?i cu aceasta turnirul poetic se incheie, Clapau?ius se intoarse indata acasa, spunand ca o sa se intoarca cu noi teme, dar nu se mai arata, de teama ca, fara sa vrea, o sa-i ofere lui Trurl inca un motiv de lauda. Acesta, in schimb, declara ca Clapau?ius a fugit, neputandu-?i ascunde puternica emo?ie. La care, Clapau?ius riposta, spunand ca de cand la construit pe Electrobard, Trurl ?i-a luat-o in cap de-a binelea.
Dupa pu?ina vreme vestea despre bardul electric ajunse la adevara?ii, adica la obi?nui?ii poe?i. Jigni?i de moarte, hotarara sa ignore ma?ina. Dar se gasira ca?iva care, prea curio?i, se furi?ara sa vada cum arata Electrobardul. Trurl ii primi politicos, in hala plina de hartii scrise, fiindca bardul scria intruna zi ?i noapte. Poe?ii erau avangardi?ti, in schimb Electrobardul compunea in stil clasic, fiindca Trurl, pricepandu-se prea pu?in la poezie, i?i bazase programele „inspiratoare” pe operele clasicilor. Oaspe?ii incepura sa-?i bata joc de Electrobard, incat acestuia mai ca nu-i plesnira tuburile catodice, ?i se indepartara triumfatori. Dar ma?ina poseda un sistem de autoprogramare, adica un circuit special de amplificare ambi?ionala cu siguran?e de ?ase kiloamperi, a?a ca in scurt timp totul se schimba din temelii. Versurile ei devenira intunecate, echivoce, magice ?i emo?ionante, complet neinteligibile. ?i astfel, cand veni al doilea grup de poe?i, ca s-o ironizeze ?i s-o ia peste picior, ma?ina le raspunse cu o improviza?ie atat de moderna, ca li se opri rasuflarea, iar a doua poezie provoca o serioasa criza unuia dintre creatorii din genera?ia varstnica, posesor a doua Premii ?i al unui monument in parcul ora?ului. De atunci nici un poet nu se mai putu ab?ine de a nu il provoca pe Electrobard la un turnir liric. ?i veneau din toate par?ile, carand dupa ei saci plini de manuscrise. Electrobardul il lasa pe musafir sa recite, apoi prindea indata algoritmul poeziei lui ?i, bazandu-se pe el, ii raspundea cu versuri in acela?i spirit, dar de doua sute douazeci pana la trei sute patruzeci ?i ?apte de ori mai bune.
Curand ajunse la o asemenea indemanare, incat, cu un sonet, doua, facea praf pe cel mai vestit poet. ?i asta nu era bine, pentru ca se dovedi ca dintre to?i ie?eau basma curata doar grafomanii, care nu disting versurile bune de cele rele. Ace?tia se intorceau deci nepedepsi?i, doar unul ?i-a frant piciorul, impiedicandu-se la ie?ire de un mare poem epic al lui Electrobard, un poem cu totul nou, care incepea cam a?a:
In schimb, pe adevara?ii poe?i, Electrobardul ii decima, de?i indirect, pentru ca nu le facea nici un rau. Cu toate astea, un liric venerabil, apoi doi avangardi?ti se sinucisera, sarind din varful unei stanci care, printr-o fatala coinciden?a, se afla tocmai pe drumul care lega re?edin?a lui Trurl de sta?ia de cale ferata.
Poe?ii convocara indata nenumarate adunari de protest ?i cerura ca ma?ina sa fie sigilata. Dar in afara de ei nimeni nu lua in seama cele intamplate. Ce-i drept, redac?iile gazetelor se bucurau chiar, deoarece, Electrobardul, scriind sub cateva mii de pseudonime in acela?i timp, avea mereu gata poeme de dimensiuni diferite pentru orice ocazie, iar aceasta poezie ocazionala era astfel scrisa incat ceta?enii i?i smulgeau gazetele din maini ?i pe strazi puteai vedea numai chipuri stralucind de satisfac?ie, zambete distrate sau se auzeau oftaturi u?oare. Versurile Electrobardului erau cunoscute de to?i. Vazduhul se cutremura de rimele lui superbe, iar naturile mai sensibile, cucerite de metaforele sau asonantele special construite, mai ca na le?inau uneori. Dar gigantul inspira?iei poetice era pregatit ?i pentru asemenea situa?ii, deoarece indata producea un numar corespunzator de sonete dezmeticitoare.
Trurl insa avea din cauza acestei inven?ii numai necazuri. Clasicii, ca mai batrani, nu prea-l deranjau, daca n-ar fi sa socotim pietrele cu care-i spargeau sistematic geamurile sau anumite substan?e carora nu li se poate spune pe nume ?i cu care ii era mereu impro?cata casa. Mai rau era cu cei tineri. Un poet din genera?ia cea mai tanara, ale carui versuri se distingeau prin marea lor for?a lirica, iar el insu?i prin cea fizica, l-a batut mar. Cat timp a stat in spital, s-au intamplat ?i alte lucruri mai rele. Nu exista zi fara o noua sinucidere, fara vreo inmormantare. La poarta spitalului se postasera pichete, se auzeau impu?caturi, pentru ca in loc de manuscrise poe?ii aduceau tot mai des in serviete pu?ti mitraliere, amenin?andu-l pe Electrobard care insa, avand o natura de o?el, nu i se putea intampla mare lucru, intors acasa, disperat ?i slabit, constructorul hotari intr-o noapte sa-?i demonteze cu propriile maini geniul pe care-l crease.
Cand, ?chiopatand u?or, se apropie de ma?ina, aceasta, vazand in mana lui cle?tele ?i in ochi fulgerari de disperare, izbucni in versuri de un lirism covar?itor, cerandu-i indurare, iar bietul Trurl, printre suspine, arunca cat colo instrumentele ?i facu calea intoarsa, inotand pana la genunchi in crea?ii ale electrospiritului, care umpleau ca un ocean fo?nitor de hartii intreaga hala.
Insa in luna urmatoare, cand vazu cat are de platit pentru electricitatea consumata de ma?ina, i se facu negru inaintea ochilor. Ar fi fost bucuros sa se poata sfatui cu vechiul sau prieten Clapau?ius, dar acesta disparuse, de parca l-ar fi inghi?it pamantul. Nevoit sa-?i stoarca singur creierii, intr-o noapte Trurl ii taie ma?inii curentul, o demonta, o incarca pe o nava, o duse pe un mic planetoid ?i acolo o monta la loc, dandu-i ca izvor de energie creatoare a gramada de atomi.
Apoi se intoarse pe furi? acasa. Dar cu asta necazurile nu s-au sfar?it, caci Electrobardul, neamaiputand sa-?i publice operele, incepu sa le transmita pe toate lungimile de unda, provocand echipajelor rachetelor ?i pasagerilor acestora o stare de amor?eala lirica. Persoanele mai sensibile cadeau prada crizelor de admira?ie, urmate de o apatie generala. Stabilind care e cauza, comandantul naviga?iei cosmice se adresa oficial lui Trurl cu cererea de a lichida imediat aparatul care-i apar?inea ?i care, prin lirismul lui, deranja ordinea publica ?i dauna sanata?i pasagerilor.
Atunci Trurl incepu sa se ascunda. Nemaiputand fi gasit, fura trimi?i pe planetoid ni?te montori care sa-i astupe Electrobardului orificiul liric. Dar el ii zapaci pa to?i cu cateva balade, incat nu-?i putura indeplini misiunea. In locul lor fura trimi?i atunci ni?te surzi, dar Electrobardul le transmise informa?ia lirica prin semne. Se vorbea tot mai mult despre necesitatea trimiterii unei expedi?ii disciplinare sau despre bombardarea electropoetului. Din fericire, tocmai atunci il cumpara un principe din sistemul astral vecin ?i-l transporta, impreuna cu micul planetoid, in impara?ia lui.
Abia acum Trurl putu sa-?i faca din nou apari?ia ?i sa rasufle cu adevarat. Ce-i drept, pe bolta sudica, din cand in cand se pot vedea explozii de supernove, cum nici cei mai batrani nu-?i amintesc sa fi vazut, ?i umbla zvonul ca aceasta ar avea o oarecare legatura cu poezia. Asta pentru ca principele care-l stapanea acum pe Electrobard, sclav al unor capricii cat se poate de ciudate, poruncise, se pare, astroinginerilor lui sa-l conecteze la constela?ia uria?ilor albi ?i, ca urmare a acestui fapt fiecare strofa este transformata in protuberan?e gigantice de sori, cel mai mare poet al Cosmosului transmi?andu-?i astfel operele sale prin impulsuri de foc tuturor abisurilor galactice deodata. Intr-un cuvant, acel principe facu din Electrobard un motor liric al aglomera?iilor de stele. Dar chiar daca in toate astea ar fi fost macar o farama de adevar, lucrurile se petreceau prea departe ca sa poata deranja somnul lui Trurl, care s-a jurat pe to?i sfin?ii sa nu se mai apuce niciodata de modelarea cibernetica a proceselor de crea?ie.
Expedi?ia a doua sau oferta regelui Ferocius
EXCEP?IONALELE REZULTATE pe care le-au ob?inut datorita aplicarii re?etei lui Gargan?ian au trezit intr-atat pofta de aventura a celor doi constructori, incat au hotarat sa porneasca iara?i in necunoscut. Insa cand a fost sa stabileasca ?inta calatoriei, au vazut ca nu pot cadea de acord, fiecare avand o alta parere. Trurl, caruia ii placeau ?arile calde, se gandise la Focalia, ?ara in care locuiau Picioarele-de-Flacari. In schimb Clapau?ius, o fire mai rece, alesese polul galactic al frigului, un continent negru printre stelele de ghea?a. Tocmai voiau sa se. desparta, certa?i de-a binelea, cand lui Trurl ii veni ideea cea mai buna:
