Spunandu-i toate astea, am luat-o in subcelula mea in conspiratie, unde si ea la randul ei putea sa-si formeze propria ei celula si nu cred ca m-am desconspirat ca un sot care nu-si tine gura in fata nevestei. Recunosc, m-am pripit, dar daca tot trebuia sa i se spuna, asta era momentul cel mai bun.
Mami e o femeie inteligenta. Are si tact. Conducerea unei familii numeroase, fara sa-ti arati coltii, cere multa diplomatie. Era respectata de familiile de fermieri din Luna City. Era mai veche prin locurile astea decat cei mai multi lunari si putea fi de ajutor.
Familia nu s-ar fi descurcat fara ea. Fara ajutorul ei, nu cred ca eu si cu Wyoh am fi putut sa vorbim la telefon fara sa dam de banuit si sa-i tinem pe copii deoparte. Dar cu Mami de partea noastra, in casa nu vom avea nici un fel de probleme.
Dupa ce ma asculta, zise:
— Pare periculos, dragule.
— Este, i-am zis. Asculta, Mimi, daca nu vrei sa te bagi, spune-mi… si uita ce ti-am povestit.
— Manuel, nici macar sa nu spui asa ceva! Esti sotul meu, dragule, m-am maritat cu tine ca sa fim impreuna si la bine si la greu. Dorinta ta e ordin pentru mine.
(Pe legea mea, ce minciuna gogonata, dar Mimi o credea!)
— N-am sa te las sa intri singur in pericol si, in afara de asta…
— Ce e, Mimi?
— Cred ca orice lunar viseaza ca va fi liber intr-o buna zi. Toti speram asta, in afara de sobolanii lipsiti de sira spinarii. N-am vorbit niciodata despre asta pentru ca parea ceva utopic, dar trebuie sa privesti inainte si nu in urma, sa ridici povara si sa mergi mai departe. Ii multumesc lui Bog ca am apucat sa traiesc clipa in care ne putem gandi la libertate. Te rog, mai da-mi amanunte. Trebuie sa mai gasesc alti trei oameni de incredere.
— Nu te grabi, ia-o incet. Sa fii sigura de ei.
— Am incredere in Sidris. Isi tine gura.
— Nu cred ca e bine sa alegi din familie. Trebuie sa ne extindem. Nu te grabi.
— Nu, n-am s-o fac. Daca am vreo idee, am sa-ti spun. Mai e ceva, Manuel, daca vrei sa-mi stii parerea… Se opri.
— Intotdeauna vreau sa-ti stiu parerea, Mimi.
— Sa nu-i spui Bunicului nimic. S-a cam sclerozat si-l ia gura pe dinainte. Acum dormi, dragule si vise placute!
9
A urmat o perioada lunga de timp in care ar fi fost greu de crezut ca pregatirea revolutiei are nevoie de atatea amanunte si ia atat de mult timp. Prima conditie era sa nu fim observati. A doua, de durata, era sa facem lucrurile cat mai rele cu putinta.
Cat mai rele. Niciodata pana astazi, nici macar spre sfarsit, nu a existat o perioada in care toti lunarii sa-si doreasca sa scape de Autoritate, sa vrea atat de mult sa se revolte. Toti lunarii il dispretuiesc pe Temnicerul-sef si inseala Autoritatea, dar ma intreb cati sunt gata sa moara pentru libertate. Daca i-ai vorbi unui lunar de patriotism, s-ar holba la tine si s-ar gandi ca te referi la tara lui de bastina. Exista deportati francezi care si acum mai iubesc „La Belle Patrie”[34], ex-germani loiali Vaterland[35]-ului si ruski[36] care inca se mai gandesc la Sfanta Mama Rusia. Dar cu Luna cum ramane? Luna este „Pietroiul”, locul exilului, nu ai ce sa iubesti aici.
Suntem fara pic de simt politic si cred ca suntem singurul produs de acest tip din istoria omenirii. Nici pe mine nu ma interesa politica, la fel ca pe ceilalti, dar imprejurarile vietii m-au aruncat in ea. Wyoming se bagase in politica pentru ca ura Autoritatea din motive personale. Profesorul, pentru ca nu suporta nici o forma de autoritate, dintr-o conceptie intelectuala, filosofica. Mike, pentru ca era o masina plictisita si solitara, iar chestia asta reprezenta pentru el „singura distractie din oras”. Nu aveai cum sa ne acuzi de patriotism. Eu eram cel mai aproape de ideea de patriotism, pentru ca eram a treia generatie de locuitori ai Lunii si nu simteam nici o afectiune fata de Terra, de locurile ei. Fusesem pe Pamant, dar nu mi-a placut si-i dispretuiam pe taratorii de pamanteni. Cred ca asta ma facea sa fiu mai „patriot” decat majoritatea lunarilor.
Lunarul obisnuit e pasionat de bere, de pariuri, de femei si de munca. Asta e ordinea. Femeile ar putea trece pe locul doi, dar nu pe primul, oricat de mult ar tine barbatul la ele. Lunarii invatasera ca niciodata nu sunt femei de ajuns. Cei care se adaptau mai greu mureau, pentru ca nici cel mai posesiv mascul nu poate fi in alerta in fiecare clipa. Asa cum spunea profesorul, o societate se adapteaza faptelor realitatii, altfel moare. Lunarii ori s-au adaptat asprimilor vietii si au trait, ori au esuat si au murit. Patriotismul nu intra in reteta de supravietuire.
Ca in vechea zicala chinezeasca, „Pestii nu-si dau seama de apa”, nici eu nu mi-am dat seama de ce era in jurul meu, pana nu m-am dus pe Terra si nici atunci n-am realizat prea bine ce gol se afla in lunari la capitolul patriotism, decat dupa ce am luat parte la efortul de a-i trezi. Wyoh si camarazii ei au incercat sa declanseze bomba cu patriotismul, dar n-a facut clic. S-au irosit ani de munca, cu cateva mii de membri, iar din acest numar infim, cel putin zece la suta erau spioni.
Profesorul ne-a spus direct ca e mai usor sa-i faci pe oameni sa urasca decat sa iubeasca.
Din fericire, seful securitatii, Alvarez, ne-a dat o mana de ajutor. Cei noua agenti care fusesera omorati au fost inlocuiti cu alti nouazeci, pentru ca Autoritatea era impinsa sa faca ceva ce nu-i prea facea placere, adica sa cheltuie bani cu noi. O prostie duce catre o alta prostie.
Corpul de garda al Temnicerului-sef nu a fost niciodata mare, nici chiar in primele zile. Nu era nevoie de paznici de inchisoare, asa cum se intelege termenul pe Pamant, si asta a fost una din atractiile acestei colonii penale — faptul ca era ieftina. Temnicerul-sef si adjunctul lui, ca si vizitatorii importanti, aveau nevoie de paza, dar inchisoarea propriu-zisa nu. Au incetat sa mai pazeasca navele dupa ce si-au dat seama ca nu era necesar. In mai 2075 corpul de garda avea cei mai putini membri pe care-i avusese vreodata, toti fiind noi deportati.
Cu siguranta ca pierderea a noua dintre ei intr-o singura noapte a speriat pe cineva. Pe Alvarez, pe cine altul? A indosariat copii ale cererilor lui de ajutor in fisierul Zebra, iar Mike ni le-a citit noua. Inainte de deportare, Alvarez fusese politist pe Terra, iar pe Luna devenise seful securitatii si probabil ca era cel mai speriat si mai singur om de pe „Pietroi”. A cerut ajutor mai mult si mai serios, a amenintat ca-si da demisia din serviciul civil daca nu il primeste — amenintare desarta — lucru pe care Autoritatea l-ar fi stiut daca ar fi cunoscut cu adevarat Luna. Daca Alvarez s-ar arata vreodata intr-un furnicar, imbracat civil si neinarmat, ar ramane in viata numai atata timp cat n-ar fi recunoscut.
I s-au dat garzi suplimentare. N-am aflat niciodata cine a ordonat acel raid. Mort Nesuferitul n-ar fi avut asemenea porniri, in timpul functiei lui a facut pe mortul in papusoi. Poate ca Alvarez, care, ajunsese de curand la rangul de sef, vroia sa iasa in fata, poate ca-l tenta ideea de a deveni Temnicer-sef, cine stie? Ipoteza cea mai la indemana era ca, in urma rapoartelor despre „activitatile subversive” ale lunarilor, Autoritatea de pe Pamant a fost determinata sa faca curatenie.
O greseala nu vine niciodata singura. Noile garzi, in loc sa fie alese din deportatii de ultima ora, erau trupe de elita formate din condamnati, Dragonii Pacii, cum le ziceau Natiunile Federative. Erau niste brute si n-avusesera nici un chef sa mearga pe Luna. Curand si-au dat seama ca „slujba temporara de politist” era o calatorie la care-si luasera bilet numai pentru dus. Urau Luna, ii urau pe lunari si vedeau in noi cauza tuturor necazurilor lor.
Cum au sosit de pe Terra, Alvarez a ordonat ca fiecare statie de metro dintre furnicare sa fie supravegheata 24 de ore din 24 si a instituit pasapoartele si controlul lor. Daca ar fi existat legi pe Luna, chestia asta ar fi fost ilegala. Majoritatea lunarilor erau teoretic liberi, ori se nascusera liberi, ori isi ispasisera sentinta. Cei mai multi lunari liberi locuiau in orase, iar cei care mai aveau de ispasit, locuiau in baraci la Complex si veneau in oras numai de doua ori pe luna, cand aveau liber.
Daca o faceau si atunci, pentru ca de obicei nu aveau bani, dar ii vedeai invartindu-se prin preajma in speranta ca vor primi de pomana o bere sau altceva de baut.
Sistemul pasapoartelor nu era ilegal, intrucat regulile Temnicerului-sef erau doar legi scrise. Legea s-a anuntat in ziare si am avut o saptamana la dispozitie ca sa ne scoatem pasapoartele. Vreo opt sute au fost eliberate intr-o dimineata.
