— E greu de spus. Dar chiar daca ar deprobabiliza numai, ar fi o ?i mai mare ticalo?ie, caci mai devreme sau mai tarziu zerofluctua?iile trebuie sa duca la formarea de balauromatri?e ?i atunci toata povestea se repeta de la capat.
— Da, dar atunci atat el, cat ?i banii, i-ai de unde nu-s… mormai Clapau?ius.
— Nu crezi ca ar fi mai bine sa ne adresam, in problema asta, Oficiului Central de Reglementare a Balaurilor?
— Ei, nu, asta nu. La drept vorbind, nici nu ?tim daca face ceea ce-i atribuim noi. Nu suntem siguri. N-avem nici un fel de dovezi. Doar se intampla sa apara fluctua?ii statistice ?i fara amplificator. Inainte vreme nu existau nici matri?e, nici amplificatoare, ?i tot mai apareau din cand in cand balauri. Pur ?i simplu accidental.
— Se pare ca a?a stau lucrurile… zise Trurl. ?i totu?i… ei apar de regula dupa descinderea lui pe o planeta!
— A?a e. Dar sa-l reclamam nu se cade, fiindca e un coleg de breasla. Doar daca noi in?ine am intreprinde ceva. Ce zici?
— S-ar putea.
— Bine zici, ?i eu sunt de aceea?i parere. Dar ce sa facem?
In acest moment al discu?iei renumi?ii balaurologi se cufundara intr-o disputa de specialitate, din care orice ascultator intamplator n-ar fi in?eles o iota. Ar fi auzit numai termeni enigmatici, precum: „calculator de balauri”, „transforma?ie necodala”, „slabe reac?ii balaurice”, „difrac?ie ?i dispersare a balaurilor”, „balaur taro”, „balaur moale”, „dracoprobabilisticus”, „spectrul incontinuu al bazileului”, „balaur in stare de trezie”, „anihilarea unei perechi de balauri ca tauri contrarii in campul de deremorcare generala”, etc.
Rezultatul acestei patrunzatoare analize a fenomenului fu o noua expedi?ie, a treia la rand, in vederea careia ambii constructori se pregatira minu?ios, neezitand sa-?i incarce nava cu o mul?ime de aparate complicate.
Intre altele, luara un difuzator ?i un tun special, care tragea cu anticapete. In timpul calatoriei, cand descinsera pe rand in Entia, Pentia ?i in Ceruleia, in?elesera ca nu vor fi in stare sa parcurga tot spa?iul peste care se abatuse plaga balaurilor. Mai simplu era, se in?elege, sa se desparta, a?a ca, dupa o consfatuire de lucru, fiecare o porni in alta direc?ie. Clapau?ius lucra multa vreme in Prestopondia, angajat de imparatul Uimitoslav Ampetri?ius, care era gata sa-i dea chiar fata de so?ie, numai sa scape de balauri. Balauri de inalta probabilitate aparusera chiar pe strazile capitalei, iar virtuali erau puzderie. Ce-i drept, un balaur virtual, cum ar spune un om simplu naiv, „nu exista”, adica nu poate fi zarit in nici un fel, caci nu face nimic din ceea cp ar provoca manifestarea lui. Dar calculul lui Cibr-Trurl-Clapau?ius-Minogi, dar mai ales ecua?ia undei balaurice arata clar ca balaurul ajunge din spa?iul configurativ in cel real mai u?or decat un copil de acasa pana la ?coala. A?a ca in locuin?a, in pivni?a, sau in pod, in orice clipa, in condi?iile cre?terii generale a probabilita?ii, po?i da peste un balaur, sau chiar peste un superbalaur.
In loc sa alerge dupa balauri, ceea ce ?i a?a nu i-ar fi folosit la nimic, Clapau?ius, ca un adevarat teoretician, se apuca de treaba metodic, a?ezand in pie?e ?i scuaruri, prin sate ?i ora?e balauroreductori probabilistici ?i, nu dupa multa vreme, mon?trii devenira cea mai mare raritate. Incasandu-?i atunci onorariul ?i primind totodata diploma de onoare, Clapau?ius i?i lua zborul ca sa se intalneasca cu prietenul sau Trurl. Pe drum insa observa o planeta din care cineva ii facea semne disperate. Presupunand ca era Trurl, caruia i se intamplase ceva rau, Clapau?ius cobori acolo. Semnele insa veneau din partea locuitorilor Trufloforei, supu?ii regelui Pestri?ius. Ace?tia cazusera prada numeroaselor supersti?ii ?i credin?e primitive, iar religia lor, numita pneumatologie draconistica, sus?inea ca balaurii apar ca pedeapsa pentru pacatele lor ?i pentru ca au suflet necurat. Dandu-?i seama ca daca se prinde in discu?ii cu dracologii regelui ar dovedi o mare nechibzuin?a, caci metodele aplicate de ace?tia se reduceau la tamaierea locurilor bantuite de balauri, Clapau?ius prefera sa faca mai degraba sondaje in teren. Planeta era locuita in acea clipa de un singur monstru, dar din soiul cel mai infrico?ator al echidnelor. Clapau?ius hotari sa se puna in slujba regelui, dar aresta nu-i raspunse de indata, aflandu-se, evident sub influen?a doctrinei lipsite de sens care muta cauzele apari?iei balaurilor intr-o lume din afara vie?ii temporale. Studiind ziarele locale, Clapau?ius afla ca Echidna, care-?i face mendrele pe planeta, era considerata de unii drept un singur exemplar, pe cand al?ii o considerau o fiin?a multipla, capabila sa se gaseasca in mai multe locuri in acela?i timp. Asta i-a dat de gandit, de?i nu s-a mirat deloc, pentru ca localizarea acestor creaturi scarboase se supune a?a-numitelor anomalii balaurice, ?i unele exemplare, mai ales cele distrate, sunt „dispersate” in spa?iu, ceea ce constituie un efect normal al amplificarii izospinale a momentului cuantic. A?a cum palma scoasa pe jumatate din apa arata la suprafa?a ei cinci degete, in aparen?a complet independente unul de altul, tot a?a, ie?ind din spa?iul configurativ in cel real, balaurii arata a fi mai mul?i, de?i e vorba doar de unul singur. La sfar?itul urmatoarei audien?e, Clapau?ius il intreba pe rege daca pe planeta nu se gase?te cumva Trurl; ii povesti pe larg cum arata prietenul sau ?i ramase surprins cand auzi ca acesta se afla nu de multa vreme in ?ara lui Pestri?ius, ba chiar ca se oferise sa goneasca Echidna, primise un acont din onorariu ?i o pornise spre mun?ii din apropiere, unde balauri?a fusese observata mai des, dupa care se intorsese a doua zi, cerand restul de bani, iar ca dovada a victoriei sale aratase patruzeci ?i patru de din?i de balaur. S-au iscat insa unele nein?elegeri ?i plata a fost oprita pana la lamurirea problemei. Trurl se cam suparase atunci, s-a exprimat de cateva ori cu glas tare nu prea frumos la adresa monarhului, plecand apoi intr-o direc?ie necunoscuta. De atunci nu s-a mai auzit nimic despre el. In schimb, Echidna a reaparut, de parca nu s-ar fi intamplat nimic, pustiind ?i mai amarnic satele ?i ora?ele, spre disperarea generala a locuitorilor.
Toata istoria asta i s-a parut cam ciudata lui Clapau?ius, dar era greu sa puna la indoiala adevarul celor spuse de insu?i regele, a?a ca i?i lua rani?a pe care o umpluse cu cele mai puternice mijloace balauricide ?i o porni de unul singur spre mun?ii ale caror creste inzapezite se inal?au maiestuos in lumina rasaritului.
Pe stanci descoperi imediat primele urme ale monstrului. De altfel, chiar daca nu le-ar fi observat, i-ar fi dat de veste despre existen?a sa izul caracteristic al duhorii de pucioasa. Merse cu indrazneala mai departe, gata in orice clipa sa foloseasca arma atarnata de gat, uitandu-se fara incetare la indicatorul balaurometrului. Un timp sageata acestuia aratase numai zero, apoi incepu sa tremure alarmant, pana ce, incet, de parca ar fi infrant o piedica invizibila, se tari spre cifra unu. Acum Clapau?ius nu se mai indoia ca Echidna se afla prin apropiere. Asta-l mira foarte mult, pentru ca nu-?i putu inchipui deloc ca incercatul sau prieten ?i vestitul teoretician Trurl putea sa gre?easca calculele ?i astfel sa nu izbuteasca a distruge balauri?a. Era greu de crezut ?i faptul ca, neindeplinindu-?i misiunea, se intorsese la curtea regelui cerand plata pentru munca pe care nu o facuse.
Nu dupa mult timp, pe drum intalni o coloana de locuitori, tare inspaimanta?i se pare, caci se uitau mereu nelini?ti?i in toate par?ile, straduindu-se sa se ?ina cat mai aproape unii de al?ii: incovoia?i sub greuta?ile carate in spinare ?i pe cap, mergeau unul dupa altul spre varful muntelui. Dandu-le bine?e, Clapau?ius ii opri ?i il intreba pe cel din capul coloanei ce fac.
— Domnule! — ii raspunse omul imbracat intr-o manta cam carpita, care se dovedi a fi un func?ionar mai marunt al regelui — ducem birul balaurului.
— Birul? Oho! Da’ ce fel de bir ii duce?i?
— Pai ce sa-i ducem, iaca ce vrea balaurul, domnule: aur, pietre scumpe, parfumuri straine ?i tot felul de alte bunata?i.
Clapau?ius ramase mut de uimire, caci balaurii nu cer niciodata asemenea biruri. In orice caz, nu doresc nici parfumuri, al caror miros natural nu-l pot suporta, nici bani, cu care n-au ce sa faca.
— Dar fecioare nu cere cumva balaurul, omule? — intreba el.
— Nu, domnule. Mai demult, da. Inca acum un an ii mai duceam, vreo zece-cincisprezece, dupa cum avea pofta. Dar de cand a aparut un om de prin alte par?i, adica un strain, domnule, ?i a inceput sa umble prin mun?i, singur, singurel, cu tot felul de cutii ?i aparate in spinare…
Aici bietul om se intrerupse, privind cu nelini?te la uneltele ?i armele lui Clapau?ius, ?i mai ales la ceasul cel mare al balaurometrului, care tot timpul ticaise u?or, saltandu-?i limba cea ro?ie pe cadranul alb.
— Apai tocm-a?a le avea pe toate, ca ?i matale! — continua omul, cu glas tremurat. Ca doua picaturi de apa, ce sa zic…
— A, eu le-am cumparat de ocazie din targ — spuse Clapau?ius, vrand sa-i alunge banuielile. Dar ia spune?i-mi, oameni buni, nu ?ti?i cumva ce s-a intamplat cu strainul acela?
— Ce s-a facut, adicatelea, cu el? Pai asta nu mai ?tim, fie-ne cu iertare. Sa vezi ‘mneata cum a fost. Odata, sa fi fost acum vrea doua saptamani, nu-i a?a, cumetre Barbaroane? Doua saptamani sau mai mult?
— Pai, a?a, a?a… Doua saptamani, sau poate patru. Daca nu chiar ?ase.
— Ei, ?i cum zic, a venit, domnule, a venit la noi, a infulecat bini?or, nu zic, a platit tot cum se cuvine, a
