— Bea tu intai — zise regele cu glas scazut, caci avea cateva veacuri bune in spinare. Ciberitoarea o sfecli, se dadu inapoi, vru sa refuze, dar, la un semn al regelui, trei paji o apucara ?i-i turnara in sila pe gat printr-o palnie cateva picaturi din fiertura aceea lucitoare. Izbucni o flacara puternica, fumul se ridica sus, in inal?imi! Se holbara curtenii; se uita ?i regele, de?i nu vedea prea bine — nici urma de ciberitoare, numai o gaura mare, neagra, se zarea in podea, iar prin ea se vedea alta gaura, de data asta intre vis ?i realitate; in aceasta din urma se vede cat se poate de clar piciorul cuiva, frumos incal?at, cu ciorapii ar?i ?i cu catarama innegrita, de parca ar fi fost roasa de acizi. Piciorul, ciorapul ?i pantoful erau ale lui Hatrian, arhiin?eleptul regelui Crapataricus. A?a o putere teribila avusese otrava, pe care ciberitoarea o numise o?tean-leu?tean, ca nu numai pe ea ?i podeaua le patrunsese pe de-a-ntregul, dar pana ?i visul ?i impro?candu-l pe Hatrian, ii arse bini?or piciorul. Vru regele sa se trezeasca, plin de frica, dar spre norocul lui Hatrian, degeneralul Torturius reu?i in ultima clipa sa-l pocneasca in cap cu sceptrul, fapt datorita caruia Prohabicus, trezindu-se, nu-?i mai putut aminti nimic din ceea ce i se intamplase in vis. A?adar pentru a treia oara scapa de visul montat in mod viclean in calea lui, de data aceasta datorita nemasuratei neincrederi pe care o nutrea fa?a de to?i ?i de toate.
— Parca am visat ceva, dar ce, nu-mi amintesc — zise regele stand iara?i in fa?a Dulapului Visurilor. Dar de ce dumneata, draga cibernerule, sari intr-un picior, ?inandu-te de celalalt?
— Ei, un pacatos de… cibermatism… Maiestate, se vede ca se schimba vremea… Ingaima ?iretul arhiin?elept ?i porni sa-l indemne iar pe rege sa se lase prada altui vis. Prohabicus statu o clipa pe ganduri, citi „Lista visurilor” ?i alese „Noaptea nun?ii prin?esei Nemulsida”. ?i se facea ca cite?te la para focului o carte mare cu coperte ferecate ?i din cale-afara de ciudata, in care se povestea cu cuvinte alese, a?ternute cu ro?u pe pergament auriu, despre prin?esa Nemulsida care cu cinci veacuri in urma stapanea in Dandelia; despre Padurea ei de Ghea?a, despre Turnul Spiralat, despre Crescatoria de Pasari cu Nechezat, despre Comoara cu Ochi Mul?i ?i, inainte de toate, despre frumuse?ea ?i virtutea ei nemaiintalnita. ?i pofti Prohabicus frumuse?ea aceea cu mare pofta ?i toate dorin?ele lui izbucnira in el cu flacari arzatoare, ca stralucirea for de foc ii lumina pupilele, ?i goni in adancul visului s-o caute pe Nemulsida, dar ea nu era nicaieri, ?i numai cei mai batrani robo?i i?i mai aminteau cate ceva despre existen?a acelei prin?ese. Plictisit de hoinareala, nimeri, in sfar?it, chiar in mijlocul pustiei regale, aurite pe alocuri, la o coliba saracacioasa; intra inauntru ?i zari un batran in ve?minte albe ca zapada. Acesta, zarindu-l, se ridica ?i-i zise:
— O cau?i pe Nemulsida, nefericitule! Doar ?tii bine ca ea nu mai traie?te de cinci sute de ani, vezi dar cat de zadarnica e pasiunea ta! Singurul lucru pe care-l pot face pentru tine, este sa ?i-o infa?i?ez neadevarata, modelata numai cifric, neliniar, stohastic ?i splendid, in aceasta Cutie Neagra, pe care mi-am me?terit-o in timpul liber din resturi gasite in pustii!
— Da, da, arata-mi-o, arat-o! — striga Prohabicus, iar batranul clatina din cap, citi din carte coordonatele prin?esei, o programa pe ea ?i intregul Ev Mediu, dadu drumul curentului, deschise un capacel la suprafa?a Dulapului Negru ?i-i zise lui Prohabicus:
— Prive?te ?i taci!
Se inclina regele, tremurand, ?i zari cu adevarat Evul Mediu, modelat neliniar ?i dublu, ?i in el ?ara pe nume Dandelia, Padurea ei de Ghea?a ?i palatul prin?esei cu Turnul Spiralat, Crescatoria de Pasari cu Nechezat ?i Vistieria Cu Mul?i Ochi din subterane ?i de asemenea pe insa?i Nemulsida, cum se plimba splendid ?i stohastic prin padurea modelata ?i, prin geamul capacului Cutiei Negre, se vedea cum miezul ei, cu totul ro?u ?i auriu de arderea electrica, fo?nea u?or cand prin?esa modelata rupea floricelele modelate ?i fredona un cantecel modelat; iar Prohabicus sari pe Cutie ?i incepu sa bata cu pumnii in capacul ei, ca sa ajunga la gemule?, caci, in nebunia lui, voia sa patrunda in lumea inchisa in ea. Dar batranul intrerupse repede curentul, il trase pe rege la pamant ?i-i spuse:
— Nebun, de trei ori nebun! Vrei sa atingi imposibilul, caci nu-i este dat unei fiin?e construite din materie reala sa patrunda in adancul lumii, care este numai o rotire ?i o circula?ie de elemente duble, in modelarea cifrica, neliniara ?i discreta!
— Trebuie sa patrund. Trebuie!!! — urla ca ie?it din min?i Prohabicus, lovind cu capul in Cutia Neagra, ca i se indoi tabla, iar batranul spuse:
— Daca aceasta i?i e dorin?a, am sa-?i mijlocesc legatura cu prin?esa Nemulsida, dar sa ?tii ca mai intai i?i vei pierde actuala ta figura, caci va trebui sa-?i iau masura dupa coordonatele tale ?i sa te modelez pe tine insu?i, atom cu atom, apoi am sa te programez ?i datorita acestui fapt vei deveni o parte a acestei lumi medievale modelate, care dainuie in Cutie ?i va dainui atata vreme cat vor ajunge electricitatea in firele de sarma ?i arderile in anozi ?i catozi; dar tu insu?i, care stai acum inaintea mea, vei pieri ?i nu vei mai exista altfel decat sub forma unor curen?i, rotindu-se stohastic, splendid, discret ?i neliniar!
— Cum sa te cred? — intreba Crapatoricus. De unde pot sa ?tiu ca ma vei modela pe mine ?i nu pe altcineva?
— Sa facem mai intai o proba — zise batranul.
Dupa care il cantari, il masura a?a cum face un croitor, dar mai exact, caci lua masura fiecaruia dintre atomii lui, in sfar?it, programa Cutia ?i spuse:
— Prive?te!
Se uita regele prin gaurica ?i vede cum el insu?i, stand langa foc, cite?te o carte despre prin?esa Nemulsida, cum alearga s-o caute, cum intreaba in stanga ?i-n dreapta, pana ce nimere?te in pustia aurita, la o coliba, iar in ea vede un batran care-l intampina cu cuvintele:
— O cau?i pe Nemulsida, nefericitule! ?i a?a mai departe.
— Te-am convins, cred — zise batranul intrerupand curentul — acum am sa te programez in Evul Mediu, langa minunata Nemulsida, ca sa visezi impreuna cu ea visul ve?nic al modelarii neliniare, cifrice…
— Bine, bine — raspunse regele — dar asta-i numai portretul meu ?i nu eu, fiindca eu insumi sunt aici, nu in Cutie!
— Indata n-ai sa mai fii aici — raspunse batranul, binevoitor — fiindca o sa am eu grija ?i de asta…
Rostind aceste cuvinte, scoase de sub pat un ciocan greu, dar u?or de manuit.
— Cand o vei strange la piept pe iubita ta — il lamuri batranul — am sa fac in a?a fel ca sa nu fii de doua ori, o data aici ?i o data acolo, in Cutie — intr-un mod vechi ?i simplu, a?a ca binevoie?te ?i apleaca-te, stapane…
— Mai intai trebuie sa-mi ara?i inca o data pe Nemulsida — zise regele — fiindca vreau sa verific perfec?iunea metodei tale…
Batranul ii arata pe Nemulsida prin gemule?ul Cutiei Negre, regele privi, privi intruna, ?i la urma zise:
— Descrierea din cartea cea veche este prea exagerata. Nimic deosebit, ce-i drept, dar nici a?a de nemaipomenit cum arata cronicile. La revedere, batrane…
?i facu calea-ntoarsa.
— Cum a?a? Incotro, nebunule? — striga batranul, strangand ciocanul in mana, caci regele se-ndrepta spre u?a.
— Oriunde, numai nu in Cutie — raspunse Prohabicus ?i ie?i; in aceea?i clipa visul ii plesni sub talpi ca un balon de sapun ?i se pomeni inaintea lui Hatrian, care era dezamagit la culme, caci pu?in mai lipsea ca regele sa fie inchis in Cutia Neagra, de unde niciodata Arhiin?eleptul nu i-ar mai fi dat drumul…
— Draga cibernerule, cam prea multe incurcaturi in visurile astea ale tale cu femei — zise regele. Sau imi prezin?i unul in care pot gusta placerile fara tot felul de aventuri, sau cara-mi-te din palat, cu dulapurile tale cu tot!
— Stapane! — ii raspunse Hatrian. Am aici pentru tine un vis ca-n basme, nemaipomenit, incearca-l numai ?i ai sa te convingi u?or ?i singur!
— Ia sa vedem, care-i ala de-l lauzi atata? — intreba regele.
— Acesta stapane — zise Arhiin?eleptul aratand spre tabli?a de sidef cu inscrip?ia „Mona Liza, sau labirintul dulcelui infinit”.
?i singur apuca contactul, care-i atarna regelui de lan?i?or ca, fara sa mai a?tepte, sa-l bage cat mai repede in priza, pentru ca lucrurile mergeau destul de rau: Prohabicus evitase inchiderea pentru totdeauna in Cutia Neagra fara indoiala datorita prostiei lui, care l-a impiedicat sa se indragosteasca a?a cum se cuvine de fermecatoarea Nemulsida.
— A?teapta — zise regele — vreau eu singur!
?i baga contactul in priza. Intra in vis ?i vede ca e in continuare el insu?i, Prohabicus, ca langa el, in anticamera palatului, sta Hatrian cibernerul, care-i spune ca cel mai delicios dintre vise este cel numit „Mona Liza”,
