Sidris il lua de mana.
— Buna, Tony. Ce mai face mama ta?
— Foarte bine.
Apoi, adauga in soapta.
— Ma cheama Jack.
Sidris imi zise in soapta:
— Tine-te dupa ea.
Il lua pe Jack de mana si intra intr-o patiserie.
N-au stat mult si au venit dupa mine. Jack lingea o acadea.
— Pa, matusa Mabel. Multumesc.
Pleca topaind intr-un picior, invartindu-se, tinandu-se dupa micuta roscata, sugand cu importanta din acadea. Eu si Sidris am plecat acasa.
La intoarcere, ne astepta un raport.
— A intrat la Leaganul de Copii si n-a mai iesit de-acolo. Sa mai stau?
— Mai stai un pic, i-am spus lui Wyoh, si am intrebat-o daca si-o mai amintea pe pustoaica.
Da, si-o amintea, dar nu stia de unde s-o ia.
— Poti sa-l intrebi pe Finn.
— Da' pot sa fac ceva mai bun.
L-am sunat pe Mike.
Leaganul de Copii avea telefon, iar Mike o sa asculte. A avut nevoie de douazeci de minute ca sa auda cat de cat bine ce se vorbea in incaperile Leaganului, pentru a face o analiza. Erau multe voci tinere si era destul de greu sa-ti dai seama care era baiat si care fetita. Dar, in cele din urma, imi zise:
— Man, aud trei voci care s-ar potrivi varstei de care mi-ai vorbit. Doua voci raspund la nume care par a fi de baieti, iar a treia raspunde cand cineva striga Hazel. E o voce de femeie care striga de mai multe ori Hazel, cred c-o fi ingrijitoarea.
— Mike, uita-te in fisierul vechii organizatii. Cauta la Hazel.
— Patru Hazel, raspunse el imediat, si iat-o si pe ea: Hazel Meade, Corpul Auxiliar al Tinerilor Camarazi, adresa Leaganul de Copii, data nasterii: 25 decembrie 2063, greutate 39 de kilograme, inaltime…
— Ea e! Micuta noastra saritoare! Mersi, Mike. Wyoh, retrage supravegherea. Buna treaba!
— Mike, sun-o pe Donna si spune-i si ei despre Hazel.
Am lasat in seama fetelor recrutarea lui Hazel si am vazut-o la doua saptamani dupa ce Sidris a adus-o in gospodarie. Inainte de asta, Wyoh a prezentat un raport suplimentar(se punea o problema de tactica). Sidris isi completase celula, dar o vroia pe Hazel Meade la ea. In afara de aceasta abatere, Sidris avea indoieli cu privire la recrutarea unui copil. Tactica noastra era sa inrolam adulti, oricum tineri trecuti de saisprezece ani.
Am discutat problema cu Adam Selene si cu membrii celulei executive.
— Asa cum vad eu situatia, am zis, acest sistem de celula de trei este ca sa ne serveasca, nu ca sa ne constranga activitatea. Dupa parerea mea, camarada Cecilia (numele de partid al lui Sidris) poate sa mai aiba un membru in plus. Nu cred ca este un impediment si nici un pericol real pentru securitate.
— Sunt de aceeasi parere, spuse profesorul. Dar propun ca membrul suplinitor sa nu faca parte din celula Ceciliei, adica sa nu-i cunoasca pe ceilalti decat in cazul in care indatoririle pe care i le da Cecilia fac ca asta sa fie o necesitate. Mai e o problema, nu cred c-ar trebui recrutata la varsta ei, e totusi prea mica.
— Asa e. Vreau sa vorbim despre varsta acestui copil.
— Prieteni, zise Mike cu modestie (timid pentru prima data dupa saptamani intregi de cand era presedintele executiv Adam Selene, mai mult decat o masina singuratica) — poate ca ar fi trebuit sa va spun, dar am permis deja variatii asemanatoare. Nu am crezut ca sunt necesare discutii…
— Da, Mike, asa e, il linisti profesorul. Un presedinte trebuie sa-si foloseasca propria judecata. Care e cea mai mare celula a noastra?
— Cinci. O celula dubla, formata din trei de baza si doi suplimentar.
— Nu s-a intamplat nici un rau. Draga Wyoh, Sidris si-a luat angajamentul sa faca din acest copil un camarad adevarat? Sa-i spuna ca noi ne-am dedicat revolutiei… cu toata varsarea de sange, dezordinea si dezastrul posibil care se intrevad?
— Asta a si cerut.
— Dar, doamna draga, noi ne riscam vietile, insa stim de ce o facem. Ca sa faci asta, trebuie sa intelegi moartea. Copiii rareori pot intelege ca si ei pot muri ca toti ceilalti. Am putea defini maturitatea in functie de capacitatea de intelegere a mortii si de acceptarea condamnarii cu seninatate.
— Profesore, am spus, cunosc copii foarte maturi pentru varsta lor. Pe pariu, sapte la doi, ca unii dintre ei sunt membri ai partidului.
— Nu fac pariu, amice. Exista nenorocul ca cel putin jumatate dintre ei sa nu treaca testul de maturitate si s-ar putea s-o aflam in modul cel mai rau cu putinta la sfarsitul nebuniei noastre.
— Profesore, insista Wyoh. Mike, Mannie. Sidris e convinsa ca aceasta copila e matura, ca poate sa faca fata oricaror conditii. Si eu o cred.
— Man, ce zici? ma intreba Mike.
— Hai sa gasim o modalitate ca si profesorul s-o cunoasca si sa-si formeze o parere. Pe mine m-a cucerit. M-a impresionat stilul ei indracit de a se lupta. Altfel, nici n-as fi inceput cautarea.
Am suspendat sedinta si n-am mai discutat nimic despre asta. La putin timp dupa aceea, Hazel a aparut la cina, ca invitata lui Sidris. Nu a dat nici un semn ca m-ar fi recunoscut si nici eu nu m-am comportat ca si cum as fi stiut-o de undeva. Am aflat, la mult timp dupa intalnirea de la masa, ca ma recunoscuse nu numai datorita bratului meu stang, ci si pentru ca blonda inalta din Hong Kong imi pusese sapca pe cap si ma sarutase. Mai mult, in ciuda schimbarii perfecte, Hazel a recunoscut-o pe Wyoh dupa voce, singurul lucru pe care n-a putut sa si-l deghizeze.
Dar ma bazam pe Hazel. Stiam ca n-o sa sufle o vorba. Daca s-a gandit vreodata ca si eu faceam parte din conspiratie, n-a aratat niciodata ca ar sti ceva.
Istoria copilului ii explica purtarea, asa cum educatia ii explica caracterul. A fost deportata impreuna cu parintii la o varsta frageda, era mai mica decat Wyoh. Tatal ei era ocnas si a murit intr-un accident, lucru pe care mama ei l-a pus pe seama indiferentei Autoritatii fata de siguranta colonistilor condamnati. Mama ei a murit cand Hazel implinise cinci ani si fetita nu i-a cunoscut cauza mortii. De atunci traia in orfelinatul din care am cules-o noi. Nu stia de ce fusesera deportati parintii ei, se gandea ca poate din cauza unor activitati subversive, dar amandoi erau condamnati. De la mama ei a mostenit ura apriga impotriva Temnicerului-sef.
Familia care conducea Leaganul de Copii o acceptase. Hazel cosea servete, spala vasele, facea curatenie. Era destul de mare ca sa-i incredintezi tot felul de munci in gospodarie. Invatase singura sa citeasca, putea bate scrisori la masina, dar nu stia sa scrie de mana. Matematica stia destul cat sa se descurce cu numaratul banilor.
S-a iscat zarva cand a trebuit sa plece din orfelinat. Proprietara si sotii ei pretindeau ca Hazel mai datoreaza cativa ani de munca. Hazel rezolva problema lasandu-si acolo hainele si cateva obiecte de valoare. Mami s-a suparat rau si a vrut sa inceapa imediat un scandal ca sa-i termine pe certaretii care o indignasera cu pretentiile lor meschine. Dar, ca sef al celulei ei, am potolit-o spunandu-i ca nu am nici un interes ca familia mea sa ajunga in atentia opiniei publice. Am scos niste bani si i-am spus lui Mami ca partidul va suporta toate cheltuielile pentru necesarul lui Hazel. Mami refuza banii, ceru consiliu de familie, apoi se duse cu Hazel in oras si facu cheltuieli nesabuite, cumparandu-i toate cele necesare.
Am adoptat-o pe Hazel. Acum, adoptarea unui copil inseamna multa birocratie si hartogaraie, dar pe vremea aceea era mai simplu, ca si cum am fi adoptat o pisicuta.
S-a iscat un alt scandal cand Mami a vrut s-o inscrie pe Hazel la scoala, fapt care nu se potrivea nici cu ceea ce avea Sidris in minte, nici cu ceea ce astepta Hazel ca proaspata membra a partidului. Am intervenit din nou si Mami a inteles situatia doar pe jumatate. S-a ajuns la un compromis. Hazel a intrat la o scoala din apropierea ecluzei treisprezece, langa care era si salonul lui Sidris. (Sidris avea o afacere buna, pentru ca era destul de aproape ca sa foloseasca apa nelimitat fara sa bage cineva de seama, de pe conducta de retur). Hazel avea ore dimineata, iar dupa-amiaza o ajuta pe Sidris, cosea rochii, aranja prosoapele, le spala pe doamne pe cap, invata meserie — facea orice dorea Sidris.
Adica, era capitanul
