sa scormoneasca prin cimitirele trecutului! Poate printre ei o sa creasca vreun nou gandant, neobi?nuit, dar ei, ocupa?i cu cautarea resturilor coresponden?ei pe care am avut-o cu spalatoreasa mea, nici nu vor observa aceasta! O, atunci sa ?tie neaparat ca blestemul meu pornit din inima ?i cel mai sincer dispre? al meu e cu ei ?i printre ei, ca pentru mine ei nu sunt decat ni?te linge-morminte, ni?te gadila-hoituri, ni?te ?acali?ti care se indoapa numai cu cadavre, fiindca nici unul din ei nu se poate adapa la izvorul de apa vie al in?elepciunii! ?i, editandu-mi toate operele, iar de nevoie aflandu-se printre ele ?i acest
Zadarnic incerca Clapau?ius, cat ?inu acest discurs, sa-l potoleasca pe batranul infuriat. Rostind ultimele cuvinte, acesta se ridicase in picioare ?i, amenin?and cu pumnul genera?iile viitoare, cu gura plina de teribile ocari, nu se ?tie cum cunoscute in cursul unei vie?i pline de lauda, invine?it de furie, intaratat, batea din picior, urla, arunca scantei, ca pana la urma, de atata supratensiune colerica, sa se pravaleasca mort la pamant! Clapau?ius, profund mahnit de aceasta neplacuta intorsatura a evenimentelor, se a?eza alaturi pe o stanca, lua in mana „Testamentul” ?i incepu sa-l citeasca, dar, de atatea epitete dedicate viitorului, de la a doua pagina i se ?i impaienjenira ochii, iar la capatul celei de-a treia trebui sa-?i ?tearga fruntea imbrobonata de sudoare, caci virtuosul raposat Clorian Teori?ius dadea dovezi de oratorie atat de sluta cum nu s-a mai vazut deloc pe plan cosmic. Trei zile in ?ir citi Clapau?ius, cu ochii cat cepele, acel
— In toate astea — zise regele Genialon, cand ma?ina, terminandu-?i povestea, se departa — vad cat se poate de clar un fel de aluzii la chestiunea pla?ii care ?i se cuvine, stimate constructor; e ?i timpul, caci dupa d noapte stropita cu prea frumoase basme, zorile unei zile noi patrund pana la noi, in pe?tera. A?a ca, spune-mi, dragul meu, cum ?i cu ce vrei sa te rasplatesc?
— Maiestate — zise Trurl — ma pui in mare incurcatura. Orice a? cere, daca voi ob?ine, voi regreta, poate, ca n-am cerut mai mult. Pe de alta parte, n-a? vrea sa am fa?a de Maiestatea Voastra preten?ii exagerate. A?a ca las in seama bunavoin?ei Voastre stabilirea onorariului…
— Fie ?i a?a — raspunse regele. Povestirile au fost minunate, ma?inile — perfecte, a?a ca nu vad alta solu?ie decat sa te inzestrez cu cea mai mare comoara pe
— care, sunt absolut sigur, n-ai schimba-o cu nimic altceva. I?i daruiesc sanatatea ?i via?a — iata ce cred eu ca ?i se cuvine pe deplin… Orice alt dar mi s-ar parea nepotrivit, caci aurul nu poate fi egal nici cu Adevarul, nici cu in?elepciunea. Fii, a?adar, sanatos, prietene, ?i ascunde ?i mai departe lumii adevarurile prea crude pentru ea, bagandu-le, pentru a fi mai greu dibuite, printre basme.
— Maiestate — zise Trurl mirat — oare la inceput aveai de gand sa-mi iei via?a? Aceasta urma sa-mi fie rasplata?
— Po?i judeca vorbele mele oricum dore?ti — raspunse regele. In ceea ce ma prive?te, eu in?eleg lucrurile a?a: daca m-ai fi amuzat numai, generozitatea mea n-ar fi cunoscut nici o limita. Ai facut mai mult, a?a ca nici un fel de boga?ii nu-?i pot rasplati opera; dandu-?i mai departe posibilitatea sa faci ceea ce ?i-a adus atata slava, nu gasesc pentru tine o mai mare rasplata…
ALTRUIZINA SAU POVESTEA ADEVARATA A SIHASTRULUI BUNI?IUS CARE A VRUT SA FERICEASCA COSMOSUL, ?I CE A IE?IT DIN ASTA
INTR-O ZI DE VARA, pe cand constructorul Trurl era ocupat cu taierea crengilor de ciberberis, pe care-l cultiva in gradina sa, vazu venind pe drum un zdren?aros, care cu infa?i?area lui inspira deopotriva mila ?i groaza. Robotul acela avea toate membrele legate cu sfori ?i peticite cu buca?i de burlane arse, in loc de cap — o oala veche, gaurita, in care gandirea lui se impiedica ?i zbarnaia sco?and scantei, gatul intarit provizoriu cu o bucata de uluca, iar in burta deschisa i se vedeau, tremurand ?i filand, lampile catodice, pe care nefericitul ?i le sus?inea cu mana libera, cu cealalta fiind ocupat sa stranga fara-ncetare ?uruburile slabite; cand, ?chiopatand, trecu de poarta ?i intra in curtea lui Trurl, i se arsera deodata toate cele patru siguran?e, a?a ca, in nori de fum ?i miros de izola?ie fasainda, incepu sa se descompuna sub ochii constructorului. Acesta, cuprins de mila, luand la repezeala o ?urubelni?a, un cle?te ?i ni?te bandaje de smoala, se grabi sa-i sara in ajutor calatorului, care le?inase de cateva ori, lasand sa-i haraie teribil pinioanele din cauza desincronizarii generale. Pana la urma, Trurl reu?i totu?i, sa-l aduca oarecum in sim?iri ?i, dupa ce-l bandaja, il intinse in camera de oaspe?i unde, in timp ce sarmanul i?i reincarca lacom bateriile, gazda, neputand sa-?i mai stapaneasca curiozitatea, incepu sa-l intrebe cum de-a ajuns in aceasta stare de plans?
— Milostive domnule — raspunse necunoscutul robot, cu magne?ii inca tremurand intruna — ma numesc Buni?ius ?i sunt, adica am fost, sihastru-anahoret; mi-am petrecut vremea in pustiu cu cugetari evlavioase ?aizeci ?i ?apte de ani incheia?i. Dar intr-o buna diminea?a am stat ?i mam gandit daca e drept ce fac, traindu-mi via?a in singuratate? Oare toate medita?iile mele profunde, toate cercetarile mele spirituale fi-vor in stare sa opreasca macar un singur nit de la cadere? Oare prima mea datorie nu este sa dau ajutor aproapelui, iar de propria-mi mantuire sa ma-ngrijesc abia in al doilea rand? Oare…
— Bine, foarte bine, sihastrule — il intrerupse Trurl. Starea ta sufleteasca in acea diminea?a am in?eles-o oarecum. Spune, te rog, ce-a fost mai departe.
— Am pornit-o spre Fotura, unde l-am cunoscut intamplator pe un vestit constructor, pe nume Clapau?ius.
— Ah! E posibil oare? — striga Trurl.
— Ce anume, domnule?
— A, nimic! Vorbe?te, te rog, mai departe.
— Cum sa-?i spun, nu l-am cunoscut de la bun inceput; era un domn mare, umbla cu o careta automata, cu care putea sa stea de vorba a?a cum stau eu cu tine; cand m-am oprit in mijlocul strazii, neobi?nuit cu circula?ia ora?ului, careta asta mi-a aruncat un cuvant tare de ocara, a?a ca eu, fara voia mea, am crestat-o cu custura peste faruri; ea s-a infuriat ?i mai rau, dar pasagerul a potolit-o, iar pe mine m-a poftit inauntru. I-am spus atunci cine sunt ?i de ce am parasit pustiul ?i ca nu ?tiu ce sa fac mai departe; el mi-a laudat hotararea ?i, la randul lui, s-a prezentat, vorbind apoi mult despre munca ?i operele sale; la urma mi-a povestit istoria extrem de emo?ionanta a lui Clorian Teore?ius Clapostol, vestitul gandant ?i zofoman, la al carui sfar?it trist a fost martor. Din tot ce a vorbit despre
— Desigur. E vorba de singurele fiin?e din Cosmos care au atins deja Suprema Faza a Dezvoltarii, nu-i a?a?
— O, domnule, dar ai cuno?tin?e de-a dreptul excep?ionale! Pe cand ma aflam alaturi de renumitul Clapau?ius in careta (care impro?ca intruna mul?imea cu cele mai grave injurii, pentru ca nu prea se dadea la o parte din drumul nostru), mi-a venit ideea ca, orice s-ar spune, dar asemenea fiin?e, atat de dezvoltate, ca mai mult de atat nu se poate, ?tiu, fara indoiala, ce trebuie sa faca cel care simte un astfel de indemn al binelui ?i o astfel de dorin?a de a face numai bine aproapelui, cum sim?eam eu. L-am intrebat deci pe Clapau?ius unde se afla esefdi?ii ?i cum ii pot gasi? El, atunci, zambind oarecum ciudat, dadu ganditor din cap ?i nu-mi raspunse nimic. N- am indraznit sa insist; dar mai apoi, cand am poposit la un han (caci careta, ragu?ind complet, ?i-a pierdut glasul, a?a ca domnul Clapau?ius a trebuit sa amane continuarea calatoriei pentru a doua zi), dupa cateva ulcioare de rachiu de ioni, buna dispozi?ie i-a revenit ?i, privind la perechile care dan?uiau focos cibraule?ul in sunetele saltare?e ale tarafului, se porni pe confiden?e, incepand urmatoarea istorie… Dar poate ca te plictisesc cu povestea mea?
— Nu, nu! — raspunse repede Trurl. Te ascult cu aten?ie.
— „Prea cinstite Buni?ius!” — imi zise domnul Clapau?ius in hanul acela, pe cand dan?uitorilor le sfaraiau calcaiele — „sa ?tii ca tare am mai pus la inima povestea nefericitului Clapostol ?i am considerat de datoria mea sa
