ar fi aruncat dintr-un varf de munte stanci intr-un abis plin de ecouri.
— Dar, cu ingaduin?a Maiesta?ii Voastre, noi inca… aa… n-am incheiat nici un contract — baigui Trurl. N-am putea capata doua ore de gandire? Trebuie sa cantarim cum se cuvine cuvintele pline de miez ale Maiesta?ii Voastre ?i pe urma vom vedea daca putem accepta condi?iile sau…
— Ha, ha, ha! — izbucni regele, razand de parca s-ar fi spart norii. Sau sa va-ntoarce?i acasa, nu? O, nu, domnii mei, a?i acceptat condi?iile din momentul in care a?i pa?it pe bordul Infernandei, care e o parte a regatului meu. Daca fiecare constructor, care nimere?te la mine, ar putea sa plece cand pofte?te, atunci ar trebui sa a?tept mult ?i bine ca sa mi se indeplineasca dorin?ele! A?a ca ve?i ramane sa-mi construi?i mon?tri buni de vanat… Pentru treaba asta va dau ragaz douasprezece zile, iar acum pute?i pleca. Daca ave?i vreo cerin?a, daca dori?i niscaiva bunata?i sau delicii din regatul meu, adresa?i-va cu curaj slugilor pe care vi le-am dat, caci n-am sa va refuz nimic, DEOCAMDATA!
— Cu permisiunea Maiesta?ii Voastre, nu ?inem sa gustam nici un fel de bunata?i, dar n-am putea vedea oare trofeele de vanatoare ale Maiesta?ii Voastre, rezultate din activitatea celor de dinaintea noastra?
— Da, desigur, cum sa nu! — zise regele binevoitor ?i batu din palme, de sarira scantei, luminand argintul pere?ilor. Din cauza acestei puternice mi?cari, se starni un vant care racori pe data capetele infierbantate ale celor doi cautatori de aventuri.
Dupa o clipa ?ase osta?i din garda regelui, in uniforme alb-aurii, ii condusera pe Trurl ?i Clapau?ius intr-un coridor intortocheat, un adevarat labirint semanand cu maruntaiele unui balaur impietrit. Nu fara mirare se invartira apoi prin uria?ul muzeu a?ezat sub cerul liber; pe iarba splendid intre?inuta erau raspandite de jur- imprejur, mai mult sau mai pu?in bine pastrate, trofeele de vanatoare ale lui Ferocius.
In apropierea lor zarira un colos, sfa?iat aproape in doua, cu col?ii ranji?i spre cer, avand corpul blindat cu solzi mari ca ni?te scuturi; picioarele din spate, neobi?nuit de lungi — erau, se vede, construite, pentru salturi uria?e — zaceau pe iarba, langa coada; in interiorul cozii se vedea o pu?ca mitraliera, cu depozitul gol pe jumatate, ceea ce insemna ca monstrul n-a cedat dintr-o data, fara lupta, teribilului rege. Faptul era dovedit ?i de zdrean?a galbuie, care atarna de col?ii botului deschis pe jumatate, in care Trurl recunoscu carambul unei cizme ca acelea purtate de vale?ii regelui. Alaturi zacea alta lighioana, semanand a ?arpe, cm o mul?ime de aripi scurte, arse de focul impu?caturilor, iar maruntaiele electrice ii ie?isera afara, formand o movila alb-aramie. Mai incolo, o alta creatura i?i intinse spasmodic picioarele lungi ca ni?te coloane, iar in gurai cascata se juca vantul ?uierand. ?i mai erau ni?te dihanii cu ghearele pe ro?i ?i cu aruncatoarele de bombe ?i ?enile facute praf pana la ultima sarmuli?a, apoi ni?te crustacee fara cap, cu ni?te turnule?e turtite, sfa?iate de lovituri, ?i ni?te grozavenii bombate, prevazute cu numero?i creieri de rezerva, care se terciuisera cu to?ii in lupta, ?i alte mascaroane saritoare, ca picioroangele lor telescopice frante, ?i ni?te ganganii mici, otravitoare, care ?tiau ba sa se disperseze intr-o turma inver?unata, ba sa se uneasca intr-o ghiulea din care ie?eau ?evile ca ni?te ochi negri, dar viclenia asta nu le-a salvat nici pe ele, nici pe creatorii lor. ?i a?a, printre randurile atator rama?i?e de mon?tri de tot felul, Trurl ?i Clapau?ius pa?ira cu genunchii u?or indoi?i, intr-o tacere inmarmurita, aproape funebra, de parca s-ar fi pregatit pentru inmormantare, nu pentru o activitate serioasa de inventatori, pana ce ajunsera la capatul inspaimantatoarei galerii a trofeelor regelui Ferocius. La poarta, langa scarile albe, ii a?tepta careta: balaurii li se pareau acum mai pu?in groaznici, in timp ce ii purtau, pe strazile ca un furnicar, catre re?edin?a lor din afara ora?ului. ?i cand ramasera singuri in camera cu tapet stacojiu, plina de plante delicate, in fa?a mesei care se indoia sub mul?imea de bunata?i ?i bauturi pregatite cu grija, lui Trurl i se dezlega, in sfar?it, limba. Incepu sa-l mu?truluiasca pe Clapau?ius cu cuvinte nu prea alese, invinuindu-l ca el, grabindu-se sa primeasca oferta maestrului de ceremonii, a adus toate necazurile astea pe capul lor. Nu era mai bine sa fi gustat acasa, in lini?te, roadele gloriei dobandite pana atunci? Clapau?ius nu scoase o vorba, dar cand lui Trurl ii trecu furia, ?i mai degraba cazu decat se a?eza pe un splendid scaunel de sidef, cu ochii lipi?i de somn, rosti scurt:
— N-avem ce face! Trebuie sa ne apucam de treaba.
Cuvintele acestea il trezira cu totul pe Trurl. Incepura indata sa examineze diferitele posibilita?i, ?inand seama de cele mai tainice ascunzi?uri ale artei crea?iei cibernetice. Cazura repede de acord ca cel mai important lucru va trebui sa fie nu blindajul, nu puterea monstrului pe care il vor construi, ci programul acestuia, adica algoritmul activita?ii diabolice. Trebuie sa fie o fiin?a cu adevarat ie?ita din infern, de-a dreptul satanica! — i?i zisera ei, si, cu toate ca nu ?tiau inca in ce fel s-o inceapa, se sim?eau acum cu inima mai u?oara. Cand se apucara sa proiecteze salbaticiunea, pe care ?i-o dorea atat de mult crudul monarh, pusera in opera asta tot sufletul lor. Lucrara o noapte ?i o zi ?i inca o noapte, apoi se a?ezara la masa, iar cand ulcioarele de Leyda, pline, incepura sa umble de la unul la altul, se sim?ira atat de siguri pe ei, incat i?i zambira pe ascuns, ca sa nu observe servitorii, pe care, pe buna dreptate, ii socoteau spioni ai regelui. De fa?a cu ei nu vorbira nimic referitor la crea?ia pe care o planuiau, laudara doar taria de trasnet a bauturilor ?i delicioasele electrete in sos de ioni, servite de lacheii in fracuri, care umblau ca ni?te sfarleze. Abia dupa cina, cand ie?ira pe terasa, ca sa admire panorama ora?ului intins sub cerul intunecat, cu turnuri albe ?i cupole negre, inecate in verdea?a, Trurl ii zise lui Clapau?ius:
— Sa ?tii ca n-am invins inca, fiindca treaba nu-i deloc u?oara.
— Ce vrei sa spui? — intreba in ?oapta prudentul Clapau?ius.
— Pai, stai sa vezi. Daca regele o sa infranga monstrul nostru mecanic, nu incape indoiala ca-?i va ?ine promisiunea. ?tii care, cea cu fantana, considerand ca nu i-am indeplinit dorin?ele. Daca insa vom reu?i din cale- afara de bine… In?elegi?
— Nu prea. Adica daca n-o sa-l poata invinge pe monstru?
— Nu. Daca monstrul o sa-l invinga pe rege, draga colega… atunci cel ce va urma regelui la tron cred ca n-o sa ne ierte asta.
— Crezi ca va trebui sa raspundem in fa?a lui? De obicei mo?tenitorul unui tron e bucuros ca-l poate ocupa.
— Da, dar mo?tenitor va fi fiul sau. Daca o sa ne persecute din dragoste filiala sau pentru ca a?a ii cere curtea, asta n-are importan?a pentru noi. Ce zici de una ca asta?
— La a?a ceva nu m-am gandit — zise Clapau?ius posomorat ?i adauga mormaind: Adevarat, perspectiva nu e deloc imbucuratoare. Nici intr-un fel, nici in altul… Tu vezi vreo solu?ie?
— Am putea crea un asemenea animal care sa fie plurimuritor. Adica, regele o sa-l raneasca, el sa moara, dar indata sa invie din nou. Regele iar il va vana, iar il va rapune ?i a?a mereu, pana o sa oboseasca…
— Cel obosit e intotdeauna furios — zise Clapau?ius. ?i de fapt, cum i?i inchipui tu salbaticiunea asta?
— Nu mi-o inchipui in nici un fel, schi?ez doar posibilita?ile… Cel mai simplu ar fi sa me?terim un monstru lipsit de par?ile vitale importante. De-ar fi sa-l taie in buca?ele, el sa creasca la loc.
— Cum?
— Sub influen?a campului.
— Magnetic?
— Sa zicem.
— De unde, domnule, sa luam un asemenea camp?
— Asta inca nu ?tiu. Poate sa-l teleghidam noi in?ine, ce zici? — intreba Trurl.
— Nu, asta nu e destul de sigur. De unde ?tii ca, pe timpul cat dureaza vanatoarea, regele n-o sa ne inchida in vreo cazemata? Ideea cu teleghidajul trebuie ca le-a venit multora, dar degeaba. Eu cred ca noi nu trebuie sa avem nici o legatura cu monstrul in timpul luptei.
— Atunci, am putea sa construim un satelit artificial… ?i cu el… sugera Trurl.
— Tu daca ai vrea s-ascu?i un creion, e?ti in stare s-o faci cu o piatra de moara? — se burzului Clapau?ius. Asta-i buna, satelit! Cum sa-l construie?ti? Cum sa-l plasezi pe orbita? Nu exista minuni in meseria noastra, iubitule! Nu, nu! Ma?inaria asta trebuie s-o concepem cu totul altfel!
— Dar cum s-o facem cata vreme suntem mereu urmari?i, tu nu vezi, nefericitule?! Lacheii ?i slugile nu-?i iau ochii de pe noi, i?i baga nasul peste tot ?i nici vorba sa ne strecuram nevazu?i din palat macar pentru o clipa. ?i pe urma, ma?inaria trebuie sa fie mare, cum s-o transpor?i? Cum s-o treci pe ascuns? Nu vad modalitatea!
— Stai bini?or, nu te aprinde! — il potoli chibzuitul Clapau?ius. Poate ca nici n-o sa fie nevoie de ma?inaria asta!
— Bine, dar monstrul trebuie sa fie dirijat de ceva, iar daca va fi dirijat de propriul sau creier electronic, atunci regele il va face buca?ele inainte de a mai apuca sa zica „Adio, frumoasa lume!”
Tacura indelung. Afara se intunecase de-a binelea, iar jos, sub terasa, incepura sa mijeasca tot mai dese luminile ora?ului. Deodata Trurl grai:
