Luna e o doamna cruda

de coloratura.

Vocoderul transforma bazaiturile si suieraturile in tipare ce pot fi citite de computer. Voderul este o cutiuta, care are circuite si controale pentru varierea elementelor in asa fel incat sa se potriveasca tiparelor. Un om poate porni un voder, producand o vorbire artificiala, dar un computer programat cum trebuie o poate face tot atat de repede, de usor si de clar cat poate vorbi un om.

Vocile de pe firul telefonic nu sunt unde sonore, ci semnale electronice, iar Mike nu avea nevoie de partea audio a voder-vocoderului pentru a vorbi la telefon. Undele sonore erau doar pentru oamenii de la celalalt capat al firului, nu era nevoie de sunete rostite in interiorul camerei lui Mike de la Complexul Autoritatii. M-am hotarat sa le indepartez, ca nu cumva cineva din exterior sa poata afla ceva.

Mai intai, am lucrat acasa, ajutandu-ma de bratul numarul 3. Am facut o cutiuta in care am ingramadit douazeci de circuite voder-vocoder, fara partea audio. Apoi l-am sunat pe Mike si i-am spus sa se „imbolnaveasca” destul de tare cat sa-l nelinisteasca pe Temnicerul-sef. Dupa care am asteptat.

Mai facusem odata smecheria cu „imbolnavitul”. M-am intors la lucru cand aflasem ca nu ma banuia nimeni, asta era joi, chiar in saptamana in care Alvarez introdusese in fisierul Zebra un raport despre macelul de la Stilyagi Hall. Versiunea lui continea numele a o suta de oameni din cei vreo trei sute care fusesera acolo. Erau trecute mai multe nume: Shorty Mkrum, Wyoh, profesorul si Finn Nielsen, dar al meu nu era, se pare ca nu fusesem observat de spionii lui. Raportul mai scria despre uciderea sangeroasa a noua ofiteri din garda Temnicerului-sef, delegati cu pastrarea ordinii publice. De asemenea, numea si trei oameni de-ai nostri care murisera in incaierare.

O saptamana mai tarziu, aparu o completare: „cunoscuta agenta provocatoare Wyoming Knott din Hong Kong Luna, al carei discurs incendiar incitase, luni 13 mai, la revolta care a costat vietile a noua bravi ofiteri, nu a fost arestata in Luna City si nici nu s-a intors in locurile pe care le frecventeaza in mod obisnuit in Hong Kong. Se crede ca a murit in masacrul starnit chiar de ea”. Notita recunostea ceea ce raportul anterior nu mentionase, anume ca nu se cunostea numarul exact al mortilor, iar cadavrele disparusera.

Completarea din josul raportului stabilea clar doua lucruri: Wyoh nu se putea duce acasa si nu mai putea sa apara blonda.

Pentru ca pe mine nu ma reperasera, mi-am reluat ocupatiile anterioare, drumurile in public, m-am ocupat de clientii din saptamana aceea, inregistrand calculatoare si fisiere de cautat la biblioteca Carnegie. Restul timpului mi-l petreceam parcurgand impreuna cu Mike fisierul Zebra si alte fisiere speciale. Studiam in camera L de la hotelul Raffles, pentru ca inca nu aveam telefonul meu propriu. Toata saptamana, Mike m-a batut la cap ca un copil nerabdator, vrand sa afle cand vin sa mai iau niste glume. N-am putut sa ma duc si atunci a zis ca mi le spune la telefon.

M-am cam suparat, dar mi-am amintit totusi ca, din punctul lui de vedere, analizarea glumelor era la fel de importanta ca eliberarea Lunii si ca nu trebuia sa-mi calc promisiunea fata de un copil.

Dar mai era ceva, eram nerabdator sa aflu daca puteam sa intru in Complex fara sa fiu arestat. Stiam ca profesorul era urmarit, motiv pentru care dormea la hotelul Raffles. Nu-l arestasera, desi stiau ca fusese la miting si mai stiau si unde doarme. Cand am aflat ca se facusera incercari de arestare a lui Wyoh, am devenit si mai nerabdator. Eram in afara de orice pericol? Sau asteptau sa ma-nhate in liniste? Trebuia sa ma conving.

L-am sunat pe Mike, zicandu-i sa pretinda ca e bolnav, il doare burtica. A facut cum i-am spus si-am fost chemat. N-am avut nici o problema, nu m-a inhatat nimeni. In afara de faptul ca a trebuit sa-mi prezint pasaportul pentru control in statie si apoi unui paznic nou, in Complex era liniste si pace ca de obicei. Am stat la taclale cu Mike, am luat o mie de glume, facand o intelegere, vom discuta cate o suta la trei-patru zile — nu mai devreme, i-am spus sa se faca bine si m-am intors in L-City, oprindu-ma in drum ca sa-i prezint inginerului-sef nota de plata pentru timpul muncit, pentru calatorie, unelte, materiale, serviciu special si tot ce mai puteam sa adaug.

Dupa asta l-am vizitat periodic pe Mike, cam o data pe luna. Era o chestie sigura, nu ma duceam decat atunci cand eram chemat pentru defectiuni care depaseau atributiile personalului de intretinere. Uneori reuseam sa le „repar” repede, alteori reparatia imi lua cate o zi intreaga, in care faceam multe teste. Aveam grija sa las urme de scule pe platourile acoperite si aratam unde fusese defect inainte si dupa testele efectuate, cum facusem analizele, cum reparasem. Dupa fiecare vizita, Mike era ca nou. Eram de neinlocuit.

Dupa ce i-am pregatit noua anexa a voder-vocoderului, l-am rugat sa se imbolnaveasca. Am fost chemat in treizeci de minute. Mike se gandise la ceva grozav. „Boala” lui consta in niste oscilatii salbatice ale instalatiei de conditionare a aerului din resedinta Temnicerului-sef. Crestea si scadea temperatura intr-un ciclu de unsprezece minute, si oscila presiunea aerului intr-un ciclu mai scurt, cam de doua secunde, destul ca sa enerveze la culme pe cineva, provocandu-i perturbari de auz.

Instalatia de conditionare a aerului nu ar trebui lasata pe mana computerului-sef! In tunelurile Davis avem dispozitive simple de conditionare a aerului, cu alarma pentru fiecare cubic, astfel incat oricine sa poata face reglajul manual pana se descopera problema. Daca aerul de la vaci se raceste, nu sunt afectate cerealele. Daca se sting luminile de deasupra graului, nu sunt afectate legumele. Faptul ca Mike putea starni un iad in resedinta Temnicerului-sef si nimeni nu stia ce sa faca, dovedeste clar ca e o prostie sa ingramadesti totul intr-un singur computer.

Mike era foarte bine dispus. Asta e genul de umor care-i placea cel mai mult. Si mie mi-a placut, i-am dat apa la moara zicandu-i s-o tina tot asa, apoi am imprastiat sculele pe jos si-am scos cutiuta neagra.

Mecanicul de serviciu veni si batu la usa. Nu i-am raspuns din prima, mi-am scos bratul numarul 5, lasand un gol. Stiam ca unora le face greata sa se uite si intotdeauna chestia asta ii deranja pe toti.

— Ce naiba vrei? l-am intrebat.

— Asculta, imi zise. Temnicerul-sef e turbat ca dracu'. N-ai gasit problema?

— Auzi, transmite-i Temnicerului-sef complimentele mele si spune-i ca am sa fac totul ca sa-i redau pretiosul confort imediat ce am sa gasesc circuitul defect, daca n-o sa ma tina in loc cu tot soiul de intrebari prostesti. Ai de gand sa stai cu usa aia deschisa, sa-mi intre praf in masini dupa ce le-am scos capacele? Tot esti tu de serviciu, n-ai vrea sa-l repari dupa ce-o sa se puna praful? N-am sa-mi parasesc culcusul cald ca sa te ajut pe tine. Poti sa-i spui asta si afurisitului tau de Temnicer-sef.

— Ai grija cum vorbesti, barosane.

— Ba tu sa ai grija, puscariasule. Vrei sa inchizi usa aia? Daca nu, plec si ma intorc in Luna City.

Si mi-am ridicat bratul, tinandu-l ca pe o bata…

Inchise usa. Nu aveam nici un motiv sa-l insult pe bietul om, dar facea parte din strategie, sa-i faci pe toti sa se simta cat mai nefericiti posibil. O sa i se para tare greu sa fie in serviciul Temnicerului-sef. Eu vroiam sa-l fac sa i se para insuportabil.

— Sa cresc nivelul? intreba Mike.

— Hm, ramai asa zece minute, apoi opreste brusc. Apoi zguduie-i cam o ora cu presiunea aerului. Neregulat, dar tare. Stii ce este o explozie sonica?

— Sigur. Este…

— Stai, nu-mi spune definitia. Zornaie pe conductele de aer, la fiecare cateva minute, cu ceva care sa semene cu o explozie produsa de sistem. Apoi da-i ceva de care sa-si aminteasca mult si bine. Mike, poti sa faci sa-i mearga closetele in sens invers?

— Desigur! Pe toate!

— Cate are?

— Sase.

— Fii atent… programeaza-le sa rabufneasca toate sase, cat sa i se ude covoarele. Dar daca il poti detecta pe cel mai apropiat de dormitorul lui, fa-l sa tasneasca pana in tavan. Poti?

— Sigur. Program realizat.

Aveam loc sa ascund cutiuta in cutia audio a decodorului lui, iar operatiunea asta mi-a luat vreo patruzeci de minute, lucrand cu bratul numarul 3. Apoi am probat decodorul astfel imbunatatit si i-am spus s-o sune pe Wyoh si sa verifice fiecare circuit.

A fost liniste timp de zece minute. Am lasat urme de unelte pe o placa de acoperire care trebuia sa fi fost scoasa daca ceva nu era in regula, apoi mi-am pus bratul numarul 6 si am facut sul mia de glume care ma astepta, proaspat iesita din imprimanta.

Nu aveam nevoie sa deconectez dispozitivul audio al decodorului, se gandise Mike la asta si decupla sonorul, ori de cate ori atingea cineva usa. Din moment ce reflexele lui erau mai bune ca ale mele, am lasat-o asa.