Clipi si se cauta in geanta. Avea bani, era genul de fata care are bani la ea intotdeauna.
Am adunat cei saptezeci de dolari, i-am pus pe birou si m-am adresat turistului:
— Puteti sa dati tot atat?
— Poftim?
— Tinerii platesc saptezeci de dolari Hong Kong pentru acest caz de judecata. Dumneavoastra trebuie sa platiti tot atat. Daca nu puteti, aratati-mi portofelul drept dovada si-mi dati banii mai tarziu. Asta e obligatia dumneavoastra. Scapati ieftin, am adaugat, pentru un caz capital. Dar copiii astia nu pot sa dea mai mult, asa ca ati facut o afacere buna.
— Inteleg. Cred ca inteleg.
Plati si el cei saptezeci de dolari.
— Multumesc, am spus. Si acum ambele parti vor un juriu?
Ochii fetei se insufletira.
— Sigur! Daca tot o facem, hai s-o facem ca lumea!
— In conditiile astea am nevoie de juriu, zise si pamanteanul.
— Il veti avea, l-am asigurat. Doriti un consilier?
— Ei, cred ca am nevoie de un avocat.
— Eu am zis consilier, nu avocat. Aici nu exista avocati.
Paru incantat fara motiv.
— Presupun ca un consilier, daca-mi aleg unul, va avea, hm, aceeasi calitate neoficiala ca si restul procedurii?
— Poate da, poate nu. Doar eu sunt judecator neoficial, asta e tot. Multumiti-va cu asta.
— Mda. Am sa ma incred in lipsa dumneavoastra de formalism, Inaltimea Voastra.
Seful grupului zise:
— Aha, mai aducem si un juriu. Cine il plateste?
— Eu, doar am acceptat sa judec pentru o suta patruzeci de dolari cu totul. N-ati mai fost la tribunal? Nu am de gand sa platesc prea mult daca pot sa scap mai ieftin. Sase jurati, cinci dolari de fiecare. Ia vedeti cine e pe Aleea de Jos.
Un baiat iesi afara si striga:
— Munca pentru jurati! Cinci dolari!
Imediat se adunara sase barbati, de genul celor la care te puteai astepta sa fie la ora aia pe strada, mai ales in Aleea de Jos. Nu ma deranja, pentru ca nu aveam de gand sa le dau vreo atentie. Daca tot te-ai pus sa judeci, e mai bine sa o faci intr-un cartier mai civilizat, cu oameni cumsecade si cinstiti.
M-am dus in spatele biroului, m-am asezat, mi-am pus toca lui Brody — ma intreb de unde o fi gasit-o, probabil c-o fi vreo vechitura din cine stie ce ghereta — si m-am pregatit de judecata.
— Curtea e in sesiune, am decretat. Spuneti-va numele si formulati acuzatia.
Baiatul cel mai mare se numea Slim Lemke, pe fata o chema Patricia Carmen Zhukov, de ceilalti nu-mi mai amintesc. Turistul se scotoci in geanta si spuse:
— Poftiti cartea mea de vizita, domnule.
Am pastrat-o. Pe ea scria:
Acuzatia era copilareasca, un exemplu clar de ce turistii nu trebuie sa hoinareasca singuri, fara ghizi dupa ei. Sigur ca ghizii ii jecmaneau fara mila, dar nu pentru asta exista turisti pe lume? Asta din fata mea era in pericol sa-si piarda viata, pentru ca nu se inarmase cu un ghid dupa el.
Intrase intr-o carciuma, in care isi pierdeau vremea stilyagii, era un fel de club. Femeia asta, tarfulita, era singura care flirtase cu el. Baietii nu se bagasera, asa cum era normal, atat timp cat ea facea avansurile. Dar, la un moment dat, ea a ras si i-a dat un pumn in coaste. El primise pumnul nepasator, ca un lunar… dar actionase ca un pamantean tipic: isi strecurase bratul in jurul taliei fetei, tragand-o spre el, se pare, ca s-o sarute.
Credeti-ma, chestia asta ar fi trecut neobservata in America de Nord. Am mai vazut lucruri de genul asta. Dar Tish a fost luata prin surprindere si probabil se speriase. A tipat.
Atunci, grupul de baieti a sarit pe el si l-au batut mar.
Parca bataia n-ar fi fost de ajuns, si-au zis ca trebuie sa plateasca pentru „crima”, dar trebuia s-o faca corect. Adica, sa gaseasca un judecator.
Cred ca, mai curand, le-a fost frica. Cred ca nici unul nu participase vreodata la o eliminare. Dar doamna lor fusese insultata si trebuiau sa actioneze.
Le-am pus intrebari. Pe Tish am descusut-o cel mai mult si mi-am dat seama ca avusesem dreptate. Apoi, am spus:
— Hai sa recapitulam. E vorba de un strain. Nu ne cunoaste obiceiurile. A jignit pe cineva, a platit pentru asta. Ce spune juriul? Hei, tu de colo! trezeste-te. Ce parere ai?
Juratul privi in sus cu ochii impaienjeniti si zise:
— Sa-l eliminam!
— Foarte bine. Tu ce zici?
— Pai…
Urmatorul ezita.
— Cred ca ar fi destul o bataie buna ca sa tina minte data viitoare cum sa se comporte. Nu-i putem lasa pe barbati sa se lege de femeile noastre, altfel locul asta va ajunge mai rau decat pe Pamant.
— Bine judecat. Si tu?
Numai un jurat din sase vota pentru eliminare. Ceilalti mersera de la bataie pana la amenzi foarte mari.
— Tu ce crezi Slim?
— Eu… pai…
Era nelinistit, era in fata grupului de prieteni, in fata celei care putea fi prietena lui. Dar isi revenise si nu vroia ca tipul sa fie eliminat.
— L-am altoit deja. Poate c-ar trebui sa stea in genunchi si sa sarute podeaua de la picioarele lui Tish si sa-i ceara scuze.
— Ati face asa ceva, gospodin LaJoie?
— Daca asta va e hotararea, Inaltimea Voastra, da.
— Nu. Uitati care e verdictul meu. Mai intai, juratul acela trebuie pedepsit — tu, da, da, tu care ai fost platit degeaba, pentru ca ai adormit cand trebuia sa judeci. Inhatati-l baieti, luati-i onorariul si aruncati-l in strada.
Asa si facura, plini de entuziasm. Era o fapta care compensa putin emotia care-i cuprinsese la gandul eliminarii, dar pe care n-ar fi putut-o suporta.
— Si acum, gospodin LaJoie, sunteti amendat cu cincizeci de dolari Hong Kong pentru ca nu ati avut bunul simt de a invata obiceiurile locale inainte de a veni aici. Platiti, deci.
I-am luat banii.
— Si acum voi, baieti, ridicati-va. Va amendez cu cate cinci dolari de fiecare pentru o judecata copilareasca, pentru ca ati tratat necuviincios o persoana despre care stiati ca e straina de locurile astea si nu ne cunoaste obiceiurile. A fost bine ca l-ati oprit s-o atinga pe Tish. A fost bine si ca l-ati batut, asa va invata mai repede. Aveati tot dreptul sa-l ciomagiti, chiar mai rau daca era cazul. Dar pentru ca ati vorbit despre eliminarea lui pentru o greseala neintentionata, ei bine, asta a fost de-a dreptul exagerat.
Slim inghiti in sec.
— Domnule judecator… nu cred ca mai avem atatia bani. Eu unul, nu mai am bani.
— Ma asteptam la asta. Aveti la dispozitie o saptamana ca sa platiti, altfel va afisez numele in Domul vechi. Stiti unde e Bon Ton Beaute Shoppe, de langa ecluza de serviciu treisprezece? Este salonul de frumusete al sotiei mele, va duceti si ii platiti ei. Gata, curtea s-a desfiintat. Slim, nu pleca. Nici tu Tish. Gospodin LaJoie, hai sa-i luam pe copiii astia si sa le facem cinste cu o racoritoare si sa ne cunoastem mai bine.
Ochii lui se umplura din nou cu acea incantare ciudata, care-mi aminti de profesor.
