Ciberiada

indrazne?ti sa te lauzi cu asemenea fapte mar?ave?”

„Nu ma laud cu ele, le destainui numai” — raspunse lini?tit glasul. „Am incercat, zic, pe rand, toate metodele. Am trimis spre planete ploi de boga?ii, potopuri de sa?ieta?i ?i abunden?e, paralizand orice efort ?i munca; le-am dat ?i sfaturi bune, in schimbul carora s-a deschis focul impotriva compotierelor noastre, adica farfuriile noastre zburatoare. Intr-adevar, ar trebui mai intai sa transformi firea celor pe care ai inten?ia sa-i ferice?ti…”

„Probabil ca pute?i face ?i asta!” — spuse Clapau?ius, scra?nind din din?i.

„Putem, cum sa nu! Uite, sa luam, de pilda, pe vecinii no?tri, antropanii, care locuiesc pe planeta aceea de culoarea pamantului! Ei se ocupa indeosebi cu valvandreala ?i tarbaceala, ?i asta pentru ca le e teama de spurcaverna, care, dupa ei, se afla in afara existen?ei ?i-i pande?te pe pacato?ii cu gura larg deschisa, garnisita cu flacari ve?nice; imitand pe binecuvanta?ii cimbrabelian?i, pe cerescul Lambudas ?i evitand Infaman?ia cu infaman?ii ei, tanarul antropan devine cu incetul mai viteaz, mai bun, mai nobil decat stramo?ii lui cu opt maini. E drept ca antropanii se lupta cu mocirlanii pentru intaietatea Ciobului asupra Giobului sau a Giobului asupra Ciobului (caci in privin?a asta sunt pareri contradictorii), dar baga de seama, ca in aceste lupte piere numai o parte din ei, in timp ce tu ai vrea ca eu, smulgandu-le din capete credin?a in valvandreala, spurcaverna ?i toate celelalte, sa-i pregatesc pentru o fericire ra?ionala. Dar in felul acesta s-ar comite o crima psihica, fiindca fiin?ele rezultate n-ar mai fi nici mocirlani, nici antropani, oare nu-n?elegi asta?”

„Prejudecata trebuie inlocuita de ?tiin?a!” — rosti sec Clapau?ius.

„Binein?eles! Dar te rog sa ?ii seama de faptul ca acolo traiesc cam ?apte milioane de pacato?i, care nu o data ?i-au trait via?a violandu-?i propria natura, ca prin aceasta sa-i izbaveasca de spurcaverna pe cei apropia?i; cum sa-i lamuresc in timp de un minut, ?i asta in a?a fel incat sa nu aiba nici o indoiala ca totul a fost in zadar ?i ca ?i-au pierdut toata via?a cu practici absolut nefolositoare? Oare aceasta n-ar fi o cruzime? ?tiin?a trebuie sa inlocuiasca singura supersti?ia, dar pentru asta e nevoie de timp. Sa-l luam pe coco?atul acela de care am vorbit. Traie?te intr-un dulce intuneric, crezand ca cocoa?a lui indepline?te in opera Facerii un rol aproape cosmic. Daca-i ara?i ca el este urmarea unei gre?eli atomice, nu faci altceva decat sa-l nenoroce?ti. S-ar cuveni sa i-o indrep?i indata…”

„Binein?eles ca da!” — exclama Clapau?ius.

„Vezi? ?i asta s-a intamplat! Bunicul meu insu?i a lecuit odata trei sute de coco?a?i dintr-o lovitura. Sa fi vazut cat a suferit dupa aceea!”

„De ce?” — nu mi-am putut opri intrebarea.

„De ce? Imediat dupa aceea, o suta doisprezece au fost praji?i in ulei, considerandu-se o asemenea brusca insanato?ire o dovada sigura a legaturii cu diavolul; din cei rama?i, treizeci au fost lua?i la oaste ?i au pierit in lupte, ranindu-se reciproc sub diferite steaguri, al?i ?aptesprezece, de bucurie, s-au imbatat ca porcii, cat ai clipi, restul au pierit fie datorita epuizarii erotice (caci bunicul meu, bun la suflet cum era, le-a mai adaugat ?i farmec fizic), fie datorita altor blestema?ii cu care au inceput mult prea repede sa se indeletniceasca — de unde pana atunci postisera cu totul — a?a ca, in doi ani, cu to?ii, dar absolut to?i au fost du?i la groapa. O singura excep?ie… a, dar nu merita s-o amintesc!”

„Ei, acu’ termina, dac-ai inceput” — exclama, profund mi?cat maestrul meu, domnul Clapau?ius.

„Daca ?ii neaparat… fie. Au mai ramas numai doi. Unul din ei l-a tot batut la cap pe bunicul, implorandu-l sa-i redea cocoa?a, caci ca invalid traise destul de bine din pomeni, pe cand a?a, fara cocoa?a, trebuia sa munceasca ?i nu era obi?nuit. Spunea ca se obi?nuise de-a binelea cu cocoa?a, pe cand acum, oriunde intra se love?te mereu zdravan cu capul de pragul de sus”.

„Dar celalalt, ultimul?” — intreba Clapau?ius.

„Acela era un prin? care, din cauza cocoa?ei, fusese lipsit de succesiunea la tron; vazand aceasta schimbare in bine, maica-sa vitrega, care dorea ca fiul ei bun sa fie incoronat, l-a otravit…”

„Bine, bine… dar pute?i face cu adevarat minuni…” — zise cu disperare in glas Clapau?ius.

„A ferici pe cineva cu ajutorul minunilor este una din cele mai riscante tehnici din cate cunosc” — raspunse aspru glasul din ma?ina. „Pe cine sa schimbi in mod miraculos? Indivizii? De prea mult farmec fizic plesnesc legaturile matrimoniale, de prea multa inteligen?a te alegi cu singuratatea, iar de prea multa boga?ie, cu nebunie. Nu, nu! Sa ferice?ti pe indivizi nu se poate, iar colectivita?i intregi nu e voie; fiecare trebuie sa mearga pe drumul sau, pa?ind in mod natural de la o treapta la alta a dezvoltarii ?i datorand tot ce e bine sau rau sie?i. Noi, cei din Faza Suprema, n-avem nimic de lucru in Cosmos; nu cream alte Cosmosuri, caci imi ingadui sa remarc, asta n-ar fi frumos. De ce sa facem a?a ceva? Ca sa ne ridicam pe noi in?ine in ochii altora? Ar fi ridicol. Atunci, poate, pentru cei crea?i? Dar ace?tia nu exista, cum po?i face ceva pentru ni?te inexisten?i? Po?i face ceva atata vreme cat nu po?i face inca totul. Pe urma trebuie sa stai cuminte… Ei, ?i-acuma lasa?i-ma-n pace!”

„Cum a?a?! Dar niscaiva leacuri nu cuno?ti, ca macar sa aduci o inlesnire, o imbunata?ire, un ajutor cat de mic? Gande?te-te la cei in suferin?a! Alo!” — strigam amandoi, ?i eu, ?i Clapau?ius, de la Pupitrul Ultim.

Ma?ina casca ?i spuse:

„Oare merita in genere sa stau de vorba cu voi? Oare n-a fost mai justa comportarea noastra pe planeta? Mereu acela?i lucru! Daca-i a?a, bine! Uite aici o re?eta pentru un leac inca nefolosit, dar va previn asupra urmarilor! ?i acum face?i ce vre?i. Lini?tea — e singurul lucru la care mai ?in. Merge?i ?i Deotron sa va aiba in paza…”

Ma?ina tacu iar noi am ramas in fa?a constela?iilor luminilor ei, care se stingeau, la Pupitrul pe care aparuse o foaie de hartie cu urmatorul text aproximativ:

ALTRUIZINA — preparat psihotransmi?ator, destinat tuturor albumino?ilor. Provoaca raspandirea oricaror sentimente, emo?ii ?i sim?iri ale aceluia oare le traie?te direct, printre cei care se gasesc la o departare nu, mai mare de cinci sute de co?i. Bazat pe principiul telepatiei, nu transmite pe garan?ie nici un fel de ganduri. Nu ac?ioneaza asupra robo?ilor ?i plantelor. Intensitatea trairilor individului, ca emi?ator, se mare?te datorita retransmisiei secundare a receptorilor ?i este cu atat mai mare, cu cat sunt mai mul?i indivizi care se invecineaza cu emi?atorul. Conform cu concep?ia inventatorului, ALTRUIZINA este menita sa introduca in fiecare colectivitate spiritul fra?iei, comunita?ii ?i simpatiei profunde, pentru ca vecinii persoanei fericite sunt ?i ei in?i?i ferici?i ?i asta cu atat mai mult, cu cat este mai fericita acea persoana; ureaza deci unui asemenea individ ?i mai multa fericire in propriul lor interes ?i din toata inima. Iar cand cineva sufera, se grabesc sa-i sara in ajutor, ca sa scape ei in?i?i de suferin?ele celui in cauza. Zidurile, pere?ii, fascinele ?i alte piedici nu pot mic?ora ac?iunea altruistica. Preparatul este solubil in apa; poate fi introdus in re?eaua de canalizare, in rauri, fantani etc. Nu are nici gust, nici miros; un milimicrogram este suficient pentru o colectivitate formata din o suta de mii de indivizi. Pentru urmarile contrare tezelor inventatorului, nu se asuma nici o raspundere.

Pentru reprezentantul Supr. Faz. a Dezv.

Pleniputernita Ultimativa.

Clapau?ius mormai ni?el, zicand ca Altruizina i?i va gasi aplicarea exclusiv printre oameni, iar robo?ii, a?a cum au fost, vor ramane ?i mai departe in nenorocire, dar am cutezat totu?i sa-l combat, subliniind comuniunea tuturor creaturilor inteligente ?i necesitatea de a le da ajutor. S-a ajuns la discutarea chestiunilor practice, caci era clar ca ac?iunea de fericire trebuia inceputa neintarziat. Clapau?ius recomanda indata micului subansamblu al Ontogeriei sa fabrice o cantitate corespunzatoare a preparatului, iar eu dupa ce m-am consultat cu renumitul constructor, m-am hotarat sa pornesc spre planeta ce semana cu Pamantul, locuita de fiin?e cu aspect de oameni ?i care se afla la numai patru zile de drum. Dorind sa fiu un binefacator anonim, am stabilit ca lucrul cel mai chibzuit ar fi sa ma travestesc in om; dupa cum se ?tie, treaba asta e foarte anevoioasa, dar ?i in acest caz geniul constructorului a invins toate piedicile. Am pornit-o, deci, avand in maini doua valize; intr-una din ele aveam patruzeci de kilograme de praf alb de Altruizina, iar in a doua ustensilele de toaleta, pijamale, lenjerie, precum ?i obraji de rezerva, par, ochi, limbi ?.a. Pentru calatorie mi-am luat infa?i?area unui tanar bine facut, cu o musta?a mica ?i cu plete. Clapau?ius avea unele indoieli, daca intr-adevar se cuvine sa administrezi Altruizina dintr-o data pe scara larga, a?a ca, de?i nu-i imparta?eam rezervele, am fost de acord ca, dupa sosirea pe Geonia (a?a se numea planeta), sa efectuez o experien?a de proba. Ardeam de nerabdare sa traiesc clipa in care voi incepe marea ac?iune de raspandire a fra?iei ?i comuniunii generale, a?a ca, fara sa mai aman, dupa ce m-am despar?it cordial de Clapau?ius, am pornit-o la drum.

Ca sa pot efectua proba, cum am ajuns pe planeta, m-am oprit intr-o mica a?ezare, nimerind la un han ?inut de un hangiu intre doua varste ?i cam posac; am fost destul de indemanatic, caci am reu?it ca, inca pe cand imi