuse Ferritius.
In?eleptul mai imbina cinabru cu mercur ?i umplu cu acest amestec patru ba?ici pe care le ascunse sub mantia prin?ului. Lua ni?te burdufuri, le umplu cu ni?te duhori luate dintr-o veche vagauna ?i le ascunse la pieptul prin?ului, turna apoi apa limpede, otravitoare, in ?ase ?evi mici de sticla, doua i le puse la subsuori, doua in maneci ?i doua in ochi, iar la urma ii vorbi a?a:
— Asculta ?i ?ine minte tot ce-?i spun, altfel vei pieri! Prin?esa o sa te puna la incercare, ca sa-?i dea seama de adevarul spuselor tale. Daca va scoate o sabie ?i-?i va porunci sa te crestezi cu ea, atunci apasa pe ascuns ?i ba?ica de cinabru, pentru ca lichidul ro?u sa curga din ea pe tai?ul sabiei, iar cand prin?esa o sa te intrebe ce lichid e asta, tu sa-i raspunzi: „Sange!” Pe urma prin?esa o sa-?i apropie fa?a ei semanand cu o tava de argint de fa?a ta. Tu apasa-?i atunci pieptul, ca sa iasa aerul din burdufuri. Ea o sa te intrebe ce adiere este asta. Tu sa-i raspunzi: „Rasuflarea!” Atunci prin?esa o sa se prefaca a fi tare manioasa ?i va porunci sa fii taiat. Tu pe data sa pleci capul, chipurile in semn de supunere, ?i apa o sa-?i curga din ochi. Cand o sa te intrebe ce este asta, sa-i raspunzi: „Lacrimi!” Poate ca atunci se va indupleca ?i-?i va acorda mana ei. Dar, oricum, asta nu e sigur; mai sigur e ca vei pieri.
— O in?eleptule! — striga Ferri?ius. ?i daca o sa-mi puna intrebari ?i o sa vrea sa ?tie care sunt obiceiurile fe?elor palide, cum se nasc, cum se iubesc ?i cum traiesc, atunci ce sa-i raspund?
— Pe drept cuvant, nu exista alta cale — zise Polifazius — decat sa-?i legi soarta de a mea. O sa iau chipul unui negu?ator din alta galaxie, cel mai bine din cea nespiralata, pentru ca cei de pe acolo sunt gra?i, iar eu trebuie sa ascund sub haine o mul?ime de car?i in care e cuprinsa toata ?tiin?a despre nemaipomenitele obiceiuri ale fe?elor palide. Pe tine nu te-a? putea inva?a, de?i a? vrea, pentru ca ?tiin?a aceasta este impotriva naturii. Ei fac totul pe dos, in mod neplacut, lipicios ?i atat de neispititor cum nici nu-?i po?i inchipui. Eu am sa iau car?ile necesare, iar tu da porunca croitorului palatului sa-?i croiasca din tot felul de ?esaturi ?i impletituri un ve?mant de fa?a palida, caci o sa pornim indata. ?i oriunde ne vom duce, n-am sa te parasesc, ca sa ?tii ce ai de facut ?i de vorbit.
Ferri?ius, bucuros, porunci sa i se croiasca haine de fa?a palida, ?i cand acestea fura gata, se minuna din cale-afara; hainele ii acopereau aproape intregul corp, ba croite ca ni?te conducte, ba impreunate cu ni?te bumbi, carlige ?i ?nurule?e. Croitorul fu nevoit sa-i alcatuiasca instruc?iuni foarte amanun?ite cum sa scoata de pe el toate bulendrele acelea, cand va veni vremea. La randul sau, in?eleptul se imbraca in haine de negu?ator ?i ascunse sub ele car?i groase, savante, tratand despre obiceiurile fe?elor palide. Din drugi de fier porunci sa se faca o cu?ca de ?ase stanjeni in lung ?i ?ase in lat, il inchise in ea pe Ferri?ius ?i amandoi o pornira la drum cu astronava regala. Cand ajunsera la grani?ele impara?iei lui Auran?ius, in?eleptul in haine de negustor se opri in pia?a unui ora? ?i incepu sa strige in gura mare ca a adus din ?ari indepartate o tanara fa?a palida pe care o vinde oricui vrea s-o cumpere. Slugile dusera aceasta veste prin?esei, care, foarte mirata, le spuse:
