este la varsta pubertatii, este propriul ei stapan. Esti insurat?

— Nu.

Adauga cu un zambet:

— Deocamdata, nu.

— Ei, sa zicem ca ai fi si sotia ta ti-ar spune ca se marita din nou. Ce-ai face?

— E ciudat exemplul asta, pentru ca ceva de genul asta mi s-a intamplat. M-am dus la avocat si m-am asigurat ca n-o sa primeasca nici o pensie alimentara.

— Expresia „pensie alimentara” e o notiune inexistenta aici, eu am invatat-o pe Pamant. Aici ar trebui sa spui — adica, un sot lunar ar trebui sa spuna: — „Draga, cred ca vom avea nevoie de un loc mai mare”. Sau pur si simplu, s-o felicite pe ea si pe noul ei sot, care devine co-sot impreuna cu el in familie. Daca situatia asta l-ar face atat de nefericit incat n-ar putea suporta, si-ar face bagajele si-ar pleca. Dar oricum, n-ar face nici cel mai mic scandal, pentru ca, daca s-ar intampla asta, toata opinia publica ar fi impotriva lui. Toti prietenii lui, barbati si femei, i-ar dezaproba actiunea. Bietul individ n-ar mai avea nici o solutie decat sa se mute din oras, probabil in Novylen, sa-si schimbe numele si sa spere sa fie uitat de toti.

Toate obiceiurile noastre functioneaza la fel. Daca esti pe camp si un tip are nevoie de aer, ii imprumuti o butelie si nu-i ceri nici un ban. Dar cand va intoarceti amandoi in zona presurizata si nu-ti plateste, nimeni nu te va condamna daca il elimini fara sa-l mai tragi la judecata. Trebuie sa plateasca, aerul e aproape la fel de sfant ca si femeile. Daca intri la pocher cu un individ nou, miza e pe aer, nu pe mancare. Poate munci sau poate muri de foame. Daca elimini un tip din vina ta, sa zicem, trebuie sa-i platesti datoriile si sa-i intretii copiii, altfel oamenii o sa-ti intoarca spatele, nimeni n-o sa-ti mai vorbeasca, nimeni n-o sa mai cumpere de la tine, nimeni n-o sa-ti mai vanda nimic. Devii un paria.

— Mannie, vrei sa spui ca pot sa omor un om si sa-mi aranjez problema cu bani?

— O, nu, deloc. Vreau sa spun ca eliminarea nu este impotriva unor legi. Nu exista legi, decat cele facute de Temnicerul-sef, iar lui nu-i pasa ce-i face un lunar altuia. Noi gandim asa: daca un om e ucis, fie si-a meritat moartea si o stiu toti — asta e cazul obisnuit — fie a murit nevinovat si-atunci prietenii lui vor avea grija ca vinovatul sa fie eliminat. In ambele cazuri nu e nici o problema. Nu vor mai fi eliminari in plus. Nici dueluri; nu vezi des dueluri pe-aici.

— „Prietenii lui vor avea grija… ”. Mannie, sa zicem ca tinerii aia ar fi mers pana la capat? Eu nu am prieteni aici, nu cunosc pe nimeni.

— Tocmai asta a fost motivul pentru care am acceptat sa judec cazul, desi ma indoiesc ca pustii ar fi facut-o, nu si-ar fi asumat riscul. Eliminarea unui turist ar strica reputatia orasului.

— Se intampla des?

— Nu-mi amintesc sa se fi intamplat pana acum. Bineinteles, povestea asta ar fi fost facuta sa para un accident. Luna este locul cel mai potrivit pentru asta. Se spune ca daca un nou venit traieste aici un an, va trai vesnic. Dar nimeni nu-i vinde asigurari din primul an.

M-am uitat in sus, la ceas.

— Stu, ai mancat ceva?

— Nu, tocmai aveam de gand sa mergem la hotelul meu, Hanul Orleans. Au mancare buna.

Mi-am reprimat un fior — am mancat o data acolo.

— N-ai vrea mai bine sa mergem la mine acasa, sa-mi cunosti familia? La ora asta cred ca avem supa.

— Nu deranjez?

— Nu. Stai o clipa sa dau un telefon.

Mami zisei.

— Manuel! Imi pare bine, dragule! Capsula a venit de cateva ore. Ma gandeam ca nu mai vii in seara asta.

— Am baut ca un nebun cu niste baieti rai. Vin acasa daca mai nimeresc drumul. Vezi ca vin cu cel mai rau dintre ei.

— Bine, dragule. Cina e gata in douazeci de minute, incearca sa nu intarziati.

— Nu vrei sa stii daca musafirul e barbat sau femeie?

— Din cate te cunosc, presupun ca e femeie. O sa-mi dau seama cand o sa apara cu tine.

— Chiar ca ma cunosti, Mami. Spune-le fetelor sa arate bine, nu vreau ca oaspetele sa le eclipseze pe toate.

— Nu intarziati, pierdeti cina. Pa, dragule. Te iubesc.

— Si eu te iubesc, Mami.

Am mai asteptat un pic si apoi am tastat MYCROFTXXX.

— Mike, vreau sa cauti un nume. Un nume de pe Pamant, pasager pe nava Popov: Stuart Rene LaJoie. Stuart cu un singur U, iar numele poate fi afisat ori la L, ori la J.

Au trecut doar cateva secunde, timp in care Mike il gasi pe Stu in toate publicatiile importante de pe Terra: Who's Who, Dun #amp# Bradstreet, Almanahul Gotha, Times din Londra, dupa ce parcurse toate fisierele. Expatriat francez, regalist, bogat, inca sase nume pe langa cele pe care le folosea curent, trei licente, printre care una in Drept luata la Sorbona, descendenta nobiliara atat in Franta cat si in Scotia, divortat, fara copii, ex-sotia, Onorabila Pamela-Cutare-Sange-Albastru. Era genul de pamantean care n-ar sta de vorba cu un lunar cu stramosi condamnati, ceea ce nu era cazul lui Stu, care vorbea cu oricine.

L-am ascultat pe Mike cam doua minute, apoi l-am rugat sa pregateasca un dosar cu toate referintele pe care le avea.

— Mike, el s-ar putea sa fie porumbelul nostru.

— S-ar putea, Man.

— Trebuie sa fug acum, pa.

M-am intors ganditor la oaspetele meu. Aproape cu un an in urma, intr-o camera de hotel, la o discutie la un pahar de bautura, Mike ne promisese o sansa din sapte daca indeplineam anumite conditii. Una dintre ele, foarte importanta, era un ajutor de pe Terra.

In ciuda aruncatului cu pietre, Mike stia — toti stiam — ca Pamantul atat de mare, cu unsprezece miliarde de oameni si cu resurse nelimitate, nu putea fi infrant de trei milioane de oameni „care nu au nimic, chiar daca noi eram mai sus si puteam foarte bine arunca cu pietre in ei.

Mike facuse paralele intre situatia noastra si cele din secolul al XVIII-lea, cand se revoltasera coloniile americane ale Marii Britanii si secolul al XX-lea, cand se eliberasera multe colonii ale unor imperii; el subliniase ideea ca nici o colonie nu isi castigase independenta prin forta bruta. Nu, in fiecare caz, statul imperial avea un punct vulnerabil, obosise si cedase, fara sa-si foloseasca intreaga putere.

Luni de zile am fost destul de puternici, asta ne-am si dorit, ca sa invingem corpul de garda al Temnicerului-sef. Daca va fi gata catapulta noastra, nu vom mai fi atat de neajutorati. Si, de-acum incolo, putea sa intre in functiune in orice clipa. Dar aveam nevoie de un climat favorabil pe Terra, iar ca sa-l obtinem aveam nevoie de un ajutor de pe Pamant.

Profesorul nu crezuse ca va fi greu, dar s-a dovedit ca era o chestie extrem de dificila. Prietenii lui de pe Pamant murisera sau erau cu un picior in groapa, iar eu stiam prea putini profesori pe care sa ma bazez. Am facut o cercetare in jos, in celule:

— Ce persoane importante cunoasteti pe Pamant?

Am primi acelasi raspuns, ca un ecou:

— Glumiti?

Nimeni nu stia pe careva.

Profesorul urmarea listele de pasageri ale navelor care veneau pe Luna, incercand sa-si imagineze un contact. Citise copiile care se faceau pe Luna ale ziarelor de pe Pamant, cautand personalitati la care ar putea ajunge. Eu nu incercasem, cei pe care-i cunoscusem eu, putini la numar, nu erau personalitati.

Profesorul nu il alesese pe Stu de pe lista de pasageri a navei Popov, pentru ca nu-l intalnise. Nu stiam daca Stu era atat de excentric pe cat il arata cartea lui de vizita. Dar era singurul pamantean cu care bausem vreodata pe Luna, parea un tip inteligent, iar raportul lui Mike imi arata ca flerul meu nu ma inselase. Era un tip destul de important in lumea lui. Asa ca l-am luat la mine acasa, sa vad ce parere isi va face familia despre el.

A inceput bine. Mami i-a zambit si i-a intins mana. El o lua si se inclina atat de adanc, incat as fi jurat ca i-

Вы читаете Luna e o doamna cruda
Добавить отзыв
ВСЕ ОТЗЫВЫ О КНИГЕ В ИЗБРАННОЕ

0

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.

Отметить Добавить цитату