iatapurgilor. Dar nimeni nu baga de seama acest lucru. Pacat, pentru ca in felul acesta s-ar fi convins ?i regele, ?i regina ca el nu fusese plecat nicaieri, fiindca de mic copil inva?ase sa deschida toate broa?tele ?i incuietorile ?i datorita acestui fapt reu?ise s-o repare pe prin?esa Electrina. Nu trecuse deci prin nici una din aventurile descrise. A?teptase doar, un an ?i ?ase saptamani, ca sa nu dea de banuit ca se intoarce prea repede. Pe de alta parte voise sa se convinga ca nici unul din rivalii sai nu se va mai intoarce. Abia atunci reaparu la curtea regelui Boludar, o trezi pe prin?esa la via?a, o lua de nevasta, se urca pe tron ?i domni ani mul?i ?i ferici?i. ?i niciodata minciuna lui nu ie?i la iveala. Din asta reiese limpede ca v-am spus adevarul ?i nu un basm, caci in basme virtutea invinge intotdeauna.
Cei doi mon?tri
DEMULT, pe un drum intunecat ?i nebatut, la polul galactic, pe o insula singuratica, stelara, se afla un sistem de ?ase sori; cinci dintre ei se roteau singuri, iar al ?aselea avea o planeta din stanci de foc, cu un cer de jasp; pe aceasta planeta traia puternicul neam al argen?ilor sau al argintiilor.
In mun?ii negri ori prin vaile albe se intindeau ora?ele lor, Ilidar, Bizmalia, Sinalost. Dar cel mai frumos dintre ele era capitala argen?ilor, Eterna — ziua ca un ghe?ar albastru, noaptea ca o stea convexa. Ziduri suspendate o aparau de meteori?i, iar numeroasele sale cladiri erau unele din crisoplaci, stralucitoare ca aurul, altele din turmalina ?i altele din morion, deci mai negre decat vidul. Cel mai aratos era insa palatul monarhilor argen?i, cladit dupa concep?ia arhitecturii negative, deoarece constructorii n-au vrut sa puna limite nici privirii, nici cugetarii. De aceea au ridicat o cladire imaginara, matematica, fara plafoane, acoperi?uri sau pere?i. De aici stapanea dinastia energilor peste intreaga planeta.
Pe vremea regelui Treops, sideri?ii azmeici au navalit din cer asupra ?arii energilor, au transformat metalica Bizmalie in cimitir, cu ajutorul asteroizilor, ?i au facut multe alte pagube argintiilor, pana ce tanarul rege Ilorax, aproape atoate?tiutor, chemand pe cei mai in?elep?i astrotehnicieni, le porunci sa inconjoare intreaga planeta cu un sistem de turbioane magnetice ?i ?an?uri gravita?ionale in care timpul gonea atat de repede, incat, numai ce vreun du?man nimerea din nebagare de seama pe acolo, indata se ?i scurgeau o suta de milioane de ani sau chiar mai mult ?i, de atata batrane?e, se facea praf ?i pulbere, nemaiapucand sa zareasca nici macar luminile ora?elor argen?e. Aceste invizibile prapastii ale timpului ?i meterezele magnetice aparau planeta atat de bine, incat argen?ii putura sa treaca la atac. O pornira deci spre Azmeia ?i intr-atat bombardara soarele ei alb cu mitralieradia?iile, ca pana la urma provocara un incendiu nuclear, care, ca o supernova, arse cu totul planeta sideri?ilor.
De atunci, veacuri de-a randul, pacea, ordinea ?i bunastarea haladuira printre argen?i. Neamul domnitorilor nu se stinse ?i fiecare energ, inainte de a se urca pe tron, cobora in ziua incoronarii in subteranele palatului imaginar ?i, acolo, scotea din mainile moarte ale inainta?ului sau sceptru de argint. Nu era un sceptru obi?nuit; cu mii de ani in urma pe el fusese incrustata urmatoarea inscrip?ie:
„Daca monstrul este ve?nic, atunci el nu exista sau sunt doi; daca asta nu ajuta la nimic, atunci zdrobe?te- ma”.
Nici in ?ara, nici la curtea energilor nimeni nu ?tia ce puteau sa insemne acele cuvinte, caci amintirea despre imprejurarile in care fusesera scrise se pierdea in negura veacurilor. Abia sub regele Inhiston totul se schimba. Pe planeta aparu o uria?a creatura necunoscuta, a carei faima infrico?atoare cuprinse indata ambele emisfere. Nimeni nu cuteza sa o vada de aproape, caci un asemenea viteaz nu s-ar mai fi intors la ai sai. Nu se ?tia de unde aparuse acel monstru. Batranii sus?ineau ca ie?ise din epavele uria?e ?i buca?ile dispersate de osmiu ?i tantal, ramase de pe urma Bizmaliei distruse de asteroizi, caci ora?ul nu fusese reconstruit. Cei batrani mai spuneau ca duhurile rele dorm in fisurile magnetice ?i ca mai exista ni?te curen?i ascun?i in metale, care in atingere cu furtuna se trezesc uneori ?i atunci din taratul scra?nitor al tablei, din mi?carea moarta a faramelor se na?te un monstru neobi?nuit, nici viu, nici mort, care ?tie una ?i buna: sa semene necontenit distrugere. Al?ii sus?ineau ca puterea care-l creeaza pe monstru se na?te din faptele ?i gandurile rele. Ele se reflecta, ca intr-o oglinda concava, in nucleul de nichel al planetei ?i, ingramadite la un loc, intr-atat tarasc spre sine, pe ne?tiute, scheletele de metal ?i tot felul de resturi caduce, incat din toate se na?te un monstru. Inva?a?ii nu luau insa in serios pove?tile astea, socotindu-le vorbe goale. Oricum ar fi fost, monstrul pustia planeta. Ocolea ora?ele mai mari ?i ataca numai a?ezarile singuratice, distrugandu-le cu jaratic alb, de — culoarea crinului. Cand se incumeta mai aproape, din turnurile Eternei i se putea vedea spinarea asemenea unui munte, reflectand lumina soarelui in carcasa-i de o?el pana cand disparea la orizont. Impotriva monstrului au fost trimise cateva expedi?ii, dar dintr-o suflare le transformase pe toate in fum.
Spaima ii cuprinse pe to?i argen?ii. Atunci regele Inhiston chema pe atoate?tiutori, care se gandira zi si noapte, unindu-?i capetele pentru a putea patrunde mai bine lucrurile, pana ce ajunsera la concluzia ca monstrul poate fi distrus numai printr-o mare iscusin?a. Inhiston hotari atunci ca Marele Cibernator al Coroanei, Marele Arhidinamic ?i Marele Abstractor sa intocmeasca planurile unui electrouria? care sa o porneasca impotriva monstrului.
Dar cei trei nu putura ajunge la o in?elegere, pentru ca fiecare i?i avea parerea sa proprie, a?a ca fura nevoi?i sa construiasca trei electrouria?i. Primul, Cap de Arama, arata ca un munte scobit, plin de ma?inarii inteligente. Trei zile la rand au turnat argint viu pentru celulele sale de memorie. Cap de Arama era acoperit cu o padure de schele, iar curentul urla prin el ca o suta de cascade. Al doilea, Cap de Mercur, era un uria? dinamic. Se rotea prin mi?cari nemaipomenit de iu?i, urmarind sa capete forme atat de schimbatoare, de parca ar fi fost un nor prins de o tramba de aer. Pe al treilea, pe care Marele Abstractor il crease noaptea, dupa planuri secrete, nu-l vazuse nimeni.
Cand Cibernatorul Coroanei ?i-a incheiat opera ?i schelele au fost ridicate, uria?ul de arama s-a intins ?i toate plafoanele de cristal din ora? au inceput sa sune; apoi s-a ridicat incet in genunchi cutremurand pamantul, iar cand s-a inal?at in picioare, cat era de inalt, atingea norii cu capul. ?i fiindca nu putea vedea din cauza lor i-a incalzit, spulberandu-i. Stralucea ca aurul ro?u, ?i talpile ii patrundeau adanc in piatra strazilor. Sub gluga avea doi ochi verzi ?i un al treilea pe care il ?inea inchis. Cu el putea sa arda stancile cand i?i ridica pleoapa mare ca un scut. A facut un pas ?i la al doilea se ?i afla in afara ora?ului, stralucind ca o flacara. Patru sute de argen?i, luandu-se de maini, abia i-ar fi putut inconjura urma, de marimea unei viroage.
De dupa ferestre, din turnuri ?i din palisade, priveau cu to?ii cum se indreapta catre crepuscul, tot mai negru, pana ce le paru tuturor un argen? oarecare, atunci cand se vedea deasupra orizontului numai de la brau in sus, cand trupul ?i picioarele ii erau ascunse privirii de convexitatea planetei. Veni ?i noaptea de nelini?te, de a?teptari; to?i credeau ca vor fi martorii ecourilor luptei, ca vor vedea cerul in flacari, dar nu se intampla nimic. Abia in zori, vantul le aduse ecoul tunator al unei furtuni indepartate. ?i iar se facu lini?te, de data asta cu soare. Deodata, de parca o suta de sori s-ar fi aprins pe cer, asupra Eternei se pravali un morman de bolizi de foc, strivind palatele, facand ?andari zidurile, ingropand sub el pe neferici?ii care strigau dispera?i dupa ajutor; ba chiar unora nici nu li se mai auzira strigatele zadarnice. Era Cap de Arama, care se intorcea ca vai de el. Monstrul il sfaramase, il despicase, aruncandu-l in buca?i dincolo de atmosfera; acum faramele, topite in cadere, se intorceau, distrugand din temelii un sfert din capitala. Era un spectacol de spaima. Doua zile ?i doua nop?i cazu din cer ploaia de arama.
Porni atunci asupra monstrului vertiginosul Cap de Mercur, indestructibil, caci cu cat primea mai multe lovituri, cu atat devenea mai tare. In loc sa-l distruga, dimpotriva, loviturile il intareau. Zburand deasupra pustiului, ajunse in mun?i, zari monstrul ?i, dintr-un varf de stanca, se arunca asupra lui. Acesta il a?tepta nemi?cat. Cerul ?i pamantul se cutremurara. Monstrul se prefacuse intr-un alb zid de foc, iar Cap de Mercur intr-o prapastie neagra care il inghi?i. Monstrul trecu prin el, se intoarse inaripat cu flacari, lovi a doua oara ?i iar trecu prin potrivnicul sau fara sa-i pricinuiasca vreun rau. Trasnete violete cadeau din norii unde se desfa?ura lupta, dar tunetele nu se auzeau, caci erau inabu?ite de vuietul crancenei incle?tari. Monstrul vazu ca a?a n-o scoate la capat. Atunci supse tot jarul din juru-i, transformandu-se intr-o Oglinda a Materiei: orice se afla in fa?a ei, se reflecta in ea. Cap de Mercur se vazu in oglinda, izbi, se incle?ta in lupta cu propria-i figura oglindita, dar nu se putu birui pe sine insu?i. Lupta a?a trei zile incheiate pana ce capata atatea lovituri, incat se facu mai tare ca piatra, ca metalul, ca tot ce nu este nucleul Piticului Alb ?i, cand ajunse in aceasta stare, atat el cat ?i copia lui din oglinda se prabu?ira in haul planetei, sapand printre stanci un crater care se umplu numaidecat cu lava stralucitoare ca rubinul, mustind in adancuri.
Nimeni nu-l vazu pe cel de-al treilea electrocavaler cand porni la lupta. Marele Abstractor, Fizician al
