Luna e o doamna cruda

casnicie in troika, cu patru copii, in care el e sotul senior. Sotia si sotul junior nu fac politica, din cate stim noi.

Are o frumusete masculina aspra, par carliontat, carunt. E de rasa amestecata, a doua generatie intr-o parte si a treia in cealalta parte. Dupa standardele lunare, e bogat, face afaceri in Novylen, in Kongville si in L-City. Birourile le are in L-City, cu anticamere, are un personal format din douasprezece persoane, si un birou personal in care lucreaza doar adjunctul si secretara.

Wyoh a vrut sa stie daca e incurcat cu secretara. I-am zis s-o lase balta, e ceva intim. Wyoh spuse indignata ca nu era o simpla curiozitate din partea ei — nu incercam noi sa conturam personajul?

Am hotarat ca birourile lui erau in Domul vechi, pe rampa trei, la sud, in inima districtului financiar. Daca cunosti bine L-City, iti aduci aminte ca unele birouri au ferestre peste nivelul Domului, cu vedere in afara. Trebuia sa tin seama de asta pentru efectele sonore ale mediului inconjurator.

Am facut o schita pe podea si, daca biroul ala ar fi existat, ar fi trebuit sa se afle intre Aetna Luna si Greenberg #amp# Co. Am folosit un recorder de buzunar pentru a inregistra sunetele din acel loc. Mike le completa ascultand la telefoanele de acolo.

De-atunci, cand il sunam pe Adam Selene, telefonul lui nu mai era mort. Intotdeauna raspundea cineva. Daca raspundea „Ursula”, secretara, mesajul era: „Selene Associates. Luna va fi libera!” Apoi, zicea: „Asteptati un moment. Gospodin Selene este la alt telefon”, dupa care auzeai ca se tragea apa la un WC si stiai ca ti-a zis o minciunica. Uneori, raspundea Adam: „Adam Selene la telefon. O secunda, sa inchid sistemul video”. Sau raspundea adjunctul: „Aici e Albert Ginwallah, asistentul personal al domnului Adam Selene. Libertate Lunii! Daca e o problema de partid, asa cum cred ca e, numele pe care mi l-ati spus presupun ca e numele de partid, va rog, dati-i drumul. Eu ma ocup de asemenea treburi pentru presedinte”.

Ultima varianta era o cursa, pentru ca fiecare camarad fusese instruit sa vorbeasca numai cu Adam Selene. Nu se lua nici o masura disciplinara impotriva celor care inghiteau momeala. Seful de echipa al respectivului era avertizat ca nu trebuia sa incredinteze nici un secret important camaradului respectiv.

Am auzit ecouri. Sloganurile „Luna libera!” sau „Luna va fi libera!” au prins in mijlocul tinerilor si, mai apoi, in randurile cetatenilor seriosi. Prima data cand am auzit sloganul intr-o convorbire de afaceri, aproape ca mi-am muscat limba. L-am sunat pe Mike si l-am intrebat daca persoana era membru al partidului. Nu era. I-am recomandat lui Mike sa cerceteze arborele partidului si sa vada daca poate fi recrutat de cineva.

Dar ecoul cel mai interesant l-am auzit in fisierul Zebra. „Adam Selene” a aparut in fisierul sefului spionilor la mai putin de o luna de la crearea lui, cu notita ca era un nume de acoperire pentru conducatorul unui nou partid ilegal.

Spionii lui Alvarez s-au ocupat de Adam Selene. Luna dupa luna, dosarul lui din fisierul Zebra crestea: „Individ varsta medie, 34-45 de ani, birouri pe partea sudica a Domului vechi; program de birou intre 9-18, in afara de sambata, dar convorbirile sunt preluate si la alte ore, are o casa in interiorul spatiului urban presurizat si nu face mai mult de saptesprezece minute pana la serviciu. Are copii. Face afaceri cu bunuri de larg consum si afaceri de ferma. Merge la teatru, concerte. Se implica in viata culturala. Probabil este membru al Clubului de sah Luna City si al Clubului de sah Luna. Joaca ricochet si alte sporturi dure la ora pranzului, probabil la Clubul Atletic Luna City. Ii plac mancarurile rafinate, dar are grija de silueta. Are o memorie de elefant si abilitate matematica. Este genul de om de actiune, gata sa ia decizii rapide sub presiune”.

Un spion era convins ca a vorbit cu Adam la teatru in pauza piesei Hamlet, prezentata de trupa Civic Players. Alvarez a notat descrierea care se potrivea cu imaginea noastra, mai putin parul cret.

Fiecare numar de telefon pentru Adam era raportat cu constiinciozitate, dar Alvarez era innebunit ca numerele erau gresite, de cate ori le verifica. (Nu inexistente, ci gresite. Ne gandisem la chestia asta, iar Mike folosea numere care nu erau atribuite nimanui si schimba numerele ori de cate ori erau alocati noi abonati la cele pe care le utilizasem). Alvarez a incercat sa dea de urma lui „Selene Associates” presupunand ca numarul are o singura cifra gresita — am aflat asta de la Mike, care ascultase la telefonul lui Alvarez cand daduse ordinul. Mike le juca o festa pe chestia asta: subordonatul, care suna la telefon schimband cifra, nimerea de fiecare data la resedinta Temnicerului-sef. Asa ca Alvarez a fost chemat la Temnicerul-sef sa dea socoteala de ce se- ntampla.

Nu puteam sa-l cert pe Mike, dar l-am avertizat ca orice persoana desteapta si-ar da seama ca cineva se tine de poante cu computerul. Mike imi zise ca nu erau ei atat de destepti, incat sa se prinda de figura.

Alvarez se invartea in cerc. De fiecare data cand obtinea un numar al lui Adam, noi localizam un spion, un spion nou, pentru ca celor pe care-i reperasem mai inainte nu le dadusem numerele. In schimb, ei erau recrutati intr-o organizatie inutila, in care puteau cel mult sa dea informatii unul despre celalalt, ca un caine care alearga dupa propria lui coada. Cu ajutorul lui Alvarez, descopeream imediat fiecare spion nou. Cred ca lui Alvarez nu-i placeau spionii pe care-i angaja, doi dintre ei disparusera si organizatia noastra, care avea pe-atunci peste sase mii de membri, nu reusi niciodata sa-i gaseasca. Cred ca fusesera eliminati sau murisera in timpul interogatoriilor.

Selene Associates nu era singura companie falsa pe care o infiintasem. LuNoHoCo era o alta firma falsa, mai mare, cu adresa serioasa. Avea birourile principale in Hong Kong, filiale in Luna City si in Novy Leningrad, cu sute de angajati, dintre care cei mai multi nu erau membri de partid si era cea mai grea operatiune a noastra.

Planul principal al lui Mike era sa listeze un numar impresionant de probleme care cereau rezolvare. Una dintre ele era finantarea. Alta, cum sa protejam catapulta de un atac din spatiu.

Profesorul se gandi sa jefuim o banca pentru a rezolva prima problema, insa ii era sila sa faca asa ceva. Dar l-am ascultat si ne-am apucat sa jefuim banci, firme si Autoritatea. Mike s-a gandit la problema si a rezolvat-o impreuna cu profesorul. La inceput, Mike nu prea stia de ce aveam nevoie de bani. Stia tot atat de putin despre nevoile materiale ale oamenilor, cat stia si despre sexualitate. Mike invartea milioane de dolari si nu vedea nici o problema. Incepu sa-i trimita Autoritatii cecuri pentru orice suma doream.

Profesorul se sperie cand afla de manevra asta. Apoi ii explica lui Mike ca era riscant sa incerce sa incaseze un cec de, sa zicem, zece milioane de dolari AS din visteria Autoritatii.

Au reluat ideea. Au facut o divizare pe mai multe nume si in mai multe locuri in intreaga Luna. Fiecare banca, fiecare firma, magazin, agentie, chiar si Autoritatea la care Mike tinea contabilitatea erau tapate de fonduri pentru partid. Era o escrocare in sistem piramidal bazata pe principiul — necunoscut de mine, dar stiut de Mike si de profesor — ca multi bani inseamna simple cifre in contabilitate.

Iata un exemplu, intalnit in sute de variante: Sergei, fiul familiei mele, de optsprezece ani, membru de partid, este solicitat sa-si deschida un cont la banca Bunastarea Generala si Riscul Impartit. Face depuneri. De fiecare data se fac mici erori, este creditat cu mai mult decat depune, este debitat cu mai putin decat retrage. Peste cateva luni, cand isi gaseste o slujba in afara orasului si-si transfera contul la Credit Mutual Tycho, fondurile transferate sunt deja umflate de trei ori. Cea mai mare parte din fond si-o retrage in numerar si o da sefului celulei sale. Mike stie suma pe care Sergei trebuie s-o dea sefului sau. Ei nu stiu ca Adam Selene este unul si acelasi cu contabilul-sef al bancii si au fost instruiti ca fiecare sa-i raporteze lui Adam tranzactia. Asa ne asiguram de sinceritatea lor, chiar daca amanuntul asta n-a fost trecut in plan de la inceput.

Ca sa va imaginati cat de cat cum mergea afacerea, inmultiti acest furt de trei mii de dolari Hong Kong de cateva sute de ori.

Nu va pot descrie tertipurile folosite de Mike pentru a-si echilibra registrele si a impiedica observarea miilor de furturi.

Dar amintiti-va ca cel care foloseste automatele isi inchipuie ca sunt corecte. Va face teste pentru a verifica daca automatele functioneaza corect, dar nu-i va trece prin minte ca testele nu dovedesc nimic, pentru ca masina in sine nu e corecta, are o anomalie. Furturile lui Mike nu erau niciodata atat de mari incat sa dea peste cap economia, erau ca o jumatate de litru de sange, cantitate destul de mica ca sa nu-l afecteze pe donator. Nu-mi dau seama cine pierdea, pentru ca banii erau schimbati in foarte multe modalitati. Pe mine ma deranja de fapt schema. Am fost invatat sa fiu cinstit cu toti, in afara de Autoritate. Profesorul sustinea ca ceea ce se-ntampla era o inflatie slaba, compensata de faptul ca puneam banii la loc — dar ar fi trebuit sa-i amintesc ca Mike are inregistrari si totul se poate inapoia dupa Revolutie cu usurinta, pentru ca nu vom mai fi secati de sume din ce in ce mai mari de Autoritate.