moloz cine e deasupra ?i au trebuit s-o ia de la inceput cu bataia. ?i pentru toate incendiile ?i mormintele, pentru necurentul general, pentru devatizare, pentru totala scadere a tensiunii vitale sau, cum o numea poporul, „malapuceala”, pentru toate astea de vina a fost blestematul asta de tarator, ie?it din fundul iadului, cu ideile lui trasnite!!!
— Eu am avut inten?ii cinstite! Va jur, Laseritatea Voastra! Mi-am incordat mintea numai pentru fericirea generala, dorind numai binele! — incepu sa se tanguie in genunchi Malapu?ius, de-i tremura nasoiul. Dar profesorul il pocni o data zdravan ?i continua:
— Toate astea s-au intamplat acum doua sute douazeci ?i cinci de ani. A?a cum u?or i?i po?i inchipui, mult inaintea izbucnirii marelui razboi legarian, inaintea mizericiunii generale, Malapu?ius Chiflos, dupa ce a dat la iveala o puzderie de lucrari teoretice, in care a bagat cu rautate tot felul de basme mincinoase, a murit, mul?umit de sine insu?i, ba chiar cu totul incantat de propria sa persoana, caci in testament a lasat scris ca nadajduie?te sa fie numit „Benefactorul Ultimativ al Legariei”. Deci, cand a venit momentul, n-am mai avut cu cine sa ne judecam, cui sa-i prezentam socotelile, de pe cine sa smulgem incet tabla in fa?ii. Atunci, eu, Strainimea Voastra, descoperind Teoria Duplicarii, intr-atat am studiat scrierile lui Malapu?ius cat a fost nevoie ca sa pot extrage din ele algoritmul, iar acesta, introdus in ma?inu?a numita Recreator Atomarius, a fabricat
Cuprins de groaza, i-am raspuns pe data:
— Cred ca domniile voastre v-a?i ie?it cu totul din min?i, daca va inchipui?i ca acest ceta?ean, cu totul nevinovat, pe care in fiecare seara, dupa cum aud, il lamina?i la rece de atomi, trebuie sa raspunda pentru fapte — las la o parte ce fel de fapte — ale unui inva?at care a murit de-a binelea, acum trei veacuri!
Dar profesorul raspunse:
— Atunci cine e acest ingenuncheat nasos, cata vreme el insu?i se nume?te pe sine Malapu?ius Chiflos? Cum te nume?ti, canalie spurcata?
— Ma… Malapu?ius… Chi… flos…, Absolutatea Voastra… — icni nasosul.
— Dar acesta nu-i acela?i — i-am spus.
— Cum nu-i acela?i?
— Pai, cu adevarat ai zis, inva?ate profesor, ca acela nu mai traie?te!
— Dar noi l-am inviat!
— Poate pe un altul, aidoma, geaman, dar nu acela?i, identic!
— Dovede?te-ne dumneata asta!
— N-am sa dovedesc nimic — am raspuns, caci am aici, in palma, o ?eava de laser, ?i, in afara de asta, ?tiu bine, stima?i inva?a?i, ca invita?ia de a dovedi asta e plina de primejdii, caci neidentitatea identita?ii
— Mare mul?amita, Milosardia Voastra!! — striga cel imbracat in caftan zmeuriu, ridicandu-se in picioare. Uite aici — ?i se batu peste buzunarul umflat — aici am noi formule ?i modele cu care-i pot ferici pe legarieni cu adevarat ?i pe deplin; este un cuplaj, adica o legatura posterioara, nu lineara, care mi s-a strecurat din gre?eala in calcule acum trei sute de ani!! Alerg indata sa pun in aplicare aceasta mare noutate!!
?i, intr-adevar, in ochii no?tri, ai tuturor, incremeni?i, a ?i pus mana pe zavor, dand sa iasa. Atunci, am lasat in jos mana care-mi in?epenise pe arma ?i intorcandu-ma spre profesor, i-am spus:
— Imi retrag preten?iile — sa faca domnia-ta ceea ce se cuvine.
Cu un strigat scurt, se repezira to?i patru asupra lui Malapu?ius, il trantira la pamant ?i-l tabacira bine, pana-?i dadu sufletul.
Apoi, tragandu-?i suflarea, i?i incinsera caftanele, i?i indreptara e?arfele sfa?iate, mi se inclinara cu raceala ?i ie?ira unul dupa altul din vagauna aceea, iar eu am ramas singur, cu greul pistol-laser in mana tremuranda, plin de uimire ?i melancolie.
Aceasta fu povestea plina de inva?aminte pe care, la cererea regelui Sugrumunc al Fierasiei, a spus-o constructorul Trurl, pe care regele il chemase la el. Iar cand monarhul ii mai ceru ?i alte lamuriri cu privire la perfec?ionarea nelineara, Trurl ii spuse:
— Aflandu-ma pe planeta ?ambalia, am vazut urmarile ac?iunilor intreprinse in spiritul perfec?iunii. ?ambalierii aveau demult alt nume, cel de hedofagi, sau felixobali, sau mai pe scurt pur ?i simplu ferici?ii. Cand am ajuns la ei, se aflau tocmai in Epoca Mul?imilor. Fiecare ?ambalian, adica fericit, statea in palatul lui, pe care i-l facuse automatera (a?a numesc ei pe sclavele lor zornaitoare), cu miresme udat cu tamaie tamaiat, electric mangaiat, in aur ?i argint infa?at, prin nestemate tavalindu-se, printre comori plimbandu-se, in brocart inotand, de duca?i tot sunand, cu garda pe uli?a, cu haremul in pivni?a, tot sufland in trambi?a, ?i cu toate astea, oarecum ciudat de nemul?umit, ba chiar posomorat. ?i doar erau de toate acolo! Pe planeta aceea reflexivul „se” era tocmai pe cale de dispari?ie, caci acolo nimeni nu se plimba, nimeni nu se hranea din butelia de Leyda, nimeni nu se distra, nimeni nu se dragostea, ci un Plimbator il plimba, Hranitoarea il hranea, Distratoarea il distra ?i nici sa zambeasca nu putea, caci ?i treaba asta o facea in locul lui un automat special. ?i a?a, inlocuit in toate, cat se poate de bine, de catre ma?ini, plin de ordine ?i medalii, pe care automatele servile i le atarnau de gat cate cinci pana la cincisprezece pe minut, napadit de furnicarul auriu de ma?inici ?i ma?inu?e care-l parfumau, il masau, ii aruncau priviri gale?e, ii ?opteau vorbe dulci la ureche, ii imbra?i?au genunchii, ii cadeau la picioare ?i-l sarutau fara-ncetare pe unde se nimerea, acel fericit vel hedofag vel ?ambal se invartea de colo-colo singur-singurel, in zgomotul indepartat al preaputernicelor Fabricatorii, care, invaluind in cerc tot orizontul, lucrau zi ?i noapte, facand sa zboare din ele trenuri de aur ?i gadilitoare de lan?uri, barbi?e ?i papuci perla?i, sceptre, mere, carete, epole?i, spinele, faptele, pianole ?i milioane de alte instrumente ?i minuna?ii, ce fac tot deliciul. Mergand pe drum, a trebuit sa ma apar de ma?inile care-mi propuneau sa-mi slujeasca, iar pe cele mai insistente le-am pocnit zdravan, caci se ?ineau de mine ca scaiul, vrand cu tot dinadinsul sa-mi fie de folos; in sfar?it, reu?ind sa fug din calea lor, am ajuns in mun?i ?i am zarit acolo o cireada mare de ma?ini turnate in aur, care astupau intrarea in pe?tera, iar prin crapatura unei stanci se vedeau ochii ageri ai unui ?ambal, care fugise de fericirea generala ca sa se ascunda tocmai aici. Vazandu-ma, incepura de indata sa ma maseze, sa-mi faca vant cu evantaiele, sa-mi ?opteasca basme la ureche, sa-mi sarute mainile, sa-mi propuna tronuri ?i m-am salvat numai datorita faptului ca stanca ascunsa in pe?tera s-a dat la o parte ?i a binevoit sa ma lase inauntru. Acel ?ambal era pe jumatate ruginit, dar destul de bucuros de acest lucru ?i mi-a destainuit ca este ultimul in?elept dintre ?ambali?ti; nu era nevoie sa-mi spuna ca bunastarea jeneaza mai rau decat mizeria, cand este exagerata, fiindca in?elegeam ?i sigur, caci ce se mai poate face oare, cata vreme totul este posibil? ?i cum sa alegi, cand, inconjurata de prapastiile raiurilor, fiin?a inteligenta se tampe?te in aceasta lipsa de alegere, afumata cu totul de indeplinirea automata a visurilor? Am discutat cu in?eleptul acela, care se numea Trizuvius Buca?oi, stabilind ca aici e nevoie de mari invelitori ?i de un Complicator-Deperfector Ontologic, altfel suntem la un pas de pieire. Inca demult, Trizuvius nascocise o complicatorie, ca mod de u?urare a existen?ei; atunci l-am scapat de gre?eala care consta in aceea ca el voia pur ?i simplu sa indeparteze ma?inile cu ajutorul altor ma?ini, adica devoratoare, zgandaritoare, chinuitoare, strivitoare, smulgatoare ?i batatoare. Aceasta n-ar fi fost altceva decat gonirea diavolului cu ajutorul Satanei ?i totodata o simplificare ?i nu o complicatorie; istoria, dupa cum se ?tie, nu este reversibila ?i nu exista alta cale spre frumoasele vremuri de altadata, decat prin visuri ?i inchipuiri.
Am pornit apoi impreuna cu el prin campia cea mare, toata presarata cu duca?i, ca te cufundai in aur ?i, gonind cu ba?ul droaia de nesuferite fericitoare, zariram ni?te ?ambali-hedofagi zacand ame?i?i de atata electrobe?ie, complet rasfa?a?i, sughi?and u?or; la vederea acestei dezvoltari prea dezvoltate ?i exagerari prea exagerate, ni se rupea fiecaruia sufletul de compatimire ?i de jale. La randul lor, al?i locuitori ai autopalatelor se porneau pe cibercerturi ?i tot felul de ciudate nebunii, unii a?a?au ma?inile intre ele, al?ii spargeau cele mai pre?ioase vaze ?i alte asemenea comori, caci nu mai puteau suporta sa fie inconjura?i de atatea frumuse?i, trageau cu tunul in briliante, ghilotinau urechierele ?i porunceau ca diademele sa fie trase pe roata sau se ascundeau pe sub stre?ini ?i acoperi?uri fugind din calea vie?ii prea dulci, ori cereau ma?inilor sa-i farame pe rand sau pe to?i deodata. Dar nimic nu era de folos, caci to?i piereau de atatea mangaieri, de?i fiecare in alt mod. L-am sfatuit pe Trizuvius sa nu opreasca pur ?i simplu fabricatoria, caci a nu indulci indeajuns este la fel de rau ca a indulci peste masura, dar el, in loc sa lucreze din plin la complicatoria ontologica, se apuca sa arunce in aer automaterele.
