Foarte rau a procedat, caci saracia incepu sa-?i arate col?ii, dar el n-o mai apuca, fiindca navalira, nu se ?tie de unde, asupra-i o intreaga turma de autocochete, ni?te flirtiere ?i seducatoare se lipira de el, sugandu-l cu totul, il impinsesera in sarutatorie, il ame?ira cu imbra?i?atoarele, orbindu-l ?i ?intuindu-l de-a binelea, ca pana la urma pieri de atatea nemasurate mangaieri, strigand „ajutor” ?i ramase in pustiu, acoperit cu o movila de duca?i, in armura lui prea scurta, parlita de pasiune mecanica. A?a se intampla cu in?eleptul acesta nu prea in?elept, o, rege — incheie Trurl, dar cand vazu ca ?i aceste vorbe nu-l satisfacura pe Sugrumunc, ii zise:
— Atunci, la drept vorbind, ce dore?te Maiestatea Voastra?
— Constructorule! — raspunse regele. Ziceai ca pove?tile tale sunt pline de inva?aminte, dar eu nu vad deloc a?a ceva. Recunosc ca sunt nostime ?i de aceea vreau sa mi le poveste?ti mai departe, ?i asta fara intrerupere.
— Maiestate! — continua atunci Trurl. Doreai sa afli de la mine ce este perfec?iunea ?i cum poate fi atinsa, dar te-ai aratat inaccesibil pentru ideile ?i inva?amintele profunde, de care sunt pline istoriile mele. Dore?ti, intr- adevar, sa te distrezi, dar nu sa inve?i cate ceva — iar cand ma ascul?i, cuvintele pe care ?i le sadesc cate pu?in in minte ac?ioneaza ?i vor ac?iona asupra ta asemenea unei mine cu ac?iune intarziata. Pastrandu-mi speran?a, ingaduie-mi deci sa-?i prezint o intamplare aproape adevarata, incurcata ?i neobi?nuita, care, poate fi-va de folos ?i Consiliului Tau de Coroana.
Asculta?i, domnii mei, istoria lui Prohabicus, regele ?ambrilor, deutonilor ?i natago?ilor, pe care poftele sale l-au dus la pierzanie.
Prohabicus se tragea din marele neam al ghin?anilor, neam impar?it in doua mari ramuri: ramura drep?ilor, care stapanea, ?i a stangilor, numi?i ?i lastangacotitori, care fusesera indeparta?i de la putere ?i din cauza aceasta erau plini de ura fa?a de domnitori. Parintele lui, pe nume Holerion, avusese o legatura morganatica cu o ma?ina obi?nuita, care ?tia sa coasa bra?ari la carambii cizmelor ?i Prohabicus a mo?tenit din partea mamei inclina?ia spre cizmarie, iar din partea tatei timiditatea ?i lascivitatea. Vazand aceasta, du?manii tronului, ghin?anii stangi, hotarara sa faca in a?a fel ca propriile lui pofte sa-l distruga. Ii trimisera atunci un ciberner pe nume Hatrian, care se pricepea la ingineria sufletelor ?i intrand in gra?iile regelui, acesta il facu Arhiin?elept al Coroanei. Indemanaticul Hatrian incerca diferite procedee ca sa potoleasca pasiunile lui Prohabicus, socotind in sinea lui ca din cauza lor, acesta va slabi ?i se va jigari intr-atata, ca va lasa tronul orfan. Ii construi deci o dragosterie ?i un erotodrom, il impinse in mari ciborgii, dar firea o?elita a regelui rezista la toate ispitele; atunci, nerabdatori, ghin?anii stangi cerura ca trimisul sa-?i atinga cat mai repede scopul dorit de ei, prin metodele cele mai subtile pe care le cunoa?te.
— Oare ar trebui — ii intreba el la consfatuirea secreta din taini?ele palatului — ar trebui sa-i provoc regelui un scurtcircuit sau sa-i demagnetizez intr-atata memoria, incat sa innebuneasca de-a binelea?
— Niciodata — ii raspunsesera stangii ghin?ani. Nu vrem ca pieirea regelui sa apese pe umerii no?tri; mai bine Prohabicus sa se inece in propriile lui dorin?e, mai bine sa-l manance ?i sa-l ucida propriile-i pofte, nu noi!
— Bine — le raspunse Hatrian — atunci am sa-i intind ni?te capcane impletite din visuri, mai intai am sa-l zgandar cu o momeala, ca, apucand-o, sa-i prinda gustul, ?i pe urma singur o sa alerge dupa nebunii inchipuite, iar cand s-o incurca in visurile care stau la panda, atunci am sa-i vin de hac cu erotoliera, ca n-o sa se mai intoarca viu la realitate!
— Bine, bine — aprobara ei — nu te mai lauda, cibernerule, caci nu de vorbe avem nevoie, ci de fapte; vrem ca in sfar?it Prohabicus sa ajunga regicid, adica propriul sau asasin!
Atunci cibernerul Hatrian se apuca zdravan de lucru ?i munci un an intreg, cerand mereu de la vistierul regal noi gramezi de aur, arama, platina ?i pietre scumpe, fara numar; iar cand Prohabicus nu-?i mai putea ascunde nerabdarea, ii repeta intruna ca faure?te pentru el ceea ce, desigur, nu are nici un rege pe lume!
Dupa un an fura scoase in mod solemn din atelierul ciberneresc trei dulapuri imense, care fura a?ezate in anticamera apartamentelor personale ale regelui, caci nu intrau pe u?a. Auzind pa?ii servitorilor ?i tot felul de zgomote, Prohabicus ie?i sa vada ce e, ?i zari langa pere?i cele trei dulapuri uria?e, inalte de patra stanjeni, incrustate cu pietre pre?ioase. Primul, numit ?i Cutia Alba, era, tot, din sidef ?i albite arzatoare, al doilea, negru ca noaptea, era plin de agate ?i morioane, al treilea, ro?u ca focul, era facut din rubine ?i spinele. Fiecare avea picioarele sculptate ca ni?te grifoni inaripa?i, din aur, canaturile u?ilor poleite, iar in mijloc un miez electronic, plin de visuri, care se depanau singure, neavand nevoie de nimeni ca martor sau participant. Auzind explica?iile, regele Prohabicus se mira din cale afara ?i se rasti cam a?a:
— Ce mi-ai me?terit aici, Hatriane? La ce naiba sa se apuce dulapurile sa viseze? Ce folos am eu din asta? ?i, in genere, de unde se poate ?ti ca lor le trece prin cap ceva?
Atunci Hatrian, facand o adanca plecaciune, ii arata regelui ?irurile de gaurele in canaturile dulapurilor, urmand una dupa alta de sus pana jos, cu inscrip?iile pe tabli?e sidefii, iar regele, cu mirare crescanda, citi:
„Vis de razboi cu fortare?e ?i dame” — „Vis despre un o?tean-leu?tean” — „Vis cu cavalerul Fartan ?i frumoasa Ramolda, fiica lui Hetericus” — „Vis cu cibermarini ?i cimarina?i” — „Alcovul prin?esei Hopsala” — „Sarmatul sau tunul fara pulbere ?i ghiulea” — „Salto erotale sau acroba?ia amoristica” — „Visul dulce in bra?ele Octopinei octomangaietoare” — „Perpetuum amorabile” — „Va servim, pe luna plina, tai?ei din plumb, nu din faina” — „Micul dejun cu fecioare ?i muzica” — „Cum sa vatuie?ti soarele pe dedesubt, ca sa arda placut” — „Noaptea de nunta a prin?esei Nemulsida” — „Visul despre cartof in pantof” — „Despre pisicesc” — „O, la, la, Doamne Sfinte” — „Ciborgii fructifere, sau ciberele gungurind cu perele, compot de cucuta ?i delicioase impudiprune” — „Cum s-au iubit turburelul cu turturica” — „Vis plin de voluptate, jucau?, cu paine prajita” — „Mona Liza, sau labirintul dulcelui infinit”.
Regele trecu la al doilea dulap ?i citi:
„Visuri — a?ipeli ?i jocuri”. ?i mai departe: „De-a spanzuratul ?i spanzurata” — „De-a sarata-piperata” — „De-a Klopstok ?i criticii” — „De-a feti?a-natari?a” — „Da-i peste bot” — „De-a plapumioara cu gaurele” — „De-a contemplatoarele” — „Da-i peste bot inca o data” — „De-a calcaiele-muncite ?i muncile-ncalcite” — „De-a calaiehnica sau de-a taiatul ?i decupatul” — „De-a dracu?orul” — „De-a ciborgina” — „De-a toarna-oricui” — „De-a cibaiadera” — „De-a cibernerul ?r cibernanta” — „De-a goana dupa podoabe”. Hatrian, inginer al sufletelor, il lamuri pe data ca fiecare vis se deapana singur, pana cand cineva i?i introduce contactul — care se gase?te pe lan?i?orul de ceas — in perechea de gaurele corespunzatoare; in felul acesta i?i face legatura cu visul din dulap ?i asta atat de perfect, incat acel vis se produce parca aievea, in ochii tuturor, pipaibil ?i fara deosebire. Regele, murind de curiozitate, apuca lan?i?orul ceasului ?i-l contacta la nimereala cu Cutia Alba acolo unde scria: „Micul dejun cu fecioare ?i muzica”. Abia i?i facu legatura, ca indata sim?i cum ii cresc pe spinare ni?te ?epi, cum ii apar ni?te aripi uria?e, cum mainile ?i picioarele i se transforma in labe mari cu gheare, iar din gura, brazdata cu ?ase randuri de col?i, ie?ea fum de pucioasa cu flacari. Se mira deci din cale afara ?i vru sa tu?easca, dar din gatlej ii ie?i un racnet ca de trasnet, de se cutremura pamantul. Se mira ?i mai tare, casca ochii cat cepele, spulbera intunericul cu propria-i suflare de foc ?i ce sa vezi: tocmai atunci, in lecticile verzi ca salata, ascunse dupa perdele, sosesc fecioarele, cate patru in fiecare lectica, ?i parfumate de-?i lasa gura apa. Masa era deja pusa, piperul ?i sarea la locul lor, regele se linse pe buze, se a?eza comod ?i incepu sa le ia pe rand din lectica ?i sa le cure?e ca pe alune; i se innegurara ochii de placere, caci ultima fecioara era atat de bine legata, de durdulie, ca plescai din limba, mangaindu-se pe burta ?i vru sa mai repete o data jocul, dar ceva fulgera ?i se trezi. Se uita in jur ?i se vazu iar ca inainte, in anticamera palatului, alaturi de Arhiin?eleptul Hatrian, ?i in fa?a dulapurile cu visuri stralucind de pietre nestemate.
— ?i-au placut fecioarele? — intreba Hatrian.
— Cum sa nu, dar unde-i muzica?
— Din pacate s-au defectat clopo?eii — il lamuri cibernerul. Poate Maiestatea Voastra dore?te sa incerce alt vis, la fel de gustos?
Regele voia, ce mai vorba, dar din alt dulap. Se apropie deci de cel negru ?i se contacta cu visul intitulat: „Despre cavalerul Fartan ?i frumoasa Ramolda, fiica lui Hetericus”.
Se uita ?i-?i dadu seama ca se afla in epoca romantico-electrica, iar el insu?i, infa?urat numai in o?el, sta intr-o padure de mesteceni, in fa?a lui un balaur pe care tocmai il omorase, mai incolo arborii fo?nind, zefirul adiind ?i un rau?or curgand. Se uita in apa ?i in oglinda ei se zari pe sine sub chipul lui Fartan, cavalerul de inalta tensiune, luptatorul de neinfrant. Intreaga istorie a faptelor sale cavalere?ti o avea inscrisa pe armura ?i ?i-o amintea cat se poate de bine. Zavorul vizierei i-l indoise cu palmele, in spasmele dinainte de moarte, Morbidor, invins la modul fartanic, ?a?anele cuiraselor pentru ?olduri i le fransese Fierila Batalau, niturile brasardelor i le rosese de jur-imprejur, inainte de a-?i da sufletul, Rapu? Botosu, grilele i le strivise cu ultimele puteri Monstri?ius
