— Destul! — striga Trurl. Se uitara, aten?i, caci ceva le lovi nava, dar foarte u?or, ca o mica atingere. Vazura acel obiect, caci era luminat din spate de un mic jet de flacari. Era o nava mica sau poate numai un satelit artificial, uimitor de asemanator cu unul din acei sabo?i de o?el pe care-i purtase tiranul Exilius. Iar cand ridicara ochii in sus, zarira departe, deasupra micii planete, un corp luminos, pe care inainte nu-l avea. ?i in suprafa?a lui rotunda ?i complet rece recunoscura trasaturile de o?el ale lui Exilius, care in felul acesta ajunsese sa fie Luna Microminian?ilor…
BASMUL DESPRE CELE TREI MA?INI POVESTITOARE ALE REGELUI GENIALON
ODATA veni la Trurl un strain de departe. Cum cobori din lectica fotonica, puteai sa-?i dai seama dintr-o data ca e o persoana neobi?nuita, de pe alte meleaguri, pentru ca acolo unde to?i aveau maini el avea numai un zefira? u?or parfumat, acolo unde al?ii i?i ?in picioarele, el avea numai ni?te scantei minunate ca ni?te curcubee, in loc de cap avea o palarie foarte scumpa; de vorbit parca vorbea dintr-un soi de mijloc, caci, in intregul lui, strainul acesta nu era decat o sfera perfect rotunda, incinsa cu un bogat ?nur de plasma. Dandu-i bine?e lui Trurl, ii spuse ca el este de fapt doi, adica emisfera de sus ?i cea de jos; prima se nume?te Sin-cronizius, iar cealalta Sincrofazius. Incantat de aceasta splendida construc?ie a unei fiin?e inteligente, Trurl fu nevoit sa recunoasca faptul ca pana atunci nu i se intamplase sa intalneasca o persoana atat de perfecta, cu maniere atat de precise ?i cu o asemenea stralucire de briliant. Noul venit lauda, la randu-i, structura lui Trurl ?i, dupa acest schimb de amabilita?i, ii dezvalui scopul vizitei sale: ca prieten ?i supus credincios al vestitului rege Genialon, a venit la Trurl ca sa-i comande trei ma?ini de povestit.
— Regele ?i stapanul meu — zise el — nu mai domne?te ?i nu mai stapane?te de multa vreme; la aceasta dubla renun?are l-a indemnat in?elepciunea pe care a capatat-o din adanca examinare a problemelor mondiale. Parasindu-?i deci regatul, s-a retras intr-o pe?tera, uscata ?i aerisita, cufundandu-se in medita?ie. Uneori insa il napade?te triste?ea sau scarba de sine insu?i ?i atunci nimic nu-l poate mangaia, in afara unor pove?ti cu totul neobi?nuite. Dar cei care i-au ramas credincio?i ?i nu l-au parasit, atunci cand el a renun?at la tron, i-au povestit toate basmele ?i istorioarele pe care le ?tiau. A?a ca, negasind alta solu?ie, am dori, stimate constructor, sa ne aju?i sa spulberam framantarile regelui, folosind ma?inile pe care le vei nascoci cu priceperea ta.
— Pot sa fac ce-mi cere?i — raspunse Trurl. Dar de ce ave?i nevoie chiar de trei ma?ini?
— Am vrea — incepu Sincrofazius, leganandu-se u?or cand intr-o parte, cand intr-alta — am vrea ca prima sa povesteasca istorii complicate, dar blande, a doua nostime ?i vesele, iar a treia profunde ?i emo?ionante.
— Aha, prima sa slujeasca inteligen?ei, a doua pentru distrac?ie, iar a treia sa serveasca de inva?atura? — ii completa Trurl spusele. Am in?eles. ?i cand o sa vorbim de rasplata mea, acum sau mai tarziu?
— Cand o sa le dai gata, freaca ni?el inelul acesta — ii raspunse oaspetele — ?i atunci o sa-?i apara in fa?a aceasta lectica; te urci in ea impreuna cu ma?inile ?i indata o sa te duca in pe?tera regelui Genialon, acolo ai sa-i prezin?i lui toate dorin?ele tale ?i el o sa ?i le implineasca in mod sigur, in masura posibilita?ilor.
Spunand aceasta, facu o plecaciune, ii dadu lui Trurl inelul ?i, afundandu-se intr-o lumina orbitoare, se strecura in lectica; un nor alburiu o infa?ura, apoi se zari un fulger ?i Trurl se pomeni singur in fa?a casei, cu inelul la mana ?i nu prea mul?umit de cele intamplate.
— „In masura posibilita?ilor” — mormai el, intrand in atelier. O, asta nu prea-mi place! Doar se ?tie cum se intampla: cand ajungi la socoteli, toate polite?urile ?i reveren?ele inceteaza, ?i nu mai raman decat necazurile, ba ma pot alege ?i cu niscaiva cucuie…
In clipa aceea, inelul care stralucea in mana lui tresari u?or ?i rosti:
— „In masura posibilita?ilor!” inseamna ca regele Genialon, parasindu-?i regatul, traie?te foarte modest; ?i s-a adresat ?ie, constructorule, ca de la in?elept la in?elept; ?i am impresia ca nu s-a in?elat, pentru ca, dupa cum vad, vorbele mele, ale unui simplu inel, nu te mira deloc; nu te mira, deci, nici de saracia regelui, caci ai sa-?i prime?te rasplata din plin, de?i, poate, nu va fi in aur. Dar nu totdeauna cu aur se potole?te foamea.
— Ce tot vorbe?ti, inelule! riposta Trurl. Oi fi eu in?elept, ca ?i regele, dar curentul electric, ionii, atomii ?i alte rarita?i necesare la construirea ma?inilor, toate astea ma costa, nu gluma. Prefer in?elegerile clare, semnate, cu paragrafe ?i ?tampile in regula; nu ma lacomesc cu orice pre?, dar imi place aurul, mai ales in cantita?i insemnate, ?i o recunosc deschis! Stralucirea aurului, lustrul lui galben, placuta lui greutate sunt tot ceea ce-mi doresc; cand rastorn pe podea vreun sac-doi de duca?i ?i ma afund in gramada aceea placut sunatoare, dintr-o data mi se lumineaza sufletul, de parca cineva mi-ar fi aprins inauntru un soare mititel. Asta e, imi place aurul, n- am ce zice — exclama el, parca purtat pe sus de propriile-i vorbe.
— Dar la ce bun aurul adus de al?ii? Nu po?i sa-?i fabrici singur cat aur pofte?ti? — il intreba inelul, fulgerand de mirare.
— Nu ?tiu cat de in?elept este regele Genialon — ii raspunse Trurl — dar tu e?ti, dupa cum vad, un inel total neinstruit! Cum adica, eu sa-mi fac singur cat aur vreau!? Cine-a mai auzit a?a ceva? Ce, un cizmar i?i face singur ghete, un bucatar gate?te pentru el insu?i, un soldat lupta pentru el? ?i pe urma, cheltuielile, n-ai auzit niciodata de ele? ?i, de fapt, daca vrei sa ?tii, in afara de aur, imi mai place ?i sa ma plang. A?a ca nu-mi mai bate capul, pentru ca trebuie sa m-apuc de treaba.
?i aruncand inelul intr-o cutie veche de tabla, se ?i instala in atelier ?i se apuca de treaba. Trei zile in ?ir nu ie?i din casa, construi toate cele trei ma?ini ?i nu-i mai ramase decat sa le dea ultimul ?lif de suprafa?a, pentru ca ii placea sa me?tereasca lucruri simple ?i func?ionale. Incerca pe rand felurite vopsele ?i, cum inelul arunca mereu cate o vorba din fundul cutiei, Trurl il acoperi cu ce-i cazu in mana, ca sa nu-l mai deranjeze cu observa?iile sale nepotrivite.
Pana la urma se hotari sa vopseasca ma?inile, pe prima in alb, pe a doua in culoarea azurului, iar pe a treia cu negru, apoi freca inelul ?i, cum aparu lectica, se urca in ea impreuna cu ma?inile, a?teptand sa vada ce se va intampla mai departe. Un fulger, un ?uierat, praful ridicandu-se in aer ?i, cand se risipi, Trurl i?i arunca privirea pe ferestruica ?i se pomeni intr-o pe?tera larga, presarata cu nisip alb, marunt. Zari mai intai cateva lavi?e incarcate cu suluri ?i car?i groase, pe urma un ?ir de sfere, stralucind din cale-afara. Intr-una din ele il recunoscu pe strainul care ii comandase ma?inile; in alta, mai mare ?i u?or atinsa de batrane?e, se dumiri c-ar fi regele, a?a ca ii facu o plecaciune ?i cobori din lectica. Regele il saluta cu bunavoin?a ?i-i spuse:
— Sunt doua feluri de in?elepciune: una face posibila ac?iunea, cealalta te impiedica sa ac?ionezi. Nu crezi oare, vestitule Trurl, ca cea de-a doua este mai mare? Pentru ca numai un gand care ajunge foarte departe poate prevedea urmarile deosebit de departate ale unor ac?iuni incepute, acele urmari care fac sa devina problematica ac?iunea care le-a provocat… Iar perfec?iunea poate sa apara tocmai prin renun?area la activita?i — ?i prin asta se deosebe?te in?elepciunea de inteligen?a, prin faptul ca este capabila de asemenea diferen?ieri…
— Cu ingaduin?a Maiesta?ii Voastre — raspunse Trurl — vorbele Maiesta?ii Voastre le pot in?elege in doua feluri. Ori e vorba de o delicata aluzie, menita sa diminueze valoarea muncii mele, a acelei ac?iuni care a avut ca rezultat cele trei ma?ini comandate ?i care se gasesc acolo, in lectica. O asemenea interpretare a faptelor nu-mi este pe plac, pentru ca ar fi o marturie a ceea ce se ascunde in spatele ei, ?i anume, dorin?a de a nu mi se plati. Sau poate fi vorba de doctrina inactivita?ii, care se distinge prin aceea ca, in mod intrinsec, este contradictorie. Ca sa po?i sa nu ac?ionezi, trebuie mai intai sa po?i ac?iona, pentru ca acela care se ab?ine de la rasturnarea unui munte fiindca ii lipsesc mijloacele de a o face, dar in schimb declara ca a renun?at la ac?iune pentru ca a?a ii dicteaza in?elepciunea, se expune ridicolului numai prin aceasta ieftina aparen?a de filozofare. Lipsa de ac?iune este sigura ?i numai atat se poate spune de bine despre ea. Ac?iunea este nesigura ?i in asta rezida frumuse?ea ei; oricum, in privin?a consecin?elor acestei chestiuni, daca asta va fi voia Maiesta?ii Voastre, pot sa construiesc o ma?ina corespunzatoare de discutat.
— Problemele financiare sa le lasam pentru sfar?itul acestei placute intalniri — raspunse regele, leganandu-se u?or de o bucurie abia ascunsa, la auzul vorbelor lui Trurl. Acum te rog, stimate constructor, sa binevoie?ti a fi oaspetele meu. Ia loc, deci, la masa aceasta modesta, pe lavi?a, printre credincio?ii mei prieteni ?i poveste?te-mi, rogu-te, despre faptele tale ?i despre renun?area la ele.
— Cu ingaduin?a Voastra, Stapane, raspunse Trurl. Ma tem ca nu sunt indeajuns de elocvent; oricum, ma vor inlocui foarte bine aceste trei ma?ini pe care le-am adus, lucru cat se poate de nimerit, pentru ca am sa le ?i pun la incercare cu acest prilej.
— Fie cum spui — se invoi regele.
Acestea fiind zise, se a?ezara cu to?ii in pozi?ii care tradau curiozitatea ?i speran?a ca vor afla fapte ie?ite din
