comun, iar Trurl scoase din lectica un soi de carlinga, vopsita in alb, apasa pe un buton ?i se a?eza in dreapta lui Genialon. Atunci, prima ma?ina incepu:
— Daca nu cunoa?te?i istoria Numero?ilor, a regelui lor, Mandrilion, a Perfectului Sau Sfetnic precum ?i a lui Trurl-constructorul, care mai intai l-a creat pe Sfetnic ?i apoi l-a distrus, atunci asculta?i!
?ara Numero?ilor este vestita prin ceta?enii ei, care se disting prin aceea ca sunt mul?i. Odata, constructorul Trurl, trecand prin apropierea constela?iei ro?ietice a Delirei, se abatu pu?in din drum ?i zari o planeta care parea ca se mi?ca de una singura; coborand, in?elese ca asta era din cauza mul?imilor care o acopereau ?i atunci ateriza, gasind nu fara oarecare greutate, ca?iva metri patra?i de teren relativ liber. Imediat fu inconjurat de localnici, care ?ineau sa arate cu orice pre? cat sunt ei de mul?i; pentru ca strigau cu to?ii odata ?i fara randuiala, multa vreme nu putu in?elege despre ce e vorba. Iar cand, in sfar?it, se dumiri, ii intreba:
— Sunte?i, cu adevarat, a?a de mul?i?
— Cu adevarat! — urlara ei, plini de mandrie. Suntem incalculabili.
Al?ii intregira:
— Suntem mul?i ca boabele de mac!
— Ca stelele pe cer!
— Ca nisipul! Ca atomii!
— Sa zicem — riposta Trurl. ?i ce daca sunte?i a?a de mul?i? Va numara?i intruna ?i asta va face placere?
— Strain ne?tiutor ce e?ti — ii raspunsera ei — afla ca daca batem din picioare se cutremura mun?ii, cand suflam se starne?te un vifor care rastoarna copacii, iar cand ne a?ezam cu to?ii pe jos nimeni nu poate sa mi?te nici mainile, nici picioarele!!
— ?i de ce trebuie neaparat sa se cutremure mun?ii, vantul puternic sa rastoarne copacii ?i nimeni sa nu poata mi?ca mainile ?i picioarele? — intreba Trurl. N-ar fi mai bine ca mun?ii sa stea lini?ti?i, ca vantul sa nu bata ?i ca fiecare sa se mi?te cum dore?te?
Tare se mai burzuluira cu to?ii, vazand dispre?ul pe care il arata puternicului lor numar ?i numeroasei lor puteri; a?a ca incepura sa bata din picioare, sa sufle ?i sa se a?eze, ca sa-i arate cat sunt de mul?i ?i ce rezulta din asta. Ca urmare, un cutremur de pamant rasturna jumatate din copaci, strivindu-i pe cei ce stateau sub ei, vantul starnit de suflarile lor mai darama restul, zdrobind al?i ?apte sute de mii de oameni, iar cei rama?i in via?a nu puteau mi?ca nici mainile, nici picioarele.
— Cerule mare! — exclama Trurl, care ramasese infipt printre cei a?eza?i precum o caramida in perete. Ce nenorocire!
Cu vorba asta, insa, ii supara ?i mai mult.
— Straine salbatic! — strigara ei. Ce poate sa insemne pierderea catorva mii pentru Numero?ii pe care nimeni nu-i poate numara! Ceea ce nu se poate sesiza nu poate fi in genere socotit ca o paguba; ?i-am aratat numai cat de puternici suntem cand pa?im, cand suflam sau cand ne a?ezam, daramite daca ne vom pune pe fapte ?i mai mari!
— A?a e — zise Trurl — sa nu crede?i ca modul vostru de a gandi a ramas de nein?eles pentru mine. Se ?tie doar ca ceea ce e mai mare ?i mai numeros treze?te un respect general. A?a, de pilda, gazul ranced, abia tarandu-se pe fundul unui butoi vechi, nu atrage respectul nimanui, dar e destul sa fie cat pentru o Nebuloasa Galactica ?i cu to?ii sunt cuprin?i indata de mirare ?i admira?ie. ?i doar este acela?i gaz ranced, cat se poate de obi?nuit, numai ca intr-o cantitate mare.
— Ceea ce spui nu ne place deloc! — strigara ei. Nu prea ne arde sa auzim de gazul acela ranced!
Trurl se uita in jur, doar o zari vreun poli?ist, dar aglomera?ia era a?a de mare, ca nici unul nu se putuse apropia.
— Dragi Numero?i — zise el — da?i-mi voie sa ma departez de ?ara voastra, pentru ca nu imparta?esc credin?a voastra in mare?ia cantita?ii, daca in spatele numarului nu se afla nimic in afara de numar.
Atunci ei, uitandu-se unul la altul, i?i atinsera varfurile degetelor, fapt care a provocat o atat de puternica mi?care, ca for?a rezultata l-a aruncat pe Trurl in atmosfera; dandu-se de-a berbeleacul, zbura atat de mult timp incat pana la urma cazu drept in picioare ?i se pomeni in gradina palatului regal. Tocmai se apropia de el Mandrilion cel Mare, stapanul Numero?ilor; observase de la o vreme zborul ?i caderea lui Trurl, iar acum ii zise:
— Straine, dupa cate am auzit, n-ai aratat cinstirea cuvenita norodului meu incalculabil. Pun asta pe seama intunecimii tale cerebrale. Totu?i nein?elegand lucrurile superioare, dovede?ti in schimb o oarecare indemanare in privin?a celor inferioare, ceea ce-mi convine de minune, pentru ca am nevoie de un Sfetnic Perfect, iar tu o sa mi-l me?tere?ti!
— Dar ce trebuie sa ?tie acest Sfetnic, ?i ce primesc eu daca ?i-l construiesc? — intreba Trurl, scuturandu-se de praf ?i noroi.
— Trebuie sa ?tie de toate: sa raspunda la orice intrebare, sa rezolve orice problema, sa dea cele mai bune sfaturi, intr-un cuvant, sa-?i puna marea sa iste?ime in slujba mea. Daca ai sa mi-l me?tere?ti, o sa-?i dau o suta sau doua sute de mii dintre supu?ii mei; daca o sa fie o mie sau doua mai mult, nu conteaza.
— Mi se pare ca o cantitate nemasurata de fiin?e inteligente este deosebit de periculoasa, caci se aseamana nisipului; ?i ii vine mai u?or regelui astuia sa se desparta de o gramada din supu?ii lui, decat mie sa ma despart de vechile mele incal?ari! — i?i zise Trurl.
Apoi, adauga cu voce tare:
— Stapane, casa mea e mica ?i nu ?tiu ce-a? putea face cu sutele de mii de sclavi.
— Dragul meu strain, am speciali?ti in stare sa te lamureasca; de pe urma acestor roiuri de sclavi po?i avea nenumarate foloase. Po?i sa-i imbraci in ve?minte de diferite culori, ca sa-i a?ezi intr-o pia?a mare, formand un mozaic sau cuvinte vii, cu in?elesuri, in func?ie de imprejurari; po?i sa-i legi intr-un manunchi ?i sa-i arunci cat colo; din vreo cinci mii ca ei po?i face un cap de ciocan, iar din al?i trei mii manerul, ca sa po?i sfarama o stanca sau sa defri?ezi o padure; po?i sa implete?ti din ei franghii, sa faci liane sau ghirlande; cei care sunt ultimii, atarnand pe marginea prapastiei, aduc bucurie in inima ?i fac placere ochiului prin mi?carile lor caraghioase, prin zvarcolirile ?i ?ipetele lor. ?i daca in?iri vreo zece mii de sclave tinere, punandu-le sa stea intr-un picior, ?i le ceri sa faca opturi cu mana dreapta, iar cu stanga sa pocneasca din degete, apoi sa ?tii ca ?i-ar fi greu sa te despar?i de un asemenea spectacol, ?i-o spun din experien?a!
— Maiestate! — obiecta Trurl. Ca sa distrug paduri ?i stanci am la dispozi?ie ma?ini, cat prive?te mozaicurile ?i cuvintele, nu obi?nuiesc sa le creez din corpurile unor fiin?e care ar vrea, poate, sa se ocupe de altceva.
— E?ti cam indrazne? — ii zise regele — ia spune-mi, cat vrei pentru Sfetnic?
— O suta de saci de aur, Maiestate!
Lui Mandrilion nu-i prea veni la socoteala, dar un gand viclean ii incol?i in minte; pastrandu-l pentru el, ii zise lui Trurl:
— Bine, fie cum ai spus.
— Ma voi stradui sa va satisfac dorin?a, Maiestatea Voastra — raspunse Trurl ?i se duse in turnul palatului pe care Mandrilion i-l destinase ca atelier. Indata incepu sa se auda de acolo cum sufla in burdufuri, cum bate cu ciocanul, cum pile?te cu ra?pelul. Regele i?i trimise spionii sa vada ce face, dar ace?tia se intoarsera plini de mirare, pentru ca Trurl nu construia nici un fel de Sfetnic, ci tot felul de fierarii, de lacatarii ?i de electricarii, pe urma s-a a?ezat la masa, a intins o fa?ie mare de hartie, a facut in ea tot felul de gaurele cu un cui, alcatuind astfel programul exact al Sfetnicului. Mul?umit de ceea ce facuse, s-a dus la plimbare, in timp ce ma?inile au lucrat in turn pana noaptea tarziu. Diminea?a, Sfetnicul era gata. Pe la pranz, Trurl i?i facu apari?ia in sala tronului, tarand dupa el un butoi uria? pe doua picioare, cu o singura mana, mititica, ?i declara solemn regelui ca acesta este Sfetnicul Perfect pe care-l comandase.
— Ia sa vad ce e in stare sa faca — zise Mandrilion ?i porunci sa se presare in sala de marmura ?ofran ?i scor?i?oara, pentru ca Sfetnicul raspandea un miros puternic de fier incins, ba chiar pe alocuri mai lucea ni?el, de parca abia atunci fusese scos din cuptor. Po?i sa pleci — adauga regele — vino diseara ?i atunci o sa ne socotim, o sa vedem cine cui ii e dator ?i cat.
Trurl se retrase, convins ca ultimele cuvinte ale lui Mandrilion nu prea erau ale unuia larg la punga ?i, cine ?tie, poate ca ascundeau vreo viclenie; era, in schimb, foarte bucuros ca prevazuse in programul Sfetnicului o mica, dar esen?iala rezerva, ?i anume, ca acesta, orice ar avea de facut, sa nu aduca vreo paguba creatorului sau.
