Luna e o doamna cruda

— Imediat.

— Am nevoie de un sfat.

Deschise usa.

— Ce e, Mannie?

— Cum e privit profesorul de la Paz in organizatia voastra? E de incredere? Tu ai incredere in el?

Ramase pe ganduri.

— Cred ca toti cei de la intrunire erau oameni de incredere. Dar eu nu-l cunosc prea bine.

— Mda. Ti-ai facut o parere despre el?

— Da, imi place de el, desi m-a contrazis. Tu ce stii despre el?

— Destul de multe. Il cunosc de douazeci de ani. Eu personal am incredere in el, dar nu pot avea si pentru tine. E un moment greu si tu esti in pericol, nu eu.

Imi zambi cu caldura.

— Mannie, daca tu ai incredere in el, am si eu tot atat cat tine.

M-am intors la telefon.

— Profesore, stii sa te feresti de necazuri?

Chicoti.

— Desigur, Manuel.

— Stii o bomba care se cheama Grand Hotel. Raffles? Camera L, doua etaje sub hol. Poti ajunge aici fara sa fii urmarit? Ai luat micul dejun? Ce ti-ar placea sa mananci?

Chicoti din nou.

— Manuel, imi dau seama ca un elev isi poate face profesorul sa simta ca nu si-a irosit viata de pomana. Stiu unde e, am sa ajung in liniste, nu am luat masa si mananc orice.

Wyoh incepuse sa aranjeze paturile si m-am dus s-o ajut.

— Ce-ai vrea la micul dejun?

— Ceai si paine prajita. Mi-ar placea si un suc de fructe.

— E cam putin.

— Bine, si un ou fiert. Dar platesc eu micul dejun.

— Doua oua fierte, paine prajita cu unt si cu gem, un suc. Dam cu zarul.

— Al cui zar, al tau sau al meu?

— Al meu. Eu trisez.

M-am dus la lift, am cerut comanda si am vazut pe lista ceva ciudat care se numea „MAHMUREALA FERICITA — TOATE PORTIILE FOARTE MARI — suc de rosii, omleta, cotlet, cartofi prajiti, turta de porumb si miere, paine prajita, unt, lapte, ceai sau cafea, la 4, 5 dolari H. K. L pentru doua persoane”. Am cerut doua portii, ca sa nu atrag atentia asupra celei de-a treia persoane.

Cand veni liftul cu mancarea, ne si aranjasem, pregatisem camera pentru micul dejun, iar Wyoh se schimbase din costumul negru in rochia rosie „pentru ca o sa avem musafiri”. Schimbarea toaletei starnise o mica discutie. Mi-a pozat zambind si mi-a zis:

— Mannie, sunt foarte incantata de rochia asta. Cum de-ai stiut ca o sa mi se potriveasca atat de bine?

— Ei, asa sunt eu, genial.

— Te cred. Cat ai dat pe ea? Trebuie sa ti-o platesc.

— Costa cincizeci de centi de-ai Autoritatii.

Se intuneca la fata si batu din picior. Noroc ca era desculta si nu se auzi nici un zgomot, dar gestul o facu sa sara o jumatate de metru mai incolo.

— Aterizare placuta! i-am urat, in timp ce-si cauta echilibrul ca un copil.

— Manuel O'Kelly! Nici sa nu-ti treaca prin minte ca as putea sa accept aceasta rochie scumpa de la un barbat cu care nici macar nu m-am culcat.

— Se rezolva.

— Afemeiatule! Vezi ca te spun sotiilor tale!

— N-ai decat. Mami a avut intotdeauna o parere proasta despre mine.

M-am dus la lift si ma pregateam sa scot farfuriile, cand cineva suna la usa.

Am deschis interfonul.

— Cine vine?

— Aveti un mesaj de la gospodin¹ Smith, imi raspunse o voce printre paraituri. Gospodin Bernard O. Smith.

Am descuiat usa si l-am lasat pe profesorul de la Paz sa intre. Arata ca un cersetor, avea hainele murdare, chiar si el era murdar, nepieptanat, avea o parte a corpului paralizata si o mana rasucita, iar un ochi parea lovit de cataracta. Era intruchiparea perfecta a acelor epave batrane care dorm prin aleile dosnice, cersind bauturi si oua cu muraturi prin spelunci rau famate.

Imediat ce am incuiat usa, isi veni in fire, isi indrepta trupul, isi incrucisa mainile la piept, o masura pe Wyoh din cap pana in picioare, trase aer in piept si fluiera:

— Esti si mai incantatoare decat imi aminteam!

Ea zambi, stapanindu-si enervarea.

— Multumesc, profesore. Dar nu te mai obosi, aici nu suntem decat camarazi.

— Senorita, in ziua in care politica imi va domina simtul estetic, ma voi retrage din bransa. Dar dumneavoastra sunteti ingaduitoare.

Se uita prin camera, iscodind curios.

— Profesore, ia nu mai cauta indicii, mosneag murdar ce esti! Noaptea trecuta am facut politica, si nimic mai mult, i-am zis eu.

— Nu e adevarat! izbucni Wyoh. M-am luptat cu el ore intregi! Dar m-a dovedit, este mai puternic decat mine. Profesore, care e pedeapsa pentru asemenea cazuri? Aici in Luna City?

Profesorul tatai si-si dadu ochii peste cap.

— Manuel, ma uimesti. Asta e o problema serioasa, scumpa mea, de obicei sentinta este eliminarea. Dar trebuie sa facem cercetari. Ai venit aici de bunavoie?

— Nu, el m-a tarait aici.

— Tarat, scumpa doamna, hai sa nu deformam limba. Aveti sa-mi aratati ceva contuzii?

— Se racesc ouale, am zis. Nu puteti sa ma eliminati dupa micul dejun?

— Iata o idee excelenta! Manuel, poti sa-i oferi batranului tau profesor un litru de apa ca sa se faca mai prezentabil?

— Ai la baie tot ce vrei. Vezi sa nu stai prea mult, altfel n-o sa mai capeti nimic.

— Multumesc, domnule.

Se duse la baie si, cum intra, se auzira zgomote de apa si de perie. Wyoh si cu mine terminasem deja de aranjat masa.

— „Contuzii” deci, am zis. „M-am luptat cu el ore intregi”.

— O meriti. M-ai insultat.

— In ce fel?

— Te-ai purtat urat cu mine, de-aia. Dupa ce m-ai adus aici, impotriva vointei mele.

— Ciudat. Trebuie sa-l pun pe Mike sa analizeze.

— Michelle ar intelege, sigur. Mannie, daca renunt la acuzatii, pot sa iau o bucatica de sunca?

— De acord, jumatate e a ta. Profesorul e pe jumatate vegetarian.

Profesorul iesi din baie si, desi nu arata in forma lui cea mai buna, era curat si ingrijit, cu parul pieptanat si ondulat pe spate, cu luminite jucause in priviri si ii disparuse si cataracta falsa.

— Cum ai reusit, profesore?

— Ei, Manuel, asta-i practica indelungata. Sunt bagat in bransa asta de mai mult timp decat voi, tinerii. O singura data, cu multi ani in urma, in Lima, un oras superb, intr-o zi minunata, am iesit sa ma plimb fara sa-mi mai iau precautiile necesare… si asta m-a costat, am fost deportat. Ce masa frumoasa!

— Stai langa mine, profesore, il invita Wyoh. Nu vreau sa ma asez langa el. Violatorul!

— Ia asculta, mai intai mancam, apoi ma eliminati. Profesore, pune-ti cat vrei in farfurie si povesteste-mi