— Si pedeapsa capitala?
— Pentru ce?
— Sa zicem, de exemplu, pentru inalta tradare. Impotriva Lunii, dupa ce o veti elibera.
— Ce fel de tradare? Nu pot decide daca nu cunosc imprejurarile.
— Nici eu, draga Wyoming. Numai ca eu cred in pedeapsa capitala in anumite imprejurari… cu o diferenta. Nu as avea nevoie de un tribunal, as judeca, condamna si executa sentinta eu insumi si mi-as asuma intreaga responsabilitate.
— Dar, profesore, nu mi-ai raspuns la intrebare, care sunt convingerile tale politice?
— Sunt un anarhist rational.
— N-am auzit de categoria asta. Stiu ce e un anarhist individualist, un anarhist comunist, crestin, filosofic, sindicalist, libertarian, dar asta ce mai e? Un fel de extremist?
— Poti s-o iei asa daca vrei. Un anarhist rational crede ca acele concepte ca stat, societate, guvern nu exista decat daca sunt exemplificate fizic in actiunile indivizilor responsabili. El e de parere ca e greu sa schimbi vinovatia, s-o impartasesti, s-o distribui… Intrucat culpa, responsabilitatea sunt lucruri care isi au locul doar in fiinta umana singulara, nicaieri in alta parte. Dar cel care e rational stie ca nu toti indivizii au aceleasi opinii cu el, asa incat incearca sa traiasca perfect intr-o lume imperfecta… constient ca efortul lui nu va fi nici pe departe perfect, dar mergand inainte, fara sa se lase demoralizat de cunoasterea propriei lui imperfectiuni.
— Ia te uita, am zis. „Nici pe departe perfect”. Asta e ce mi-am dorit toata viata.
— Deja o ai, imperfectiunea, zise Wyoh. Profesore, cuvintele tale suna bine, dar imi pare ca au ceva alunecos. Parca e prea multa putere in mainile unor indivizi, desigur ca nu vrei ca… bombele-H, de exemplu, sa fie controlate de o persoana iresponsabila.
— Parerea mea este ca orice persoana este responsabila. Intotdeauna. Iar daca bombele-H exista, si exista intr-adevar, un anumit om le poate controla. In termenii moralei „Statul” nu exista. Exista doar oamenii. Indivizii in sine. Fiecare este responsabil pentru propriile lui actiuni.
— Mai vrea cineva inca un rand?
Nici un subiect de pe lumea asta nu cere un consum atat de mare de alcool ca o disputa politica. Am mai comandat inca o sticla.
Pana acum nu ma angajasem in dispute politice, pentru ca nu avusesem nemultumiri pe vremea cand ne „strivea calcaiul de fier al Autoritatii”. Inselam pe cat puteam Autoritatea, iar in restul timpului nu ma gandeam la ea. Nici nu-mi trecuse prin cap sa scap de Autoritate, era imposibil. Mergi pe drumul tau, vezi-ti de treaba si n-o sa ai probleme cu nimeni, asta era deviza mea.
E adevarat, nu ne permiteam sa traim in lux pe-atunci. Dupa standardele de pe Pamant, eram saraci. Daca aveam nevoie de un lucru care nu exista la noi si trebuia importat, cei mai multi dintre noi renuntau la el. Pe vremea aceea nu exista o usa electrificata in intreaga Luna. Costumele de presiune se aduceau de pe Terra, pana cand un chinez destept de pe Luna a copiat costumele, facand unele la fel mai bune si mai simple. (Poti arunca linistit doi chinezi intr-unul din deserturile noastre de pe Luna si vei vedea ca, in loc sa moara de foame, se vor imbogati, vanzandu-si pietre unul altuia, vreme in care mai cresc si doisprezece copii. Apoi, apare un hindus care va vinde cu amanuntul marfa luata de la ei en gros, la un pret mai mic si profit mai mare. Si, uite — asa, mergem inainte).
Am vazut ce e ala lux pe Pamant. Dar nu merita sa-l ai cu pretul a ceea ce suportau ei. Nu vorbesc aici de gravitatia mare, asta nu-i deranjeaza, ci de tot felul de nimicuri absurde. Peste tot, numai birocratie. Daca un ingrasamant din gainat de gaina ar fi transportat dintr-un oras pamantean pe Luna, problema fertilitatii s-ar rezolva pentru un secol. Birocratie peste birocratie. Fa asta. Nu face aia. Stai la rand. Unde ti-e chitanta? Completeaza formularul. Sa vedem licenta. Prezinta sase exemplare. Numai spre iesire. Viraj la stanga interzis. Viraj la dreapta interzis. Nu te baga peste rand ca sa platesti. Ai uitat stampila. Du-te inapoi sa-ti puna stampila. Vrei sa mori, n-ai decat, dar trebuie intai sa capeti autorizatie.
Wyoh se tinea tare de profesor, sigura ca el are toate raspunsurile posibile. Dar profesorul era mai interesat de intrebari decat de raspunsuri, derutand-o.
Spuse in cele din urma:
— Profesore, nu te inteleg. Nu tin sa-i spui guvern, vreau numai sa-mi spui clar ce reguli crezi ca sunt necesare pentru a ne asigura libertatea egala tuturor.
— Scumpa doamna, am sa accept cu placere regulile voastre.
— Dupa cate vad eu, se pare ca nu vrei nici o regula!
— Asta e adevarat, dar am sa accept orice regula pe care o crezi necesara libertatii tale. Eu sunt liber, indiferent de regulile care ma inconjoara. Daca mi se par tolerabile, le tolerez. Daca, dimpotriva, mi se par neplacute, le incalc. Sunt liber pentru ca doar eu singur imi asum responsabilitatea morala pentru ceea ce fac.
— Deci, nu vei accepta nici o lege pe care majoritatea o considera necesara?
— Spune-mi care e legea respectiva si am sa-ti spun daca o voi respecta sau nu.
— Nu intoarce vorba. De fiecare data cand formulez un principiu general, intorci vorba.
Profesorul isi stranse mainile la piept.
— Mii de scuze. Dar crede-ma, scumpa Wyoming, sunt foarte dornic sa-ti fac pe plac. Ai spus mai devreme ca frontul e dispus sa se uneasca cu oricine merge pe drumul vostru. Nu este indeajuns sa-ti doresti sa vezi Autoritatea eliminata de pe Luna, ci trebuie sa mai si actionezi, nu?
Fata lui Wyoh se lumina.
— Asta e!
Il lovi cu pumnii in coaste cu blandete, apoi il imbratisa si il saruta pe obraz.
— Camarade, hai sa-i dam drumul!
— Noroc, am zis si eu. Hai sa-l gasim pe Temnicerul-sef si sa-l elimi… elimi… eliminam.
Mi se parea o idee buna la ora aceea. Nu prea avusesem o noapte ca lumea si nici nu prea tineam la bautura.
Profesorul umplu paharele, il ridica pe-al lui si anunta cu multa demnitate:
— Camarazi… Incepem Revolutia!
La vorbele astea am primit amandoi cate un pupic. Brusc, m-am trezit la realitate, in timp ce profesorul se aseza si spuse:
— Comitetul de urgenta al Lunii Libere este in sedinta. Trebuie sa planuim actiunea.
— Usurel, profesore! am zis. Eu nu m-am pus de acord cu nimic. Ce e chestia asta cu actiunea?
— Adica, vom rasturna Autoritatea, vorbi cu blandete.
— Cum? Aruncand cu pietre in ei?
— Asta ramane de stabilit. Suntem in etapa planuirii.
— Profesore, am zis, ma cunosti. Daca eliminarea Autoritatii ar fi fost ceva la indemana mea, fii sigur ca nu m-as fi dat in laturi.
— „… vietile noastre, averile si onoarea noastra sacra”.
— Poftim?
— E un pret care a fost platit odata.
— Ei bine, nu m-as da in laturi de la nimic. Dar cand pariez pe ceva, vreau sa stiu ca am macar o sansa de castig. I-am spus si lui Wyoh noaptea trecuta ca nu fac nazuri la sansele mici…
— Unu la zece ai spus, Mannie.
— Da, Wyoh, asa am zis. Dar arata-mi sansele astea si licitez. Ei,
— Nu, Manuel, nu cred.
— Atunci, de ce sa mai discutam? Eu nu vad
— Nici eu, Manuel. Dar noi abordam problema asta in mod diferit. Revolutia este o arta pe care o urmez de dragul artei, nu ca pe-o sarcina pe care trebuie sa o indeplinesc. Nu e nici o dezamagire de-aici. O cauza pierduta te poate multumi spiritual, ca si o victorie.
— Pentru mine, nu. Regret.
— Mannie, zise Wyoh deodata, de ce nu-l intrebi pe Mike?
— Vorbesti serios?
— Cat se poate de serios. Daca cineva poate calcula sansele, Mike ar fi acela. Nu crezi?
