Mi-am linistit constiinta. Asta era un lucru minor in comparatie cu escrocheriile facute de guverne de-a lungul istoriei pentru finantarea razboaielor, iar revolutia e si ea un razboi, nu?
Banii astia, dupa ce treceau prin mai multe maini, sporiti de Mike de fiecare data, ajungeau ca finantare principala la LuNoHoCo, companie mixta, reciproca si pe actiuni. Girantii „gentlemeni-aventurieri”, care se ascundeau in spatele actiunilor, depuneau banii furati pe numele lor. N-are rost sa intru in amanunte despre contabilitatea tinuta de firma, din moment ce Mike conducea totul, nu se incalca nici o urma de corectitudine.
Actiunile firmei se comercializau la
LuNoHoCo era o firma de inginerie si exploatare, implicata in, multe afaceri, cele mai multe legale. Dar scopul principal al firmei era construirea unei a doua catapulte in secret.
Operatiunea nu putea ramane secreta. Nu poti cumpara un generator de energie atomica fara sa se observe. (Energia solara era exclusa, din motive evidente). Partile generatorului au fost comandate la Pittsburgh, cu echipament standard UnivCalif si le-am platit bucurosi un pret exorbitant, pentru a avea cea mai buna calitate. Nu poti construi nici un stator pentru camp de inductie fara sa fii observat. Dar cel mai important lucru din toate era ca nu poti sa faci o constructie mare angajand o gramada de oameni, fara sa fie vazuta. Sigur, catapultele sunt in marea lor parte vid, inelele statorului nici macar nu se apropie de capatul de ejectie. Catapulta de 3-g a Autoritatii avea o lungime de aproape o suta de kilometri. Nu numai ca avea un camp marcat pentru navele spatiale pe orice harta lunara, dar era atat de mare, incat putea fi fotografiata sau vazuta de pe Terra cu un telescop suficient de mare. Aparea in toata splendoarea si pe un ecran radar.
Noi construiam o catapulta mai scurta, de 10-g, dar chiar si asa avea treizeci de kilometri lungime si era prea mare ca s-o ascunzi.
Am ascuns-o totusi, prin metoda „scrisorii furate”[38] .
Uneori, ii puneam lui Mike intrebari din sirul nesfarsit de povestiri citite de el, intrebandu-ma ce idei scoate de-acolo. Am observat ca din povestirile astea capatase o viziune mai fidela despre viata oamenilor, decat daca ar fi reusit sa stranga date din realitate. Fictiunea ii dadea o imagine completa a vietii, o imagine pe care fiintele omenesti o considerau ca fiind cea adevarata. Mike o traia. Pe langa efectul „umanizator”, ce inlocuia experienta pe care Mike nu o avea, computerul nostru lua multe idei din „datele nereale”, cum numea el literatura. De la Edgar Allan Poe a aflat cum se poate ascunde o catapulta.
Am ascuns-o de-adevaratelea. In primul rand, trebuia amplasata sub pamant pentru a nu aparea pe radar, iar in al doilea rand, aveam nevoie de ceva mai subtil. Localizarea selenografica trebuia sa fie secreta.
Cum era posibil asa ceva cu un asemenea monstru, la care lucrau atat de multi oameni? Hai s-o luam altfel. Sa zicem ca locuiesti in Novylen. Stii unde e Luna City? Ei da, pe marginea estica a lui Mare Crisium, toata lumea o stie! Deci? Ce latitudine si ce longitudine? Poftim? Uita-te intr-un atlas! Atunci? Daca nu stii decat atat, cum de ai nimerit-o saptamana trecuta? Lasa-te de bancuri, amice, am luat metroul, am schimbat la Torricelli si-am dormit restul drumului. Capsula stie pe ce drum s-o ia, nu eu.
Vezi? Nu stii unde e Luna City! Pur si simplu, cobori la metro, te urci in capsula si te dai jos la statia Sud.
Asa am ascuns si noi catapulta.
E in zona Mare Undarum, „toata lumea stie asta”. Dar unde e de fapt si unde am spus noi ca e, difera cu vreo suta de kilometri in nord, sud, est, vest sau o combinatie din toate astea.
Astazi, daca vrei, gasesti amplasarea exacta intr-o carte de date, dar evident ca e gresita. Localizarea reala a catapultei noastre este la ora actuala secretul cel mai bine pazit al Lunii.
Nu poate fi vazuta din spatiu cu ochiul liber sau pe radar. E sub pamant, protejata pentru ejectie si arata ca o gaura mare, fara forma, ca alte zece mii de gauri de acest gen si are deasupra un munte unde nu e nici un loc primitor pentru aterizarea rachetelor.
Cu toate astea, era o zona foarte populata si-n timpul constructiei si dupa aceea. Chiar si Temnicerul-sef a vizitat zona, iar Greg, unul din sotii familiei, i-a prezentat-o. Temnicerul-sef venise cu o racheta postala inchiriata pentru o zi, iar Ciborgul lui primise coordonatele si o baliza radar ca sa ajunga — un loc care nu era prea greu de gasit, dar de-acolo trebuia sa calatoreasca cu vagonetul, iar vagonetele noastre nu sunt ca autobuzele de pasageri de pe vremuri, care faceau traseul dintre Endsville si Beluthihatchie, ci transportoare de incarcatura fara locuri confortabile pentru a admira peisajul, iar calatoria este atat de anevoioasa, incat cel care se incumeta s-o faca, trebuia sa fie legat in vagonet. Temnicerul-sef vroia sa calatoreasca in cabina, dar — ne pare rau, gospodin! — locul e atat de stramt incat nu incap decat conductorul si ajutorul lui si e nevoie de amandoi ca sa tina vagonetul stabil.
Dupa trei ore nu se mai gandea decat sa ajunga acasa. Nici nu i-a mai pasat de scopul acelei forari pentru care venise si de valoarea neacoperita a resurselor.
Persoanele mai putin importante, muncitorii si personalul auxiliar calatoreau prin canalele interconectate de explorare a ghetii, un mod si mai simplu de a te rataci. Daca cineva ar fi avut dupa el un dispozitiv de dirijare, ar fi localizat amplasarea, dar securitatea era extrem de stricta. Unul a incercat chestia asta, dar a suferit un accident la costumul de presiune, efectele lui au fost trimise inapoi in L-City, iar dispozitivul de dirijare arata ceea ce trebuia, adica ceea ce
Am primit si personalitati de pe Pamant, care detineau posturi cheie in Autoritate. Ei au calatorit mai usor, folosind drumul subpamantean, presupun ca fusesera avertizati de Temnicerul-sef. Dar chiar si pe drumul asta sunt treizeci de kilometri de parcurs cu vagonetul. Am avut un vizitator de pe Pamant, care parea interesat de ceea ce se intampla acolo, doctorul Dorian, fizician si inginer. Vagonetul s-a rasturnat — soferul neindemanatic incercase o scurtatura — nu se vedea nimic in jur, iar baliza radar fusese distrusa. Bietul doctor Dorian a petrecut saptezeci si doua de ore intr-un iglu de piatra si a fost dus de urgenta inapoi in L-City, bolnav de hipoxemie si supradoza de radiatii, in ciuda eforturilor depuse pentru el de cei doi membri ai partidului care il conduceau.
Poate ca ar fi fost mai sigur sa-l fi lasat sa vada. Nu cred ca si-ar fi dat seama de vorbele in doi peri si n-ar fi gasit nici o eroare in locatie. Putini oameni se uita la stele cand sunt in costumele de presiune, chiar atunci cand Soarele o permite. Sunt si mai putini cei care pot citi stelele- si nimeni nu se poate localiza la suprafata fara ajutor, decat daca are instrumente si stie cum sa le foloseasca, daca are tabele si un instrument de masurat timpul. Minimul necesar ar fi un octant, tabele si un ceas bun. Noi ii incurajam pe vizitatori sa urce la suprafata, dar daca cineva avea un octant sau vreun echivalent modern al acestui instrument, era posibil sa aiba un accident.
Nu-i accidentam pe spioni. Ii lasam sa se uite, ii supravegheam bine, iar Mike ne prezenta rapoartele lor. Unul raporta ca era sigur ca gasisem minereu de uraniu — necunoscut pe Luna pe vremea aceea, proiectul Centerbore fiind perfectat mult mai tarziu. Al doilea spion a venit cu un dispozitiv de masurare a radiatiilor. L-am ajutat sa le caute prin tunele.
In martie 2076, catapulta era aproape gata, mai trebuia doar sa instalam segmentii statorului. Instalasem deja generatorul de energie si co-axul care fusese intins pe sub pamant cu o legatura la vedere pentru cei treizeci de kilometri lungime. Am redus echipa cat am putut de mult, iar majoritatea lucratorilor erau membri ai partidului. Am pastrat totusi un spion, ca Alvarez sa poata avea rapoarte regulate, nu vroiam sa se ingrijoreze, ar fi devenit suspicios. In schimb, i-am dat de lucru in furnicare.
10
S-au schimbat multe in aceste unsprezece luni de cand am initiat revolutia. Wyoh s-a botezat la biserica lui Greg, sanatatea profesorului s-a subrezit atat de mult incat a fost nevoit sa renunte la catedra, iar Mike s-a apucat sa scrie poezii. Yankeii au retrogradat in clasament. Nu m-ar fi deranjat sa-i platesc profesorului pariurile pierdute, daca stiam ca ar fi avut vreo sansa, dar de la fanion la retrogradare intr-un singur sezon, era prea mult pentru mine si-am incetat sa-i mai urmaresc la video.
Boala profesorului era un truc. Se simtea intr-o forma perfecta pentru varsta lui, exersa trei ore pe zi in
