sa inceapa.
Pentru ca — recunosc, spre ru?inea mea — nu puteam sa-mi stapanesc balbaiala care pusese stapanire pe mine din cauza fricii, Clapau?ius se a?eza in locul meu la Pupitrul Ultim ?i incepu:
„Cine e?ti?”
„De cate ori am de raspuns la aceea?i intrebare?” — se enerva ma?ina.
„Vreau sa ?tiu daca e?ti om sau robot” — o lamuri Clapau?ius.
„?i care este, dupa tine, deosebirea?” — se auzi un glas din ma?ina.
„Daca ai sa raspunzi la intrebari tot cu intrebari, n-o sa incheiem curand discu?ia!” — o amenin?a Clapau?ius. — „?tii, desigur, la ce ma refer! Vorbe?te!”
Eu am incremenit de-a binelea auzind tonul cutezator al constructorului, dar poate ca avea dreptate, pentru ca ma?ina raspunse:
„Uneori oamenii construiesc robo?i, alteori robo?ii — oameni; faptul ca se gande?te cu metal sau cu gelatina este indiferent. Eu pot capata diferite dimensiuni, forme sau figuri; dar strict vorbind — a?a a fost, fiindca acum nimeni dintre noi nu-?i mai pierde vremea cu prostiile astea”.
„Da?” — raspunse Clapau?ius. Dar atunci de ce zace?i a?a ?i nu face?i nimic?”
„?i, ma rog, ce-avem de facut?” — raspunse ma?ina, dar Clapau?ius, stapanindu-?i mania, spuse:
„Asta nu ?tiu. Noi, cei afla?i intr-o faza inferioara de dezvoltare, facem o mul?ime de lucruri”.
„?i noi am facut cand eram ca voi”.
„?i acuma nu mai face?i?”
„Nu”.
„De ce?”
Aici modelatul nu vru sa raspunda imediat, aratand ca a primit pana acum ?ase milioane de asemenea intrebari din care n-a ie?it nimic nici pentru el, nici pentru cei ce le puneau, dar, adaugand pu?ina transcenden?a ?i rasucind ni?te manivele, Clapau?ius il sili sa raspunda.
„Acum un miliard de ani eram o civiliza?ie obi?nuita” — rosti glasul. „Credeam atunci in ciberhangheli, in legatura mistica reciproca a fiecarei fiin?e cu Marele Programator ?i in multe alte lucruri. Apoi au aparut scepticii, empiri?tii ?i accidentali?tii care, in noua veacuri, au ajuns la concluzia ca Nimeni nu exista ?i ca totul este posibil, ?i asta nu din ra?iuni superioare, ci a?a, pur ?i simplu”.
„Cum adica: a?a, pur ?i simplu?” — am indraznit sa-l intrerup, mirat.
„Dupa cum ?tii, exista robo?i coco?a?i” — raspunse glasul din ma?ina. „Cand te chinuie cocoa?a sau vreo rasucitura ?i totodata ?tii ca e?ti a?a pentru ca in forma asta te-a dorit Strave?nicul ?i planul rasucelii tale a umplut nebuloasa proiectelor lui inca inainte de facerea lumii, atunci e u?or sa te-mpaci cu starea ta. Dar cand ?i se spune ca asta e numai datorita alunecarii catorva atomi care n-au sarit in locuri potrivite, ce-?i mai ramane in afara de urletele nocturne?”
„Ba mai ramane, mai ramane” — am exclamat increzator — „Cocoa?a poate fi indreptata, rasucitura lichidata, nu e nevoie decat de inalte cuno?tin?e!”
„?tiu asta!” — spuse, posomorata, ma?ina.
„Intr-adevar, celor neinva?a?i a?a li se pare”…
„Cum, va sa zica, nu-i a?a?” — ne-am mirat amandoi, ?i eu, ?i Clapau?ius.
„Cand vine vremea indreptarii cocoa?elor” — zise ma?ina — „posibilita?ile sunt de-a dreptul nemiloase! Po?i nu numai sa indrep?i cocoa?ele, dar ?i sa petice?ti mintea, sorii sa-i faci patra?i, planetelor sa le adaugi picioare, sa produci destine sintetice, mult mai dulci decat cele adevarate; totul incepe destul de nevinovat, de la scapararea cremenei, ?i se termina cu construirea de pleniputerni?e ?i pleniputincio?i! Pustiul planetei noastre nu este un pustiu, ci un Superdeotron, de un milion de ori mai puternic decat cutiu?a asta primitiva pe care a?i construit-o; l- au faurit stramo?ii no?tri, pentru ca toate celelalte li s-au parut mult prea u?oare ?i din nisip au vrut sa croiasca idei; au facut asta din megalomanie, cu totul inutil, deoarece cand po?i sa faci totul, atunci nu se mai poate adauga absolut nimic la acest tot; in?elege?i asta, voi cei slab dezvolta?i?!”
„Da, da!” — zise Clapau?ius, pe cand eu tremuram intruna. „Atunci de ce, in loc sa va ocupa?i cu o activitate creatoare, zace?i a?a, frecandu-va, in nisipul asta genial?”
„Pentru ca pleniputerni?a este atotputernica numai atunci cand nu face absolut nimic!” — raspunse ma?ina. „Pe culme po?i ajunge, dar de aici toate drumurile duc in prapastie! In ciuda celor intamplate, suntem totu?i fiin?e cu totul cumsecade, a?a ca de ce ar trebui sa facem ceva? Stra-stramo?ii no?tri — uite a?a, ca sa incerce Deotronul — au creat soarele nostru patrat, iar planeta — ca o cutie, cei mai inal?i mun?i ai ei transformandu-i intr-un ?ir de monograme. Tot a?a de bine s-ar putea trata ?i stelele, o jumatate din ele sa le stingi, a doua jumatate s-o aprinzi, sa construie?ti fiin?e populate cu fiin?e mai mici, in a?a fel incat gandurile uria?ilor sa fie dansuri ale piticilor, sa fii intr-un milion de locuri in acela?i timp, sa stramu?i galaxiile astfel incat sa se aranjeze ca ni?te modele placute ochiului, atunci spune-mi, te rog, de ce, la drept vorbind, ar trebui sa ne apucam de oricare din aceste treburi? Ce se imbunata?e?te in Cosmos prin faptul ca stelele vor fi triunghiulare sau pe roti?e?”
„Spui lucruri fara sens!!” — se infurie teribil Clapau?ius, in timp ce eu tremuram tot mai tare. „Daca sunte?i egalii zeilor, datoria voastra este sa lichida?i indata orice suferin?a, grijile, nefericirile care macina fiin?ele asemenea voua, ?i ar trebui sa incepe?i macar cu vecinii vo?tri, care, dupa cum am vazut singur, i?i sparg reciproc capetele fara incetare! Cum indrazni?i, in loc sa va apuca?i de asta, sa zace?i fara rost, scobindu-va in nas ?i bagand zahar inghe?at in urechile calatorilor de treaba, porni?i in cautarea in?elepciunii?!”
„Nu in?eleg de ce tocmai zaharul te-a scos din sarite!” — zise ma?ina. „Dar sa lasam asta. Daca am in?eles bine, dore?ti sa fericim pe oricine se poate. Cu acest subiect ne-am ocupat exact cu cincisprezece sute de ani in urma. El se imparte in fericitologie brusca sau nea?teptata ?i lenta sau evolutiva. Fericitologia evolutiva consta in aceea ca sa nu mi?ti nici macar un deget, convins ca fiecare civiliza?ie o va scoate oricum la capat cu incetul; in mod brusc, insa, po?i sa ferice?ti numai cu binele sau cu for?a. Fericirea cu for?a provoaca, dupa cum arata calculele, de o suta pana la opt sute de ori mai multe nenorociri decat ab?inerea de la orice activitate. Sa ferice?ti cu binele iara?i nu se poate, caci — de?i asta pare ciudat — urmarile sunt acelea?i, fie ca folose?ti Superdeotronul, fie Infernatorul Iadonistic, numit ?i Gheeniera. Ai auzit, poate, de a?a-zisa Nebuloasa a Crabului?”
„Desigur — raspunse Clapau?ius — este un rest de inveli?uri ale Stelei Supernoi, care a explodat mai demult…”
„Exact” — zise glasul. „Steaua Supernoua, a?a e! A fost acolo, dragul meu, o planeta dezvoltata pe masura, din care curgea, ca atare, o cantitate considerabila de lacrimi ?i sange. Intr-o diminea?a, i-am trimis. opt sute de milioane de Indeplinatoare-De-Dorin?i, dar n-am apucat sa ne indepartam de ea nici macar cu o saptamana- lumina, ca s-a spart in mii de buca?i ?i pana-n ziua de azi se tot descompune! La fel s-a intamplat ?i cu planeta homina?ilor… vrei sa-?i povestesc ?i despre ea?”
„Nu e nevoie!” — mormai Clapau?ius. „Nu cred sa nu fie posibil sa ferice?ti pe cineva in mod ingenios ?i cu pruden?a!”
„Nu crezi? Ce pot sa-?i fac? Am incercat asta de ?aizeci ?i patru de mii cinci sute treisprezece ori. ?i acum mi se face parul maciuca in toate capetele pe care le posed, cand imi amintesc rezultatele. Crede-ma ca nu ne-am precupe?it eforturile pentru binele altora! Am construit o aparatura speciala pentru spectroscopia la distan?a a dorin?elor, dar in?elegi probabil ca, daca pe o planeta oarecare izbucne?te un razboi religios ?i fiecare dintre par?i viseaza sa o distruga pe cealalta, atunci nu e sarcina noastra sa le indeplinim dorin?ele! Este vorba deci sa po?i ferici fara a zdruncina ideea binelui suprem. Dar asta nu e tot, caci majoritatea civiliza?iilor cosmice dore?te, in adancul sufletului, lucruri pe care nu indrazne?te sa le recunoasca deschis, deci apare alta dilema, daca e cazul sa le aju?i in ceea ce fac ele sub imperiul ultimelor resturi de ru?ine ?i buna-cuviin?a, sau in indeplinirea inchipuirilor lor ascunse? Sa luam, ca exemplificare, fie ?i numai doua din aceste civiliza?ii: pe demenci?i ?i pe amenci?i; primii, afla?i in stadiul prea cinstitului Ev Mediu, ardeau de vii pe desfrana?ii, ?i mai ales pe desfranatele care pactizau cu diavolul, o data pentru ca ii invidiau din cauza deliciilor pe care le gustau impreuna cu acesta, a doua oara, pentru ca martirizarea in numele justi?iei le provoca o voluptate excep?ionala. La randul lor, amenci?ii nu credeau in nimic altceva in afara de propriul lor corp ?i-?i indulceau existen?a cu ajutorul ma?inilor, dar cu oarecare rezerva, numind preocuparea aceasta distrac?ie; ei aveau ni?te cutii de sticla, in care ingramadisera tot felul de violen?e, crime, incendii, ?i-?i mareau doar apetitul, privindu-le. Am revarsat pe planetele lor o ploaie de aparate, care erau astfel calculate, ca sa le satisfaca poftele fara a aduce nimanui vreun prejudiciu, prin realitatea artificiala creata in ele; ca rezultat, demenci?ii in ?ase saptamani, iar amenci?ii in numai cinci au fost fermeca?i de moarte, urland cat ii ?inea gura de atata fericire! Oare la asemenea metode te-ai gandit, fiin?a nedezvoltata ce e?ti?”
„E?ti un prost sau un monstru!” — striga Clapau?ius, pe cand eu aproape imi pierdusem min?ile. „Cum
