pasa.
Wyoh dormea inca, dandu-mi de furca. Luasem o camera cu doua paturi ca sa nu creada ca incercam sa ma dau la ea, nu ca as fi avut ceva impotriva, dar ma facuse sa inteleg ca era contra. Iar patul meu trebuia facut din canapea si era pliat. Ca sa dorm si eu, trebuia s-o ridic usor, s-o iau in brate ca pe un copil neajutorat si sa-mi recuperez patul. M-am hotarat sa mai astept.
M-am intors in baie si mi-am pus bratul stang. Telefonul avea casca de izolare acustica, Wyoh nu dadea semne ca s-ar trezi, iar eu incepusem sa-mi fac griji. M-am asezat la telefon, mi-am pus casca si am tastat „MYCROFTXXX”.
— Buna, Mike.
— Buna, Man. Te-ai uitat peste listele cu glume?
— Poftim? Mike, n-am avut o clipa libera, iar o clipa poate insemna mult pentru tine, dar pentru mine nu e asa. O sa ma uit cat de repede am sa pot.
— Bine, Man. Ai gasit vreunul inteligent cu care sa pot discuta?
— Nici pentru asta n-am avut timp. Stai… asteapta.
M-am uitat prin casca la Wyoming. „Inteligent” in acest caz inseamna dragalasenie, iar Wyoh avea din belsug. Puteam avea incredere in ea, nu numai ca aveam acelasi tip de probleme, dar ea mai era si o persoana subversiva, pe deasupra.
— Mike, ai vrea sa vorbesti cu o fata?
— Fetele sunt inteligente?
— Unele fete sunt foarte inteligente, Mike.
— Bine, as vrea sa vorbesc cu o fata inteligenta, Man.
— E-n regula, o sa incerc sa-ti aranjez o convorbire. Dar acum sunt in incurcatura si am nevoie de ajutorul tau.
— O sa te ajut, Man.
— Multumesc, Mike. Vreau sa sun acasa, dar nu in modul obisnuit. Stii ca uneori convorbirile sunt supravegheate, iar daca Temnicerul-sef ordona, se pot bloca, astfel incat circuitul sa fie urmarit.
— Man, vrei sa-ti supraveghez convorbirea cu ai tai si sa blochez orice urmarire a ei? Trebuie sa-ti spun ca stiu deja numarul de telefon de la tine de-acasa, dar si numarul de la care suni.
— Nu, nu! Nu vreau sa fie supravegheata, nu vreau sa fie blocata si nici urmarita. Poti sa suni la mine, sa-mi faci legatura si sa controlezi circuitul, astfel incat sa nu fie supravegheat, sa nu poata fi blocat si urmarit, chiar daca cineva a programat asta? Poti sa faci in asa fel incat ei nici macar sa nu stie ca vrem sa le evitam programul?
Mike ezita. Cred ca era o intrebare care nu-i mai fusese pusa pana acum si trebuia sa traseze cateva mii de posibilitati sa vada daca controlul sistemului sau ii permitea acest program.
— Pot sa fac asta, Man. O s-o fac.
— Bine! Ah, parola programului. Fii atent, daca am sa mai vreau genul asta de legatura telefonica pe viitor, am sa cer un „Sherlock”.
— Am retinut. Sherlock a fost fratele meu.
Acum un an, ii explicasem lui Mike de unde ii vine numele. Dupa aceea, a citit toate povestile cu Sherlock Holmes si a vazut toate filmele din biblioteca
— Bun! Da-mi un „Sherlock” cu familia.
O clipa mai tarziu, am spus:
— Mami? Aici e sotul tau preferat.
— Manuel! raspunse ea. Ai din nou probleme?
Imi iubesc nevestele, dar pe Mami o iubesc mai mult ca pe oricine altcineva de pe lumea asta, pentru ca nu a incetat nici o clipa sa ma educe, si sa ma ajute si nici n-o sa inceteze vreodata. M-am prefacut ofensat.
— Eu? Ei, doar ma cunosti, Mami.
— Exact. Dar daca nu ai probleme, poate imi spui de ce este profesorul de la Paz atat de nerabdator sa ia legatura cu tine? A sunat de trei ori. Si de ce vrea sa dea de o femeie cu un nume atat de neobisnuit, Wyoming Knott, si de ce crede ca ai putea fi cu ea? Ti-ai luat companie, Manuel fara sa-mi spui? In familia noastra exista libertate, stii doar, dar prefer sa mi se spuna si stii asta. Asa nu pot fi luata prin surprindere.
Mami era intotdeauna geloasa pe toate femeile in afara de sotiile din familia ei, dar niciodata nu vroia sa recunoasca.
— Mami, am spus, sa ma trasneasca Bog daca mi-am luat companie.
— Foarte bine. Te cred, intotdeauna ai fost un baiat sincer. Atunci, care e misterul?
— Nu stiu, va trebui sa-l intreb pe profesor.
(Nu minteam, doar ma eschivam.)
— A lasat vreun numar de telefon?
— Nu, a zis ca suna de la un telefon public.
— Bine. Daca mai suna, roaga-l sa lase un numar si ora la care il pot gasi. Si eu tot de la un public vorbesc. (Alta eschivare).
— Ai ascultat stirile de noapte?
— Sigur.
— Ceva interesant?
— Nimic.
— Nici un scandal in L-City? Crime, taraboi, nimic?
— Nu. A fost un duel in Aleea de Jos, dar…
— Nicidecum, Mami. (O falca rupta nu insemna o crima).
Ofta.
— O sa ma omori, dragule. Stii ce ti-am spus intotdeauna. In familia noastra nu se incaiera nimeni. Daca un omor ar fi o chestiune necesara — si te asigur ca nu e — atunci problema trebuie discutata calm
— Mami, n-am ucis pe nimeni si nici nu am de gand s-o fac. Iar lectia asta o stiu pe dinafara de mult.
— Te rog sa fii politicos, dragule.
— Imi pare rau.
— Bine, te iert. Am sa-i spun profesorului de la Paz sa lase un numar de telefon. Bine?
— Inca ceva. Uita numele „Wyoming Knott”. Uita ca profesorul a intrebat de mine. Daca primesti vreun telefon mai ciudat sau cineva intreaba de mine, nu stii unde sunt, nu ai nici o veste de la mine… crezi ca am plecat in Novylen. Asta e valabil si pentru restul familiei. Nu raspunzi la nici o intrebare, mai ales cuiva care ar avea vreo legatura cu Temnicerul-sef.
— Ei, parca as fi facut-o! Manuel, tu
— Nu-i ceva grav, ma descurc.
Speram din toata inima sa fie asa.
— O sa-ti spun cand vin acasa. Acum nu pot vorbi. Te iubesc. Inchid.
— Si eu te iubesc, dragule. Noapte buna.
— Multumesc si noapte buna si tie. Terminat.
Mami e intr-adevar minunata. A fost deportata pe „Pietroi” cu multa vreme in urma, pentru ca injunghiase un barbat in niste imprejurari care au creat dubii in legatura cu inocenta ei de fetiscana si inca de-atunci stia ce inseamna violenta si moartea. Nu e fanatica, decat in cazuri extreme. Pariez ca a fost un copil tare bun si mi-ar fi placut s-o fi cunoscut atunci, dar sunt norocos ca am impartit cu ea ultima jumatate a vietii ei.
L-am sunat din nou pe Mike.
— Ii cunosti vocea profesorului de la Paz?
— Da, Man.
— Bine… supravegheaza telefoanele din Luna City, cat poti de multe si, daca il auzi, anunta-ma. Fii atent la telefoanele publice.
(O intarziere de vreo doua secunde bune. Il puneam pe Mike in situatii neobisnuite pentru genul lui de