Luna e o doamna cruda

M-am uitat la Wyoh, iar ea s-a uitat la mine. Am izbucnit amandoi in ras. Am sarit in sus de bucurie si am strigat:

— Uraaa!

Wyoh incepu sa tipe, se arunca in bratele profesorului si il saruta.

Mike spuse pe un ton vaicaret:

— Nu mai inteleg nimic. Sansele sunt unu la sapte impotriva noastra, nu in favoarea noastra.

Wyoh inceta cu efuziunile sentimentale si zise:

— Ati auzit? Mike a spus noastra. Inseamna ca s-a inclus si pe el.

— Mike, batrane, am inteles ce-ai zis. Dar ai auzit vreodata ca vreun lunar sa refuze sa parieze cand stie ca are o sansa din sapte?

— Nu-mi dau seama. Va cunosc doar pe voi trei si nu am date suficiente ca sa fac un grafic.

— Nici nu-i nevoie de mai mult. Noi suntem lunari. Si lunarii pariaza, la naiba, suntem obligati sa pariem. Ne-au adus aici sus si au pariat ca nu vom trai mult. Dar noi i-am pacalit. Si-o sa-i mai pacalim o data! Wyoh, unde ti-e geanta? Scoate sapca rosie si pune-i-o lui Mike. Da-i si un pupic. Hai sa bem ceva! Toarna un pahar si pentru Mike. Vrei sa bei ceva, Mike?

— As vrea eu, raspunse Mike melancolic, pentru ca m-am intrebat deseori ce efect are etanolul asupra sistemului nervos uman, presupun ca trebuie sa fie asemanator cu hipertensiunea. Dar cum eu nu pot, te rog sa-l bei tu pentru mine.

— Se aproba. Imediat. Wyoh, unde e sapca?

Telefonul din perete era plat, incastrat in piatra, nu aveai de ce sa agati sapca, asa incat am pus-o pe raftul pentru scris, am toastat in cinstea lui Mike, i-am spus „Camarade”! iar el aproape ca plangea. Oricum, avea vocea gatuita de emotie. Apoi, Wyoh lua Sapca Libertatii, mi-o puse pe cap si ma saruta in numele conspiratiei, avea tot dreptul de data asta si o facu atat de pasional, incat nevasta mea cea mai in varsta ar fi lesinat daca ar fi vazut scena, apoi imi lua sapca, i-o puse profesorului, aplicandu-i acelasi tratament. M-am bucurat ca Mike spusese ca inima profesorului functioneaza cum trebuie.

Apoi Wyoh isi puse sapca pe propriul ei cap, se duse la telefon, se apleca aproape de el, cu gura intre microfoanele binaurale, isi tuguie buzele si scoase niste tocaieli, ca si cum ar fi sarutat pe cineva:

— Asta e pentru tine, Mike. Michelle este acolo?

Sa ma ia naiba daca el nu-i raspunse cu o voce de soprana:

— Sunt chiar aici, scumpo, si sunt atat de fericita!

Michelle primi si ea un sarut, iar eu i-am explicat profesorului cine era si m-am grabit sa-l prezint. Se comporta protocolar, inspira adanc, fluiera si-si franse mainile una de alta. Uneori, am impresia ca nu e in toate mintile.

Wyoh mai turna niste vodca. Profesorul o vazu si ii lua bautura din mana, i-o amesteca cu ceai, iar pe-a mea si pe-a lui cu cafea si le indulci pe toate cu miere.

— Am declarat Revolutia, spuse el ferm, acum trebuie s-o realizam. Avem nevoie de capete limpezi. Manuel, ai fost ales presedinte. Incepem?

— Mike este presedintele, am zis. Evident. Si tot el este si secretarul. Prima regula de securitate: nu vom pastra nimic scris. Cu Mike nu avem nevoie de asa ceva. Hai mai bine sa facem un tur, sa vedem cum stam. Eu sunt nou in afacere.

— Si tot pentru securitate, vorbi profesorul, secretul lui Mike trebuie pastrat numai la nivelul acestei celule executive. Secretul va putea fi spus numai cu acordul nostru, al celor trei, ba nu, patru.

— Despre ce secret vorbiti? intreba Wyoh. Mike a acceptat sa ne pastreze secretele. El este cel mai sigur dintre noi, lui nu i se poate spala creierul, nu-i asa Mike, dragule?

— Ei, mi se poate spala creierul, recunoscu Mike, daca sunt tratat cu un voltaj foarte mare. Ori daca sunt facut bucati sau supus la solventi, sau la o entropie pozitiva prin alte mijloace. Oricum, conceptul asta ma deranjeaza. Dar, daca prin spalarea creierului intelegi ca as putea fi obligat sa tradez secretele noastre, te asigur ca raspunsul este absolut negativ.

— Wye, ' profesorul s-a referit doar la secretul existentei lui Mike insusi, am spus. Mike, batrane, tu esti arma noastra secreta, stii, nu-i asa?

Raspunse timid:

— Stiu si mi-a fost necesar cand am calculat sansele.

— Cum ar fi fost sansele fara tine, camarade? Proaste, nu?

— Cam asa ceva. Oricum, nu erau asa de mari.

— Mike, nu vreau sa te fortez cu nimic. Dar o arma secreta trebuie sa fie secreta. Mike, mai banuieste cineva ca esti viu?

— Sunt oare?

Vocea lui trada o tragica insingurare.

— Ei, n-o sa ne certam acum pentru sensul unui cuvant. Evident, esti viu!

— Nu eram sigur. E bine sa fii viu. Mannie, primul meu prieten, nu mai stie nimeni in afara de voi trei. Cei trei prieteni ai mei.

— Asa si trebuie sa ramana ca sa castigam pariul. E-n regula? Doar noi trei si sa nu mai vorbesti cu nimeni altcineva!

— Noi o sa vorbim foarte mult cu tine! interveni Wyoh.

— Asta nu e numai foarte bine, zise Mike direct, dar si necesar. A fost un factor important in calcularea sanselor.

— Am stabilit deci, am zis. Ei au totul, noi il avem doar pe Mike. Asa ramane. Zi, Mike, luptam cu Terra? Ma ia cu fiori.

— O sa luptam… daca nu pierdem pana atunci.

— Bine, gandeste-te la asta. Mai exista si alte computere la fel de destepte ca tine? Mai are vreunul constiinta?

Ezita.

— Nu stiu, Man.

— N-ai date?

— Ba da, dar insuficiente. Am urmarit amandoi factorii, atat cel de inteligenta, cat si pe cel de constiinta, nu numai in revistele de specialitate, ci si in celelalte si nu am descoperit nimic interesant. Nu exista pe piata un computer cu capacitatea mea actuala, dar cred ca unul de acelasi model ar putea fi imbunatatit, ca si mine. Mai mult, un computer de mare capacitate ar putea fi tinut secret si sa nu apara in literatura de specialitate.

— Mda, asta e un risc pe care trebuie sa ni-l asumam.

— Asa e, Man.

— Nu mai exista computere atat de destepte ca Mike! Zise Wyoh pe un ton dispretuitor. Nu fi prost, Mannie.

— Wyoh, Man nu e prost. Am vazut un raport destul de nelinistitor, in care se spunea ca la Universitatea din Peiping se fac incercari de combinare a computerelor cu creiere umane, pentru a obtine capacitati masive. Un calculator ciborg.

— Si au zis cum fac?

— Articolul nu trata probleme tehnice.

— Nu are rost sa ne ingrijoram in legatura cu ceea ce nu putem schimba. Nu-i asa, profesore?

— Asa-i, Manuel. Un revolutionar trebuie sa-si fereasca mintea de griji, altfel stresul e insuportabil.

— Eu nu cred o iota, zise Wyoh. Il avem pe Mike si vom castiga! Mike, iubitule, ai spus c-o sa luptam impotriva Terrei, iar Mannie zice ca asta e o batalie pe care n-o putem castiga. Ai idee despre cum am putea invinge, pentru ca altfel nu ne-ai fi acordat aceea sansa din sapte. Deci, care e ideea?

— Sa aruncam cu pietre in ei, raspunse Mike.

— Nu e deloc amuzant, i-am zis. Wyoh, nu merita osteneala. Nici macar nu am pus la punct cum sa plecam de-aici fara sa fim inhatati. Mike, profesorul a spus ca au fost ucisi noua gardieni aseara, iar Wyoh sustine ca erau douazeci si sapte in total. Deci, au mai ramas optsprezece. Ce stii? E adevarat? Stii unde sunt, ce fac? Nu putem incepe o revolutie, daca nu iesim de-aici.