Luna e o doamna cruda

ce s-a intamplat noaptea trecuta.

— Pot sa intervin in program, Manuel? Viata unui conspirator nu e deloc usoara si am invatat, inca inainte de nasterea ta, sa nu amestec niciodata mancarea cu politica. Pentru ca deranjeaza enzimele gastrice si duce la ulcere, boala profesionala a ilegalistului. Mmm! Pestele acela miroase grozav!

— Care peste?

— Somonul acela roz, raspunse profesorul, aratand catre sunca.

Dupa un timp indelungat si cat se poate de placut, am ajuns la etapa cafea /ceai. Profesorul se lasa pe spate, ofta fericit si spuse:

— Balsoie spasiva, gospaja i gospodin[29]. Masa a fost excelenta. Niciodata nu m-am simtit mai impacat cu lumea ca acum. O, da! Aseara n-am vazut prea multe din cele ce s-au intamplat pentru ca, chiar atunci cand voi doi ati reusit sa iesiti admirabil din scena, eu m-am ascuns, pastrandu-ma ca sa lupt in alta zi. Am plonjat drept intr-un cotlon ferit. Cand am avut curajul sa ma uit, petrecerea se terminase, plecasera aproape toti, iar jachetele galbene erau moarte.

(Trebuie sa fac o modificare la spusele profesorului. Mai tarziu, am aflat mai multe. Cand a inceput tambalaul, in timp ce eu ma cazneam s-o scot afara pe Wyoh, profesorul scosese o arma de mana si, tragand pe deasupra capetelor celor din sala, culcase la pamant trei gardieni de la usa principala din spate, nimerindu-l si pe cel cu vocea de taur obosit. Cum o fi reusit sa aduca arma pe „Pietroi” trecand de contrabanda, si sa scape de ea mai tarziu, habar n-am! Dar focurile profesorului au venit in sprijinul efortului lui Shorty Mkrum de a schimba raportul de forte in defavoarea gardienilor. Nici o jacheta galbena nu scapase cu viata. Cativa oameni au ars si patru dintre ai nostri au fost ucisi, dar cutitele, mainile si talpile bocancilor ii terminasera pe gardieni in cateva secunde).

— Poate ca ar fi trebuit sa spun: toti, in afara de unul, continua profesorul. Doi cazaci au fost redusi la tacere de bravul nostru camarad Shorty Mkrum langa usa prin care ati iesit voi… si imi pare rau s-o spun, Shorty era intins peste ei, pe moarte…

— Stiam asta.

— Da. Dulce et decorum[30]. Unul din paznicii acelei usi fusese lovit rau la cap, dar inca mai misca, asa ca i-am aplicat un tratament la gat, cunoscut in cercurile profesioniste de pe Pamant sub numele de rasucirea de la Istanbul. A trecut la odihna langa tovarasii lui. Ramasesem eu, presedintele serii, Finn Nielsen si o camarada cunoscuta sub numele de „Mamica”, diminutiv cu care o striga sotii ei. M-am consultat cu camaradul Finn si am incuiat toate usile. Apoi a urmat curatenia. Cunoasteti amplasarea salii in zona?

— Eu nu, am marturisit.

Wyoh dadu din cap negativ.

— Exista acolo o bucatarie si un oficiu care se folosesc la banchete si aniversari. Banuiesc ca femeia asta, Mamica, conduce o macelarie impreuna cu familia, pentru ca aranjau corpurile tot atat de repede pe cat eu si Finn le aduceam in spate, incetinindu-si viteza in functie de ritmul in care cadavrele erau inghitite de canalul de scurgere al orasului. Privelistea m-a umplut de scarba, asa ca am preferat sa fac ordine pe hol. Partea cea mai grea a fost la haine, mai ales la uniformele militare.

— Ce-ati facut cu armele laser?

Profesorul se uita la mine cu o privire fara expresie.

— Zici arme? Dragul meu, trebuie sa fi disparut. De pe trupurile camarazilor nostri morti am luat tot ceea ce avea valoare sentimentala pentru rude, pentru identificare, pentru amintirea momentului. In cateva minute totul era luna. N-ar fi pacalit nicidecum Interpolul, dar macar locul arata ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic neobisnuit. Ne-am sfatuit si am cazut de acord ca ar fi bine sa nu ne Vedem o vreme si am plecat separat. Eu am iesit pe o usa de presiune de deasupra scenei, care conducea la nivelul sase. Apoi am incercat sa te sun pe tine, Manuel, fiind ingrijorat de soarta ta si a acestei scumpe doamne.

Profesorul se inclina spre Wyoh.

— Asta e toata povestea. Am petrecut noaptea in locuri ferite.

— Profesore, am intervenit, garzile care au venit erau probabil nou-veniti pe Luna, cu casul la gura. Altfel, n-am fi castigat.

— S-ar putea, aproba el. Dar chiar daca n-ar fi fost, tot acolo s-ar fi ajuns.

— Cum asa? Aveau arme.

— Tinere, ai vazut vreodata un caine boxer? Cred ca nu exista caini atat de mari pe Luna, pentru ca boxerul este rezultatul unei selectii speciale. Bland si inteligent, se transforma intr-un ucigas feroce atunci cand situatia o cere. Aici a fost zamislita o creatura si mai curioasa. Nu cunosc nici un oras de pe Terra cu un standard atat de inalt al bunelor maniere si al consideratiei pentru fiinta umana ca aici, pe Luna. Facand o comparatie, orasele Terrei, pe care le cunosc in marea lor majoritate, sunt barbare. Totusi, lunarii sunt ucigasi la fel de nemilosi ca si un caine boxer. Manuel, cei noua paznici, indiferent cat de bine inarmati ar fi fost, nu aveau nici o sansa impotriva acelei multimi. Temnicerul nostru a judecat gresit.

— Hm. Ai vazut vreun ziar de dimineata, profesore? Sau stiri video?

— Da, ultimele.

— Nu s-a pomenit nimic in ultimele stiri de azi-noapte.

— Nici azi-dimineata.

— Ciudat, am zis.

— Care-i ciudatenia aici? intreba Wyoh. Noi nu o sa scoatem nici un cuvant. Avem camarazi in locurile cheie la toate ziarele de pe Luna.

Profesorul dadu din cap.

— Nu-i atat de simplu, draga mea. Exista cenzura. Stii cum se pregateste un exemplar din ziarele noastre?

— Nu prea. E facut de-o masinarie, nu?

— Tocmai asta vrea sa ne spuna profesorul, i-am zis. Stirile sunt tiparite in birourile editoriale. De acolo sunt preluate de un serviciu inchiriat, condus de computerul-sef de la Complexul Autoritatii — speram ca va fi observat ca am spus „computerul-sef si nu „Mike” — si sunt trimise in computer prin circuitul telefonic. Rolele se introduc intr-o sectiune a computerului, care le citeste, le aranjeaza si tipareste ziarele separat in fiecare oras mare. Editia Novylen a Cotidianului lunar, tiparita in Novylen, contine povesti si anunturi locale, iar computerul face schimbarile din simbolurile standard fara sa fie nevoie sa i se spuna cum. Ceea ce a vrut profesorul sa zica este ca, din Complexul Autoritatii, Temnicerul-sef poate interveni in tiparirea ziarelor. Asta e valabil pentru toate serviciile de stiri, atat dinspre cat si spre Luna, pentru ca sunt canalizate prin camera computerelor.

— Ideea e ca Temnicerul-sef poate face sa dispara din ziar intreaga poveste, continua profesorul. Nu are importanta daca a facut-o sau nu. Verifica-ma Manuel, stii ca sunt cam nepriceput cand e vorba de masinarii. Oricum, poate introduce orice poveste vrea el, indiferent cati camarazi avem noi in birourile ziarelor.

— Desigur, am aprobat. La Complex, orice poate fi adaugat, taiat sau schimbat dupa bunul plac.

— Asta, senorita, este slabiciunea Cauzei noastre. Lipsa accesului la comunicatii, la mass-media. Paznicii aia imbecili n-au avut nici o importanta, dar este al dracului de important faptul ca Temnicerul-sef hotaraste, si nu noi, daca povestea asta trebuie spusa sau nu. Pentru un revolutionar, mijloacele de comunicare reprezinta o conditie sine-qua-non.

Wyoh se uita la mine cu subinteles, asa ca am schimbat imediat subiectul.

— Profesore, de ce v-ati descotorosit de cadavre? Pe langa faptul ca a fost o treaba scarboasa, a fost si periculos. Nu stiu cate garzi are Temnicerul-sef, dar puteau aparea si mai multi in timpul operatiunii.

— Crede-ma, flacaule, ne-am temut de asta. Desi nu e mare lucru de capul meu, a fost ideea mea si a trebuit sa-i conving pe ceilalti. Nu a fost o idee originala, ci un reflex pe care l-am capatat in amintirea unor lucruri din trecut, un principiu istoric.

— Ce principiu?

— Teroarea! Omul e capabil sa infrunte un pericol pe care il cunoaste, dar necunoscutul il sperie. I-am aranjat pe toti acei turnatori ca sa starnim teroarea printre camarazii lor. Nici eu nu stiu cate garzi are Temnicerul-sef, dar va asigur ca astazi sunt mai putin eficienti decat ieri. Camarazii lor au plecat intr-o misiune usoara. Nu s-a mai intors nici unul.