— ?i asta-i, desigur, felicitometrul, care marcheaza unita?ile de placere existen?iala? — exclama Clapau?ius, aratand cadranul cu limba aurita.
— Da, asta-i ceasul…
Clapau?ius incepu atunci sa arate tot felul de lucruri Ferconexului, urmarind atent oscila?iile limbii acestuia. Trurl, care se mai lini?tise, ii vorbea acum pe indelete despre teoria hedonilor, adica felicitometria teoretica. Discutara indelung, unul intreband, altul raspunzand, pana ce, intr-un tarziu Clapau?ius zise:
— Ar fi interesant sa se ?tie cu cate unita?i s-ar masura sentimentul pe care il incearca cel care il omoara in bataie pe un altul care, timp de trei sute de ore, l-a batut fara incetare?
— Nimic mai simplu! raspunse, bucuros Trurl ?i se ?i apuca de calculat, pana ce un hohot de ras al prietenului sau il intrerupse. Sari in sus, enervat, iar celalalt ii spuse, razand intruna:
— Zici ca principiul fundamental al ma?inii este Binele, nu, Trurl draga? Ce sa zic, frumos prototip! ?ine-o a?a inainte, ?i totul a sa-?i mearga de minune! Pana atunci, la revedere!
?i pleca, lasandu-l pe Trurl cu totul descumpanit.
— M-a prins, ce sa zic! M-a pus la punct! — ofta constructorul, iar gemetele lui se amestecau cu cele pline de extaz ale Ferconexului, care-l iritase intr-atata, ca lua ma?ina, o baga intr-o camara, tranti peste ea ni?te tinichele vechi ?i trase zavorul.
Apoi se a?eza la masa, ramasa goala, ?i-?i spuse:
— Am amestecat extazul estetic cu Binele — da’ magar mai sunt! ?i, la drept vorbind, Ferconexul are inteligen?a? Asta-i buna! Pe to?i nucleii atomici, trebuie sa schimb complet concep?ia! Fericirea, da, desigur, ?i placerea, da, fara indoiala, dar nu pe seama altuia! Nu derivand din Rau! Asta e! Dar ce-o fi Raul? O, vad ca in activitatea mea de constructor am neglijat cu totul teoria!
Opt zile la rand n-a inchis un ochi, n-a ie?it din casa, s-a cufundat in citirea a tot felul de car?i savante, tratand despre Bine ?i Rau. A aflat in felul acesta ca dupa mul?i in?elep?i, lucrul cel mai important este devotamentul mutual ?i bunavoin?a generala. Fiin?ele inteligente trebuie sa-?i arate reciproc ?i una, ?i alta: fara asta n-o sco?i la capat. Ce-i drept, in numele acestei devize unii au fost tra?i pe roata, al?ii in ?eapa, altora li s-a turnat plumb fiert pe gat, unii au fost sfarteca?i in patru, altora li s-au frant madularele, iar in momentele istorice mai importante s-au folosit pentru asta chiar un echipaj de ?ase cai. De asemenea, in numeroase alte forme de tortura, adresate sufletului, nu trupului, istoria a dovedit alte multe exemple de bunavoin?a.
— Inten?ia nu e de ajuns! i?i zise. Trurl. Sa presupunem ca vom pune con?tiin?ele nu in proprietarii lor, ci in cei de alaturi, in cei apropia?i, dar convertibil. Ce-ar reie?i din asta? O, ar fi o nenorocire, pentru ca faptele mele rele ar mu?ca pe vecinul meu, deci m-a? putea cufunda ?i mai u?or in pacat! Atunci poate ca ar fi bine sa montez in con?tiin?a obi?nuita un amplificator de remu?cari, adica sa fac in a?a fel ca fiecare fapta rea sa chinuie prin consecin?e de o mie de ori mai tare decat pana acum? Dar atunci, din simpla curiozitate, fiecare se va grabi sa faca un rau, ca sa se convinga daca aceasta noua con?tiin?a mustra intr-adevar atat de diabolic — ?i pana la sfar?itul zilelor sale o sa alerge de colo colo, ca un caine haituit, mu?cat cu totul de repro?uri… Sau poate ar fi mai buna o con?tiin?a cu mar?arier ?i ?tergatoare, dar plumbuita? Numai puterea sa aiba cheia… Nu! Nici asta n-ajuta, ca doar exista ?peracle! Sau, ce-ar fi sa aranjez o transmisie de sentimente — unul simte pentru to?i, to?i pentru unul? A?a e, asta a mai fost, tocmai in acest fel ac?iona Altruizina… Atunci, poate e mai bine a?a: fiecare sa aiba montat in corp un mic detonator, cu un mic receptor ?i daca, in schimbul faptelor lui rele ?i ticaloase, i se dore?te raul de catre mai mult de zece dintre cei apropia?i, prin adunarea celor zece inten?ii ale lor pe intrarea heterodica, cel caruia ii sunt adresate sa sara in aer. Ce? Atunci n-ar evita fiecare Raul, mai abitir decat ciuma? Desigur ca l-ar evita, ?i inca cum! ?i de fapt… ce via?a fericita mai e aia… cu o mina intarziata in jurul stomacului? De altfel, ar putea sa apara comploturi secrete impotriva anumitor persoane, ar fi suficient sa se adune vreo zece mizerabili impotriva unui nevinovat ?i asta, saracul, ar fi facut praf… Bine, atunci, poate, sa schimb semnele? Nici asta nu-i bine. Ei, drace, tocmai eu, care am mutat din loc galaxii intregi, ca pe un dulap, sa nu fiu in stare sa rezolv o asemenea problema de construc?ie, aparent simpla?! Sa presupunem ca fiecare ceta?ean al unei societa?i este zdravan, rumen ?i vesel, ca de diminea?a pana seara canta, zburda ?i chicote?te, ca face bine ?i altora, dar cu atata avant, ca ?i-e mai mare dragul, al?ii la fel, iar daca-i intrebi, fiecare raspunde in gura mare ca este nemaipomenit de bucuros de propria existen?a, ca ?i de existen?a generala… Oare o asemenea societate ar fi inca imperfect de fericita? Pe legea mea, intr-o asemenea societate nimeni n-ar putea face nimanui nici un Rau! ?i de ce n-ar putea? Pentru ca nu vrea. ?i de ce nu vrea? Pentru ca nu s-ar alege cu nimic din asta. Poftim rezolvarea! Nu arata asta a plan, splendid in simplitatea lui, pentru o produc?ie de masa? Nu inseamna asta ca to?i sunt acolo be?i de fericire? Ia sa vedem atunci ce-o sa mai zica Clapau?ius, acest cinic-mizantrop, acest agnostic sceptic, ce motiv mai gase?te, de ras ?i de batjocura! N-are decat sa-?i bage nasu’ in toate, sa caute nod in papura, degeaba, cata vreme fiecare ii face celuilalt din ce in ce mai mult bine, ca mai mult nu se poate… Da’ ia stai, nu s-ar putea sa oboseasca, sa nu mai reziste, sa cada la pamant sub lavina, sub torentul atator fapte bune? Ei, daca-i a?a, mai montam niscaiva reductora?i slabi, eventual ni?te surdine, pere?i rezisten?i la fericire, niscaiva costume, sau camere izolatoare, ceva ecrane, gasesc eu leac ?i pentru asta… U?urel, sa nu ma grabesc, ca sa nu uit ceva. A?adar, primo, sa fie veseli, secundo — plini de bunavoin?a, tertio — sa zburde, quatro — rumeni la fa?a, quinto — sa se simta minunat, sexto — mutuali… e, cu asta, gata, pot sa incep!
Pana la masa de pranz se mai tranti ni?el, caci il obosisera teribil toate aceste framantari, apoi se scula repede, vioi ?i cu pofta de lucru, se apuca sa schi?eze planurile, sa gaureasca benzile de program, sa calculeze algoritmii ?i, pentru inceput, construi o societate fericita, formata din noua sute de persoane. Ca sa se simta absolut egali, ii facu pe to?i sa semene leit unul cu altul. Ca sa nu se certe pentru mancare ?i bautura, ii facu pe to?i abstinen?i pe via?a; un mic foc atomic le era de ajuns ca izvor de energie. Se a?eza apoi pe prispa ?i pana la apusul soarelui se uita la ei, sa-i vada cum zburda, declarandu-se zgomotos fericirea, cum i?i fac bine unul altuia, mangaindu-se reciproc pe capete, cum i?i indeparteaza unul altuia pietrele din drum, cum i?i duc via?a plesnind de sanatate, vioi ?i veseli, fara griji. Daca vreunul i?i scrantea piciorul, se facea negru de-atata ingramadeala, nu din curiozitate, ci datorita imperativului categoric al ajutorarii mutuale. Se mai intampla ca, din exces de zel, la inceput sa-?i mai rupa cate un picior, in loc sa-l repare, dar le mai regla conductorii, le mai adauga ni?te mici rezisten?e, pentru ca la urma sa-l invite pe Clapau?ius sa-i vada isprava. Acesta se uita indelung Ia zbenguielile acelea nostime, asculta chinurile cu o mina destul de mohorata, iar la urma, intorcandu-se spre Trurl, ii zise:
— Dar pot sa fie ?i tri?ti?
— Ce intrebare stupida? Sigur ca nu! riposta Trurl.
— ?i cum atunci, or sa zburde a?a la infinit, or sa fie veseli, or sa faca numai bine ?i or sa strige cat ii ?ine gura ca nu mai pot de fericire?
— Binein?eles!
?i cum Clapau?ius nu numai ca nu se grabea cu laudele, dar nu se pronun?a in nici un fel, Trurl mai adauga suparat:
— Poate ca priveli?tea ?i se pare monotona ?i mai pu?in pitoreasca decat scenele de lupta, dar sarcina mea a fost sa aduc fericirea, nu sa fac pe cineva erou al unui spectacol dramatic!
— Cata vreme ei fac ceea ce fac, pentru ca trebuie s-o faca, dragul meu Trurl — incepu Clapau?ius — atunci au in ei atata Bine cat este intr-un tramvai, care tocmai de aceea nu poate sa te calce, pentru ca tu- mergi pe trotuar iar el nu sare de pe ?ine. E fericit facand Bine nu cel care-i mangaie pe cap pe al?ii, fara incetare, nu cel care urla de bucurie ?i aduna pietrele din drum ca sa nu se impiedice al?ii, ci acela care poate sa fie mahnit, sa planga, sa-?i sparga capul de pietre, dar n-o face de bunavoie, dintr-o sincera pornire! Ace?ti sclavi ai tai nu sunt decat o jignire la adresa idealurilor inalte, pe care atat de perfect le batjocore?ti!
— Cum po?i sa spui a?a ceva?! Doar sunt fiin?e inteligente…, ingana Trurl buimacit.
— Da? — exclama Clapau?ius. Las’ ca ne convingem imediat!
?i, apropiindu-se de fiin?ele perfecte ale lui Trurl, ii dadu una in cap celui dintai care se nimeri in calea lui, intrebandu-l:
— Sunte?i fericit, domnule?
— La nebunie! raspunse acesta, ?inandu-se de cap, in dreptul unui cucui cat toate zilele.
— Dar acuma? — intreba iar Clapau?ius, dupa ce-l mai trasni o data, de-l tranti la pamant.
Ghemuit inca, n-apuca sa scuipe tot praful inghi?it, ca se ?i apuca sa strige:
— Sunt fericit, Inal?imea Voastra! Sunt topit de fericire!
— Ei, poftim, ce mai zici? — i-o tranti sec Clapau?ius ?i pleca, lasandul pe Trurl incremenit.
Constructorul, ingrijorat peste masura, ii duse pe perfec?ii sai, unul cate unul, in laborator ?i acolo ii demonta pana la ultimul ?urub; nici unul nu s-a impotrivit catu?i de pu?in, ba unii il mai ?i ajutara cum putura,
