Ruian ?i, de asemenea, ?uruburile, cotierele, clan?ele, ?aibele anterioare ?i posterioare, incheieturile, zavoarele ?i genunchi erele purtau urmele har?ei blindajelor. I?i privi scutul — mirosea cu totul a ars de pe urma trasnetelor, spinarea in schimb ii era ca la prunci, complet neruginita, caci nimanui nu-i intorsese spatele in lupta armata! Dar pu?in i-a pasat de asta, se poate spune, caci gloria nici nu l-a racit, nici nu l-a aprins; dar, amintindu-?i de Ramolda, se urca pe cal ?i incepu s-o caute prin tot visul. Ajunse la cetatea intarita a tatalui ei, prin?ul Hetericus, barnele podului suspendat trosnira sub greutatea armasarului ?i a calare?ului, ?i insu?i prin?ul ii ie?i inainte cu bra?ele deschise, sa-l intampine ?i sa-l conduca in palat.
Tare-i mai ardeau cavalerului calcaiele dupa Ramolda, dar nu se cadea sa intrebe dintr-o data, ?i in vremea asta batranul prin? ii spuse ca in castel se mai afla inca un cavaler strain, Vinodur, din neamul polimericilor, spadasin de frunte, care nu viseaza nimic altceva decat sa se bata in duel cu Fartan. ?i iata-l ?i pe Vinodur, zvelt ?i iute; ii iese inainte, spunandu-i:
— ?tii ca o doresc pe superexpansiva Ramolda, cu ?oldurile de mercur, cu sanul pe care nici un diamant nu-l poate desena, cu privirea ei megnetica! Ea ?i-este ?ie fagaduita, dar eu te chem la lupta pe via?a ?i pe moarte, ca sa vedem care din noi va avea parte de ea!
?i arunca manu?a alba, de nailon.
— Dupa turnir facem indata nunta, adauga prin?ul-tata.
— De acord, raspunde Fartan, iar Prohabicus, aflat in pielea lui, i?i zice: Am s-o iau dupa nunta ?i o sa ma trezesc indata, ce-mi pasa! Naiba l-a adus pe Vinodur asta!
— Inca astazi, cavalere — adauga Hetericus — te vei intalni pe acest pamant, batatorit de lupte, cu acest Vinodur polimeric; ve?i lupta la lumina tor?elor, ?i-acum va invit in apartamentele voastre!
Prohabicus, aflat in pielea lui Fartan, o cam baga pe maneca, dar ce putea face? Se duce deci in apartamentul ce-i fusese destinat; dupa o clipa aude un ciocanit u?or in u?a, ?i tiptil-tiptil, pe nesim?ite, se strecoara inauntru o batrana ciberitoare, ii clipe?te din ochi ?i-i spune:
— Cavalere, sa nu-?i fie teama de nimic, o vei cuceri pe frumoasa Ramolda ?i astazi inca te va legana la sanul ei de argint! Ea numai la tine se gande?te, zi ?i noapte! Sa nu ui?i, insa, sa ataci cu curaj; Vinodur n-o sa-?i poata face nimic, vei invinge!
— A?a se spune numai, ciberitoare draga — ii raspunde cavalerul — dar daca n-o sa mearga totul ca pe roate? Daca o sa ma-mpiedic, sa zicem, sau n-o sa ma pot apara la timp? Nu pot risca a?a, fara chibzuiala! Nu ?tii cumva vreo licoare, niscaiva farmece sigure?
— Hi, hi, hi! chicoti batrana. Da’ de unde, cavalere de o?el! Nu exista nici un fel de farmece, de fapt n-o sa ai deloc nevoie de ele, caci eu ?tiu bine ce-o sa fie ?i te asigur ca ai sa invingi, fara-ndoiala!
— Farmecele ar fi fost totu?i mai sigure — ii raspunse cavalerul — mai ales in vis, sau… ia stai, poate ca Hatrian te-a trimis ca sa-mi intare?ti siguran?a de sine?
— Nu cunosc nici un Hatrian — raspunde ciberitoarea — ?i nu ?tiu despre ce vis vorbe?ti; te afli aievea, cavalerul meu de o?el, ?i te vei convinge indata de aceasta, cand Ramolda i?i va da sa gu?ti buzele ei magnetice!
— Ciudat lucru! mormai Prohabicus ?i nu lua in seama faptul ca ciberitoarea a parasit incaperea la fel de incet precum intrase. Oare sa nu fie vis? Parca a?a mi s-a parut. Ea a spus ca toate sunt aievea. Hm, e greu sa ma lamuresc, a?a ca trebuie sa fiu cu mai mare bagare de seama! Se aud trambi?ele, pasul de fier al cavalerilor inarma?i, balcoanele in?esate de lume ?i cu to?ii ii a?teapta pe viteji; Fartan se apropie de arena, genunchii i se- nmoaie, vede cu cata dulcea?a il prive?te minunata Ramolda, fiica lui Hetericus, dar nu la ea i-e gandul acum! Vinodur i?i face apari?ia in curtea rotunda a palatului, luminata de tor?e, ?i sabiile se incruci?eaza scra?nind. Prohabicus o sfecli de-a binelea ?i hotari sa se trezeasca, se cazne?te din toate puterile, dar armura il ?ine bine, visul nu-l lasa — iar du?manul ataca! Tai?urile sfa?ie vazduhul, mana ii amor?e?te, cand du?manul scoase un strigat ?i-i arata sabia franta, cavalerul vru sa se arunce asupra-i, dar celalalt ii fuge din cale, slujitorii ii intind alta sabie ?i in aceea?i clipa Fartan vede cum, din gramada de privitori, se indreapta spre el batrana ciberitoare ?i-i ?opte?te la ureche:
— Cavalere de o?el! Cand te vei afla langa poarta deschisa care duce spre pod, Vinodur o sa scape sabia, atunci love?te-l cu curaj, acesta fi-va semnul sigur al izbanzii tale!
Spunand acestea in ?oapta, batrana disparu pe data, iar du?manul, inarmat cu o noua sabie, se indrepta spre el. Lupta reincepe, Vinodur love?te, de parca ar fi taiat cu imblaciul, dar parca mai slab ca inainte, respinge tot mai greu loviturile, se descopera, celalalt prinde clipa potrivita, sabia ii luce?te in mana, amenin?atoare, a?a ca, vazand primejdia, Prohabicus i?i zise: „La naiba cu Ramolda ?i farmecele ei!” dupa care se intoarse ?i o ?terse in intunericul nop?ii pe podul suspendat, cu barnele duduind. Se opri tocmai in padure, urmarit de strigate ?i de harmalaia batjocoritoare, ?i se lovi a?a de tare cu capul de un pom ca vazu stele verzi, clipi de cateva ori ?i se pomeni iar in anticamera palatului, in fa?a Dulapului Negru cu visuri, iar langa el Hatrian, inginerul sufletelor, zambindu-i stramb. Zambetul acela ii masca cea mai mare dezamagire, caci visul fartanico-ramoldian fusese o capcana intinsa regelui; daca ar fi ascultat Prohabicus sfatul batranei ciberitoare, Vinodur, care se prefacuse numai ca-l lasasera puterile, l-ar fi strapuns cu sabia langa poarta deschisa, fapt pe care regele l-a putut evita numai datorita nemaipomenitei sale la?ita?i.
— Ei, ?i-a placut, Milostive Stapane, cu Ramolda? — intreba pi?icherul.
— Da’ de unde! Am renun?at la ea, fiindca nu era destul de atragatoare! — raspunde Prohabicus. Pe langa asta, s-a mai iscat ?i o bataie. Mie-mi plac visurile fara arme ?i batalii, in?elegi?
— Cum pofte?te Maiestatea Voastra — raspunse Hatrian. Alege, stapane, in toate visurile din dulapuri te a?teapta numai delicii.
— O sa vedem — raspunse regele ?i-?i facu contactul cu visul „Culcu?ul prin?esei Hopsala”. Vede o incapere de o frumuse?e rara, toata numai aur. Prin geamurile de cristal strabat razele soarelui ca apa de izvor, iar in dormitorul sidefiu sta prin?esa, cascand, ?i gatindu-se de culcare. Se mira regele Prohabicus vazand-o, vrea sa tu?easca tare, ca sa-?i anun?e prezen?a, dar nu poate sa scoata nici un sunet macar, de parca gura i-ar fi fost astupata. Vru atunci sa-?i pipaie buzele, dar nici asta nu fu in stare — incerca sa mi?te un picior, dar degeaba, frica il cuprinse, cauta cu privirea un loc unde sa se a?eze, caci il palise slabiciunea de-atata frica, dar nici asta nu se putea. In acest timp prin?esa casca o data, de doua ori, mai casca ?i a treia oara ?i unde nu se tranti in pat, toropita de somn, incat regele Prohabicus scar?ai tot, caci el in persoana era patul prin?esei Hopsala! Se vede ca visuri zbuciumate o tulburau pe fecioara, caci a?a se zvarcolea, a?a mi ?i-l lovea cu pumnii pe rege, a?a-l inghiontea cu picioru?ele, ca persoana regala, ajunsa pat datorita visului, fu cuprinsa de o teribila manie. Se incorda atunci regele, straduindu-se sa invinga aceasta a doua lui natura, ?i garniturile slabira, incheieturile se desfacura, picioarele patului zburara cat colo, in cele patru col?uri, prin?esa cazu cu zgomot pe podea, iar el, trezit de propria-i cadere, se pomeni iar in anticamerele palatului, langa cibernerul Hatrian, care-l a?tepta cu capul plecat.
— A, tu, pu?lama! — striga regele. Cum i?i permi?i? Cum se poate una ca asta?! Am ajuns sa fiu patul altcuiva, in loc ca patul sa-mi apar?ina mie insumi, lepadatura? Ai cam luat-o razna!
Hatrian, temandu-se de furia regelui, i?i cere scuze pentru gre?eala, il roaga sa-ncerce alt vis ?i intr-atata il indemna, incat regele, imbunat, apuca contactul cu doua degete, facand legatura cu visul intitulat „Delicii in bra?ele Octopinei, cea-de-opt-ori-mangaietoare”. Se uita in jur ?i se pomene?te printre ni?te gura-casca, intr-o pia?a mare, pe unde trece un intreg alai, numai in matasuri, cu elefan?i mecanici, museline ?i lectice din abanos; in mijloc o lectica asemenea unei capele de aur, ?i in ea, dincolo de cele opt perdele, o fiin?a minunata, de o frumuse?e ingereasca, cu un chip stralucitor, cu o privire galactica, cu cercei de inalta frecven?a, incat regele sim?i cum il strabate un fior prin ?ira spinarii ?i vru sa intrebe cine e fiin?a aceasta, cu figura de o frumuse?e cereasca, dar pana sa deschida gura, auzi murmurele de admira?ie ale mul?imii: Octopina! Vine Octopina!
?i intr-adevar, tocmai se sarbatorea cu cea mai mare pompa ?i solemnitate logodna fiicei regelui cu un cavaler de peste mari, pe nume Domnusomnu.
Se mira regele ca nu el se afla in locul cavalerului dupa ce trecu alaiul, iar por?ile palatului se inchisera in fa?a lui, o porni impreuna cu al?ii din mul?ime spre hanul din apropiere; il zari acolo pe Domnusomnu care, numai in haidaveri de Damasc batu?i cu ?inte de aur, cu un ulcior gol dupa iontoforeza in mana, venea drept spre el; il imbra?i?a, il stranse la piept ?i-i ?opti, infrigurat, la ureche:
— Am intalnire la miezul nop?ii cu prin?esa Octopina in curtea palatului, in crangul de sarma ghimpata, langa fantana de mercur, dar nu cutez sa ma duc, fiindca de bucurie am baut prea mult ?i de aceea, te implor, straine care-mi semeni ca doua picaturi de apa, du-te in locul meu, saruta mana prin?esei, numindu-te Domnusomnu, ?i-?i voi fi recunoscator pe veci!
