viscerele soarelui trebuie sa te ui?i, caci nimeni n-a strabatut acest drum de doua ori la fel. Tunelul strapuns in, Gaurozauron se rasuce?te, se incolace?te ?i tremura ca un ?arpe sub lovituri. De aceea trebuie sa ?ii ochii larg deschi?i, sa nu te despar?i de ghea?a-salvatoare, ce picura peste coifuri prin ?ur?urii transparen?i, ?i sa urmare?ti atent zidurile de foc, care gonesc unul impotriva celuilalt, cu limbi mari, urlatoare, ?i, cand se aprinde blindajul navei biciuit de foc ?i impro?cat de flacarile soarelui, sa nu te bizui pe nimic in afara de propria-?i iu?eala. Totodata trebuie sa ?ii seama ?i de faptul ca nu orice mi?care a focului ?i nu orice zdruncinare a tunelului sunt neaparat un semn al cutremurului care a cuprins astrul. Nici alba prabu?ire a oceanelor de jar. Deci, ?ine bine minte toate astea. Navigatorul iscusit nu va apela pentru orice fleac la pompe, sa nu se faca de ras ca a vrut sa stinga stralucirea de veacuri a stelei cu o picatura de amoniac racoritor. Celui care intreaba ce are de facut cand adevaratul cutremur al astrului va atinge nava, orice locuitor al vidului ii va spune ca e destul sa ofteze, fiindca prea mult timp sa se pregateasca de moarte tot nu are, iar ochii ii poate ?ine deschi?i sau inchi?i, dupa voie, caci focul ?i a?a ii va strapunge. Oricum, nenorocirea asta e mai rara. caci coloanele a?ezate in ?ir de mirapuzi, sus?in bine bolta ?i grozav de placuta e calatoria transastrala de-a curmezi?ul, printre oglinzile strafulgerand lin ale hidrogenului de pe Gaurozauron. Pe buna dreptate se spune ca cine a intrat in tunel va ie?i repede din el, ceea ce nu se poate spune despre Pustia Cernita. Daca, de pilda, o data intr-un veac, tunelul e stricat de cutremur, alt drum nu ai. Dupa cum arata ?i numele, pustiul e mai negru decat noaptea, fiindca lumina stelelor de primprejur nu cuteaza sa patrunda pana la el. Pe acolo se invartesc, cu un zgomot infernal, epave de vase care, datorita in?elatoarei stele Gaurozauron, au gre?it drumul ?i s-au sfaramat in stransoarea valtorilor fara fund, ?i o sa se invarteasca a?a pana la ultima rota?ie galactica, ?inute cu stra?nicie in frau de teribila gravita?ie. La rasarit de Pustia Cernita se afla impara?ia Falcilor Alunecoase, la apus cea a Mana-Ochilor. La miazazi drumurile, strabatute de campii pline cu mortaciuni, duc spre sfera mai u?oara a albastrei stele Lazureia, mai departe se ajunge la Murgund, steaua cu frunzele in flacari, din arhipelagul stelelor fara fier, numit Carul lui Alcaron.
Pustia, dupa cum s-a spus, este atat de plina de negru, pe cat de alb e peisajul insorit al lui Gaurozauron. Dar nu totul e stapanit acolo numai de valtori de praf starnit de curen?i inal?i sau de meteori innebuni?i ci, se spune, ca intr-un loc necunoscut, in hauri intunecoase, se afla din vremuri de demult o creatura, sau poate o necreatura, numita Ne?tiutul. Se nume?te a?a fiindca acela care i-ar ?ti adevaratul nume, daca l-ar intalni, n-ar putea povesti nimic lumii, pentru ca nu l-ar putea vedea. Se spune ca Ne?tiutul este un talhar plin de har, care locuie?te in propriul sau castel, construit din gravita?ie neagra, ca ?an?urile castelului sunt vijeliile ve?nice, iar zidurile lui nefiin?a, perfecta in nimicul ei, ca ferestrele lui sunt oarbe, iar u?ile surde. Ne?tiutul pande?te caravanele, iar cand il imbolde?te marea foame de aur ?i schelete sufla un praf negru in discurile sorilor care arata drumul, iar cand stinge sorii ?i-i abate pe calatori de la drumul cel sigur, iese din nefiin?a ?i, rostogolindu-se, invaluie ?i duce totul in neantul castelului sau, veghind sa nu piarda nici cea mai mica agrafa de rubin. Dupa aceea doar epavele ciopar?ite pornesc de nicaieri ?i se invart prin Pustie, iar in urma lor zboara multa vreme niturile, ca ni?te samburi scuipa?i din gura Ne?tiutului monstru. Dar de cand, prin munca de rob a furnicarului de robo?i, s-a putut strapunge tunelul gaurozauronic, iar navele au inceput sa pluteasca pe aceasta albie, mai sigura ?i mai luminoasa decat toate, Ne?tiutul turbeaza, lipsit de prazile sale, iar jarul furiei sale lumineaza atat de tare intunericul Pustiei, incat lumina strapunge zidul negru al gravita?iei sub forma unui schelet monstruos care se descompune funebru ?i fosforescent. Mul?i in?elep?i spun ca el nu exista ?i n-a existat vreodata. Lor le convine sa vorbeasca a?a, dar mult mai greu e sa lup?i cu reprezentarea unor lucruri care n-au nici macar nume. E u?or sa nu crezi in monstru, e mai greu sa-l invingi ?i sa scapi de lacomia lui fioroasa. Oare nu l-a inghi?it el pe insu?i marele Cibernator murgundic, cu alaiul sau de optzeci de discipoli afla?i pe trei nave, de n-a mai ramas nimic din ei decat ni?te paftale roase, pe care satenii unui targ numit Solara Mica le-au gasit aruncate pe malul raului lor de valtoarea unei nebuloase? Oare n-a devorat el ?i al?i numero?i barba?i, fara pic de ru?ine, ?i fara mila? Deci macar tacuta memorie electrica sa le aduca un omagiu celor rama?i fara mormant, daca nu se gase?te unul care sa-i razbune cavalere?te, dupa vechile legi ale constela?iilor”.
Toate acestea le citi Trurl odata intr-o carte veche ?i ingalbenita, pe care o cumparase intamplator de la un negu?ator. Indata se duse la Clapau?ius ?i-i citi ?i lui cu voce tare, despre toate acele lucruri nemaivazute ?i nemaiauzite de la un cap la altul, caci tare ii mai placusera.
Clapau?ius, ca un constructor plin de in?elepciune priceput in ale Cosmosului ?i uns cu toate alifiile sorilor ?i nebuloaselor, zambi, dadu din cap ?i spuse:
— Sper ca nu crezi nici o vorbuli?a din toate balivernele astea, nu-i a?a?
— ?i ma rog, de ce nu le-a? crede? — sa o?ari Trurl. Ia prive?te, aici se afla ?i o gravura, reprezentandu-l pe Ne?tiut cum inghite doua corabii solare ?i ascunde prazile in grote. De altfel nu exista oare cu adevarat un tunel, ce-i drept in alta superstea, in Beth-el-Geu? Cred ca nu e?ti chiar atat de ignorant in ale cosmografiei, incat sa pui faptul asta la indoiala…
— In ceea ce prive?te ilustra?iile, pot sa-?i desenez pe loc un balaur cu ochi din o mie de sori, daca tu iei desenul drept o dovada a adevarului — ii raspunse Clapau?ius. Cat despre tunel, sa ?tii, intai de toate, ca are numai doua milioane de mile lungime, ?i nu cine ?tie cate miliarde; in al doilea rand, steaua asta e aproape stinsa, iar in al treilea rand, naviga?ia prin tunel nu prezinta nici cea mai mica primejdie, lucru pe care-l ?tii foarte bine pentru ca tu insu?i ai trecut pe acolo. Apoi, in ceea ce prive?te a?a numita Pustie Cernita, asta nu-i decat o masa de gunoaie cosmice, lata de zece kiloparseci, rotindu-se intre Maerydia ?i Tetrarchida, ?i nu in jurul nu ?tiu caror Capete-de-Foc sau Gaurizauri, care nici nu exista. E adevarat ca acolo-i intuneric, dar asta pur ?i simplu din cauza vanturarii gunoaielor. Nu exista nici un Ne?tiut acolo, se in?elege! Nu e vorba aici nici macar de un mit stravechi, serios, ci de o aiureala ieftina, ie?ita din vreun cap tulbure.
Trurl i?i mu?ca buzele.
— Sa lasam tunelul — spuse. Tu zici ca nu prezinta nici o primejdie fara nici o indoiala, deoarece am zburat ?i eu prin el. Dac-ai fi fost tu in locul meu poate ca sus?ineai cu totul altceva. Dar sa lasam asta. Cat prive?te Pustia ?i Ne?tiutul, incercarea de a ma convinge cu vorba nu e pe gustul meu. Trebuie sa te duci acolo ?i sa te convingi ce anume din toate astea e adevarat ?i ce nu! — incheie el ridicand cartea cea groasa de pe masa.
Clapau?ius se stradui cat putu sa-i scoata din cap aceasta inten?ie, dar, convingandu-se ca Trurl, incapa?anat ca intotdeauna, nici gand n-are sa renun?e la o expedi?ie atat de ie?ita din comun, ii spuse mai intai ca nu vrea sa-l mai vada in ochi. Dar nu mult dupa aceea el insu?i incepu sa se pregateasca de drum, caci nu voia ca prietenul lui sa piara de unul singur — in doi e parca mai u?or sa prive?ti moartea in fa?a.
Dupa ce i?i procurara tot felul do marun?i?uri, caci drumul urma sa treaca prin pustiuri (ce-i drept, nu atat de pitore?ti precum le prezenta cartea), o pornira in zbor cu nava lor mult incercata. Se mai oprira ici ?i colo, ca sa traga de limba pe cei intalni?i in cale, mai ales dupa ce trecura grani?ele teritoriului pe care il cuno?teau ca in palma. Nu putura afla prea multe, caci cei intreba?i spuneau lucruri demne de crezare doar despre ceea ce le era mai aproape, dar despre cele ce se intamplau dincolo de hotarele lor, unde nu fusesera niciodata, in?irau tot felul de pove?ti din cele mai trasnite, cu lux de amanunte, cu pasiune ?i cu spaima totodata. Clapau?ius numea aceste pove?ti drept corozive gandindu-se la scleroza care atinge toate min?ile senile.
Cand, in sfar?it, se apropiara la vreo cinci-?ase milioane de rasuflari de foc de Pustia Cernita, auzira vorbindu-se de un oarecare uria? violent, care se numea Talharul Diploy. Nici unul din cei ce povesteau despre el nu-l vazuse ?i nici nu ?tia ce poate sa insemne acel cuvant ciudat „Diploy”, cu care era pomenit monstrul. Trurl se gandi ca, cine ?tie, poate e o deformare a termenului „Dipol”, ceea ce ar dovedi natura dubla, bipolara ?i contradictorie totodata a talharului. Dar Clapau?ius, socotindu-se mai breaz la minte, prefera sa se ab?ina de la ipoteze. Se pare — a?a se spunea — ca talharul acela era pradalnic ?i nemaipomenit de crud. Dupa ce-?i jefuia victima de tot ce avea, inca nu era mul?umit, ?i, inainte de a-i da drumul, o mai ?i batea zdravan. O clipa constructorii se gandira daca n-ar fi bine sa-?i faca rost de vreo arma alba, sau una de foc, inainte de a trece pragul negru al Pustiei. Pana la urma ajunsesera la concluzia ca cea mai buna arma ramane tot inteligen?a lor, trecuta prin atatea incercari, deci capabila sa atinga culmi universale, ?i o pornira la drum a?a cum se aflau.
Trebuie sa recunoa?tem ca in cursul calatoriei, Trurl fu destul de dezamagit, caci toate acele constela?ii, ruguri inflacarate ?i de?erturi pustii ca ?i toate roiurile de meteori?i ?i stanci calatoare erau mult mai frumos descrise in cartea aceea veche decat a?a cum se aratau ochiului in realitate. Stele erau pu?ine in imprejurimi, ?i cu totul neinsemnate, iar pe deasupra ?i foarte vechi. Unele abia mai palpaiau, ca ni?te taciuni licarind in cenu?a, altele erau cu totul intunecate la suprafa?a ?i numai prin crapaturile carapacei lor de zgura, zbarcita ici ?i colo, se intrezareau vini?oare ro?ii. De jungle aprinse sau valtori tainice nici pomeneala. Nimeni n-auzise de a?a ceva. Pustia era plictisitoare in ultimul grad, tocmai prin pustietatea asta a ci, cat prive?te meteori?ii, erau puzderie, dar in toata vanzoleala lor se aflau mai mult gunoaie decat magnetite magnetice sau tectite tectice ca lumea. ?i asta pentru ca din acest loc puteai intinde mana pana la polul galactic, iar rotirea curen?ilor intuneca?i atragea tocmai
