oamenii in dreapta si in stanga ca pe niste copii.
Din toate partile se auzeau numai tipete, am inhalat ceva, o duhoare pe care o mai simtisem si in ziua cand mi-am pierdut bratul, si mi-am dat seama ca nu erau pusti, ci arme cu laser. Shorty ajunse la usa si insfaca doi paznici dintr-o lovitura, cu mainile lui imense. Micuta roscata nu se mai vedea. Paznicul pe care il doborase se tara in patru labe, incercand sa se ridice. L-am pocnit cu bratul stang peste fata si am simtit un soc cand i s-a spart falca. Cred ca am avut un moment de ezitare, pentru ca Shorty ma impinse urland:
— Misca, Man! Sa iesim de-aici!
Am prins-o pe Wyoh de mijloc cu bratul drept, am trecut peste paznicul pe care tocmai il potolisem, dar dincolo de usa se parea ca avem probleme. Parca fata nu vroia sa se lase salvata. Incetini dincolo de usa, dar am impins-o tare in spate, fortand-o sa fuga si sa nu cada. M-am uitat in spate. Shorty prinsese alti doi paznici si radea draceste in timp ce le ciocnea testele una de cealalta. Pocnira ca niste oua, iar el imi striga:
— Javrele!
Am plecat, urmand-o pe Wyoming. Shorty nu avea nevoie de ajutor si nici nu va mai avea nevoie vreodata si nici eu nu-i puteam zadarnici ultimul efort. In timp ce le facea felul celor doi paznici, am vazut ca statea intr-un picior, celalalt ii disparuse din sold.
3
Wyoh era la jumatatea rampei spre nivelul sase cand am ajuns-o din urma. Nu incetini si a trebuit sa smulg clanta usii ca sa intru in ecluza de presiune odata cu ea. Abia acolo am oprit-o, i-am tras sapca rosie de pe carliontii blonzi si am indesat-o in buzunar.
— Asa e mai bine.
Sapca mea oricum disparuse de mult in invalmaseala.
Paru surprinsa, dar zise:
— Bine.
— Inainte de a deschide usa, i-am spus, vrei sa fugi intr-un anumit loc? Vrei sa raman in urma, ca sa-i tin la distanta sau vrei sa merg cu tine?
— Nu stiu. Mai bine sa-l asteptam si pe Shorty.
— Nu poate sa mai vina cu noi. Shorty a murit.
Facu ochii mari, dar nu zise nimic. Am continuat:
— Stateai cu el? Sau cu altcineva?
— Mi s-a retinut o camera, la gostinita[15] Ucraina. Nici macar nu stiu unde e. Am ajuns la intrunire prea tarziu ca sa mai am timp si de hotel.
— Cred ca nu e bine sa te duci acolo. Wyoming, nu stiu ce se intampla. E prima oara dupa luni de zile cand am vazut garzile Temnicerului-sef in L-City… si nu am vazut vreodata unul care sa nu pazeasca un grangure. As putea sa te iau la mine, dar e posibil sa ma caute si pe mine. Oricum trebuie sa iesim din coridoarele astea publice blestemate.
Se auzira ciocanituri de pe partea nivelului sase si se ivi o mutrisoara care se zgaia la noi prin hubloul de sticla.
— Nu putem ramane aici, am adaugat, deschizand usa.
Era o fetita ce-mi ajungea pana la brau. Se uita la noi batjocoritoare si zise:
— Sarutati-va in alta parte. Blocati traficul.
Se inghesui in noi, in timp ce eu ii deschideam o a doua usa.
— Are o idee buna, am zis, si iti propun sa ma iei de brat si sa incerci sa arati ca si cum as fi sotul tau. Ai inteles, da? Ne plimbam. Incet, incet.
Chiar asa am si facut. Ne aflam pe un coridor lateral, cu trafic putin, doar cu copii, de care te impiedicai tot timpul. Daca garzile Nesuferitului ar fi incercat sa ne urmareasca in stilul copoilor de pe Pamant, o multime de pusti ar fi putut sa le spuna in ce parte a luat-o blonda inalta, in cazul in care vreun copil lunar le-ar spune macar cat e ceasul spionilor Temnicerului-sef.
Un baiat, destul de mare ca s-o placa pe Wyoming, se opri in fata noastra si scoase un fluierat admirativ. Fata zambi, dar nu se sinchisi de el.
— Uite, asta e problema noastra. Iesi in evidenta ca Terra plina pe cer. Trebuie sa ne furisam intr-un hotel. Stiu unul pe urmatorul coridor lateral, nu te astepta la ceva pretentios, e o cocioaba inghesuita. Dar e aproape.
— Nu am chef sa ma inghesui.
— Wye, te rog! Nu-ti cer nimic. Putem lua camere separate, daca asta e problema.
— Iarta-ma. Poti sa-mi gasesti o toaleta? Si e pe-aici vreo parfumerie?
— Ai probleme?
— Nu e ce crezi tu. Am nevoie de o toaleta ca sa dispar din circulatie pentru ca, intr-adevar, ma vede omul de departe, si am nevoie de o parfumerie pentru cosmetice, machiaj de corp si de par.
Primul lucru a fost usor de gasit.
Dupa ce intra si incuie usa dupa ea, am plecat sa caut o parfumerie. Era una pe-aproape. Am intrat si-am intrebat cat machiaj de corp ii este necesar unei fete cam atat de inalte, si-am aratat un punct, undeva sub barbia mea, care cantareste vreo patruzeci si opt de kilograme? M-am decis pentru un maro-roscat, stiam cat trebuie sa cumpar, asa ca am luat de la un magazin o nuanta mai tare, iar de la altul o nuanta mai stearsa si mi-a iesit cantitatea necesara. Apoi, de la un al treilea magazin am cumparat vopsea neagra de par si o rochie rosie.
Wyoming purta pantaloni scurti si un pulover de culoare neagra, foarte practice pentru calatorie, si-i statea bine imbracata asa, blonda cum era. Ma consider un expert in arta gustului feminin, doar am fost casatorit si-am invatat multe in domeniu, dar n-am vazut
Pe drum m-am intalnit cu trei cunoscuti, dar nici unul nu mi-a zis nimic. Totul era ca inainte, ca si Cum nu se intamplase nimic, activitatile comerciale mergeau mai departe, nestingherite. Nici n-ai fi banuit ca avusese loc o razmerita mai devreme la un nivel inferior, cateva sute de metri spre nord. Am refuzat sa ma mai gandesc la asta, nu aveam chef sa ma enervez acum. Mai bine am sa ma gandesc mai tarziu.
I-am dus lucrurile lui Wye si i-am zis ca ne vedem la bar peste o jumatate de ora, timp pe care vroiam sa mi-l petrec relaxat, sa ma uit la video, cu ceva de baut langa mine. La bar, nimic deosebit, nu se dadu nici o veste de genul „intrerupem pentru un buletin de stiri special”. N-am mai avut rabdare s-o astept acolo si m-am dus inapoi la toaleta, am batut la usa si-am asteptat-o sa apara.
In sfarsit, a iesit, dar n-am recunoscut-o. De bucurie, m-am oprit si am aplaudat-o pentru noua infatisare. Nu mai lipseau decat fluieraturile, pocniturile din degete, suspinele si o privire cercetatoare ca un radar de cartografiere.
Wyoh avea acum pielea mai inchisa decat a mea, machiajul de buna calitate i se uniformizase foarte frumos. Probabil ca purta in geanta accesorii cosmetice, pentru ca acum ochii ii erau negri, cu gene false asortate, iar gura de un rosu inchis parea mai mare. Isi vopsise parul negru si si-l ridicase, fixandu-l cu gel, dar cativa carlionti rebeli ii dadeau un aer usor imperfect, foarte veridic. Nu arata nici ca o africana, dar nici ca o europeana, ci parea ca apartine unei rase amestecate, deci suta la suta lunara.
Rochia rosie ii venea putin stramt, mai ales la bust, lipindu-i-se de trup ca un email suflat pe o bijuterie, dar se largea de la solduri in jos. Isi scosese curelusa de umar a gentii, pe care o tinea ca pe o poseta. Pantofii ii aruncase sau ii pusese in geanta. Parea mai scunda cu picioarele goale.
Arata bine si n-ai fi zis ca este aceeasi fata care vorbise in fata unei multimi de nebuni.
Astepta zambind larg, ca sa termin cu manifestarile cam zgomotoase de admiratie, apoi veni spre mine, miscandu-si soldurile senzual. Nu stiu de unde aparura doi baieti, care incepura si ei sa aplaude si sa bata din picioare, admirativ. Nu mi-a picat bine, asa ca le-am zis politicos sa se care. Wyoming se apropie de mine si ma lua de brat.
— Cum e? E bine? Crezi ca o sa trecem?