mul?umit, n-am ce zice, ce este este, p-orma s-a uitat incoa ?i-ncolo, a mai ciocanit pere?ii no?tri din barne, ne-a intrebat de pre?urile de-acu’ un an, p-orma a inceput sa-?i in?ire aparatele ?i sa scrie ceva de-i sareau de?tele. Da’ scria tot, tot ce vedea, intr-o carticica mica, ro?ie, pe care o cara sub bra?, pe urma ala — cum ii zice, cumetre? — ter… temper… na, ca nu poci sa-i zic, stuchi-l-ar ma?ele!
— Termometru, ?efule!
— A?a, a?a, ca a?a-i zicea! Scoate termometrul ?i zice ca e pentru balauri, il indreapta ba ici, ba colea, ?i iar scrie, domnule, in caietu’ ala al lui, pe urma zvarle aparatele in sac, sacu’ pe umeri, i?i ia ramas bun ?i se duce. De atunci nu l-am mai vazut, domnule. Da’ sa vede?i, ca, chiar in noaptea aceea s-a auzit huruind ceva foarte departe. Parca dincolo de muntele lu’ Mydrag — ala de sa vede, domnule, dincolo de varful asta ca un erete, ca aluilalt ii zice al lu’ Pestri?iu, dupa numele regelui nostru prea luminat, iar al de mai incolo, parca mai ascuns, ca o tarti?a bleaga, ii zice Pacostea, ?i asta ii vine de acolo ca o data…
— Hai sa lasam mun?ii, bre, omule — zise Clapau?ius. Va sa zica, spuneai ca intr-o noapte parca a huruit ceva. Ei, ce-a mai fost dupa aceea?
— Pai, ce sa fie, nimica, domnule. Cum a bufnit, casu?a mea s-a dus cat colo ?i eu am cazut din pat pe podea. Da’ asta e ceva obi?nuit la mine, ca daca balaurica se freaca cateodata de stalpul casei, mai c-o darama peste om; sa spuna, uite, ?i fratele lui Barbaron, pe el l-a aruncat in copaia de rufe, ca tocma’ spalau, cand i-a venit balauricii chef sa se frece de col?u’ casei….
— Ei, oameni buni, lasa?i pove?tile astea! — ii zori Clapau?ius. Bun, a huruit, a trosnit, ai cazut pe podea, ?i mai departe?
— Pai, cand va spun pe ?leau ca nimic. De-ar fi fost ceva, a? fi avut ce spune, dar a?a, daca n-a fost nimic, apai nu-i nimic de spus, ce sa ne mai batem gura de pomana, nu-i a?a, cumetre Barbaroane?
— A?a-i, cum zici, a?a a fost.
Clapau?ius clatina din cap ?i pleca mai departe intregul convoi o porni in sus, spre munte, iar spinarile se indoiau sub greutatea birului balauresc. Clapau?ius i?i dadu seama ca vor lasa totul in vreo pe?tera indicata de balaur, dar n-a mai stat sa-i intrebe in amanunt. Discu?ia cu primarul ?i cumatru-sau il obosise din cale-afara. De fapt, auzise mai inainte cum unul dintre localnici ii spusese altuia ca balaurul „a ales un asemenea loc, incat sa-i fie ?i lui aproape ?i noua”…
O porni voinice?te, alegand drumul indicat de balauroindicator, care arata intruna zero virgula opt zecimi de balaur.
„O fi vreun balaur mai discret sau naiba ?tie ce?” — se gandi Clapau?ius, mar?aluind cu dese opriri, caci soarele ardea nemilos, aerul era inabu?itor, pietrele incinse, iar de jur-imprejur nu se vedea nici fir de verdea?a, numai pamant uscat ?i crapat printre stanci ?i bolovanii ar?i pana hat departe, spre varfurile maiestuoase.
Trecu un ceas, soarele trecuse de amiaza, dar el mergea intruna prin pietri?, printre stanci ?i lespezi, pana ce ajunsese intr-un defileu ingust, intunecos ?i rece. Sageata ro?ie sari la 0,9, aproape de unu ?i, tremurand, se opri.
Clapau?ius puse rani?a pe o stanca ?i scoase balaurometrul al carui ac tremura cu putere. Atunci puse in func?iune reductorul de probabilitate ?i scruta atent imprejurimile. Se afla pe marginea unei stanci de unde putea privi in adancul defileului, in care parca se mi?ca ceva.
„Nu mai incape indoiala, ea e!” — i?i zise, caci Echidna e de genul feminin. Ii veni in gand ca poate de aceea nu-?i dore?te sa aiba vreo fecioara? „Da, dar mai inainte le primea bucuroasa. Ciudat, foarte ciudat. Dar acum mai important e sa o nimeresc, pe urma totul se va termina cu bine!” — gandi el ?i, pentru orice eventualitate, baga mana in rani?a ca sa scoata dracodestructorul al carui jet impinge balaurii spre nefiin?a. Se tari bini?or pana la buza stancii. Pe fundul vaii, unde candva curgea un parau, se mi?ca o balauri?a cenu?ie, de propor?ii imense, dar cu oasele ie?ite prin piele de atata foame. Clapau?ius se lumina pe data. Ar putea s-o anihileze prin schimbarea semnului matri?ei balauristice de la pozitiv: la negativ, ?i atunci probabilitatea statistica a nebalaurului va depa?i balaurul. Dar e foarte riscant, avand in vedere faptul ca o cat de mica abatere poate provoca o schimbare cu urmari catastrofale. Nu o data s-a intamplat ca, in febra lucrului, sa iasa in loc de antibalaur al?i balauri. Iata ce multe depind de o singura litera! In afara de asta, deprobabilizarea totala ar face imposibila cercetarea naturii Echidnei. A?a ca, se opri, avand in minte frumoasa imagine a pieii uria?e de balaur din cabinetul sau, dintre fereastra ?i biblioteca. Dar nu era momentul sa se lase prada visarii, de?i o alta eventualitate ii aparu la fel de ispititoare, ?i anume, sa trimita un balaur cu asemenea gusturi neobi?nuite muzeului balaurologic. Se mai gandi ?i ce stra?nica lucrarica ?tiin?ifica ar mai scoate pe baza unui exemplar atat de bine pastrat, a?a ca i?i trecu arma in mana stanga, apuca cu dreapta flinta incarcata cu anticap, ?inti indelung, apoi apasa pe tragaci.
Arma detuna ca to?i dracii. Un nori?or argintiu de fum inconjura ?eava ?i pe Clapau?ius, care, pentru o clipa, scapa balaurul din ochi. Dar fumul se destrama repede.
Basmele vechi povestesc despre balauri tot felul de lucruri neadevarate. A?a de pilda, spun cum ca balaurii ar avea cate ?apte capete. Nici pomeneala. Balaurul poate avea numai un singur cap, pentru ca prezen?a a doua capete ar duce imediat la certuri ?i dispute aprinse, De aceea, policapo?ii, cum li se mai spune in ?tiin?a, au pierit datorita luptelor interne. Indaratnici ?i margini?i din fire, ace?ti mon?tri nu suporta nici cea mai mica impotrivire, a?a ca doua capete intr-un corp duc la moarte rapida, caci fiecare cap, vrand sa-i faca celuilalt in necaz, ba se ab?ine de la mancare, ba chiar i?i re?ine rautacios rasuflarea, cu urmari lesne de in?eles. Tocmai acest fenomen a fost folosit de Euforis Tandras, inventatorul muschetei cu anticapi. Cu ea i se infiltreaza balaurului un cap?or electronic maleabil in corp. Indata se isca dezordine, bataie ?i certuri, ?i, drept urmare, balaurul, ca atins de paralizie, ramane a?a in?epenit, o zi ?i o noapte, o saptamana, uneori chiar o luna; s-a intamplat chiar ca abia dupa un an ?i-a venit in fire. In vremea asta po?i face cu el tot ce pofte?ti.
Dar balaurul pe care-l imobilizase Clapau?ius se purta foarte ciudat. Ce-i drept, sari in picioare, urland, de se cutremurara stancile, lovi in juru-i cu coada, incat mirosul de scantei se raspandi in toata valea, dar pe urma se scarpina dupa ureche, tu?i ?i porni lini?tit mai departe. Necrezandu-?i ochilor, Clapau?ius o lua la goana pe crestele stancoase, scurtand astfel drumul spre varsarea parului secat, caci acum nu o oarecare lucrarica ?tiin?ifica, nu un articola?, doua, in „Almanahul Balauristic” ii trecura prin minte, ci cel pu?in o intreaga monografie pe hartie cretata, cu portretul lui ?i al balaurului.
La capatul stancilor se opri, ingenunche, duse la ochi arma improbabilita?ii, ?inti ?i lansa deposibilitatizatorii. Patul pu?tii ii tremura in mana, arma incinsa disparu intr-o panza cenu?ie de cea?a, balaurul fu inconjurat de un nimb, ca luna cand anun?a schimbarea vremii, ?i atat. Pentru a doua oara Clapau?ius il facuse pe balaur cat se poate de improbabil: tensiunea imposibilitativita?ii era atat de mare, incat un flutura?, care tocmai trecea pe acolo, incepu sa transmita din aripi, prin alfabetul Morse, a doua „Carte a junglei”, iar printre sfaramaturile de stanca pluteau umbre de zane, rusalci ?i vrajitoare. Ecoul limpede al tropotului de copite arata ca pe undeva ni?te centauri, sco?i din imposibilitate prin puternica intensitate a aruncatorului de improbabilitate se har?uiesc cu balaurii. Dar balaurul, de parca nimic nu s-ar fi intamplat, se a?eza greoi, casca ?i incepu sa se scarpine cu pofta pe spinare cu labele de dinapoi. Arma incinsa ii ardea degetele lui Clapau?ius, care, disperat, apasa mereu pe tragaci. Ceva asemanator nu mai vazuse pana atunci — pietricelele mai mici, aflate in apropiere, se ridicau u?or in vazduh, iar praful pe care balaurul scarpinandu-se il starnea, in loc sa se a?eze alandala, desena in aer inscrip?ia foarte citea?a SLUGA DUMNEAVOASTRA, DOMNULE DOCTOR. Se intuneca, iar din zi se facea noapte, cateva blocuri mari de calcar o pornira la plimbare, discutand inceti?or de una ?i de alta, intr-un cuvant, se intamplau tot felul de minuna?ii, dar teribilul animal, odihnindu-se la treizeci de pa?i de Clapau?ius, nici gand n-avea sa dispara. Clapau?ius arunca arma, baga mana in san, scoase de acolo o grenada antibalaurica ?i, incredin?andu-?i sufletul matri?ei transformarilor atotspinorale, o. arunca cu putere. Se auzi o explozie, coada balaurului zbura cat colo, o data cu sfaramaturile de stanca, iar balaurul, strigand cu glasul cel mai omenesc cu putin?a: „Aoleu!” — o lua la fuga, drept spre Clapau?ius. Acesta, vazandu-?i moartea atat de aproape, ie?i din ascunzatoare, strangand spasmodic scurta lance cu anti-materie. Vru sa-?i ia avant, cand se auzi iar strigand:
— Stai! Opre?te-te! Nu ma omori!
— Ce-i asta, balaurul vorbe?te? — se mira Clapau?ius. Nu, se vede ca mi-am pierdut min?ile…
Intreba totu?i:
— Cine vorbe?te? Balaurul?
— Care balaur? Sunt eu!
Din norii de praf aparu Trurl, atinse ceafa balaurului, rasuci ceva acolo ?i monstrul cazu u?or in genunchi, stingandu-se cu un urlet prelung.
— Ce-i mascarada asta? Ce-nseamna toate astea? De unde a aparut balaurul? Ce-ai facut cu el? — tabari Clapau?ius cu intrebarile.
