Ciberiada

numele ceta?enilor din Balivernia Cimilica, incepand cu litera M, descrierea gustului berii stricate de ciuperci…

Aproape ca i se facu negru inaintea ochilor. Trase ?i o injuratura zdravana, caci se saturase de-a binelea, dar Informa?ia il infa?urase de-acum cu mii de mile de benzi de hartie, incat nu se mai putea mi?ca ?i era nevoit sa citeasca mai departe. A?a afla cum ar fi scris Kipling inceputul celei de a doua „Car?i a Junglei”, daca atunci l-ar fi durut burta, la ce se gande?te balena trista din cauza burlaciei, despre modul de a face curte la mu?tele de hoituri, cum se poate carpi un sac vechi, ce-i aia o strebla, de ce se spune cizmar ?i croitor ?i nu cizmator ?i croiar, ?i, de asemenea, cate vanatai po?i avea in acela?i timp. Apoi veni la rand a doua serie de deosebiri intre gogo?i ?i bra?oave: ca primele sunt chele, iar celelalte au par, ?i mai departe: care sunt rimele cuvantului „verzi?oara”, cu ce cuvinte l-a jignit Papa Ulm din Pendera pe Antipapa Mulm, cine poseda muzicu?a in forma de pieptene. Disperat, incerca sa iasa de sub muntele de hartie, dar il lasasera puterile. Impingea de benzi, le arunca, le rupea, dar avea mult prea mul?i ochi ca macar pe dinaintea catorva sa nu treaca noi informa?ii. A?a ca fu nevoit sa afle care sunt atribu?iile paznicilor de case in Indorania ?i de ce Nadoiedrii din Flutorsia spun mereu ca i-a tras curentul. Inchise ochii ?i ramase nemi?cat, inabu?it de lavina de informa?ii, iar Demonul il infa?ura mai departe cu bandaje de hartie, pedepsindu-l aspru pe talharul Gurila, cel cu diploma, pentru” nemasurata lui lacomie de ?tiin?a de orice fel.

?i pana astazi sta talharul acela pe gunoaie, acoperit de mun?i de hartie, iar in intunericul pivni?ei, ca cea mai curata scanteie, tremura ?i vibreaza micul stilou cu cap de briliant, notand tot ceea ce Demonul de Gradul al Doilea reu?e?te sa extraga din dansurile atomilor aerului, prin orificiul vechiului butoia?. Inabu?it de potopul de informa?ii, nefericitul Gurila afla tot felul de fleacuri despre caracoane, pompoane ?i despre propria-i aventura, pe care am povestit-o, caci ?i ea se gase?te undeva, la un kilometru oarecare al benzii de hartie, ca ?i alte istorii sau preziceri ale viitorului atator creaturi pana la stingerea Sorilor. Constructorii l-au pedepsit crunt pentru fapta lui talhareasca. ?i nu are nici o scapare. Poate doar daca s-o termina panglica de hartie…

Expedi?ia a ?aptea sau despre cum propria perfec?iune a lui Trurl a dus numai la rele

Universul este nesfar?it, dar totodata ?i limitat, a?a ca o raza de lumina, in orice parte ar porni, dupa miliarde de veacuri se intoarce de unde a plecat, daca are destula putere. Tot astfel se intampla ?i cu ve?tile care umbla printre stele ?i planete. A?a s-a facut ca, de departe, la urechea lui Trurl a ajuns vestea despre doi puternici constructori-binefacatori, cu o asemenea in?elepciune ?i de o astfel de perfec?iune ca nu-i intrecea nimeni. Imediat se duse la Clapau?ius, dar acesta il lamuri ca nu despre cine ?tie ce rivali tainici e vorba, ci despre ei in?i?i.

Gloria are totu?i calitatea ca de obicei trece sub tacere infrangerile, chiar — daca ele au fost pricinuite de cea mai inalta perfec?iune. Cine s-ar indoi de acest adevar sa-?i aminteasca de ultima din cele ?apte expedi?ii ale lui Trurl. In aceasta expedi?ie el a pornit de unul singur, deoarece Clapau?ius, re?inut de treburi urgente, n-a putut sa-l intovara?easca.

Pe atunci Trurl era peste masura de infumurat, iar onorurile care i se faceau le primea ca pe un lucru cat se poate de obi?nuit. In aceasta calatorie el o porni cu nava sa spre miazanoapte, caci partea aceea ii era mai pu?in cunoscuta. Zbura multa vreme prin pustieta?ile cosmice, ocolind globurile rascolite de zarva luptelor, ca ?i pe cele cufundate in lini?tea cea de mormant, pana ce, intamplator, ii aparu in cale o mica planeta, de fapt o farama de materie, cu adevarat microscopica, pierduta in spa?iu.

Pe suprafa?a acestei buca?i de stanca cineva alerga de colo-colo, sarind ?i facand gesturi ciudate. Mirat de acest singuratic ?i nelini?tit de semnele nici de disperare ?i nici de manie, Trurl descinse pe data.

Ii ie?i in intampinare un barbat de culoarea iridiului ?i vanadiului, cu statura impozanta, sunand ?i zornaind, care-i spuse ca se nume?te Exilius Tartareul, ca este domnitorul Pancri?iei ?i Cenenderei ?i ca locuitorii acestor doua regate, in nebunia lor de regicizi, l-au alungat de pe tron ?i l-au lasat aici, pe petecul acesta pustiu, sa se invarteasca o data cu el pe vecie, prada intunecatelor derive ale gravita?iei.

Afland la randul lui cu cine are de-a face, monarhul ii ceru lui Trurl, ca binefacator de meserie ce era, sa-l ajute sa-?i reca?tige neintarziat demnita?ile uzurpate ?i, numai la gandul unei asemenea intorsaturi a lucrurilor, in priviri i se aprinse focul razbunarii, iar degetele de o?el incepura sa se stranga, de parca ar fi apucat de gat pe credincio?ii lui supu?i.

Trurl nu putea ?i nici nu voia, de fapt, sa-i indeplineasca dorin?ele lui Exilius, caci o asemenea fapta ar fi atras multe rele ?i nenumarate faradelegi. Totu?i ?inea sa-l mai imbuneze pe regele jignit ?i sa-i mai potoleasca suferin?a. Cugetand cateva clipe, ajunse la concluzia ca nici in acest caz nu e inca totul pierdut. Se putea face in a?a fel incat ?i regele sa ajunga sa fie satul de supu?ii lui, dar ?i ace?tia sa ramana teferi. De aceea, chemandu-?i toata maiestria in ajutor, se puse serios pe treaba ?i-i construi un stat cu totul nou. Era plin de gradini, rauri, mun?i, paduri ?i izvoare, cu cer ?i cu nori, cu regimente de luptatori arzand de pofta de a se bate, cu ceta?i, fortare?e ?i cameriste. ?i mai erau acolo iarmaroace, scaldate in soare, zile muncite cu sudoarea frun?ii ?i nop?i inecate in veselie, cantec ?i dans pana in zori, ?i scra?net de palo?e. Mai adauga acelui stat o splendida capitala, toata din marmura ?i cristal, un consiliu de in?elep?i batrani-batrani, palate de iarna ?i re?edin?e de vara, comploturi antiregale, calomniatori, dadace, denun?atori, herghelii de armasari superbi ?i pana?e fluturand vesel in vant. Apoi ?esu in atmosfera de acolo fanfarele ?i ghiulelele salvelor de tun, mai adauga ?i o mana de tradatori, absolut indispensabili, vreo ca?iva eroi, ca?iva ghicitori ?i proroci, un mantuitor ?i un poet cu o teribila ascu?ime de spirit, dupa care, a?ezandu-se in fa?a lor, facu o prima proba, in cursul careia, manuind ni?te instrumente microscopice, mai adauga femeilor din acel stat frumuse?e, barba?ilor o tacere mohorata ?i cheful de cearta dupa bautura, func?ionarilor trufie, ?i servilism, astronomilor darul be?iei stelare, iar copiilor neastampar. Toate astea, unite, cuplate ?i ?lefuite, incapura intr-o cutie nu prea mare, tocmai buna ca Trurl sa o poata urni din loc fara greutate. ?i i-o oferi in dar lui Exilius, s-o stapaneasca pe vecie. Mai intai ii arata unde se gasesc intrarile ?i ie?irile din impara?ie, cum se programeaza razboaiele, cum se inabu?a revoltele, cum se instituie taxele ?i birurile. Il mai inva?a ?i unde se afla punctele critice ale acestei lumi miniaturizate, adica unde se afla curba maxima a loviturilor de palat ?i tulburarilor sociale, ca ?i minima. ?i explica totul atat de bine, incat regele, obi?nuit din vremuri stravechi cu guvernarea tiranica, prinse inva?atura din zbor ?i indata, sub ochii constructorului, dadu, de proba, cateva edicte, mi?cand corespunzator butoanele ?i manivelele regulatoare, sculptate in forma de lei ?i vulturi regali. Erau edicte referitoare la starea excep?ionala, la interdic?iile de circula?ie ?i la un bir special pe capul locuitorilor. Apoi, cand in acest regat trecu un an, dar dupa ceasul regelui ?i al lui Trurl abia un minut, printr-un act de mare generozitate, adica apasand cu degetul pe buton, regele binevoi sa anuleze edictele, reduse birul ?i atunci din cutie se auzira strigate de bucurie ?i recuno?tin?a, ca un chi?cait de ?oricei tra?i de coada, iar prin geamul bombat de deasupra se putea vedea cum pe drumurile prafuite, pe malurile apelor curgand alene, in care se oglindeau nori pufo?i, poporul se bucura ?i lauda nobila ?i inalta bunatate a regelui.

De?i la inceput monarhul se sim?ise oarecum ofensat de darul lui Trurl, pentru ca statul acela era prea mic ?i prea semana cu o jucarie de copil, vazand totu?i ce mare devine, cand te ui?i prin geamul gros de deasupra, ?i poate presim?ind nelamurit ca scara marimilor n-are nici o valoare, pentru ca treburile acelui stat nu se masoara nici cu metrul, nici cu kilogramul, iar, in fond, sentimentele traite de uria?i, ca ?i de pitici, sunt oarecum egale, mul?umi constructorului, ce-i drept, cam cu jumatate de gura ?i destul de sec. Cine ?tie, poate ca ar fi fost bucuros sa dea ordin ca, pentru orice eventualitate, garzile palatului sa-l arunce pe Trurl in lan?uri ?i, prin torturi, sa-i curme via?a. Desigur nu-i convenea sa se afle cum ca un oarecare pierde-vara, un venetic, a fost in stare sa daruiasca puternicului rege o intreaga impara?ie.

Exilius era totu?i atat de in?elept, incat sa-?i dea seama ca n-o sa se aleaga cu nimic dintr-o asemenea masura, din cauza dispropor?iei, caci mai repede ar reu?i puricii sa puna stapanire pe cel ce-i hrane?te decat armata regala pe Trurl. A?a ca, dand din cap inca o data nepasator, baga sceptrul ?i marul in san, muta din loc, nu fara oarecare greutate, cutia cu statul miniatural ?i o duse in chilia sa de surghiunit. Iar cand incepura, pe rand, s-o incalzeasca soarele ?i s-o intunece noaptea, in ritmul rota?iilor planetoidului, regele, recunoscut acum de supu?i ca cel mai mare din lume, incepu sa-?i exercite serios puterea, poruncind, interzicand, condamnand, rasplatind, ?i in felul acesta indemnand pe micii locuitori la devotament, supunere absoluta ?i venera?ie fa?a de tron.

In vremea asta, Trurl, intorcandu-se acasa. Ii povesti indata, nu fara satisfac?ie, prietenului sau Clapau?ius, prin ce minune de construc?ie reu?ise sa impace tendin?ele monarhice ale lui Exilius cu cele republicane ale fo?tilor lui supu?i. Dar Clapau?ius nu-i imparta?i catu?i de pu?in entuziasmul. Dimpotriva, Trurl citi in ochii lui un sentiment de dezaprobare ?i dojana.